În cele ce urmează, vă mărturisesc… sunt uşor marcat emoţional.
Am senzaţia că vă transmit nişte informaţii absolut fantastice. Poate veţi crede că sunt pus pe glume, dar vă asigur… nici vorbă.
Mai mult, un fior plăcut îmi străbate uşor corpul.
Ca atunci… când simţi mângâierea catifelată a mâinii persoanei care-ţi place necondiţionat.
Dar, haideţi să vă spun, cât mai rezist.
Aşadar, duminică 24 mai, am scris câte ceva despre şedinţa a treia de terapie Bowen cu Miha.
Miha este vecina mea farmacista.
Vecin cu sediul farmaciei unde ea funcţionează.
Acum… încă sub imperiul emoţiei a ceea ce voi scrie, mă întreb dacă Miha nu este o născocire febrilă a minţii mele.
Deci, când am scris duminică postul, nu ştiam că azi, vă voi uimi cu peripeţiile mele cu Miha.
Au trecut duminică şi luni, eu uitasem de Bowtech, şi-mi vedeam de-ale zilei.
Marţi dimineaţă, la trezire, am simţit că mă aflu pe altă lume. Clipesc, mă frec la ochi cu mâna stângă, şi nu –mi vine să cred.
Am altă mână stângă.
Mă uit să văd dacă nu este a soţiei. Nici vorbă.
Soţia era la bucătărie, pregătea cafeaua înviorătoare.
Încordat de arcul mirării, cu pas grăbit îi povestesc Vioricăi vedenia trăită.
Ne minunăm, închinându-ne Nevăzutului.
Spre a nu părea afectat de cine ştie ce efect secundar al tratametului Bowen aplicat mie de Miha, voi face câteva precizări.
Cu mulţi ani în urmă, imprudenţa entuziasmului bahic, mi-a provocat un AVC (accident vascular cerebral).
Poate nu era grav, dacă nu aveam ghinionul întâlnirii unui cadru medical incompetent (asemenea unora dintre parlamentarii noştri), care în loc să mă ducă urgent la spital, mi-a făcut la „priceperea” lui, o injecţie, urmând să revină a doua zi. Acum, când scriu, mă gândesc plin de pioşenie, la faptul că undeva acolo sus, cineva îşi preţuieşte Creaţia.
Gâsculiţa de pe Salvare, n-a mai venit.
Noroc de vizita matinală,a prietenului fiicei mele, care salutându-mă, a înlemnit.
L-am auzit spunându-i fetei:
–„Măi, mie nu-mi place cum arată taică-tu. Eu chem o cunoştinţă să-l vadă!”
Sosită, doamna doctor a strigat fără menajamente:
–„Omul acesta moare cu zile!. Sunteţi inconştienţi?”
A sunat la spital şi în aceeaşi dimineaţă, eram internat, supus unui tratament intensiv.
Gravitatea situaţiei o spune faptul că timp de o săptămână, nu am recunoscut pe nimeni din cei care m-au vizitat.
Iar sechela cu care m-au externat, „hemipareză stânga”, fiind nevoit să merg folosind bastonul, au vorbit concludent despre pericolul prin care am trecut.
De aci, minunea cu mâna stângă de marţi 26 mai curent.
Dar, ca în reclamele de prost gust, când ţi se promite marea cu sarea…asta nu era tot.
Uşoara bâlbâială, gura strâmbă şi salivaţia abundentă, necontrolată, au făcut din mine un complexat, condamnat să-şi poarte neşansa întâlnirii unui medic incompetent.
Dar în compensaţie, şi şansa cunoaşterii unui unui adevărat medic.
Aşadar, Bowen, funcţionează.
Mâna mea a fost scoasă din funcţionarea parţială.
O altă surpriză însă, mă aştepta azi dimineaţă. Dar despre ea, mai târziu, că prea m-am lungit!
Ooo, Doamne, logoreea care m-a apucat, să fie tot urmarea Bowtech.? Vom vedea.
Pe mâine!
Onu
Madi şi Onu Blog 