Darul scrisului

Au unii, un dar al scrisului, de invidiat. Și nu atât scriitura lor mă fascinează, cât, puterea ei de atracție, pentru comentariile cele mai diversificate. N-am să ascund, că mă roade invidia. Știu și eu să scriu, și o fac, dar nu provoc avalanșa de comentarii, de te crucești, când le citești.Consecința, pentru mine, este un soi de invidie, pentru atractivitatea acelor texte, față de lumea virtuală.
Fără nici o maliție, sunt ușor nedumerit, de puterea de atracție, a acestor internauți. Scrisul lor, lasă un nor de praf astral, de care sunt perturbați chiar sateliții lansați cu mare trudă, pe orbita uman-cerească. Nici la politică, nu mă dumiresc prea tare, când, aud că Doamna Premier ar face niște greșeli de exprimare, pentru care, nu ar merita să fie Premier. Și eu sunt exigent cu felul de exprimare general , dar nu văd atâtea păcate lingvistice, la nimeni. Fie ei doamna Premier, domnul Dragnea, sau alți corifei politici contemporani. Poate greșeala mea este că eu sunt atent la unele nuanțe în care văd un spirit ranchiunier, din neparticiparea la putere. Dar aci, de vină, suntem tot noi românii, că i-am votat prioritar pe unii și nu pe alții, că nu achiesăm rapid, la ideea grăbirii alegerilor anticipate, în speranța că, cine știe,că poate aspirațiile social-democrate ale mulțimii, se vor dumiri, că de ce tot Dragnea mereu. De fapt, nici eu, nu înțeleg, de ce acest mereu.
Poate că mintea mulțimii, are niște taine, numai de ea știute și înțelese, la care nu renunță așa ușor, de dragul unor cârteli politicianiste.
Ce ți-e și cu votanții ăștia, cum spune o reclamă foarte simpatică , pentru părinți.
Greu de înțeles și lumea asta a diplomației votanților, care spun ca liberalul Prișcă, dar tot pe Dragnea și ai lui, îi votează, cu toate perspectivele liberale luminoase, fâlfâite electoratului telespectator.
Ca să-mi simplific existența, când va fi, voi vota tot dantura ușor rarefiată a lui Nicușor Dan, la fel de insignifiant, ca liberalii.
Sunt mai modest.
Onu

Tristețea Ajunului…

Sunt indispus. Mă gândesc la Geta, sora mea din Galați, care ne-a părăsit încă din ianuarie, în urma unei septicemii. Privesc strada întunecată, și mă gândesc : totuși, omul sfințește locul.
Se simte lipsa Primarului Popescu-Piedone. Se simte mâna absurdă a Destinului stupid și implacabil. O umbră străbate încet trotuarul, prin fața ferestrei mele.
O bătrânică. În ciuda anilor poate, statura ei nu este încovoiată .Doar pasul mărunt și lent, îmi dă de înțeles că și pentru ea, Ajunul Crăciunului poartă povara tristeții.
Într-o clipă, tai o felie zdravănă din cozonacul de pe masă, o învelesc într-o coală velină, și zbor în întâmpinarea ei. Nedumerită, cu degete scheletice, îmi trage mâna către obrazul ei, pe care parcă disting licărul unui zâmbet trist. Spontan, mă aplec și-i simt obrazul umed, apăsându-mă. O clipă, rămân derutat și o îmbrățișez duios. Nu pot scoate un sunet, simt doar lacrimile amestecându-se, într-o clipă de speranță. Mi-e greu să mă desprind, dar bătrâna mă ajută , cu demnitatea omului oropsit de soartă.O privesc, umbră plimbătoare, cum se îndepărtează.

Strada este parcă mai plină de întuneric, și simt acut lipsa Primarului lucrului bine făcut, Cristian Popescu Piedone.
Onu

RADET

Afară este frig şi plouă. În apartament… la fel, dar fără ploaie. Zgribulit, mă întreb în ce ţară trăim. Şi mă trezesc strigând:

–”Jos Ponta cu Guvernul lui. Să vină …”

Mă opresc, la zgâlţâiala de umăr, din partea soţiei.

–Ai febră, să chem 112?

–De ce?

–Cum de ce? De ce strigi aiurea, tu nu ştii regula? RADET dă căldură, după trei zile consecutive de temperaturi de minimum 15 grade .

–Şi ce dacă.., mie mi-e frig, şi vreau căldură. De ce nu-i obligă Ponta să încalce regula? Nu-i democraţie?

Cu ochi largi de uimire soţia, în disperare de cauză, mă întreabă:

–Te-ai înscris cumva în PNL?  vine replica surpriză a soţiei.

Ciulesc urechile:

–Care PNL? Mai există?

Viorica, înţelegătoarea mea soţie, mă priveşte afectuos şi strigă ironic-partizan:

–Ai dreptate:– „Jos Ponta…”, că n-o să te îmbolnăveşti tu, pentru că el nu vrea să fie incorect!”

Îmi place că ţine cu mine, dar trist, o mângâi pe mână.

Şi mă gândesc la vorba:”Calomniază, calomniază, ceva tot va prinde”.

Afectuos, o cuprind de mijloc , şi îi şoptesc:

–Nu te mai lua după Alina Gorghiu… ea este în opoziţie, în partidul ăla de-i spui tu PNL!

Atraşi de magnetismul valului de căldură care ne-a cuprins, ne îmbrăţişem tandru, şi atmofera din apartament, devine parcă princiară.

Onu

BAC!

Locuiesc într-o zonă multicoloră. Iar dimineaţa, văd pe fereastră, mult tineret ,spre copii, cu celulare în mâini. Mă minunez şi-ii invidiez, pentru că mă simt depăşit de performanţele lor în mânuirea acestora. Concomitent însă, îmi creşte inima pentru viitorul educaţiei. Întrezăresc în ei, viitorii absolvenţi de BAC, fără tragedia statistică actuală a sesiunilor şcolare.

Mare lucru şi civilizaţia informatică. Acel 10 la sută utilizat din creier, se va reducela 0,1la sută, iar restul va ajuta SPIRITUL, şi să te ţii la ”IQ” pe români. Şi ce Parlament vom avea, şi ce legi ei vor scotea! Sau mai câte, le vor corecta.

Încercând o finalitate predictivă, ce mai edenică ţară va deveni România.

Onu

Ca musca-n lapte…

Motto:”Dacă nu vrei să zgândări muştele, nu scotoci în balega de pe drum.” –Onu (Din experienţa mozambicană)

Ieri, vorbind despre femeia mozambicană, mi-am amintit de o plimbare cu maşina prin jungla africană.

Eram cu maşina de teren a colegilor noştri.

Cu noi, pe post de ghizi,  şi câţiva localnici.

La un popas, pe unul din aceştia l-a pus păcatul, să scormonească o balegă imensă.

Probabil de elefant, după mărime.

Nici nu şi-au pornit bine treaba, că un roi de muşte, (ei le spuneau”ţeţe”) a şi tăbărât asupra lor.

Scena a fost de coşmar. Încercând să se ascundă în maşină, s-au lovit cumplit la picioare iar pe rănile deschise au început să roiască muştele deranjate.

A fost efectiv, o cursă contra cronometru.

Pentru mine s-a soldat cu o mare spaimă, ştiind numai rele despre „muşcătura ŢEŢE”.

Poate de fapt, nici nu erau, pentru că întors în Ţară, analiza epidemiologică nu a relevat nici un pericol.

Dar, de ce mi-am amintit cele relatate?

Simplu, pentru că, Sinteza zilei, nu respectă înţelepciunea din motto.

S-au apucat să scormonească în trecutul de SECURIST al lui Traian Băsescu.

Foiletonul citit de Gâdea este prezentat savuros, dar mie mai mult îmi plac episoadele

„Crimelor din Midsomer.”

Cred că nici eroului din povestiri nu i-au prea plăcut, că a vociferat pe unde a mai avut posibilitatea şi a declarat că-l va da în judecată, pe Mihai Gâdea pentru insultă şi calomnie.

După impresia lăsată, Gâdea a cam băgat-o puţin pe mânecă.

Au observat şi invitaţii.

S-a văzut din încercările lor de a-l linişti.

Unul a spus că nu mai există infracţiunea de insultă şi calomnie, iar altul, mai isteţ în diversiuni, i-a sugerat că… în cazul deschiderii unei acţiuni, va avea prilejul nemijlocit să aducă direct în instanţă, aşa zisele fărădelegi ale fostului Preşedinte.

Cred că au fost de bun augur intervenţiile de mai, sus, pentru că Mihai Gâdea aparent s-a mai liniştit.

M-am mai liniştit şi eu, întrucât îmi sunt simpatici amândoi protagoniştii.

Că.., de ce m-aş stresa, dacă tot nu se ia nici o măsură?

Mai bine-o ducem într-o veselie.

De unde şi postul de faţă.

Că de mâine, trec de la Gâdea, la Leo de la Strehaia, pe Kanal D /wow-biz.

Doar ăştia, n-or vorbi tot despre securişti.

Onu

Român sunt, glumeţ îmi ziiiiceee…..

Că doar nu credeţi că surceaua sare departe de codru.

Aşa că azi, mi-am zis.

Ia să văd doar Ponta se pricepe la poante când e vorba de nevoile Ţării de justiţie?

Aşa că am plecat de dimineaţă, chitit pe glume.

Dar ce glume…

Voiam pur şi simplu, să sărut o fată.

Fără o ţintă precisă.

Pur şi simplu, să realizez o apropiere de epiderme, indiferent cum şi unde.

Oricum, în Bucureştiul iubit să fie.

Aşa că am plecat hai-hui, pe Magistrala care leagă Sudul de Nordul Capitalei,

Ajung la Parcul Tineretului, unde la intrare se află un butic de cărţi.

Fireşte, cu o buticăriţă.

Mă apropii de cărţile expuse.

–„Doriţi să cumpăraţi ceva? Mă întreabă plină de amabilitate vânzătoarea.

Mă uit surprins la ea. Gura plină, cu buze roşii,cărnoase şi umede.

Îmi aminteşte de femeile mozambicane.cu aceleaşi buze cărnoase, dar aproape întunecate.şi uscate de soarele african.

Simt cum păcatul mă furnică şi răspund:–Aş vrea să te sărut, pasional..

.Fata, tot româncă, poartă gluma la ea şi-mi răspunde râzând.–„Nu se poate,că e păcat!”

–„Ce păcat? îi răspund eu, simţind cu mă încinge gura ei superbă.”

–„Păcaaat…, că e mare sărbătoare;dublă chiar!”

Credul şi cucernic îi privesc licărirea din ochi, ca o invitaţie la sfinţenie.

Devin grav, şi-i răspund:

–„Daaa, măi, nu ştiam, te rog iartă-mă!” „Dar ce sărbătoare?”

Cu ochii mijiţi şăgalnic, îmi răspunde:

–„Da,,,, Sfânta Lene şi Cuviosul Puturos”!

M-a bufnit râsul, dar pofta de sărut, îmi trecuse.

Gândul marelui păcat, pusese deja, stăpânire pe mine.

Noi românii avem şi respectăm atâtea sărbători sfinte, pe când eu le ignor, nici măcar ştiind de ele.

Mare păcat!

Astfel, Karma mea a rămas neîmplinită.
Onu

Săracul!

În loc de motto: ”Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din urna electorală”.-Anonim.

Sărmanul de mine, vreau să spun

În trecere pe lângă televizor, am văzut un reportaj realizat de Kanal D.

Anume,despre parcarea haotică a autoturismelor într-o localitate.

Pe trotuare, pe locuri libere, pe lângă clădiri.

Şi asta, ca urmare a interzicerii ridicării maşinilor parcate ilegal, luată de nu ştiu cine.

Receptiv, legiuitorul cu doleanţele contravenienţilor.

Iar se ştie, întotdeauna contravenienţii  sunt cei care vociferează vehement împotriva disciplinei şi ordinii publice.

Poate dacă înainte aş fi vociferat că nu este benefică ridicarea maşinilor parcate în locuri interzise, ca o măsură exagerată, acum, după cele văzute, cred că ridicarea maşinilor este o măsură blândă.

Mai mult, pentru contravenţia respectivă eu aş suspenda temporar permisul şi i- aş aplica şi o amendă, să-i tai cheful de încălcare a regulii convieţuirii civilzate, să priceapă specimenul respectiv, că în societate nu este de ţeasta lui.

Şi că dacă aspirăm la un nivel de trai demn, să învăţăm să ne comportăm demn, faţă de semenii noştri, faţă de civilizaţie.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de ce l-am votat pe Iohanniss.

Din cauza unei fotografii dintr-o carte de istorie.

În foto respectivă, sub titlul: ”Bismark conduce Reichstagul”, figura lui Bismark mânuia un harapnic, deasupra unei săli, cu oameni aplecaţi, parcă îndoiţi de trecerea unui uragan.

Foarte sugestivă poză.

Probabil naţia germană, fără Bismark s-ar fi comportat ca şoferii arătaţi de Kanal D.Vreau să spun , că fără chirurgia legii, nici noi nu vom scăpa de mentalitate de bravadă, rămasă după pseudocomunismul prin care am trecut.

Ei bine, eu mi l-am imaginat pe Iohannis ca pe un Bismark de care am fi avut nevoie.

S-a dovedit însă mânuitor de harapnic numai  pentru a i se face, bâzâie unele antene, un dormitor de 70 de metri pătraţi.

Probabil pentru statura lui Bismark.

Spre decepţia mea!

Dar şi pentru alte motiv.

Motive, mai corect spus.

Primul a fost zeflemeaua cu care Ponta şi-a tratat contracandidatul. Ceva în genul „vox populi”

Nu mai repet bancurile de prost gust pe care le-a proferat.

Apoi, atitudinea discriminatoare etnică şi religioasă, în care a implicat şi politicul.

Sper că de la lansarea de la Craiova, lumea şi-o mai aminteşte pe Primăriţa Craiovei, PSD-ista Olguţa Vasilescu, clamând:

–”Să alegem un român de-al nostru!”, cu trimiterea subliminală la etnicul sas Klaus Verner Iohannis.

Într-o competiţie îţi arăţi caracterul demn sau infect, după cum îţi tratezi partenerul de dispută. Dar vai, ce decepţie că „petele” lui Ponta, le-au estompat înşelător, pe ale lui Iohannis!.

Onu

Crâmpeie, 4

7. Colonie?

Motto:”Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă”-Aforism strict autentic român.

Ieri, Radu Tudor a avut o emisiune de excepţie.

Invitaţi: Specialistul în economie Ilie Şerbănescu şi Profesorul Cristian Pârvulescu.

Este drept, şi Radu Tudor şi-a văzut lungul nasului şi a ascultat ca un învăţăcel.

Spre meritul său de moderator cu vocaţie.

Tema dezbaterii, tot Codul fiscal, dar în legătură cu afirmaţia premierului, cum că are impresia că suntem la cheremul capriciilor capitalului străin, de parcă am fi o colonie.

Chiar dacă scriu nişte inadvertenţe,în esenţă aceasta ar fi problema.

Moderatorul, ca orice jurnalist speculativ,a preluat informaţia, că asta este pâinea lui: „ştirea”.. , a punctat numai capitolele temei pentru dezbatere şi a ascultat la rându-i , ca un învăţăcel conştiincios.

Îmi place să ascult oamenii care au ce spune. Până la uitarea de sine.

Am înţeles câteva lucruri.

Primul, că nu suntem ţinta predilectă a unei conspiraţii. Ci, că acestea sunt legile capitalului.

Prima dintre ele fiind lăcomia de profit, indiferent de victimă.

Iar cum, tot dintr-o necunoaştere gen „bac ratat” a economiei politice, preferarea noastră de către capitalul străin este consecinţa mâinii de lucru ieftine.

Iar asta se datorează faptului că tot dintr-o infatuare pseudoeconomică, mâna de lucru este ieftină pentru că în loc să fie impozitate capitalul, şi forţa de muncă s-a impozitat forţa de muncă, dar pentru valori salariale mici, chipurile ca ajutor social-democrat. Adică, în loc să fie date salarii mari şi impozitele adecvate, s-au dat mizeriile care atrag capitalul străin, precum un stârv, muştele.

Acesta fiind în căutare de mână de lucru ieftină.

Aşa că, prin reducerea taxelor şi impozitelor, dar menţinând salariile mizere, nu vom contribui decât la atragerea capitalului vampir pentru bogăţiile naturale ale ţării.

Poate că mărirea salariilor ar condiţiona şi mărirea profitului, recte a PIB, şi proporţional, a venitului de trai.

(Aşa cum „majorarea grasă” a veniturilor unor demnitari, care nu produc bunuri materiale, ci mai mult încurcă producerea PIB, ar atenua chipurile, apetitul pentru corupţie” )

Tocmai din acest raţionament (intuitiv la mine) am salutat crearea USL, în timp ce mulţi cretini au văzut în aceasta o decădere a ideologiei liberale.

Ori, tocmai asta înseamnă să fii liberal.

Aci, cred că este tâlcul abscons al acelui „laissez faire, laissez passer”.

Cu alte cuvinte, şi Iohannis şi mulţi politicieni ar trebui să se şcolarizeze într-ale ideologiilor.

Ajuns aci, cred că nu mai este o enigmă victoria lui Iohannis.

Românul, cu bunul său simţ, a sperat într-o nouă înţelegere a economiei politice.

Alta decât a celei social-democrate.

Din păcate însă, probabil calitatea de profesor de fizică, nu are nimic comun cu înţelegerea economiei politice.

Nu-i nimic, rămâne speranţa într-o altă latură înţeleaptă a românului.

Anume… că ”din greşeală în greşeală,……….”

Ce ne facem însă cu „poporul PSD” învăţat să primească puţin, dar „să se descurce”?

Onu

Crâmpeie, 2

   4.Facebook

Pe 10 august, mi-am deschis cont pe facebook. Aşa, să fiu în rând cu lumea emancipată. Poate, cine ştie, îmi descopăr vreo emoţie conversaţională. Pentru că, Dumnezeu, m-a hăruit cu darul gargarei. Aşa cam ca Mihai Gâdea, pe care ascultându-l, aseară , mi s-a făcut rău.

Pentru că nu suport să nu înţeleg, de ce sunt luat de prost, în nevoia mea de informaţie. Adică, să fiu un contributor la ratig-ul său, când eu caut informaţie de calitate. E ca şi cum m-aş duce la un magazin de vechituri/anticariat, în năzuinţa descoperirii unor obiecte cu iz de aristocraţie autentică.

Pentru că, să mă ierte bunul Dumnezeu, la decadenţa actuală de mofturi cu iz de casă mare, mă apucă o esenţă de „plictis”, din care numai Sinteza lui Gâdea ruşeşte să mă scoată, enervându-mă. .

Este un spectacol antrenant de imaginaţie, să-l văd pe băiatul ăsta, modest în felul său, pe care-l însoţeşte un zâmbet misterios, ca şi cum mi-ar spune:

–” vezi cât de deştept sunt, cum le mai născocesc? Cine mai e ca mine?”

Păi, cred, că mai ca el, sunt şi eu, care adorm în faţa televizorului, dându-i impresia că l-am ascultat… Doamne-Doamne.

Când mă trezesc, să merg la culcare, sistematic, îl văd, conversând cu altă vedetă „made in Antene” Badea Mircea.

Filozofează pe teme de actualitate.Care actualitate? Aiurea!

Dacă într-adevăr doriţi să ştiţi, încercaţi, fără să aţipiţi ca şi mine, făcându-i „rating”.

Aşadar, iată-mă şi FB-ist.

Privind atent să văd cine mă va lua înseamă, observ o solicitare de „Acceptă”, de la Szabo Noemi Reka.

Pe Noemi, o bloggeriţă admirabilă, am cunoscut-o în blogosferă. Unguroaică din Alba Iulia, mi-a atras atenţia prin stilul ei de calitate şi de mult bun simţ, când am dedus că trebuie să fie la fel, şi în viaţă.

I-am dedicat câteva poezioare, pe care le-a primit cu aceeaşi sensibilitate aparte.

Dacă mi-ar fi permis, aş redenumi blogul ei astfel:

–”Minte sănătoasă, în blog sănătos”

Poate sunt subiectiv, poate că mi se pare că exercită un soi de atracţie aparte, explicabilă, prin intermediul energiei gândului.

De altfel, nu ştiu ce se întâmplă….

Viorica, soţia mea, nepoată după tată de gospodar înstărit ungur, a exercitat aceeaşi fascinaţie, când am zărit-o în tramvai. A fost o adevărată cursă SRI, pe linia tramvaiului respectiv, s-o mai văd măcar o dată.

Am aşteptat-o perseverent, în staţia unde o zărisem, până Pronia cerească, s-a hotărât să mă ajute.

Ajuns aci iar mă întreb:?”–„Ce atracţie subtilă să exercite asupra mea unguroaicele?”

5.Sfintele Moaşte

În loc de motto:”Roagă-te în colţul tău, şi eu te văd”.-Iisus.

Nu ştiu ale cui Moaşte, că din îmbulzeala animalică să le sărute, vedeam numai Salvările venite să-i ajute pe cei striviţi.

Soţia mi-a explicat cum stă cazul.

Drept credincioşii noştri, voiau să sărute Moaştele, să le fie bine.

Lor… nu moaştelor.

Secvenţa s-a petrecut , pare-se la Târgovişte.

Privind oripilat, mi-am amintit un filmuleţ pe Discovery, prezentând o cireadă de animale, în migraţia lor pentru noi păşuni. Poate din cauza norului de praf, stârnit de copitele lor, nu le vedeam pe cele strivite în goana existenţială nebună.

Şi nu mi-am pus întrebări.

Acum însă, după spectacolul de la Târgovişte, mă simt tentat să gândesc:

–”oare ce credinţă să fi avut turma aceea sălbatică din junglă?”

Onu

O.B.,7….

Căldură mare… Îmi dau seama după halucinaţii. Azi noapte iar m-a vizitat vrăbiuţa fermecată. Cu o voce numai miere şi zâmbet, mi-a graseiat sibilic. –“ Ce ai cu EL?

–EL…? Care EL?

–“Ei, care…EL!”.şi graseierea care începe să-mi pară cunoscută, în legătură cu Victor Viorel… mă dumireşte că nu pe oricine am în faţă. Totuşi, nu mă pot abţine să nu mă întind discret cu oarecare greu de disimulat voluptate.

Poate nu realizaţi la cine mă refer. Cert este că dacă o vedeţi fie şi de la spate, asuplizată de trânta cu Ponta, nu veţi scăpa de un morganatic fior declanşat sub impulsul susurului înflăcărării luptei politice pe viaţă şi pe moarte, cum numai nepricepuţii o fac.

În final, am înţeles că este vorba de Preşedinte, care trebuie privit cu circumstanţe atenuante, fiind doar un învăţăcel într-ale politicii.

–“Da măi, dar în acest caz, trebuie s-o lase şi EL mai moale, să nu dea buzna, hodoronc tronc, la orice gafă de-a interlocutorului.Aţi numărat câte trăznăi a făcut până acum?

Să procedeze ca în artele marţiale: să-l atragă pe adversar, uşor-uşor.. spre el, şi apoi, să-l împingă brusc, dezechilibrându-l.

Ca apoi… ajuns la podea, să-i aplice orice ştrangulare constitiţională/legală doreşte, şi să-şi pună clientul dorit pentru “Guvernul… meu”.

Până atunci, însă, mă tem, ca voi…, să nu împărtăşiţi soarta lui Crin, despre care a mai auzit cineva ceva?….

A cam strâns din năsuc, vrăbiuţa, la vorbele mele, dar mi- spus că o să-i transmită, şi cu un aer ce nu l-am înţeles, mi-a promis că va mai trece. După care …, “ţuşti” pe fereastră.

Mi-a părut rău, că nu i-am spus să-i transmită să uite că a fost profesor, că astfel, va avea mereu reacţii de profesor mediocru, plătit.

Cred însă, că din obsesia pentru “graseiel”, o să uite tot şi mă va vizita din nou.

Când…. îi voi sugera să pretindă Ea, şefia Guvernului.

Şi să vezi atunci, spectacol, la începerea între ei…, a mâncătoriei pentru putere. Haaaahaahaa!….

Onu