Arhive lunare: Mai 2015

Bowtech, 4…

În cele ce urmează, vă mărturisesc… sunt uşor marcat emoţional.

Am senzaţia că vă transmit nişte informaţii absolut fantastice. Poate veţi crede că sunt pus pe glume, dar vă asigur… nici vorbă.

Mai mult, un fior plăcut îmi străbate uşor corpul.

Ca atunci… când simţi mângâierea catifelată a mâinii persoanei care-ţi place necondiţionat.

Dar, haideţi să vă spun, cât mai rezist.

Aşadar, duminică 24 mai, am scris câte ceva despre şedinţa a treia de terapie Bowen cu Miha.

Miha este vecina mea farmacista.

Vecin cu sediul farmaciei unde ea funcţionează.

Acum… încă sub imperiul emoţiei a ceea ce voi scrie, mă întreb dacă Miha nu este o născocire febrilă a minţii mele.

Deci, când am scris duminică postul, nu ştiam că azi, vă voi uimi cu peripeţiile mele cu Miha.

Au trecut duminică şi luni, eu uitasem de Bowtech, şi-mi vedeam de-ale zilei.

Marţi dimineaţă, la trezire, am simţit că mă aflu pe altă lume. Clipesc, mă frec la ochi cu mâna stângă, şi nu –mi vine să cred.

Am altă mână stângă.

Mă uit să văd dacă nu este a soţiei. Nici vorbă.

Soţia era la bucătărie, pregătea cafeaua înviorătoare.

Încordat de arcul mirării, cu pas grăbit îi povestesc Vioricăi vedenia trăită.

Ne minunăm, închinându-ne Nevăzutului.

Spre a nu părea afectat de cine ştie ce efect secundar al tratametului Bowen aplicat mie de Miha, voi face câteva precizări.

Cu mulţi ani în urmă, imprudenţa entuziasmului bahic, mi-a provocat un AVC (accident vascular cerebral).

Poate nu era grav, dacă nu aveam ghinionul întâlnirii unui cadru medical incompetent  (asemenea unora dintre parlamentarii noştri), care în loc să mă ducă urgent la spital, mi-a făcut la „priceperea” lui, o injecţie, urmând să revină a doua zi.  Acum, când scriu, mă gândesc plin de pioşenie, la faptul că undeva acolo sus, cineva îşi preţuieşte Creaţia.

Gâsculiţa de pe Salvare, n-a mai venit.

Noroc de vizita matinală,a prietenului fiicei mele, care salutându-mă, a înlemnit.

L-am auzit spunându-i fetei:

–„Măi, mie nu-mi place cum arată taică-tu. Eu chem o cunoştinţă să-l vadă!”

Sosită, doamna doctor a strigat  fără menajamente:

–„Omul acesta moare cu zile!. Sunteţi inconştienţi?”

A sunat la spital şi în aceeaşi dimineaţă, eram internat, supus unui tratament intensiv.

Gravitatea situaţiei o spune faptul că timp de o săptămână, nu am recunoscut pe nimeni din cei care m-au vizitat.

Iar sechela cu care m-au externat, „hemipareză stânga”, fiind nevoit să merg folosind bastonul, au vorbit concludent despre pericolul prin care am trecut.

De aci, minunea cu mâna stângă de marţi 26 mai curent.

Dar, ca în reclamele de prost gust, când ţi se promite marea cu sarea…asta nu era tot.

Uşoara bâlbâială, gura strâmbă şi salivaţia abundentă, necontrolată, au făcut din mine un complexat, condamnat să-şi poarte neşansa întâlnirii unui medic incompetent.

Dar în compensaţie, şi şansa cunoaşterii unui unui adevărat medic.

Aşadar, Bowen, funcţionează.

Mâna mea a fost scoasă din funcţionarea parţială.

O altă surpriză însă, mă aştepta azi dimineaţă. Dar despre ea, mai târziu, că prea m-am lungit!

Ooo, Doamne, logoreea care m-a apucat, să fie tot urmarea Bowtech.? Vom vedea.

Pe mâine!

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini dejural, Sănătate.

Undeva, departe…

Undeva, departe…

Hăt in virtual

O fată aparte a alunecat.

Cunosc suferinţa,venită ca un val ,

Ce totul umbreşte, în spaţiul personal

Devenit spital.

încerc, dragă amică

Clipa-ţi înviora

Prin ce stiu că-ţi place…

Rima!

Şi, ca sigur să fiu,

Din Heine transcriu…

“Pe aripi de melodie”

             *

Pe aripi de melodie,

Iubito, cu mine să vii,

Un mândru tărâm mă îmbie

La Gange-n vrăjite câmpii.

            *

Acolo-aureşte-o grădină

Sub luna fără de nor

Şi lotuşii-aşteaptă să vină

Surioara de care li-e dor.

            *

Şi cată spre stele pereche,

Râzând, micşunelele mii

Iar rozele-şi spun la ureche

Miresme de basme târzii.

             *

În salt vin gazele uşoare,

Se uită cu ochiul lor blând;

Se-aud când încet, când mai tare,

Şuvoaiele fluviului sfânt.

               *

Acolo afla-vom odihna,

Sub palmierul rotat,

Sorbi-vom iubirea in tihnă,

Un vis cum noi n-am mai visat.

(HEINE)

           Onu

 

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini dejurnal, Poezie.

De-alde ea…

O tânără, cu chip muncit

Şi-n picioare şi în pat

La Călin s-a năpustit

Precum pudelul asmuţit.

Am înţeles „Călin este vinovat,

Statul de drept să îl fi apărat”.

Poate ca-n basmul cu tanda-manda.

Fata a-nţeles greşit comanda.

Şi ca-n vorba cu măritatul

Neştiind ce ştie satul

Şi-a pus iute poala-n cap.

Nerealizând sărmana

Că nu ei Karma i-a surâs

Să sară de fund în sus

Şi tupeu de-analfabet

Sfat la două capete,

Prometeului să-i dea.

Negândind biata, de fel,

Că el Călin… în viaţa sa

S-a mai fript cu „de-alde ea”.

Aşa că…fată dragă… chip slinos,

Şi la faţă şi pe dos,

Fii pe pace… Călin ştie ce face.

Fără sfatu-ţi viermănos”.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Pamflet.

De….

De proşti, mi-e milă

De răi… şi silă.

Dar cum adesea,

Răul se-nsoţeşte cu prostia,

Jalnică-i şi România.

Sper… aţi înţeles

De mine este vorba

Că am principii sănătoase

Pe altul, să nu mă bag,

Că dacă mi-o dă la oase!

Aceste gânduri mi-au venit,

Aseară, când am citit,

Răvaşul de la Senat,

Lui Verner dictat.

Primitorul n-a răspuns

Semnal că profund gândeşte

La proverbul cunoscut

Despre capul unui peşte.

Iar eu cred că bine face

Că mai bine fără cap,

Decât din funcţie suspendat.

Dacă în ceea ce am spus,

E ceva cu josu-n sus,

Scuzele vi le prezint

Cât mai am dreptul să mint.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal., PAMFLET

Nichita sau “Dulşele târg al Ieşilor”

În loc de motto:

”A nu recunoaşte că Elena Udrea este frumoasă, pentru mine ca bărbat, este echivalent cu a-mi contesta Credinţa!”-Onu

Nici n-am scris bine titlul postului, că telefonul zbârnâie ca o sirenă.

Răspund într-un târziu.

-Alo,mă tată, sunt eu Alexandru. Şi am făcut accident de maşină. Am lovit o femeie cu un copil. În fundal, se aud scâncetele unei femei şi ale unui copil. M-am prins, şi mă gândesc.

Iar începe sarabanda operaţiunii “Accidentul”.

Nu-mi place însă, că mă întrerupe de la scris.

-Mă,tată, mă auzi?

–Da, mă, te aud, dar cine eşti tu?

-Cum mă.., cine sunt, dacă îţi spun tată?”

-“Da mă, mi-ai spus, “dar ia mai du -te tu dracului”, că nu am nici un băiat!”

Şi trosc, telefonul, în furcă.

Aştept câteva minute să revină. Să mă injure sau să mă felicite că m-am prins.

Măcar printre ăştia să existe preţăluitori ai “aurului verde” din noi.

Aşi…, nimic, deci mă apuc de treabă.

Ca de obicei, vrăbiuţa mea fermecată, iar m-a vizitat azi noapte, în vis. Aţipisem, dar m-am trezit, în timp ce mă ciugulea prin sprâncene.

–N-am vrut să te trezesc, dar am o idée şi fiind legată de tine, hai s-o discutăm direct:

–Bine, spune, mormăi eu uşor afectat.

Cine.., trezit brusc, din somn, nu are o reacţie uşor ursuză?

Eu, sigur o am, chiar dacă este de scurtă durată, în cazul vrăbiuţei.

–Ai auzit de cartea Adrianei Săftoiu?

–Stai, este tipa plecată de la Cotroceni, din motive atât de confuse încât eu am am crezut că din cauza Elenei Udrea?

–Da, ea este, dar a plecat din raţiuni obiective. Ei bine, a scris o carte de memorii din perioada convieţuirii ei la Cotroceni.

Face mare vâlvă. Aproape s-a vândut întreg tirajul. Dar , apropo, cum se vinde Universul feminin, cartea ta?

Tăcerea mea este edificatoare pentru lentoarea vânzării.

Păsărica, îmi sare pe nas, şi ciripeşte.

– “Asta era..!

Dacă o întitulai mai pe gustul contemporan, să zicem, ”Traian şi Elena”, detonai bomba vânzărilor.

–Nu văd legătura, eu am scris o carte literară, pentru doritorii de frumos sufletesc, nu pentru “vamaioţi” sau “ascultători de cancanuri”.

–Şi tu crezi că “ghilimoioţii” nu citesc, printre kilometri de bere?

–Da, măi, cred.., dar ce-i cu cartea “deja vândută?”

–Păi n-am apucat să o citesc.Vorbea “păsăretul” despre ea, şi am zburat într-un suflet la tine.

–Bine ai făcut, Şi eu mă gândeam la tine. Ai auzit de Primarul Nichita de Iaşi?

–Îndrăgostitul gelos?

–Cam aşa ceva.. Dar îndrăgostit, frate.., ca Mihai Eminescu de Veronica Micle.

Sau ca Traian de Elena Udrea.

Dragoste antologică, ce mai! Apropo, în cartea sa, Adriana fostă Săftoiu, o pomeneşte măcar pe Udrea?

–Ei şi tu, ai văzut “corb la corb scoţându-şi ochii?”

Şi uşor îmbufnată,a ţâşnit prin oscilobatant.

Îi citesc postul Vioricăi, la care, ea mă întreabă şoltic:

-Nu cumva vrăbiuţa asta a ta fermecată, este de pe meleagurile Facebook?”

Mă apucă un acces violent, de tuse.

–Bine, îmi răspunzi după ce te linişteşti!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă.

Bowtech, 3…

Mă îndrept grăbit la întâlnirea săptămânală cu terapeuta.Nu văd pe lângă cine trec. Brusc, o voce:

–„Alo, Domnu, un moment vă rog! Mă întorc, fermitatea vocii mă obligă. Un tânăr, înalt, lipsit de complexe,cu privirea fixă şi sticloasă, mă roagă să-i dau un leu pentru un covrig.

Stări contradictorii mă îndeamnă să-l refuz. Strecor mâna în buzunar şi instinctiv, pipăi banii. Scot o bancnotă de 1 leu şi i-o întind.

Îmi mulţumeşte, şi fiind în dreptul unei patiserii, şi-a cumpărat un covrig.

Interesante gândurile care ne străbat îm asemenea momente.

La început, m-am speriat. Am crezut că e un nebun pornit să mă atace. Leul din buzunar însă, mi-a conferit starea de siguranţă. Având nevoie de el, tipul n-ar fi riscat să-l piardă.

Terapeuta, am să-i spun Miha, mi-a dat o veste bună. Am aţipit pe masa de tratament.Dovadă certă a producerii relaxării organismului, pe fondul căreia „Doctorul interior” îşi va face nestingherit, treaba.

Uşor sceptic, am conchis că mi-o spune nu din complezenţă, ci pe bune. Până să vină pacientul următor, am mai sporovăit despre credinţă, tema mea predilectă.

I-am spus că eu nu sunt un fan Divin dintr-un scepticism egotic.

Mama mea suferea de cancer pulmonar.

Şi atunci, într-o devoţiune filială supremă, disperată, am făcut un jurământ.

–„Doamne, te implor, ajută-o pe mama. Şi voi deveni Apostolul tău pentru totdeauna!” N-a ajutat-o. Nu i-am devenit Apostol. Şi n-am mai crezut în puterea rugăciunii, în minunea ei vindecătoare.

Miha mă ascultă înţelegător. Îmi realizează dilema, şi nu mă contrazice.

Mirabil lucru să ai un interlocutor care să te înţeleagă şi să te accepte îngăduitor în clipele dificile.

Picior peste picior, cu bărbia sprijinită în pumnul parcă gândind la rându-i, Miha îmi spune:

–„Dumnezeu există totuşi!”

Nu o contrazic, şi îmi reevaluez aprecierile, cu voce tare:

–„Posibil, dar într-o formă care mă depăşeşte.

Probabil în acea formă inaccesibilă imaginaţiei mele. Cert este că deşi inaccesibilă imaginaţiei mele, nu o pot contesta cu tărie.

Şi am ca argument vindecările miraculoase prin rugăciune, prin aşa zisa putere a credinţei.

Dar în care nu cred că Divinul şi-a spus cuvântul.

Ci, mai degrabă, convingerea în vindecare. Asta mă face să înclin către ideea că Divinul este de fapt în noi, în energia noastră sufletească.

Că însăşi energia este Divinul.

Delicată, Miha mă ascultă în tăcere. Nu mă contrazice, nu mă aprobă. Este un semn, că şi ea priveşte la fel de grav problema. Nu pot abuza de delicateţea ei de gazdă deosebită. Mă ridic să plec. Sărutându-i mâna, îi spun:

–„Poate un alt Max Planck, sau Albert Einştein, vor răspunde frământărilor mele, descoperind „particula-Dumnezeu!”

Mergând agale spre casă, întâlnesc un bătrân fumând pe o bancă.

Îl salut, şi îl întreb dacă ştie ce se ascunde după obloanele imense de la parterul Blocului pe lângă care trec.

–„Sunt spaţii comerciale special destinate magazinelor pentru uzul locatarilor din blocurile, din zonă. Aşa a dispus Ceauşescu. „N-a gândit prost „nenorocitul!”

–Da, nenorocitul!”,îl îngân eu, şi totul îmi sună ca o apreciere.

Gândurile, puse în mişcare de terapia Mihăi, se întreabă de ce, „ne-nenorociţii” de anticeauşişti / de dreapta (adică), de astăzi, nu valorifică aceste resurse ale comunismului!

Sunt construite tot de noi, românii. Tot „prin noi înşine”, neafectat vorbind.

E drept, sub biciul comunismului.

De ce nu ne-am face atunci, un bici al propriului interes antreprenorial?

Acasă. Viorica, soţia, mă întâmpină cu tandreţea care o caracterizează. Uit de toate.

Ce Univers sublim, Căminul familial!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria.

Mostră de electorat românesc

Reply

World of Solitaire says:
May 23, 2015 at 10:26 am

Pe Traian nu l-am votat,
Cu Klaus, m-am înşelat.
Iar cu PNL e clar.
Salivând spre guvernare.
E tot mai mult nonvaloare
Onu

racoltapetru6

– De ce l-ai votat pe Băsescu?

– Pentru că ne-a promis o luptă acerbă împotriva corupției și a vechilor comuniști din PSD. Dar apoi m-a dezamăgit.

– De ce l-ai votat pe Ponta?

– Fiindcă ne-a promis că îl dă jos pe Băsescu. Dar nu l-a dat și m-am simțit frustrat.

– De ce l-ai votat pe Iohannis?

– Pentru că nu-l mai suportam pe Ponta și am vrut schimbare. Dar degeaba am sperat.

– Pe cine vei vota anul viitor, la alegerile parlamentare?

– Pe cei care scapă de DNA până atunci. Că numai dintre foști și viitori pușcăriași avem de ales.

Acest sondaj a fost făcut de mine, pe un singur exemplar reprezentativ, respectiv o femeie de 60 de ani, pensionară și mereu prezentă la vot. Abordarea mai multor persoane ar fi inutilă, eficiența fiind aceeași. Dovadă sunt rezultatele alegerilor.

Vezi articol original

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...