Realitatea tv

M-am săturat de femei frumoase pe net. Mai bine, merg pe realitatea tv, să o văd pe Denise Rifai. Mai ales, că discursul ei este însoțit de o mimică demnă de realitatea pantomimei.
Nu că ar spune lucruri rele, dar îmi place fața ei, când îi vorbește pe cei de la Antena 3, care chipurile, ar fi vrut să-i suprime Realitatea.
Adică postul de pe care ne delectează , cu mimica sa mobilă. Fiind o Doamnă, nu-mi pot permite aprecieri, asupra mobilității buzelor sale cărnoase, când își prezintă argumentele, îndelung gândite.
Ba, chiar mi-am și pus ipoteza, că am fi prieteni. Vă imaginați ce delectare zilnică, povestindu-mi despre rivalii Realității tv ?
Imaginea, s-a mai luminat, când a apărut capul tuns și ras, al lui Codrin Ștefănescu, un interlocutor redutabil, care a adus-o pe Denise, pe o linie de pauză, în vorbire.
Iar aci, mărturisesc, mi-a plăcut ponderarea ei, din vehemența anterioară.
Și mi-am spus, liniștit, că Denise, trebuie să fie o interlocutoare agreabilă, pe umărul proteguitor, al căreia, îți poți sprijini bruma de zestre cerebrală.
Merg și astăzi, să o ascult pe Denise, în speranța că va avea un interlocutor, la fel de ponderat, precum Codrin Ștefănescu.

Onu

Duminică

Sărbătoare. De care, nu știu, dar o simt în suflet.
Sub forma conturului unor buze. Cărnoase, răsfrânte și roșii.
Pentru mine, întruchipează feminitatea senzuală, plină de vise imaginate.
În apropierea lor, îmi simt integritatea corporală, periclitată.
Și sărutul, face parte din integritatea viului corporal, nu?
De aceea, le evit , pe cât pot. Dar nici nu le pot duce dorul, prea mult timp
Probabil, așa a decis cel de sus.
Să conviețuim în senzual, sau să fim torturați de gândul la el.
Eu,încerc tot felul de subterfugii, să scap de sub tutela lui. Dar nu prea reușesc. Caut varii chichițe, chipurilor pe care le întâlnesc, dar zadarnic. Tot trebuie să aibă ceva din vino-ncoace, ca să nu-mi dea pace.
Așa vrea Domnul, îmi spun eu împăciuitor. Și cum voința Domnului trebuie să fie lege, pentru noi toți, mă supun voinței Sale, și renunț la orice rezistență. De ce, să-mi ardă buzele, nepăcătuind în fața viului Divin?
Mai bine, mă las pradă arșiței viului.

Onu

Iulia

Se numeșe Iulia, dar mesajul numelui său, este plin de semnificații emoționante.
Îmi amintește de Moscova, de Kiev și de Tașkent, de Stepa Flămândă Uzbekă, ninsă cu flori deschise de bumbac, de gazdele asiatice ospitaliere, lângă care, te simți ca printre ai tăi. Și, mai ales, de mine însumi, cel de altă dată, când viața, era o bucurie permanentă, privind explozia diversității sale, pe unde mi-a purtat pașii.
Dar Iulia, prin zâmbetul său de copil bun, îmi amintește și de copii flămânzi ai Mozambicului, copii, care cu toată suferința lor de foame, nu-și pierdeau zâmbetul sociabil, fâcându-mi bezele, când îi mângâiam pe capetele rase chilug, cum se spunea la noi la școala primară. N-o cunosc pe Iulia, decât virtual, dar sunt convins, că aflând-o, viața, s-ar dezvolta în plenitudinea sa emoțională, copilărească.
Și de studenția pe care, mi-a marcat-o prezența unei alte Iulii, foarte interesantă prin concepția sa asupra tratamentului, la care s-ar simți bine, femeia.
Cazul, mi-a părut emblematic, pentru cum gândesc unele femei, că ar fi tratarea lor, de către bărbat.
Într-o zi, Iulia, m-a părăsit. Lumea noastră, mirată de eveniment, a încercat să afle, ce s-a întâmplat.
-Nimic, ar fi răspuns ea, senină.
– Nu-mi plăcea că nu era bărbat. Să-mi tragă și mie, din când în când, vre-o înjurătură, sau măcar o palmă!
Auzind, preferința ei, am rămas perplex, și o clipă, m-am întrebat, dacă am avut o copilărie normală, ne asistând la asemenea tratamente, între părinții mei . Poate că, Iulia mea, din studenție, crescuse într-un asemenea mediu, poate i se părea anormală masculin, comportarea mea.
Poate!…
Onu

Iluzii primăvăratece

Nu sunt un flușturatec.
Defectul meu este entuziasmul clipei.
Clipă, care , de regulă, mă marchează, precum o cicatrice, care, chiar dacă aparent este vremelnică, lasă urme în memoria sufletului, urme, care devin nostalgii.
Sezoniere, după anotimpul sau starea vremii, când au apărut.
Moment, de altfel, salvator, prin pecetea pe care o lasă asupra clipei când s-a produs. Astfel, încât, nu pot avea tristeți sezoniere, clipa, fiind atât de intensă, încât, amintirea rămasă, capătă conotații idilice.
Ce păcat însă, că prin răcoarea ferestrei, străbat fiori de emoții, care m-au tulburat, în teama că momentul este trecător, iar clipa imaginată, este poate doar iluzorie. Dar tot fereastra, mă ajută să revin la realitate. Cineva, pe stradă, strigă
-Loredanoo, haide făăă, haide. Cât te mai aștept?
Cine o fi Loredana? După accentul gutural exotic, al vocii care o strigă, pare a fi o persoană brunetă, cu ochi scânteietori, de a căror flacără, probabil se scapă greu. Sper să nu mă săgeteze flacăra respectivă. Altfel, la cât sunt de vulnerabil, aș deveni captiv. Probabil, o captivitate exotică, incendiară. Cum însă, îmi place răcoarea de la fereastră, ce stare febrilă, ce delicii.
Oooo, Doamne!

Onu

Liberalism

Iar sunt în criză de titlu.
Mi se întâmplă în momente de indecizie în exprimarea opiniei.
Iar opinia momentană, este nefavorabilă liberalilor. Să ne înțelegem, nu liberalismului, pe care îl consider soluția de ajutor a omului de acțiune pozitiv-constructivă, acțiune, care îi permite fiecărui om inspirat și harnic, să-și dezvăluie personalitatea, spre binele societății.
Dar, nu poate exista personalitate, la individul sau grupul invidios pe cel care are, sau a avut, trecere în ochii celorlalți, adică, a majorității. Este ca și cum la folosirea unei pârghiei, pentru mișcarea unei greutăți, cineva, prea invidios, și îngust la minte, s-ar așeza pe greutatea de îndepărtat din cale. Mă chinuie aceste gânduri de nedumerire, cum de unii, în ciuda realității preferințelor majoritare, încearcă să pună bețe în roate, fără a pricepe o iotă, din proverbul, care statuează, că unde-i dragostepuțină, lesne-a se găsi pricină, iar, hărmălaistul, va fi minoritar, în fața oamenilor de bun simț.Mi s-a întâmplat la Iași, o situație foarte ciudată. Persoana care-mi plăcea , nu era indiferentă și altcuiva. Firesc, social, au început meschinăriile răutăciose. Răutăcisme, cum spune Oana Zamfir, de la Antena 3. O amintesc pe Oana, auzind, abia de curând, că are soțul senator.
Și este firesc, se spune, să te pui bine, cu cei puternici, că nu se știe, cum spunea prietenul meu din Israel, ce se petrece acolo sus,iar înțelept este, să fii pregătit.
Evreul meu, era întruchiparea înțelepciunii sociale. Spre pildă, eram la un film, când doi îndrăgostiți, ce îndrăgosteală o fi fost aia, s-au luat la harță. Am intervenit, să-i împac, dar au tăbărât asupra mea, că mă amestec în liniștea lor.
Amicul meu, evreul, m-a apostrofat/ ce te bagi? Peste puțin ei se împacă și vor tăbărî pe tine, că te amesteci în viața lor intimă!/Puțin a lipsit, să nu mă ia la rost, pentru amestec în treburile ei interne, perechea gălăgioasă, din spatele meu. Mi-am ascultat prietenul, și astfel, am scăpat, nechelfănit verbal, de cei doi amorezi.
Mare har, și înțelepciunea, de a nu te amesteca, în treburile altora.
Onu

RÂIE

I-aș spune Letargie, pentru că, lipsa unei vizite , fie ea și virtuală, se resimte, la nivel de vibrație spirituală.
Ca atunci, când pe un calm absolut, nu adie nici o frunză, iar totul, pare neînsuflețit. Probabil, că și scrisul meu, este lipsit de acel tonus, care asemenea unui masaj senzual, în loc să inducă o vibrație ușor tulburătoare, provoacă somnolență. Mă uit la Doamna Premier, al cărei chip, decupat din presă, tronează dominator, pe calculatorul meu.
Gâtul scurt, parcă înșurubat direct, pe linia dreaptă a umerilor, îmi dă o senzație de exigență autoritară, care îmi îngheață orice iluzie. Ba nu, îmi stimulează Speranța, că poate este o mână înmănușată discret, și delicat, peste care , nu va îndrăzni oportunismul național, să se strecoare, conform mentalității, că merge și așa.
Acum, ce înseamnă merge și așa, rămâne de precizat, pentru că, la noi, noțiunile sunt reformulabile, în funcție de clipă.
Iar clipa, nu se știe, depinde de interesul obiectiv, de grup. Poate pare o expresie puțin ieșită din normele exprimării corecte, dar ce contează acestea, în fața asaltului consecvent, al Opoziției, ca o mâncărime provocată de râie.
Hopaa, am găsit și titlul. Va fi Râie.
Adică, boala aceea de piele, care apare în locurile cele mai curate, pentru că ea, RÂIA, vrea să se ia de ele.

Onu

Burtiera

Pentru că îi dau de mâncare, de câte ori îmi cere, și nu are lângă ea, un motan, care s-o mai sfătuiască, Pușa, pisica mea, a făcut o burtă , de aproape o târâie de pământ.
Am să merg la Cabinetul veterinar, să-l întreb, dacă nu cumva, există un echipament adecvat, pentru pisicile mâncăcioase.
Sau, poate, să-mi sugereze un echipament special, să-l comand la o croitoreasă.
Nu cred să existe ceva, în genul unui inel gastric. Deși, am auzit despre acesta, destul de multe momente riscante, până la fatal, în cazul oamenilor.
Și, n-aș vrea, Doamne ferește, s-o pierd și pe Pușa.
Probabil, medicul, îmi va sugera să fiu mai exigent cu ea, să nu mă mai las înduioșat de apelurile ei, pentru masă.
Dar ce știe el, cât de pisicoasă este?
Cât de irezistibilă , este, când mă împunge tandru , sforăind calin, de parcă aș fi singurul motan din lume.
Este drept, ea nu a reușit să cunoască un motan, pentru că, la prima dorință, medicul m-a sfătuit să o castrez.
Ș i totuși, pisicoșenia din ea, nu-i dă pace, măcar la savurarea fără măsură, a mâncării.
Că sunt o fire slabă, nu suport s-o văd pofticioasă după plăcere, și să n-o ajut. Uneori , mă gândesc, dacă n-ar fi bine, să aibă mesele odată cu mine, dar am observat că ea se trezește și noaptea să ronțăie câteva boabe.
Acu, nu de alta, dar să ronțăi și boabe de pisică, de dragul siluetei pisicii?
Cred că s-ar prăpădi de mieunat, toți motanii din lume.
Acum, când tocmai încerc să gust și eu, ceva, s-a pornit pe un mieunat, de-mi rupe inima.
Să-mi scot inima, ca să rezist?
Sincer, nu-mi vine , așa că mai bine îi improvizez un corset- tunică, dintr-un maieu de-al meu.
Sau, poate să rog medicul, să-i pună un inel gastric?……
Touși, nu mă îndur.

Mai bine îi reduc porția de boabe, și-i scot desertul.
Onu

Gustul unui deget

Poate titlul, vă va mira, sau deruta. Oricum, ca să nu uit, furat de mirajul acțiunii de a ne gusta degetul, îți recomand, insistent, și călduros, să te speli bine pe mâini, înainte de a săvârși, ideea titlului.
Nu de alta, dar degetul, fiind multifuncțional, la rândul său, ar putea constitui o atracție imperceptibilă , și pentru alte existențe, periculoase prin sine, precum microbii, praful, și Dumnezeu mai știe cine.
Apoi, polivalența funcțională, a unui deget, este imprevizibilă, acesta fiind foarte săritor la a ne ajuta în orice moment.
Uneori, chiar indispensabil.
Oricât am vrea să ne ferim de ceva, nu reușim, așa că am recurs la mijloace de protecție.
Azi, pentru arătător, mâine pentru cel mare,poimâine pentru inelar, și tot așa, până am constatat, că mai bună, ar fi o mănușă. De aceea să nu vă mirați, dacă mă veți vedea purtând mănuși chiar și vara, eu fiind, ambidextru.
În aceste momente, de extremă importanță, îmi amintesc de un coleg de facultate, care nu purta mănuși, dar se spăla imediat, pe mâini.
Chiar și după ce, jovial, ne strângea mâna, la fiecare întâlnire, și despărțire.
Acum, mă întreb, dacă el, s-o fi căsătorit, de teamă să nu ia microbii.
Chiar că nu-mi amintesc, dacă în rând cu toți tinerii, avea vreo prietenă, cu care să se sărute. Pentru că, vrei su nu, trebuie să accepți sărutul uneori pătimaș al prieteniei, fie și al colegei, care-și închipuie, că s- a îndrăgostit iremediabil de tine.
Iar tu, fără ifose, te lași mușcat, fără să mai știi, ce se petrece cu tine.

Așa dar, cu arătătorul, nu-i de glumit. Mai ales în politică, la incriminarea anemică, a minoritarilor.
Mă uitam aseară, la tv, urmărind arătătorul incriminator, al dreptei unui liberal. Chiar dacă părea fals , și tendențios, mânuit de ranchiuna perdantului, îmi dădea senzația unui pericol inevitabil, și sugestiv, pentru viitoarele alegeri parlamentare.
Nu de alta, dar frica păzește bostănăria.
De altfel, dacă bine-mi amintesc, vehemența, mă sperie într-atât, încât pun ștampila de vot, pe cel agresat. Iar la ștampilat buletinul de vot, arătătorul, este primul care acționează. Că n-o să-mi leg arătătorul, pentru un inabil politic!
Onu

Giluela,

De curând, pe blog, m-a vizitat un chip care-mi amintește de moșierimea dinainte de 1945. Eram școlar, și am privit-o cu ochi sensibili de puștan, care se îndrăgostește de prima colegă întâlnită în clasă.
Cu ochii de azi, Giluela, îmi apare o descendentă din clasa aristocratică, de care adesea, mă îndrăgosteam iremediabil. Fire sensibilă, boieroaica din copilăria mea,a simțit imediat, că-mi place.
Și s-a jucat cu sufletul meu, luându-mă de mână și tachinându-mă ușor, parcă simțindu-mi zvâcnetul inimii la fiecare atingere cochetă, a ei.
Când citești în cărțile de spionaj, cum contra spionul, devine propria-și victimă, în fața lui Mata Hari, nu prea realizezi esența celor spuse, dar acum, privind foto Giluelei, îl înțeleg, dar mai ales, îi văd, ca înlănțuit, ca ieri, pe mine, când mi-a apărut pe blog, în calitate de vizitator, avatarul Giluelei.
Feminitate, grație și distincție.
Aceasta este Giluela în esență, privindu-i avatarul.
Partea grea a acestui fapt, este că în spatele avatarului, vezi chipul care te subjugă spiritual, într-atât, încât simți nevoia s-o auzi, amuzându-se grațios, tachinându-te, cu ochii săi mari, negri și profunzi, în care licărul de feminitate, te subjugă, irezistibil.
Poate că, meritul virtualului, sunt aceste clipe mirifice, privind fascinat, chipul aureolat, al vizitatorului.
Fie el, Giluela, sau poate, Soarta.
Onu

Madi și Onu blog

Mă atrage mult, această expresie.
La început, am crezut că sunt narcisist, dar, uitându-mă în dicționar, nu mi se potrivește. Care să fie taina acestei atracții? Tot gândind, am realizat misterul. Sursa acestei emoții este însăși Madi.
Ea este mama blogului meu.
Ajutorul ei, m-a stimulat să scriu, și să-mi scormonesc amintirile.
Așa că, dragă Madi, sau, mai nuanțat, Mădiță, să știi că totul în acest blog, ți se datorează.Chiar înainte de a așterne ceva, mă întreb.
– Dar oare, îi va plăcea lui Madi?
Și convins, de generozitatea ta, îmi aștern gândurile, dintr-o suflare, sigur, că în noblețea ta, mă vei înțelege, și cruța, pentru eventualele rahitisme ale scrisului. Iar, în sufletul tău nobil, vei spune cuvios
-Iartă-l Doamne, că nu a reușit mai mult!
Așa că, deosebită Madi, primește, te rog, prinosul modest,de recunoștință, ce ți-o datorez, prin acest blog.
Cu drag,
Onucu