Dor!

M-am săturat, să mai alerg pe Internet!
Văd,destule chipuri plăcute, dar poți să știi, ce caracter insuportabil ascund?
Nu de alta, dar o prietenie,dacă nu se desfășoară în liniște, devine un Iad suprateran.
Ori, și așa viața este destul de complicată.
La ce să-i mai adăugăm dificultăți suplimentare?
Am întâlnit un chip, potrivit mie, dar vai , trăiește în Italia, Și când vine în Țară, după ce pleacă, nu trece bine ziua, și un dor apăsător, mă copleșește.
La ce bun, deci, chiar dacă dorul, este poate , cea mai intensă emoție?
Onu

Criminalule

Este apelativul, cu care, în momentele intime, mă gratula o cunoștință prețioasă.
Am devenit cu greu, prieteni.
M-a plăcut, aproape în ultima clipă, când aproape eram dureros descurajat, de indiferența ei .
Parcă mă plăcea, dar mă arunca jos, din pat. Când tristețea pe fața mea, devenea aproape ploioasă, nu știa ce să-mi mai facă, pentru a mă împăca.
Așa a început, Criminalule. A pornit greu, foarte greu, dar a durat aproape patru ani , cât am locuit în căminul studențesc moscovit.
O etapă de viață, neașteptată, negândită, așa cum cum numai viața însăși, hotărăște.
Și totuși, ce hotărâri uimitoare, ia viața!
Când au trecut, fără ca tu, să fi avut cine știe ce merite, constați că totul a fost extraordinar, cum nu ți-ai închipuit că ai fi în stare.
La Moscova, ca în condiții incipiente de socializare, Sala de baie, /ceva în genul/, era comună, pentru bărbați și fete.
Bineînțeles, nu de-a valma.
Într-o zi, la baie, găsesc o negresă, plângând.
Impresionat, ca întotdeauna, când văd pe cineva plângând, m-am apropiat, și am început, cu prosopul meu, să-i șterg șiroiul de lacrimi. A tresărit, și m-a privit nedumerită, cu ochii ei mari și negri.
Mi-a zâmbit, și apoi, și-a încolăcit brațele sculpturale, în jurul gâtului meu. Într-o pornire spontană, am îmbrățișat-o la rându-mi. A durat, cred, o clipă, care mie mi s-a părut o infinitate.
Brusc, m-am trezit împins, cu brutalitate.
–Dar dacă și tu ești la fel?
După care a urmat un puhoi de lacrimi, printre sughițuri.
–Suflet încins, de negresă, mi-am zis eu resemnat.
Onu

Reconstituire

Reiau o lucrare, pe care, din nepricepere, am pierdut-o, în calculator. Așa dar,
Nu mă mai gândesc la nimic. Sunt plin de draci, pentru că am scris un post de care eram mulțumit, și care s-a pierdut în neant. Se întitula parcă, Daria, sau Ursită!?
În care, probabil. Daria, presupuneam că era ursita.Dar s- a dus totul, pe apa sâmbetei.Dac-aș putea, aș muri de ciudă!
Eii, nostimadă. În timp ce scriu, reapare mutrișoara Dariei. Este dulcică, nu? Cică ar fi Târgovișteancă, sau cel puțin, acolo, și-ar fi absolvit Liceul. Dar, să nu disper, și să reiau căutarea. Poate, cine știe, dau chiar de Daria? Dacă vremea tâmpită, nu mi-ar provoca o durere de cap, și mai absurdă, poate aș continua bezmeticeala virtuală. Așa că, mă opresc.
Mâine, sigur va apărea ciorna pierdută. Până atunci, tot mie,îmi pare însă rău, pentru Daria.
Doamnee, ce mutrișoară dulcică, are!
Oare ce aș face cu ea, dacă aș întâlni-o?! Să fie însăși Ursita?!
PS Evident, Daria, nu are noroc cu mine. Nu reușesc să-i postez foto.
Nici eu, cu Ea!
Onu

Greață

Doamna Premier, nu știe vorbi corect românește, clamează prostimea, inspirată de opoziția liberală.
Ajunși la limita imaginației lor opoziționiste, le curge saliva otrăvită, anti-Premier, precum la câinii turbați, balele infestate cu rabie.
Ieri , la Realitatea tv,un exaltat, parcă numit, dar ce contează?,cu venele la gât umflate, de credeai că face un atac cerebral, s-a întrecut pe sine, în tot soiul de invective, la adresa Doamnei Premier.
Păcat, că nu le ajută Natura, pe asemenea specimene, parcă turbate de ură opoziționistă.
Neputincioasă, realizatoarea emisiunii, l-a lăsat să-și termina criza, ca pe un epileptic.
Sincer, mi-a părut rău, că nu l-am văzut căzând, de pe scaun, în convulsiile specifice.
Oricum, opoziția jubilează, în speranța că mergem către democrație.
Eu sunt însă pesimist, că asemenea ieșiri isteroide, ar avea ceva comun, cu atitudinea democratică.
Poate cu atitudinea de peșteră, la începutul devenirii omului.
Este probabil, indubitabil, motivul, pentru care nu reușim să accedem la imaginea de stat european.
Nu mai rețin, cu care ocazie, Doamna Premier Dăncilă, a gratulat-o pe Raluca Turcan, cu aprecierea
-/Diploma Dv, fie ea și la Moscova, nu vă îndrituiește să emiteți pretenții de liberalism.
Sunteți încă în situația – mai este mult, până departe-, de a fi capabilă de gândire liberală obiectivă!
Dar asta, depinde, cred eu,autorul, puțin și de nativ!
Oricum, trebuie să privim și latura bună.
Mișcarea dute-vino la proteste, face bine și la sănătatea psiho-mentală, și, de ce nu, chiar la condiția fizică.
Așa că, dacă nu aveți ce face,
La Proteste, români!
Onu

Dragnea

Oriunde dau pe Net, peste tot, referiri la Dragnea.
Asta mă face să cred că este ceva de capul lui.
Eventual, dacă nu , este vai de țeasta celor care-l gratulează cu tot soiul de atenții nemeritate.
Precum derbedeul din Galați, care l-a busculat pe doctorul Bacalbașa, și apoi, a șters putina.
Presupun că se vor fi luat măsuri, împotriva avortonului, altfel, ar semăna cu puțină complicitate.
Iar complicitatea sau toleranța față de asemenea aberații sociale, nu este decât o încurajare indirectă a răului public, fapt care n-ar duce la nimic bun, pentru sănătatea societății.
De fapt, cred că am atins deja, pragul dorit de socio-democrație.
Acum, ar trebui să valorificăm, ceea ce ar putea fi bun, atât pentru societate, cât și pentru fiecare.
Pentru că, eu, despre sine, nu mă scald în iluzii de perfecțiune.
Și, nu cred că închipuirea de sine, mi-ar conferi virtuțile necesare unui bun român.
Sau, poate, nu am dreptate, și trebuie, apriori, să-l privesc pe Dragnea, ca pe un penal, așa cum îmi sugerează Președintele Iohannis?
Posibil, pentru că citește atent, și are consilierii cei mai buni.
Prezidențiali, nu?
Dar ce, Dragnea nu are consilierii săi?
Ai Partidului, care ne conduce?

Onu

Insomnie

Se spune că insomnia este beteșugul spiritelor rafinate, și asta, mă face să-mi suport mai ușor beteșugul de insomniac. Îmi dă senzația, că nu trăiesc degeaba pe pământul românesc.Nu că alții ar trăi degeaba, dar se spune că de mintea șubredă, se prind tot soiul de gânduri parazite, și asta duce la atitudini belicoase,potestatare.
Iar eu nu sunt într-atât, fanul democrației, încât să fac din harțagul social, un modus vivendi.
Ba mai mult, am oroare, de tot ce insinuează un asemenea comportament.Și, cu uimire, observ pe zi ce trece, că românul a prins un apetit special democratic și, nitam nisam,mitingist.
Nu m-ar mira, ca într-o zi, cei care merg vorbind singuri pe stradă, de te și temi, auzindu-i, să nu devină și ei o categorie specială de mitingiști.
Că, neîndoielnic, în bolboroseala lor fără noimă, au niște doleanțe, categoric speciale.
Și dacă de marii mitingiști ,se ocupă politica, certamente, vor apărea specialități medicale pentru micro sau mono mitingiști.
Sper, ca ipoteza mea neopolitică, să nu fie decât delirul unei nopți de insomnie, și să nu apară în spectrul nostru socio-politic, ceva ce încă spiritul euro-american, n-a conceput!
Onu

Locul

Nu sunt nici politruc, nici protestatar.
Așa că, am s-o iau pieptiș, în ciuda schelălăiturilor presei așa zis libere, dar, în fapt, sclava audienței, implicit. a banului.
Blogul, este evident, că nu- mi aduce nici un venit, în afară de propria plăcere spirituală.
Spre pildă, chiar dacă poate sună desuet, nu mi-a plăcut, hărmălaia făcută, în jurul faptului, că Omul zilei, îl știți care, și-a așezat viitoarea soție, lângă Primarul Capitalei, la un eveniment important pentru țară.
Remarca, mi se pare, nu doar de prost gust, ci și vulgară. Ceva de genul, spune-mi cum te numești, ca să te înjur, că te numești astfel.
Atitudine grețoasă, în opinia mea.
Grețoasă, prin pizma otrăvită, pe care o ascunde.
Nu cred că este o trăsătură a românului, meschinăria invidiei opiniale, ci mai degrabă, o înclinare a cuiva, de a se da deștept, cu orice preț, ne realizând, că deșteptăciunea adevărată, își are subtilitățile ei, ne sesizate decât de cei într-adevăr hăruiți cu deșteptăciune.
Dar,probail, așa se poartă, transpirația, oricât de greu mirositoare, fiind un proces fiziologic firesc.
Depinde însă și de spiritul de higienă, al fiecăruia.
Al meu, din lipsa spiritului ranchiunier, sper că rezidă, cu cât mai puțină afectare, a nasurilor celor mai acerbi antiDragnea .
Onu

Cu nasu-n pernă

Cred că m-am trezit ca-n titlu.
Fără un motiv anume,mă simt plin de draci.
Și ,spre ghinionul ei, Pușei, tot azi, i-a revenit plăcerea pisicească, de a mă umple iar, de părul care-i cade.
De câteva zile, dormea pe perna ei, una mare cât să încapă cel puțin două cât ea.
Dar azi, nitam nisam, i-a venit dor de pat.
Am luat foc, pur și simplu.
N-am lovit-o însă.
Am dat cu palma alături, spunând cu ton nemulțumit
—Jos, ți-am mai repetat ,că –mi umpli patul de păr.
A fost pe la 10 dimineața.
Pe la ora 16, cine se lăfăia în spatele meu, sigur că sunt singur în pat?
Pușa!
A urmat scenariul de rigoare
—Jos!Cu voce ridicată, și simularea unei palme necruțătoare, alături.
Acum, cine se freacă de piciorul meu, torcând aproape senzual?
Pușa!
Mă prefac a nu o auzi.
E mulțumită. Indiferența mea, îi spune că nu mai există pericol.
Apoi, cu un mieunat fornăit, se culcă ostentativ, pe perna ei.
Eu sunt distrus efectiv.
Mâța asta, are atâta feminitate în ea, îcât mă dezarmează
.Îmi vine s-o iau în brațe, și s-o așez chiar eu, direct pe perna mea.
Îmi stăpânesc efuziunea, și –mi văd de treabă.
Sunt doar un bărbat serios!
Îmi spun eu, încercând să mă cred..
Vede că nu-i spun nimic, și vine iar la mine.
Mă împunge smerit, cu capul, și, după opririle scurte din acest atac, îmi dau seama că așteaptă reacții.
Mă stăpânesc, deși, tare aș mângâia-o.
Plictisită de ne reacția mea, pleacă, scârțâind un mieunat ușor.
La indiferența mea simulată, pleacă, mi se întinde,în față, cât este de lungă, și tace bosumflată,,chipurile , ca și cum i-ar păsa, de indiferența mea.
Este înrobitor, câtă feminitate diplomatică, poate avea o pisică.
Să fie norocul meu, că este doar pisică?!
Onu

Plictis

Mizerabilă vreme,în plină vară. Mi-e frig și umed. Și-n trup, și-n suflet. Dar mai ales, în suflet. Nu întrevăd nici un motiv de înseninare. Micul dejun, frugal și rece, din frigider, mi-a înghețat, parcă, și mai mult sufletul.
Ceva nedefinit, mă întreabă, ce mă doare.
Păi asta-i, că nu mă doare nimic, și totuși, mă simt ca naiba.
Am avut de dimineață, un conflict și cu Pușa,care nu vrea să doarmă pe perna cumpărată special pentru ea. Ține morțiș, să-mi umple patul cu păr. Nu știu,cum se descurcă posesorii de animale, dar pe mine, prea multa lor afecțiune, mă sufocă.
Și totuși, copiii mei,fetele mele, nu m-au deranjat niciodată.
Probabil, pentru pasionații de aceste făpturi, ele sunt asemenea unor copii, care le împlinesc , și le îmbogățesc viața.
Aaaaa…, vreau o ciocolată caldăăă… !
Onu

Zi noroasă

M-am trezit cu mintea încețoșată. Amintiri difuze, regrete neînțelese, tristeți estompate. Pâcla să fie de vină?
Posibil!
Mi-am zis, că o pot înviora, cu niște șuncă de Praga,preferata mea dintotdeauna.
Nimic. Presiunea atmosferică continuă să mă apese nedefinit, să estompeze orice încercare deliberată de bucurie, la care mă gândesc.
Natura ne rămâne stăpână, volens nolens.
Dorm insuficient ,și asta îmi afectează plăcerea de a mă bucura de Universul feminin.
Nu mai provoc, și nu mai atrag zâmbete. Iar fără zâmbet,viața este ternă.
Aștept cu emoție, o apariție virtuală, la care să visez, plin de fiori.
Dar cum ea nu apare, o caut pe sticla televizorului, devenit și el, inert.
Nu știam, ce înseamnă apăsarea unui suflet îmbibat de ceața meteo.Este precum micșorarea vizibilității stradale.
Însuși spiritul se simte debusolat, lipsit de orice suport.
Onu