IPOCRIZIE

Legea privind rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, din Ţară, a fost aprobată de Preşedintele Băsescu.

Într-o replică deloc inspirată, Premierul afirmă:

”N-o să fiu mândru, să trăiesc într-o ţară ce măcelăreşte câinii.”

Nu înţeleg, dacă e un reproş adus Parlamentului, Preşedintelui Băsescu sau o încercare ipocrită, de a prosti din nou electoratul.

Oare ar avea curajul responsabilităţii propriilor încercări de a plagia bărbăţia politică a lui Băsescu?

Mă îndoiesc, din moment ce a perfectat coabitarea, fără a-şi anunţa  partenerul politic, pe Crin Antonescu.

Sau o miza pe candidatura proprie, la Prezidenţiale?

 O Doamne, ce oroare!

Mi se face rău.

Mai bine, nu mă apucam de post!

Onu

GRATIS, la maidanezi!

Umorul poate căpăta varii forme. Ultima, şi cea mai sclipitoare formă de a-şi bate joc de prostia omenească, mi s-a părut a fi gluma Primăriei Capitalei, prin anunţul că la nu ştiu care adăpost, de câini vagabonzi, iubitorii de animale, pot adopta gratis, pe săturate, din clienţii acestora.

Amatorii de chilipiruri n-au încetat să apară rânduri, rânduri, precum drept credincioşii, la un praznic, unde pomana este nelipsită. Şi care, chiar dacă e cu o îmbulzeală, mai criminală ca la cozile de medicamente, sau la oricare gratuităţi, fie ea şi aghiazma, nu mai contează!

Căpătuială să fie!

Aşa dar, iubitorii de animale gratuite, cu inima plângând de lăcomie, şi de grija că nu vor rata o faptă bună, care să nu-i coste nimic, în afară de îmbulzeală, s-au strâns, cu mic, cu mare, la intrarea adăpostului.

Altă categorie de profitori, fotografii amatori, au început, spre enervarea paznicilor, să-şi ţăcănească instrumentele. Un paznic al adăpostului, n-a rezistat hărmăluieliii create, şi l-a împins pe un iubitor de „poze” atât de matinal, că, mai intrase câţiva paşi în curtea adăpostului, pentru nişte „ştiri mai ştiri”.

– Atac la presă, a strigat impostorul! Şi gata ştirea!

Cu o zi înainte, un prieten m-a sunat, să mă întrebe ce părere am dspre aşa zişii iubitori de câini vagabonzi.

-Te întreb, pentru că, uite la ce scenă am asistat.  Trecând prin zona Pieţii Obor, dintr-o maşină, a coborât o tânără, elegantă,  cu două sacoşe, din care, pe rând, a vărsat nişte căţei. Aceştia, schelălăind deja, cred de foame, s-au împrăştiat prin împrejurimi, după ce cu un gest drăgostos, şi parcă trist, de despărţire, tipa, s-a urcat în maşină, demarând  în trombă.  N-am înţeles de ce, că mi-a fost jenă să o privesc, darămite, să-i mai spun ceva.

-Stai, care-i problema?

-Păi, voiam să te întreb, ce crezi, s-o fi grăbit la o manifestaţie a iubitorilor de animale?

-Ştiu, eu, probabil, dacă spui că i-a mângâiat aşa duios la despărţire! Şi-apoi, e femeie; normal să iubească animalele, nu?

–Ştiu eu, n-am priceput! De ce atunci, i-a aruncat în Piaţă, pe bieţii căţei? Sau…, poate voia să adopte un copil sărman!?

-Stai puţin, îmi vine în minte, un gând sictirist. Nu semăna cu Cristina Ţopescu?

Că pe ea, am auzit-o perorând, la Mihai Gâdea,   despre „iubirea creştină”, parcă vorbea de reduceri de preţuri, la produsele nevândute, din unele magazine mari.

-Habar n-am, cine-i tipa! Cunosc numele de Ţopescu, cronicarul acela sportiv, reputat pentru emisiunile faimoase, de altă dată, după care,  n-am mai ascultat altele, la fel.

-Aşa este, e fiica lui, dar nu cred să-i calce pe urme!

-Scuză-mă, întrerup, sună soneria de la intrare. Mai vorbim! Şi trosc, telefonul în furcă.

Cu ocazia poantei magistrale a Primăriei, mi-am amintit şi convorbirea cu colegul meu, la a cărui nedumerire, n-am ştiut ce să răspund.

Ba mi-a creat şi mie, una:

oare, vre-un iubitor din acesta îndârjit, de animale, o fi adoptat în „iubirea lui creştină”, vre-un copil oropsit de viaţă?

Într-adevăr, Primăria Capitalei, are umor.

Onu

 

EMOŢII DE ARTIST

Azi, am revăzut înregistrarea Antenei 3, făcută maestrului Arşinel, exprimându-şi amărăciunea faţă de  ong-istul agramat, revoltat, chipurile, pe operaţia transplantului de rinichi, efectuat maestrului la Cluj, vezi Doamne, în detrimentul altei paciente, de pe lista de aşteptare. Am avut o strângere de inimă, pentru starea exacerbată de emotivitate a Maestrului. Probabil sensibilizarea organismului, şi-a spus umilitor cuvântul.

Doar că nu plângea. Iar episodul, m-a tulburat profund.

Şi n-am înţeles. Ştirista, o femeie, o fi femeie?

O merita, să fiu feminist pentru specimene ca ea? Cu asemenea apucături mercantile, rapace?

Oare sufletul unora este  un sac plin de cârpe?

Nu înţeleg, de ce şcoala de jurnalism, nu face educaţia  omeniei, produselor sale.

Cinismul acesta mediatic, să ne dezumanizeze într-atât, încât să pierdem noţiunea respectului faţă de intimitate?

Pentru un sfanţ în plus?

Onu

PUTEREA GÂNDULUI

 E un aspect existenţial, în care puţini cred. Eu cred. Dar cu oscilaţii. Pentru că, am constatat, că numai uneori , se adevereşte. Convingerea mea are la bază, câteva întâmplări aparent banale şi rizibile.

Eram în delegaţie de serviciu, cu un coleg, la ţară. Executam nişte măsurători topometrice. Lucrarea, a durat cam două săptămâni, timp în care gazda, ne-a hrănit numai cu ouă. Zilnic mâncam cel puţin câte 10 ouă prăjite sau fierte. La plecare, o omletă din câteva ouă, pe teren alte câteva ouă fierte.

După câţiva ani, au început nişte înţepături  în ficat. Povestindu-i  medicului tărăşenia cu ouăle, a decis, că excesul de ouă mi-ar fi şubrezit ficatul, de unde, strigătul său de ajutor.

După un timp, Natura şi-a făcut datoria, şi ficatul, cu puţin ajutor alimentar, şi-a revenit.

Abia atunci, s-a manifestat puterea gândului. Fapt aproape fantezist.  Era totul normal. Dar dacă mă punea păcatul, să mă gândesc o clipă, că ficatul nu a mai dat nici un semnal dureros, în câteva clipe, apăreau înţepăturile simptomatice. Absolut sistematic!

Le-am tradus apariţia, prin efectul gândului.

Alt caz, incontestabil. Tensiunea mea arterială este în medie, 14,5 cu 8.  Dacă înainte de măsurare, mă pune păcatul să mă gândesc la ceva neplăcut, ea sare la 16. Prietena mea farmacista, care îmi măsoară TA, mă întreabă amical. Ce-ai mai făcut, la ce te-ai mai gândit?

Îi răspund: m-am ciondănit cu un dobitoc, în gând. E clar, nu ştii că gândurile ne afectează? Ba da, dar nu mă pot abţine. Aşa că, dragiii mei  vizitatori, vorba lui Noemi din postul său: „Vă rog opriţi-vă!” de a gândi vijelios.  Aşa ne acaparează, şi ne dăunează stresul.

Prin influienţa prezenţei gândului afectat.

Ar mai  un aspect, pe care însă, îl atribui, mai degrabă, intuiţiei.

Şi care , cred că vi se întâmlă şi vouă, uneori.

Dacă mă gândesc, înainte de a ieşi în oraş, la cineva, pe care nu l-am văzut de mult, aproape matematic, îmi apare în ziua respectivă.

Deci, nu se pune, deşi, tot prin gând trece!

Onu

1965.

În iulie 1965, m-am înapoiat din Moscova, unde îmi luasem doctoratul în inginerie. Faptul, stârnise multă  invidie, printre jegurile comuniste, activişti politici, nimeni ca ei.

 Asemenea jegului invidios pe Maestrul Arşinel.

Îmi amintesc de un secretar judeţean la agricultură în Slobozia de Ialomiţa.

Tipul, tehnician agricol, făcut din nimeni, pe pile politice, spumega doar cât mă vedea.

Îndrăcit şi eu, nu-l mai scoteam din tovarăşul inginer. Se desfăşura între noi , o luptă neiertătoare, între dispreţul conştiinţei valorii mele de doctor inginer, şi ura sufletului meschin de activist politruc.

Episodul s-a încheiat în modul orânduirii sclavagist socialiste, când tovarăşul inginer, venit cu nişte trepăduşi, care-i susţineau inepţiile, se dădea mare, în locul meu de muncă, iar eu nu l-am mai suportat. M-am dus la uşa biroului, am deschis-o larg, şi i-am spus scurt:un „Ieşi afară!” Şi nu m-am mişcat de lângă uşă, decât după ce am închis-o în urma lui.  Adoua zi, am fost chemat imediat în Centrală, şi după o pedeapsă simbolică, de reducerea salariului, pentru satisfacerea tovarăşului secretar, mi-am continuat nestingherit activitatea. Mi-am amintit episodul, cu ocazia jegului versus Maestrul Arşinel. Pentru că din trăite, am înţeles leprozeria lui sufletească.

Dar oful meu nu era „tovarăşul activist”, ci unul mult mai profund.

Tânjeam acut, după tandreţea feminină slavă, care îmi îmbogăţise  viaţa emoţională, pe durata aspiranturii.

Aşa că în clipele nostalgice, până în decembrie, am căutat, să-mi ostoiesc dorurile, încercând modeste versificări.

Una dintre acestea, ar fi:

Mă-ntreb adesea

De ce în viaţă

Porniri aprinse, îmi trezeşte,

Un glas frumos de cântăreaţă

Mă uit la ea, cu ochi de vultur,

Care nu cruţă,

Cu ochi de înger,

Ce totul iartă

Şi nu-nţeleg, ce se petrece,

Cu mintea mea

E oare-ntreagă?

De se întrece spre a iubi,

Mai mult de înţelege

O lume-ntreagă?

Onu

BASIC INSTINCT

Aş putea spune Instinct primar, dar pentru mai multă rezonanţă, recurg la titlul filmului, pe care se pare prestaţia erotică a lui Sharone Stone, i-a reîntors pe mulţi dintre cei care l-au privit, la stadiul de BI.

De aci, senzaţia, că iniţiatorul filmului era un excelent psiholog.

Sau poate s-a inspirat din Piramida lui Maslow.

Spre jena mea intelectuală, mărturisesc păcatul de a nu mă fi îmbulzit la vizionarea acestui mare act cultural.

Două evenimente au precedat ideea acestui post.

Primul a fost postul meu ŞANTIER.

Al doilea, emisiunea de ieri a lui Gâdea, când după afirmaţia pertinentă a celebrei medic oftalmolog, Monica Pop, Mihai Gâdea, cu o dezinvoltură demnă de  BI, a retransmis jegul execrabil, care a vărsat găleata cu lături asupra maestrului ARŞINEL, şi a somităţii nedicale, doctorul LUCAN.

Secvenţa, de un jeg demn de cel mai comunist empiriocriticism , ca şi altele, observate pe parcursul Şantierului pentru anveloparea blocului, mi-a revelat, afirmaţia lui MARX,  anume, „că teoria lui, va fi umană, în contextul unei colectivităţi evoluate spiritual”.

Cineva, se întreba aseară, dacă nu există CNA. Poate nu ar fi rău să fi existat. Gestul lui Gâdea de a retransmite bacteria comunistă, ar fi fost apt de pedeapsa de „complicitate la comiterea infracţiunii”.

Pentru că eu nu ştiam despre incident. Şi poate ca mine, mulţi alţii. Dar, pentru că sunt adeptul înţelepciunii „ orice avers îşi are reversul”,am înţeles mecanismul psihologic al atrocităţilor comuniste, faţă de  întreprinzătorii ajutaţi de soartă, pentru că şi-au dorit-o şi cu gândul, şi cu fapta. Iar victimele, au fost chiaburii, moşierii, industriaşii, gospodarii, intelectualii şi toţi acei, car prin puterea minţii, voinţei şi caracterului, au ajuns onest, în vârful Piramidei lui Maslow.

Este şi cazul  maestrului ARŞINEL.

Este şi cazul bacteriei  lui Mihai Gâdea, care în societatea de tristă amintire, ar fi parvenit în mare putregai activist politic.

Mă opresc, îi citesc postul soţiei şi aştept,  ca de obicei, verdictul. Care cade scurt, precum ghilotina, pe gâtul lui Robespierre. Îţi aminteşti sfatul mamei tale, de a nu te impacienta?

Înghit în sec, şi peste lacrima în amintirea mamei, o sărut, mulţumindu-i.

Mi-a dat o lecţie, pe măsura ei.

Onu

PRO CRASTRAVEŢA, cu Adevărul.

Obosit de curăţenia după zugrav, încerc să citesc.

Pe Yahoo, găsesc un articol din Adevărul: „7 motive, ca să consumi castraveţi”. Primul: te hidratează, şi dacă n-ai timp să bei apă, mănînci un castravete. Conţine 90 procente apă.

Nu prea înţeleg. În loc să beau o cană cu apă, voi mânca  aproape 300 de grame de castraveti. Dacă o dată, mi s-a făcut greaţă de la un castravecior, cum îmi va fi după 300 de grame, de castraveciori?

 O fi vreo economie de timp, dacă după ce mi-l pierd cu mâncatul,  îl dublez cu vomitatul?

Dar dacă o scrie un jurnalist, de la Adevărul, aşa o  fi.

Să nu aibă însă şi un efect purgativ. Ce mă fac atunci? Mă ia naiba, de tot. Dar dacă, totuşi are şi un efect purgativ, cum  scot cămaşa ? Aşa că, renunţ  la restul de avantaje , dacă primul, are atâtea inconveniente.

Oare, de ce l-o fi preluat Yahoo?

Mai bine merg la blogul Ligiei Pop.  A şi scos o carte :”Germeni şi vlăstari”.Ediţia a 2-a. O carte pe care deja, am  cumpărat-o, de la Editura Curtea veche.

Mi-am şi pus la germinat linte, floarea soarelui, susan şi quinoa. Vă imaginaţi, ce filon de enzime? Câtă energie? Dar ce să mă fac oare, cu atâta energie?

Mă sfătuiţi, vă rog?

Onu

ŞANTIER

 Înainte de a spune înveninat Românica  sau Parlament unicameral sau cine ştie ce mizerii la adresa a tot ce este românesc, dându-mă mare gunoi. Prefer să observ.

 E înţelept să vorbeşti din  cele corect trăite de tine, şi nu din lătrate de alţii.

Voi expune în cele ce urmează, câteva impresii despre  ecologizarea ambientului uman, făcută de tot de om.

Concret, eu care am oroare de înjurături, exceptând o singură seară, când la o bere, un muncitor  s-a scăpat cu nişte  cuvinte despre sex, n-am auzit vorbindu-se urât, înjurându-se sau ceva de cest gen.

Şi mi-am zis, precum Creatorul, „că se poate”.

Mirat, i-am spus admirativ constatarea şefului de şantier.

E normal, a fost răspunsul, i-am atenţionat de la început. Şi, orice s-ar spune, „interesul poartă fesul!”

N-au riscat slujba pentru un gest necontrolat.

Alt caz. Românii nu fură. În principiu, nu!

Dar uitaţi ce mi s-a întâmplat.

După montarea termopanelor, reparaţiile interioare, ni le-am făcut fiecare, proiectul având lacuna de a nu le fi prevăzut.

Pe lângă multe alte lipsuri, de care n–ai crede.

Nu le amintesc, ar fi inutil.

Am vorbit cu unul din băieţii de pe şantier, am convenit asupra  manoperei, i-am dat banii pentru materiale, şi văzând că merge bine, i-am achitat şi valoarea manoperei.

Atât mi-a trebuit. N-a mai venit la lucru, parcă nu existasem.

Toţi mă ceartă pentru prostia de a mă fi încrezut în cinstea românului.

Disperat de atâta morală, şi conştientizându-mi greşeala, l-am rugat pe şeful de şantier, să mă ajute.

Problema s-a rezolvat, dar băiatul mi-a spus că banii pe care i-a primit de la mine, i-au fost furaţi seara, de unul dintre  colegi, care a fugit cu ei, în Anglia, unde-i găsise un prieten de lucru, la o spălătorie.

O fi, n-o fi adevărat, nu ştiu, dar după ce  a plecat, soţia, generoasă, m-a întrebat:”nu i-ai dat şi tu, vreo 2-3oo de lei, că dacă l-au furat săracul!”

Am privit-o uimit, crezând că glumeşte, dar în ochi, îi stălucea  lumina  blândă, duioasă, pe care i-o ştiu, de la începuturi.

 Într-adevăr, „românii nu fură!” Nu toţi!

Onu

RÂSU-PLÂNSU -2

1.STAGNARE

În iulie 2007, ministrul Sănătăţii române, era un economist PNL, Eugen Nicolăescu.

În 2013, noul ministru  al USL la Sănătate, este tot acelaşi economist.

HALAL!

Şi să te mai miri,  de surprizele din sănătate?

2.Preşedintele Băsescu, salvat de maidanezi.

Să mai spună cineva, că nu este iubit de Antena 3.  Cu două zile în urmă, datorită unor onorabile Doamne, Cristina Ţopescu-Prima TV, şi Monica Pop, celebru medic oftalmolog, Preşedintele României, a intrat în conul de umbră al Antenei 3.

Maidanezii Capitalei, s-a crezut că vor aduce un rating mai mare, decât bălăcăreala la nesfârşit, a posesorului primei funcţii în stat.

S-a dovedit, once again(wow, ce engleză ştiu!), că românul nu este chiar atât de lipsit de personalitate, încât să-şi piardă timpul, ascultând lăcrămisme de genul „iubirii creştine”, pentru menţinerea haitelor de câini vagabonzi, în Capitală.

Adoua zi, consecutivă emisiunii, canonada tiradei antibăsiste, s-a reluat, cu aceeaşi energie a „iubirii creştine”.

E drept, l-au salvat parţial, şi Patapievici  şi Mihăieşi, fiecare, cu afacerea lui imobiliară de câte un metru pătrat de pământ, la Roşia Montana.

După lectura scrisorii, se pare că atacurile la înghesuială, duc în final, la înghesuirea agresorului.

3. SCURTĂ.

 Sandra Stoicescu, este o fată frumoasă,. Dar nu perfectă. După mine, are  genunchiii oribili.

Tocmai de aceea, nu pricep, de ce ţine să  şi-ii expună, prin nişte rochii scurtate exact deasupra lor.

Personal, mi-e „inclusiv”(sâc!) cum se poartă, dar media vizuală, şi moda, trebuie măcar să dea iluzia  frumuseţii fizice feminine. Că de talk- show-ri, vai Doamne!

4.LEALITATE!

Din educaţia primită acasă, ştiu, că atunci când aştepţi musafiri, legi cîinii răi. Cu atât mai şocat am fost , să-l aud pe Preşedintele Antonescu, declarând îngândurat:

”PSD să spună ferm, dacă susţine candidatura mea la Cotroceni. Dacă se rupe USL, Premierul, ar trebui să-şi dea demisia.”

Nu ştiu cât tact conţine declaraţia, dar în accepţia mea, Ponta gafează, sinucigaş.

Atitudinea lui ar putea  să pară, echivalentă femeii  cinstită cu sine însuşi, care în pat cu doi bărbaţi, le suflă  în ureche,  pe rând,   fidelitate, până ce unul din ei se prinde. Politic, se pare,

Crin, se pare  s-a cam prins, dar dovedeşte un mare tact politic.Ceva în genul lui Talleyrand. Episodul, îmi aminteşte de următorul incident al ministrului cu Napoleon.  În urma unei trădări de-a diplomatului, Napoleon i-ar fi strigat:” nu eşti decât un rahat, în ciorapi de mătase.Ieşi afară!” Diplomatul, s-a abţinut, dar a mârâit la plecare: ”Ce păcat că un om atât de mare, nu se stăpâneşte la nervi!”

Mâncătoriii de „vorba lui Napoleon”din preajmă, n-au avut la rândul lor ce să mănânce.

Crin, nu e Talleyrand, el tot a scăpat un „parşivel”,  pe care l-a molfăit până la greaţă,  Dana Grecu.

Onu

ORICE

Puteţi crede ce vreţi, dar am o calitate spirituală, net superioară politicii.  În sensul că nu se cramponează de prejudecăţi pe care să le vânture ca un papagal, sau să le exhibeze în demonstraţii de stradă, fără a şti despre ce este vorba.

Şi am să argumentez, momentatan, prin Antena 3. Pentru care am avut oarecare rezerve, privind obiectivitatea.

Aseară însă, Mihai Gâdea a făcut o demonstraţie de bună intenţie,  în direcţia preocupării mele, de „Salus populi, suprema lex esto”.Cu această ocazie, m-am edificat asupra măştii binevoitoare ecologiste, privind Salus populi.În aprecierile mele, mă ghidez şi pe fiziognomică, şi pe limbajul nonverbal, aşa că în funcţie de machiavelismul interlocutorului, risc uneori erori de apreciere. Nu este cazul emisiunii de aseară a lui Mihai Gâdea. Încercarea acestuia, de a se/ne edifica asupra resorturilor tenebroase privind controversele asupra Roşiei Montana, mi-a mers la cuget, şi toată preţuirea pentru gest.

Asta nu înseamnă, că apreciez propaganda antibăsistă exacerbată, care pentru labilitatea mea psihică, nu poate fi decât dăunătoare.Filozofând puţin, în emisiunea lui, s-a dezvăluit  că şi ecologia,( recte  exponenţii săi), poate avea părţile ei  cameleonice.  Pe care, ca o minte, care încearcă să fie corectă cu sine, nu le înţeleg.

Spre exemplu, dilema: Preşedintele Băsescu este pro Roşia Montana, ecologistul Dan Petrişor, s-a exprimat categoric, împotrivă!

A lămurit câte ceva, Dan Şova, întrebându-l, dacă el este cel propus cândva, de Elena Udrea, candidat pentru Primăria Capitalei.

La răspunsul negativ, invitaţii lui Mihai Gâdea, s-au amuzat copios, recunoscându-şi eroarea de informare.

Tipul minţea  cu nărav pdlist.

Referitor la personajul ecologist de aseară, când l-am văzut, i-am spus soţiei:  „fiziognomic, nu-mi place mutra tipului”; stau să-l aud şi vorbind”. L-am ascultat, şi n-am greşit. Cine trădează, nu poate avea o faţă, care să inspire aprecieri pozitive! Sau poate nu trădează ? Se preface şi nu pricep eu?

Onu