Oare ce?…

Oare ce gândesc Anteniștii,

Când despre Cioloș , tot vorbesc.

Se luptă pentru Români,

Sau doar bârfa o-mpânzesc?

Aș vrea în mintea lor, să fiu,

Să lămuresc diabolic- mecanismul

Prin care nulizează Prim-Ministrul.

E de înțeles , preocuparea,

Pentru Cioloșiada ce  ne- așteaptă

Sau se dorește, de către a Antenei 3- dreaptă.

Dar cum  gura-i sărăcie,

Teamă-mi-e , că  dintr-a  ei vorbărie,

Culege-vom, doar umilință și prostie!

Iar ei,  cu teșchereaua plină,

Și fața, jubilând felină

La fel de patriotic, s-or întoarce,

Spre Dragnea- Ani  Lumină.

Onu

Retrăiri!

În intimitatea percepției mele intuitive politice, nu mă îndoiesc nici o clipă de atașamentul  yoghin samadhic,  al salariaților fruntași ai Antenei 3 , față de mantra americană, a Ambasadei acesteia, rostită rar, ca memento, slujitorilor săi  fideli.

Îi înțeleg pe acești slujbași, în aspirația lor pentru Deveselizarea României, în Paranoia contra Rusiei. Singurul care –mi pare necontaminat de această americanizare a A3, este Mircea Badea.

Poate datorită integrității minții sale, neinfluențată de grozăviile comploturilor rusești, împotriva României, în cei câțiva ani, plini,trăiți ca Ambasador de tatăl soției sale, la Moscova.

Îl înțeleg,pentru că  întâmplarea a făcut, ca nici mintea mea crudă de copil, să nu se lase influiențată  de propaganda turbată împotriva chiaburilor și a moșierilor români.

Îmi amintesc, încă înfiorat, de atingerea obrajilor mei, de pielea delicată și caldă, a degetelor moșieriței  pe care am cunoscut-o  când eram copil.

Ce unde de duioșie, mă cuprindeau, când simțeam atingerea fină,  a degetelor catifelate ale acesteia, când  întâmplarea mi-a scos-o în cale.

Băiețeii au întotdeauna, în preajma Eternului Feminin, trăirea specificului sufletesc  al Farmecului unic, al Aurorei Boreale.

Cred că efectul acestui  fenomen luminos unic,  poate fi perceput numai  în vecinătatea femeii care te impresionează și care-ți impune.

Atunci, O Doamne, ce miraj luminos, îți devine clipa.

Dar, este momentul să mă trezesc, din  reveria trăirilor copilăriei asupra feminității.

 Onu

Fără confruntare…

Fără confruntare,

Orice Antenist e cel mai tare

Și ca-n orice mascaradă,

Par ăi cei mai buni, din stradă.

Așa pățesc mereu, când îi ascult,

Fără interes prea mult,

Ca omul inactiv,

Agasat, de al pisicii mieunat.

Aseară, spre salvarea mea ,

Spre a-mi corecta eroarea,

Am suportat totul,

Până ce finalul, m-a salvat.

Finalul?…Din tot ce emfatic, au perorat,

Eroare , gen bârfă, s-a demonstrat.

Anume, că Sănătatea-Minister,

La Finanțe, a returnat,

O sumă mai mare,

Decât în Buget, i-ar fi intrat.

Fără scuza de rigoare,

Prezentatorul știrii,

Mihai Gâdea lăudat,

Ca un câine rușinat,

Din coadă nu a mai dat.

Onu

Un șarpe…

ASEARĂ, DE LA MISHU, am dedus,

Că un șarpe camuflat,

Cu două limbi distincte, în același cap,

Gând rău, Țării, i-ar fi pus,

Și la EST, ȘI la Apus.

Și tot pe surse, am aflat,

Că una din limbi, ce asupră-ne tună,

Ar fi tot din zona volgo-hună

Nu ascund, că m-am crispat,

La vestea ce am aflat.

M-am înfiorat, o spun,

Când destul de imprudent, veștii, am asociat,

Tot un zvon, la fel de mizerabil și periculos.

Tinzînd a fi destul de veninos.

Anume.., că românul este   parșiv și laș.

Și dacă nu era, tot într-un tren,

Tot  de români ultraplin,

Mi-aș fi spus dezamăgit,

Că e hulă de străin.

Acum, zău, privind totul cu măsură,

Oricât de porc ai fi la gură,

Trenul nu e bătătură,

Când spurci,cu tot ce ai în gură.

De-aceea, mâhnit, o spun:

-Drag isteț,  nețesălat, român;

Mai ține-ți  limba pe acasă ,

Măcar, să nu afle toți  vecinii,

Câte veninuri  ascunzi,

În țeasta ta,  sărăcăcioasă.

Onu

Ce naște vaca, este vițel?

Aparent, răspunsul nu poate fi decît unul, dar ieri, am întâlnit un paradox media.

Aluziv , poate, ieri m-am întrebat foarte serios, în fața reflecției din cornul încă necresut al unui visător tăuraș -patriotaș. Cu mentalitate, probabil fascistoidă,dar nu antisemită , ci turbat antirusă, ipochimenul, privește pieziș, unirea Basarabiei cu Țara ei, pentru faptul că, ar fi un pretext, sau potențial pericol de a ne invada Țara, vreo 500000 de ruși. Cu alte cuvinte, Unirea cu Țara, nu ar fi decât produsul abominal al minții lui Putin de a invada România.  Psihotic, nu?

Încet încet, mă învăluie speranța că poate paranoia antinațională indusă de securitatea comunistă, nu mă va contamina într-atât, încât să fiu un pericol public românesc, pentru faptul că mi-aș fi petrecut niște ani de studii la  Moscova, ani în care imunitatea mea românească, să mă fi ferit de contaminarea obsesiei securistoide.

Aceasta îmi aminește de  o întâmplare trist amuzantă, prin ineditul său.

ERAM LA CATEDRĂ, REVIZUIND MATERIALUL pentru  întâlnirea cu studenții.

După câteva ciocănituri sfioase , pe ușa catedrei,  intră un student, slăbuț, cu aer speriat și ezitând a vorbi.

Era renumit printre studenți, pentru angoasele lui politice.

-Da, măi Gigele, ce s-a mai întâmplat?

– Tovarășu Asistent,  iar mă urmărește!

– Cine măi, ce treabă au cu tine?

– Nu știu, cred că simt că îi urăsc.

– Dar ce pot eu face?

-Păi, dv sunteți asistent, și asta le va impune.

Acum, realizez, că în mintea bolnavă a ACELUI TÂNĂR, EU ERAM , CA ȘI în cea a lui RADU Tudor, asociat securității, precum basarabenii.., rușilor conlocuitori, din Republica Moldova.

L-am urmat, nu era nimeni, dar mi-a venit o glumă prostească:

-Măi, s-ar putea să tragă în noi, hai să fugim!

N-am terminat de spus, că antisecuristul meu, zbura plin de elanul libertății, printre tramvaiele la capăt de linie. Mi-au spus colegii lui, cu doza inerentă de compasiune, că s-a ascuns câteva zile.

Cu mine, n-a mai luat legătura, că dacă n-am fugit  după el, aș fi avut vreo înțelegere cu urmăritorii săi. Nu m-am supărat pe el.

Îmi plac țăcănițiii, mă amuză copios.

Onu

Gluma!

Duhul Cumpătării…

Aseară, din lăcomie,

Am tot mâncat, în prostie.

Ca apoi, cu plexul plin,

Să-mi fac din noapte, senin.

Gata-mi spun, cu lăcomia,

Frizează nevolnicia

Că lingura, eu o țin,nu ea pe mine

Și obligatoriu, să nu am ,

Strictisim, control de  sine.

O dată, chitit pe treabă,

Iau sigur, lingura de coadă.

Și molcom.. , dumicat, cu dumicat.

Oala de ciorbă, s-a terminat.

Abia atunci, am înțeles,

Că nu doar gândul  face omul,

Ci și Duhul Cumpătării

Trebuiește aplicat.

Onu

PIEDICI…

Ce să spun, parcă am citit în sine. Mulțumesc mult, Katherine! 🙂
Onu

Iisus a spus să ne iubim! Ne mai amintim noi, oare?

Pentru a-mi păstra liniștea sufletească, m-am luptat mai mult cu mine decât cu cei care mi-au pus piedici.
Ușor, n-a fost să fie!
Uneori persistența suferinței simțeam că mă doboară și doar atât puteam să spun:
„Doamne, vreau să-mi dai putere să merg mai departe!”
Drumul poate fi destul de lung și-anevoios, dar cu ajutorul răbdării și iubirii toate se parcurg.
Am răbdat mai mult în taină, până când o punte între lumină și întuneric am zărit.
M-am prins de-această punte ca de un salvator, care, de fapt, erau umorul și aripile sufletului meu ce m-au îndreptat cu fața spre lumină.
Din această lumină mi-am recăpătat echilibrul sufletesc, iar piedicile nu mă mai tulbură,
pentru că nu mai stau în așteptarea schimbării celorlalți, ci doar în marea mea schimbare.

Katherine

Vezi articolul original

LA MISHU-N POST

Dacă vrei mizeria lumii copios a degusta,

Ascultă-l pe Mishu Gâdea, la emisiunea sa.

Omul nu e rău; pe bune…, îi place audiența.

Dar, la fel de pe bune, mă întreb:

-Din ce câștigă…, cât se transformă în clemență?

Să-mi fie firea, într-atât duplicitară,

Încât din ce câștigă omul,

Să dea pe lumea din afară?

Aceste gânduri, mă frământă,

Când..,  chip umil, cu gesturi  blânde,

Îmi repet ruga…, plin de căință:

-Mă iartă.., Doamne, de Necredință!

Onu

NU MULT…

Eu nu scriu mult,

Doar mici istorii,

Trăiri intens avute, recent-cândva,

Emoții parcă de copii.

Val de tristețe mă apasă tainic

Privind cum Cerul, îl domină, nori plumburii.

Îl simt neputincios, ca și pe mine,

Când tu nu vii…

Știu, calea pe care mi-ai fost luată

E  fără de întors.

Cândva…, a fost permisă,

Doar lui Hristos.

Onu