Mizerabilă vreme

Zadarnic  Învierea, pentru că vremea tot mizerabilă se menține. Burniță, ceață, nori plumburii.

O priveliște sumbră, parcă de intrare în Iad.Din cauza frigului, zâmbetul, îți devine, cu toată bunăvoința, grimasă.

Nici să mă bărbieresc nu-mi vine, deși, constat, după migrația bărboșilor care inundă Capitala, acest artificiu grețos, devine de bon ton,  pentru persoane care nu știu prețui, finețea caldă, a unui obraz proaspăt ras, și discret parfumat. Dacă așa-i moda, iar moda estede bon ton, mă las și eu furat de ea, precum se lăsau purtați de vânt, ciulinii Bărăganului, în iluzia că vreun talentat scriitor realist, va scrie ceva despre ei, retrezindu-i  la viață, spre bucuria vreunui iepure speriat,  nădăjduind a-și  construi  un culcuș, fie și vremelnic, până  la schimbarea de direcție a vântului. Trebuie să ies din casă, dar un fior imaginat, mă cutremură, și renunț.

O nălucă blondă, sub umbrelă, parcă îmi dă un imbold să o urmez, cu toată zloata, de afară.

Volens, nolens, trebuie să mă urnesc din scaun, și să ies în atmosfera  dantescă.

Început o dată cu Învierea, nu am avut energia necesară să continui articolul. Apoi, mesele grele, vizitele, mi-au tăiat cheful de scris impresii, așa că, articolul, a rămas nefinalizat. O fac acum , pe noapte, ca să nu am a-mi reproșa păcatul delăsării, trăsătură tipică nevolnicilor.

Deși, nu-mi pot atribui ceva asemănător, decât doar ca să mi se plângă de milă. Fapt, ce iarăși, nu mă caracterizează. M-aș simți personaj demn de literatura  clasică rusă.  Deși, în ciuda multor citiți nepartizani, o savurez, pentru realismul ei psihologic. Este trecut de ora 21, dar pe un nenorocit de necivilizat, din bloc, l-a apucat cheful de lucru cu bormașina.

Desigur, nu este un motiv să spun că unii sunt niște troglodiți.

Pur și simplu, oameni de acțiune.

Își fac nevoia, când, și unde îi apucă.

Interesant, că nimeni nu reacționează, la gestul animalului. Nu am cum reacționa, fără să nu-mi tulbur liniștea interioară, așa că, tac, sperând să moară prost!

 Nu este creștinesc, veți spune!

 Într-adevăr, dar nici  omenesc, ce face imbecilul!

Onu

Închipuire

Nu este un secret, că de la închipuire, până la obrăznicie, se află doar o întrebare.

Vorbesc de închipuirea autobănuită deșteptăciune, atunci când, spiritul lipsește.

Ieri, am urmărit un reportaj, care m-a încântat. Spun doar că m-a bucurat,  pentru că, nu este exclus, ca exigențele mai rafinate, de la noi, să nu-l fi perceput  asemenea mie.

Concret, Mihai Gâdea, despre care nu adeseori  am superlative, a făcut un reportaj, cu doamna Carmen Dan, Ministrul nostru de Interne.

Pe lângă ineditul locului prezentat, anume, fostul sediu al defuncților Ceaușescu, farmecul reportajului, a fost dat și de figura agreabilă,  a doamnei ministru de interne, Carmen Dan.

Mamă a unui tânăr de 21 ani, privind-o, gândul, te îndeamnă la subtilitățile feminității, indiferent de conjunctura în care aceasta,  își desfășoară existența.  Dar nu feminitatea Doamnei Ministru este scopul acestui articol, așa că, mă opresc la  alt aspect, ce mi-a impus , din personalitatea  domniei sale.

Promptitudinea în reacție, față de tupeul întrebării lui Radu Tudor. Poate că, în virtutea atributelor de jurnalist tupeist, și-o fi zis , că îi este permisă orice insolență.

Așa că, la capitolul întrebări, și-a arătat,  într-o formă interogativă, nedumerirea asupra deciziei doamnei ministru, de a o solicita ca adjunct, pe procuroarea Șmidt-Hăineală.

Cu calm, deși vizibil surprinsă de mojicia întrebării, doamna ministru, a răspuns, că dorește să fie lăsată să își aleagă singură colaboratorii, după care a prezentat virtuțile profesioniste ale preferinței Domniei Sale.

Replica fără echivoc, a doamnei ministru, a constituit pentru  mine, dovada calității incontestabile a fermității profesionale a acesteia.

Pentru că, nu este de colo, să vezi un ministru integru, indiferent de impresia pe care o lasă personalitatea sa,  asupra atotînchipuirii presei.

Onu

O temă de reflecție politică

Nu e o temă de spaimă, decât pentru acei fataliști, incapabili să întrevadă în Țara noastră,  un om în stare, să ne scoată la limanul prosperității sociale și economice, astfel  încât, când spui , din  afară, ROMÂNIA,  gândul să o asocieze unui liman al bucuriei  vieții românului, și a turistului.

Dar, pentru că vorba multă –sărăcie, să intru direct în subiect.

Nu cred că numai în Franța, Marea Britanie și Germania există femei  apte să le conducă spre o istorie de actualitate strălucită.

Eu cred și sper să avem asemenea resurse, umane, capabile să facă din țară, o gospodărie deosebită,  fără ifose și vedetisme de prost gust. Performanța  modestă, de bloger, mi-a facilitat incursiuni în Universul spiritual românesc, din care am remarcat personalități, cu potențial de rang național.

Mai mult, am convingerea că am descoperit, și o Doamnă, care,  ar fi nici mai mult, nici mai puțin, adică, fără excesele întâlnite și la noi, Doamna de Viitor de aur al României.

Viitor de  Aur al României prosperității,  întrucât avem destule resurse naturale, valorificabile, întru bunăstarea fiecărui român, fără aberantele lupte intestine partizanal, fără nici un folos pentru nimeni.

Ori, cum în Țara aceasta a noastră, nimeni nu este nimeni, evident, că saltul general de prosperitate, provocat și produs cu ajutorul tuturor, prin procese active repetitive, ne va ridica statuie nouă  înșine, prin noi înșine.

Și nu este o vorbă goală liberală, ceea ce spun, ci îndemnul de a ne reorienta către această resursă anonimă feminină și să-i valorificăm potențialul  managerial.

Pentru că, și pentru mine, este șocantă, această descoperire, mă voi menține rezervat, în comentarii descriptive.

Pot spune numai, că și acei care nu se ocupă de fiziognomică, vor avea ca și mine, senzația întâlnirii   unui Napoleon feminin.

Într-adevăr, o frunte imensă,  ca o coloană, un nas acvilin de o perfecțiune grecească,  o voce fermă, curgând hotărât, urmare inflexiunilor unei logici implacabile, ochi senini de culoarea cerului, constituie argumente informale, suficiente, pentru a nu abandona speranța, că  dispunem de resurse feminine autohtone, salvatoare național.

Rămâne de datoria patriotică a fiecăruia dintre noi, să descoperim, și valorificăm național, acest potențial, de neprețuit.

Și, poate,  pornind de la un blog , faptul ar evoca plenar,  însușirile  inerente  aportului  de necontestat,  al socializării virtuale.

Onu

Eda, Denisa Aricescu

Are un farmec de primăvară, la care inima tresaltă,

Precum arcușul, pe vioară.

Privindu-i zâmbetul ghiduș, Simt imbold să mă ascund,

Printre propriile-i rime, Să nu mai pot fi regăsit,

Până nu m-oi sătura,De aroma de santal,

Ce parcă din arabe lumi provine.

Cu aură de mic ghiduș.

Onu

Uleiul de măsline

Nu e un post alimentar, ci pasional. O pasiune, care izvorăște dintr-un titlu și o poză.

O poză, simplă în aparență, dar devastatoare de liniște. Un chip ascuns, din care răzbat doi ochi albaștri, fascinanți prin puritatea privirii lor.

Nările și gura, acoperite cu schepsis, din care să presupui, că la fel de mirific, se continuă mirajul ochilor poleiți, cu albastru de boltă stelară senină.

Ești derutat. Oare te poți apropia de ei, măcar cu gândul?  Poți năzui câteva clipe de uitare de sine?  Încet, încet, te cuprinde, o imensitate de stări  nedefinite despre sine . Îți dai seama, că frumosul, nu este decât tulburare emoțională, la care tânjești fără liniște, de când l-ai întâlnit, fie și într-o poză.

De la care, nu-ți poți elibera gândurile, din emoția care te îneacă. Este o bucurie intensă.

Și speri.

Speri, ca într-o zi, să primești un mesaj, constituit din fascinația ta virtuală. Pentru că, vrei sau nu,  gândul – vis,  gândul-dorință, te domină, și  dacă nu se împlinește, te mistuie, până  te prăpădește.

Și sună straniu, nu-i așa?

Să te prăpădești de binele năzuit! Până atunci, nu ai ce face, și aștepți.

Nu știi ce.

Probabil  bucuria coincidențelor,    intersectându-ne uneori,  salvator, fără speranță, căile.

Onu