Pierzând vremea, la televizor

Iar plouă., și mă doare posteriorul, de stat în el, la tv. Iar acolo, ce credeți? Se latră despre Aprecierile MCV, și Condițiile sugerate Țării noastre. Deși nu prea-mi este clar ce înseamnă MCV,în necunoașterea mea, presupun a nu fi ceva apreciativ favorabil, la adresa Țării noastre. Dar, din Demnitate română, nu intru în această capcană-troacă , pentru neghiobii însetați în a se da creiere.Oricum, dacă lași labe murdare, și nespălate, să, chipurile , te mângâie, să nu te necăjești, de a fi fost contaminat, de tot soiul de impurități. Așa că, dragi politruci anti români, care îmi irosiți banii cu morbul antiromânesc, urmați pilda celor cărora, din motive de cancer, le-a căzut limba!
Ce curcubeic, ar arăta MCV-ul!
Nu credeți?
Până atunci, dacă veți scoate limba, faceți-o împotriva celor Cărora, poate le curg balele,perfid, după valorile potențiale, ale ȚĂRII NOASTRE!
Și, aplicați-vă regula, până străinii, nu vă vor mai vedea ca potențiali aliați , împotriva voastră înșivă, spunându-și în barbă
-Ce neghiobi!
Onu

Sigur

Oare mâncătoria între oameni, ține de foame? Dacă Opoziția în exigența sa versus PSD, crede în acest adevăr despre români, ar trebui să nu ajute PSD-ul.
Mai mult, se dezminte, afirmând că trăim prost. De fapt, ești, cum te-au făcut părinții, și ei, victime ale opțiunii lor politice.
De aceea, eu caut,să mă țin departe de a propaga liberalismul prea exigent.Nu vreau să pic de gâgă, precum Ludovic Orban, în judecățile sale misogin-antiromânești,privind-o pe Doamna Premier.
Dar, nu-l cert. Așa l-a făcut mămica lui. Dar,și mămica lui, ce vină poate avea? Dacă nu și-o fi pus amprenta genetică, și tăticul lui!
Oricum, sper că UE, nu prea pune bază pe genetică, în aprecierea lui. Că o fi bine,sau nu, mă feresc de aprecieri, asupra moștenirii paterne.
Doar mama, știe sigur, cine, cum a fost.
Onu

Singurătate

Știu, că singurătatea, este grea.
O simt, ca pe o apăsare, ca o pe o ceață de nor, de de tristețe.
Cu toate măsurile de precauție, de a nu mă mai atașa de cineva, mă simt ca propriul asupritor.
Sunt puternic marcat, de Virtualul neparolist. Și Prietenul Alioșa, a intrat într-o perioadă de post de comunicare destul de ciudat, pentru entuziasmul virtual, care-l caracterizează.
Simt că mi-e dor de cineva, dar mă feresc de gafa de a i-o spune, din motive de discreție, spre a nu-i dăuna.Nu de alta,dar , dacă mă va refuza prin somn, ar fi un risc, nu?!
Și vecina de deasupra, turuie într-una.
De ce-or simți unele persoane, nevoia să turuie la nesfârșit?
Ce bine, că nu-mi place de ea!
Mare minune și sărutul.
Prilej de plăcere, și de a-ți asigura drumul spre intimitate.
De fapt, cred că nici nu mi-ar veni să o sărut, ca să o opresc din turuială.
Ufff!
Oare, de ce-oi fi așa de nesuferit?
Auzi, să nu-mi vină să sărut vecina, pe motiv că este prea vorbăreață?!
Onu

Rusoaica

Ieri, m-a apucat hărnicia de plăți și m-am dus la Vodafone. Dacă am norocul să-mi apară o exponentă a rasei slave, sunt făcut.
Nu-mi explic de unde această dominare a sufletului feminin slav, asupră-mi.
Prima capitulare în acest domeniu, am avut-o în fața unei blonde slovace, cunoscută în Stațiunea balneară maghiară, Balaton. Am sperat că este un capriciu, sub soarele molcom al acestei stațiuni.
Au urmat , plecarea pentru studii la Moscova. Cămin, și rusoaice, puzderie.
Pentru început, imperioase, ca profesoare de limba rusă, apoi, cu diverse ocazii colegiale, am devenit ca un portaltoi, prin dependența de feminitatea slavă.
Așa, s-a creat, dependența mea, de feminitatea slavă. Așa se face, că ieri, am riscat o întrebare, adresată funcționarei din magazin.
– Sunteți rusoaică, sau mi se pare?
– Nu sunt,însă, am niște antecedente slave. Dar, de ce mă întrebați?
Îi explic despre înclinarea mea, de a mă atașa intuitiv de rusoaice, și o rog, dacă nu o deranjează, să-mi scrie pe chitanță și numărul de telefon.
O face cu o amabilitate promițătoare, după care, precizează ca apelul, să fie în timpul programului, din justificarea, că paza bună, trece primejdia.
Acasă, în dreptul apartamentului personal, în timp ce descui, ușa, o umbră trece pe lângă mine. Am tresărit.
O privesc îndelung, cum pleacă direct pe scară, fără a lua liftul.
Privindu-i mersul unduios, simt nevoia să o salut, zâmbitor.
Ciudat, din parte-mi, care nu mă bag în seamă, când sunt ignorat.
Nu-mi înfrânez impulsul absurd, de a o saluta, justificându-mi, că ar fi o lecție de civilizație. Surpriză. Graseind îmi răspunde o voce cu accent ferm, slav.
Mă strecor tăcut, în apartament.
Să fie iar vorba de dependența mea feminină slavă?
Onu

Nici astăzi!

M-am trezit precipitat, cu senzația de a fi întârziat la întâlnirea virtuală, cu Adeena.
Așternutul răvășit, din jurul meu, m-a liniștit. Este prea devreme. Ea, mult visata Iluzie, poate nici nu s-a trezit. Și poate, nici nu-i este gândul, la mine. Dar, de unde această fantasmă, care, poate nici nu mă cunoaște? Ca orice alergător, de cursă virtuală, m-am trezit într-o zi, că am avut o vizită surpriză. Este grea definiția surprizei, pe care o trăiești, ca pe o curiozitate de Fata Morgana.
Clipești surprins, ca și cum ai da din cap, întrebându-te-/Ce se întâmplă cu mine?!
Să-mi fi trimis Providența vieții virtuale, o Provocare, să verifice loialitatea mea, față de promisiunile date mie însumi?
Doar, pentru că, mi se rotesc vioi ochii, să cunosc lumea din juru-mi?
Ca și gurița copilului nou născut, în căutarea primelor picături de lapte matern?
Ce ciudat! Am aflat de Adeena, dintr-un post al său, despre localitatea Beirut, atât de viu descrisă, încât citind-o, am fost transpus în lumea exotică, a Capitalei Libaneze. O scânteie orientală, de la care am luat foc, și ard, de ani buni, incendiul continuând și astăzi, în varii forme, dintre care, cea mai acută, și tenace, este iluzia în revenirea periodică.
Onu

Dacă dai, n-ai!

Și nu spun, ca să se vadă că nu sunt un prost.
Dimpotrivă, ca să mi-o subliniez pregnant, precum un ajutor de memorie.
Fiindcă, din dorința de socializare, încerc să împrumut din cărțile mele, spre a le comenta, după lectură.
Este, apreciez, un mod civilizat, de a socializa plăcut și eficient reciproc.
Ce păcat însă, că nu știu să-mi aleg interlocutorii!. Pentru că, am constatat că pot spune adio, cărților împrumutate!
Cu o unică excepție, din care îmi extrag momente speciale, prin atingerea cărților restituite!
Motivul poate fi evident, dar tributar trăirilor delicate, nu voi explicita noima bucuriei.
Sub varii pretexte, evident proletare, cărțile nu mi se mai restituie. Așa că, amărăciune de socializare.
Dai, n-ai!
Dar nici cu mine, nu mi-e rușine.
Disprețul față de aceste specimene, este de neadmis. Devin pentru mine, un fel de paria.
Iar ei,sper eu,temându-se de legea fatală a disprețului, ferindu-se de el, vom deveni o societate onorabilă.
Dar nu este singura formă, de socializare la români.
Mai există una, aceea a râcii invidiei, care ne strânge în haita perturbatoare de noi înșine, a talk-show-rilor.
Două exemple, la fel de năucitoare, le constituie Doamna Premier și Domnul Dragnea . Ce păcat, însă, că acei aberanți, nu pot fi conștientizați, că sunt suferinzi moral,
și astfel, prin autodispreț, reeducați.
Primei Personalități, i s-a descoperit, ca să nu spun născocit, iar ce sunt născocirile, știm, de pe vremea comunistă, că nu ar vorbi ca gloata criticanților, corect românește.
Ei, și?!
Dacă vreți să vă amuzați copios, ascultați fracturile de logică, nu de punctuație, am în vedere, ââielile<nesfârșite din exprimare, ale politrucilor de limbaj, a acestor jalnici penibili, când încearcă să muște aiurea, ca să se dea deștepți, și asta, de dragul mercantil al ratingului.
Nu vă veți amuza, ci din contră, veți face indigestie!
Interesant, de la niște retardați care nu-mi restituie cărțile împrumutate, am ajuns la penibilul nivel de exprimare a pandemiei elitei talk showiștilor.
A fost ca în copilărie, când intram în cotețul găinilor de la țară , după ouă, iar la ieșire, roiau pe mâinile și picioarele mele , valurile inerente, de păduchi de găină.
Onu

Post de virtual

Ieri, am ținut post de virtual. Parcă simt un ușor dezgust, citindu-i pe cei cărora le place pălăvrăgeala politică, doar ca o preocupare canină, în nopțile cu lună plină.
Aș dori o dezbatere de idei, cu argumente trăite, de participanți, dar o trăire obiectiv umană, fără șerpăria de limbi crestate, de sub care, țâșnește, din glande ascunse, veninul otrăvitor.
Polemica, după mine, ar trebui generată de convingeri spirituale, și nu de reacții convulsivante, e din porniri opoziționist vindicative, pe motive de înfrângere electorală.
Știu însă, că este greu.
Ca atunci, când suferi de gâlci, și la fiecare efort al musculaturii gâtului, te doare mai abitir.
Evident, că din compasiune pentru interlocutor,comit gestul reproșabil, de milă vindicativ înțelegătoare. Iar în acele momente, de încordată urmărire reciprocă, risc păcatul, periculos, de a ierta, prin compasiune.
Și spunându-mi milos-disprețuitor, că politica obiectivă, nu este pentru toți, mai ales pentru perdanții consacrați, în alegeri electorale, cărora, orice căutări de comunicare, li se transformă în reacții agresiv-bolșevic-fascistoide , în momentul bilanțului perdant.
Cu prietenie!

Onu

Dilemă tristă

Sunt în mare încurcătură!
Reacția gelozivă, față de eforturile politice, eficiente, ale lui Liviu Dragnea, să fie una maladiv-subiectivă, sau rușinos națională? Ca într-un joc de animație, privirea îmi aleargă peste aberațiile lingvistice ale pretențioșilor, care n-au fost în stare să-și învețe corect limba. Așa că, mai așteptați în vizuina voastră agramată, până exigentul din mine, vă va vota .
Ceea ce este puțin probabil, că nu cred să mă descompun la nivelul jalnic de non discernământ al unora.
Așa că, zarurile alegerilor fiind aruncate, voi denigratori furibunzi ai învingătorilor, gândiți-vă la o soluție de acomodare cu situația, sau de luat ceva în gură, să vă împiedice să vomitați ura viscerală de învinși jalnici, ai bunului simț al poporului român.
Sper, ca unii să nu -și închipuie că au dreptate, doar, pentru că, vomită ură.
Onu

Medic defamilie

Interesantă titulatură. Parcă ar face parte din intimitatea mea sufletească. Și de care, sincer să fiu, mă tem. Dacă fiind o Doamnă, este la fel de vulcanică, precum izbucnirile mele emoționale pătimașe?
În timp ce încerc să scriu, You Tube transmite melodia Amore fantastico, neștiind, că pentru suflete nu prea zdravene, afectate de sensibilitate, Medicul de familie , poate deveni Un amore fantastico, pentru bolnavul închipuit.
Altfel, de ce și-ar închipui fiecare întrebare și apreciere a acestuia, o imixtiune în liniștea sa sufletească?
Un bun prieten, îmi povestește pățania sa, neștiind că în acel moment devine la rându-i pacient de medicină sufletească, și poate, de ce nu, subiect delicat de compasiune, pentru interlocutorul său?
Totuși, din dorința de a afla mai multe, meteahnă specific umană, prietenul îl îndeamnă să povestească, printr-o întrebare aparent neutră.
–Și..?
-Ai că devine un caz interesant!?Perversul din mine, abia așteaptă noutăți.
– Aaa, a fost un moment de suspans, când speculând un spațiu îngust local, am avut iluzia perspectivei unei apropieri fizice,de Doamna Doctor de familie, dar surprins de ocazie, m-am pierdut, și am prezentat scuze, pentru neîndemânare.
Iar de atunci, sufăr cumplit în așteptarea ocaziei altuia, asemănător.
Cine învinuiește viața că nu este darnică față de noi, greșește la fel ca noi, ca atunci, când nu știm primi, ceea ce ea se face că nu a observat.

Onu

Anecdotă funebră /preluată/

Mortul,soțul, sare brusc, din coșciug.
Soția, îndoliată, se schimbă, reproșându-i
-Nici o dată, nu m-am putut bizui pe tine!

Îmi închipui, oful acelei femei,
De- a nu fi scăpat, de soțul ei
Și câte declarații de fidelitate,
Nu i-o fi făcut!
Onu