Făceam practica studenţească de producţie, de ultimul an. Eram la Seleuş, pe un şantier de combaterea eroziunii solului. O localitate cu mulţi saşi şi ţigani. Dar pentru mine nu conta decât frumuseţea.Toate fetele sunt frumoase în felul lor.
Săsoaicele îmi păreau nişte zâne, iar ţigăncuşele nişte zeităţi indiene.
Fiecare etapă a vieţii îşi are virtuţile ei .
În momentele despre care voi vorbi, entuziasmul şi nonpericolul îmi dominau existenţa.
Ziua pe şantier, seara la horele din sat. Acolo am cunoscut-o pe protagonista povestirii care urmează.
Nu cred că era frumoasă.Dar mă atrăgea , mă făcea curios, fără să-mi dea motive anume.
Când îi simţeam privirea părându-mi că mă caută, eram cuprins de un fior de nelinişte.
Din vorbă în vorbă, în timpul unui dans, mi-a spus că lucrează la o ţesătorie în Sighişoara, şi că dacă vreau s-o aştept când iese din tura de la miezul nopţii, am putea petrece câteva clipe de intimitate liniştită.
Era necăsătorită, dar la fabrică avusese un prieten. Nu mai ştiu, dacă am mai reflectat asupra şansei de a o cunoaşte în intimitate.
I-am promis, în timpul altui dans, că o voi aştepta la miezul nopţii.
Pentru asta trebuia să parcurg un lan întins de porumb aflat pe terenurile agricole dintre Seleuş şi Sighişoara. O aşteptam la marginea lanului.
Ne îmbrăţişam, sărutam, şi făceam cale întoarsă, cu bruneţica ai cărei ochi negri, străluceau în noapte, de-mi dădeau fiori exotici.
Pe drumul de întâmpinare, am întâlnit un arbore gros.
La înapoiere, ne-am oprit în dreptul lui, să „răsuflăm”. Dar totul s-a transformat în oftat de plăcere….
Am continuat drumul spre casă. Cu îmbrăţişări incendiare.
Şi din incendiu în incendiu am ajuns la marginea lanului din localitate. Scânteia din spuza care rămânea de la arborele de popas, lua foc, deşi era doar covorul de iarbă.
Dar parcă nu mai mergea ceva. Într-una din acele dimineţi, zeitatea mea a avut o criză de nervozitate.
De fapt, a fost ceva aluziv, ca un reproş. Mi-am înţeles situaţia.
Atunci, am decis să recurg la o statagemă, spunându-mi:
–„Poate că dacă la „Arbore”, îmi stăpânesc orgasmul, economisesc ceva energie şi pentru „Marginea de lan”, la înapoiere. De spaimă de a nu-mi pierde zeitatea, nu mai reţin cum am făcut.
Cert este că am reuşit, iar entuziasmul primilor fiori a reapărut.
Trăiam clipe de euforie , iar Zeitatea mea mă diviniza. Dar cum totul are un sfârşit, s-a produs şi inevitabilul.
Într-o dimineaţă, orgasmul a început să întârzie, cu toată insistenţa mea, şi ameninţarea zorilor. Până când a refuzat să mai apară.
Iar eu deveneam tot mai nemulţumit de sine, ca după un eşec.
Aşa că, am renunţat la procedeul menţionat.
Astfel, din cele trăite de mine la Sighişoara, mi-am dat seama de cât diletantism mercantil se perindă prin emisiunea lui Măruţă.
Dar nici întâmplarea mea epizodică, nici tot Sexul tantric, nu vor zdruncina suficienţa încrederii în sine a colaboratoarelor sale atotştiutoare.
Ori poate, vor fi ştiind mai multe ca mine, dar „imaginea mai presus de toate!?”
Mai spuneam că o suspectez pe invitata producătorului emisiunii, de a nu–şi fi descris momentele extatice în timpul „calvarului trăit”de şapte ore(!?)
Dar despre asta, în alt episod.
Onu