Explicaţiune…

Ieri,după ce am scris De marketing..,mi-am frecat voios mâinile, spunându-mi:”să vezi acum avalanşă de like-uri.

Dar dacă nu va fi niciunul? mi-am răspuns eu anxios.

–”Ce-o fi, o fi, am încercat să revin pe linia optimistă. Cel puţin mi-am făcut datoria de respect, de a-mi anunţa cititorii”.

Şi mi-am văzut de programul propus, de aseară.

M-am dus la medicul de familie să-l schimb, pentru că mi s-a părut că a dat bir cu fugiţii.

Am descoperit-o după ce am căutat-o prin trei clinici. Surpriză, am găsit-o aproape de domiciliul meu, într-o clinică despre care , cum se spune, nu aveam idee să existe.

Schimbat chipul domnişoarei doctor. Un fel de a se ruja, care parcă-i măreşte gura, iar când zâmbeşte, o invitaţie la apreciere.

– Doamnă doctor, aş vrea să-mi fac o hemoleucogramă!

–De ce? Vă deranjează ceva?

Cum gândul meu era de a găsi pricină pentru plecare de la dânsa, m-am fâstâcit.

–Ia scoateţi-vă haina, să vă consult puţin!Doar aţi venit la medic, nu?

Şi mi-a zâmbit, cu gingăşia eternului feminin.

Nici nu ştiu când mi-am scos haina.

Doamna asistentă, zâmbea şoltic . M-am supus, cătuşelor sufleteşti, fără o minimă rezistenţă.

Uitasem pentru ce venisem.

Acum, când scriu, o vrăbiuţă îmi dă târcoale pe la fereastră.O fi vreun mesager din partea vrăbiuţei fermecate?!..

Privind-o fascinat, aţipesc, şi mesagera se transformă în prietena mea de vis.

Îmi spune:

–Tu crezi că te va lua cineva în seamă?

Nu vezi că nici la BAC, elevii nu mai ştiu de clasicii literaturii noastre?

Chiar dacă sunt temă de examen?”

Simt că are dreptate, dar nu pot accepta gândul unei involuţii rapide a gusturilor.

Mă priveşte cu o blândeţe înţelegătoare, şi mă gândesc:

–Poate ştie.., a auzit mai multe, are dreptate…

Şi îmi amintesc surprinderea mea că dimineaţă, postul incriminat, avea doar 4 aprecieri, şi nici o promisiune de cumpărare a cărţii

Universul feminin.

Clipesc îngândurat, şi îi dau dreptate. Atunci, cuprinsă la rându-i de înţelegere, îmi sugerează următorul sfat:

–„Ştii.., lasă.., poate mesajul n-a fost receptat. Mai ţine postul câteva zile, iar apoi rebloghează-l cu o introducere ca memento.

Şi nu mai publica nimic.

Apleacă-te asupra noii cărţi, la care văd că lucrezi.Nu doar tu pierzi! ”

Uşor maliţios , răspunsul, mi-a răcorit optimist, fruntea.

M-am trezit.

Soţia deschisese o fereastră pentru a hrăni pisicile din spatele blocului, iar din cauza aerului rece, mă cuprinsese un fior.

Vrăbiuţa, pe care în inima mea, am botezat-cu numele unei bloggeriţe, s-a făcut invizibilă.

Acu, fie ce-o fi, o voi asculta.

Mi-e mai uşor, să mă re-public.

Onu

De marketing …

Pro domo discutând, marketing este un soi de publicitate, făcut pentru desfăşurarea unei afaceri. A afacerii proprii în cazul de faţă.

Azi , nori în devenire plumburii, acoperă insidios cerul.

E dreptul lor, dacă i-a lăsat bunul Dumnezeu.

Dar nu cred că le-a sugerat să mi se insinuieze în ceafă şi să mă indispună.

Sau poate Dumnezeu le-o fi cerut-o?

Ştiţi ce este meteosensibilitatea?

O suferinţă din cauza vremii nesuferite.

Sper că acei care mă citiţi, nu suferiţi de ms/meteosensibilitate.

Dar dacă nu, nici nu vă doresc.!

Nu…, mai bine rămân neînţeles.

Aşadar, scriu postul din motive de ms.

Şi pentru că sunt adeptul liberalismului, şi abia aştept să-l răstoarne pe Premierul Ponta, care mă enervează cumplit cu zâmbetul lui suficient.

Am însă o bănuială. Cât de liberali sunt şi vor fi veleitarii răsturnării guvernului Ponta?

În principiu, nu am păreri bune despre veleitarism decât dacă acesta, câştigă în competiţie directă, ca în sport.

Dar, până atunci, să mă văd pe mine, cum câştig.

Ce să câştig?

Să reuşesc să trezesc interesul pentru cartea mea, UNIVERSUL FEMININ.

Scris în limba română a tatălui meu, Învăţătorul (cu sensibilitatea sa), sunt mândru de conţinutul volumului de mai sus.

Mândru că mi-am păstrat limbajul neaoş, astfel ca povestirea să rămână nealterată de neologisme şi de influenţe gen „WOW” sau „OK” şi, de ce nu, de „sexismele” care inundă azi toate televiziunile comerciale.

Desigur tot din motive de marketing.

De fapt, pe bune, eu din ce motive scriu, invocând ms/meteosensibilitatea?

Deci, dacă tot sunt o apă şi- un pământ cu televiziunile comerciale, să vă spun:

–„Daţi, vă rog, click pe imaginea coperţii cărţii mele/din dreapta postului, cumpăraţi-o şi vă asigur de momente spirituale rarisime, după ce n-o veţi fi mai lăsat din mână.

Cele şapte corpuri principale ale fiecăruia dintre noi, şi anume: fizic, eteric, emoţional, mental, cauzal, luminic (cristic) şi spiritual (atmic), ca şi cele şapte chakre (principală, splinei, plexului solar, inimii, gâtului, celui de al treilea ochi, coroanei) vor filtra clipele energetice de delectare sublimă pe care numai Universul feminin ni le poate conferi.

Iar prin influenţa lor subtilă, fiinţa fiecăruia, va respira reveria farmecului vieţii.

Vă mulţumesc, şi lectură fericită.

Onu

CULORILE ŞI SĂNĂTATEA-3

Lipsit de inspiraţie subtilă, mă uit la Statistici.
Cineva, a avut şansa lecturii postului pe care-l rebloghez.
Îl recitesc , îmi place, şi mă hotărăsc să-l aduc în lumina ecranului. Emoţia pe care mi-o conferă relectura unui post, este echivalentă criteriului confirmării valorii implicite, pe care o statuează perenitatea.

Poate fi narcisism?

Sau poate altruism, în sensul de a oferi vizitatorilor mei o lectură plină de spectrul culorilor pe care îl dăruie emoţiile intens trăite.

Onu

Madi şi Onu Blog

În episodul de ieri, sugeram un exerciţiu de autocunoaştere, prin culorile temei blogului personal.Firesc, m-am gândit şi la al meu. Când mi-am amintit, că ea,tema,  de fapt mi-a fost propusă, de Madi, nu doar dobrogeancă neaoşe, ca mine, ci pur şi simplu, tulceni. Cu o singură deosebire. Ea s-a născut în Tulcea, iar eu, nici măcar la ţară, într-un cătun, purtând numele originii sale, prin transhumanţa unor păstori ardeleni, din Mărginimea Sibiului. Madi mi-a propus entuziasmată o fereastră dobrogeană, pe care, într-o respiraţie, am şi acceptat-o. Privind-o cu atenţie, remarc, pentru a câta oară?, albastrul intens, pur, al boltei înstelate niculiţene, care îţi dă senzaţia unui aşternut protector. Ca într-o aură care se respectă, draperia albastră este ornată cu motive liniare,de verde şi maro-roşcat. Tradus, ar fi succesiv, inspiraţia, devotamentul pur şi simpatia; echilibrul, armonia şi liniştea;senzualitate şi voluptate înţelept dozate. Percep o uşoară amărăciune, prin lipsa galbenului, dar mă…

Vezi articolul original 106 cuvinte mai mult

Pielea, 3

În loc de motto:

”Nu mă lăsa, să îţi dau pace.

Îţi promit că îţi va place (Eternul feminin)

Dar de ce să nu scriu postul promis?

Asta ar însemna încăpăţânare, iar proverbul afirmă că adepţii încăpăţânării nu ar fi prea de soi. Ori eu, de ce să mă erijez în fals modest.

Mă consider soi bun. Cum îmi spune surâzând, o prietenă virtuală:

–”Lăudărosule!”

Şi eu o cred.

Dar, să revin la eveniment.

Ne cunoşteam de mult, din vedere.

De la intrarea şi ieşirea din Institut.

Ne plăceam….

Aşa credeam, luându-mă după percepţiile proprii, şi după zâmbetele pe care le schimbam, la fiecare întâlnire a privirilor.

Într-o zi, în liftul spre coborîre, am întâlnit-o.

Entuziast, m-am apropiat şi ţinând-o de braţe, i-am spus:

–„Ce bine , să ne vedem de aproape! Dar atras parcă de rotunjimile sânilor, o priveam fascinat.

–„Îţi plac? chicoteşte ea vioi.

Uşor tulburat de eveniment, crezând că vorbeşte despre sine, am îmbrăţişat-o.

Fără să schiţeze un gest, şi-a apropiat buzele calde, de gâtul meu.

Am tresărit, străbătut de un fior.

–„Şi tu?

Mi-a spus ea, retrăgându-se, şi îndepărtându-şi pletele din dreptul gâtului.

M-am aplecat spre porţiunea oferită plăcerii, dar şocul liftului oprit la destinaţie, m-a înlemnit.

Ne-am strecurat, străini, printre cei grăbiţi .

La plecarea liftului, spontan, mâinile ni s-au strâns, într-un şuvoi cald de emoţie.

Intensitatea momentului parcă ne luase graiul, şi nu am stabilit o întâlnire.

Iar liftul nu s-a mai oprit niciodată, doar pentru noi doi.

De ce am scris postul?

Simplu.., ca un îndemn la apropierea interumană.

Valorează enorm, emoţia transmisă prin atingere, prin mângâiere.

O simt nou născuţii, şi bebeluşii, transmisă de dragostea maternă, o simte viul din noi, ca o expresie reală a bucuriei viului care suntem.

Onu

Pielea, 2

Nu aş mai scrie postul promis ieri , că nu prea a avut audienţă.

În peste 24 de ore, doar 5 like-uri, mi se pare infim, şi insultător.

Mai ales, că ideea postului era pielea în sine , ca organul senzorial uman, cu cea mai mare dimensiune/peste 2metri pătraţi, în desfăşurare.

Şi nu e de colea. Imaginaţivă o planşetă de 2 metri pătraţi, ce ar fi tapiţată cu pielicica voastră preţioasă. Nu de şarpe, nu de altă vietate scumpă, ca poşetele EleneiUdrea.

Nu!

Vedeţi-vă jupuiţi, şi holbându-vă jenaţi, într-o oglindă mare de doi metri pătraţi. Ar fi impudic, nu?

Şi dacă am ajuns la lipsa de pudoare, nu mai încerc postul promis, din lipsă de trafic. Doar 5 aprecieri în 24 ore….

Vă daţi seama cum îmi vine?

Parcă am pierdut bac-ul.

Şi tocmai ce voiam să-mi deschid cont pe facebook.

Unde, cică şi Preşedinţii postează.

Onu

Pielea

Banal titlu, nu? Şi totuşi….

Aseară, m-am oprit din lectura unei cărţi, la următoarele:”Pielea este cel mai mare organ senzitiv, exprimând atât senzaţiile interne, cât şi pe cele externe…”

Şi aşa mai departe….

Ajuns aci, mi-am întrerupt înfiorat, lectura .

Mi-am amintit… De fiica mea, mică, pe care legănând-o pe picioare, şi având chef de vorbă, nu mai adormea.

Era târziu, eu obosit, şi am avut o ieşire „educaţională” .

Am prins-o de un picioruş, şi cu voce ursuză i-am spus:

–„Dar ce mai vrei dragă, nu vezi că nu mai am putere?”

În acel moment, parcă am fost străpuns de o senzaţie neaşteptată. Pieluţa ei era atât de fină, de delicată, că mi-a părut adierea gingaşă, a unei atingeri feminine.

Reacţia percepţiei mele, probabil i s-a transmis.

Am adormit amândoi spontan.

Şi am avut următorul vis:

Eram mare, nu mai ştiu dacă Făt Frumos…

Şi, rătăcindu-mă prin pădurea copilăriei, am nimerit într-o poieniţă plină cu zâne, care se distrau ca nişte puştoaice.

Toate.., frumoase zână.

Pline de voioşie, s-au strâns în jurul meu, chicotind, şi necăjindu-mă.

Mi-a plăcut joaca lor, şi am încercat să le prind.

Nu reuşeam, decât să le ating uşor îmbrăcămintea. Am obosit, şi am căzut frânt, pe pajişte.

Atunci, după o scurtă repliere.., au schimbat jocul…

Adiau pe lângă mine, şi-şi plimbau degetele pe fruntea mea. Atingeri delicate, sensibile, la care nu îndrăzneam să fac vreo mişcare, să nu împrăştii mirajul clipei.

Brusc, fiinţa mi-a fost străbătută de ceva deosebit.

Am întins mâna şi am prins-o pe cea care era lângă mine. A rămas liniştită, şi nu a încercat să fugă.

Nu mi-am explicat visul acela. Azi, după cele citite, l-am înţeles.

Atingerea zânei, avea ceva din sensibilitatea pieluţei fetiţei mele.

Iar strângerea mea de mână, i-a transmis că eu îi percepusem mesajul.

Dar dacă acesta a fost un vis, adevărul despre senzitivitatea pielii, l-am trăit şi aievea.

Despre el.., mâine.

Onu

Sărmană democrație

În loc de fund, aş spune suflet,
Referindu-mă la mine
Dar nu merg prin magazine
Doar din fala pentru sine
Nu mi-e-n fire, nu mă bag,
Cu degetul să-l arăt,
Pe românul meu cinstit şi brav.
Onu

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

Sărmană democraţie
Te‑am dorit din răsputeri,
Dar ţi‑o spunem pe‑aia dreaptă:
Parcă‑a fost mai bine… ieri!

Am avut uzine, fabrici,
Crame pline de Cotnar’,
Dar veniră „democraţii”
Şi‑au vândut tot… cu‑un… dolar.

Aţi vândut munţi şi izvoare,
De noi v‑a durut în cot
Aţi vândut staţiuni de‑odihnă,
Pe noi… cu chil… cu tot!

În schimb, ne‑aţi dat magazine:
Kaufland, Billa, Super‑Mall,
Unde ne plimbăm adesea
Ţanţoşi şi cu… fundul gol.

din volumul Hoțomania, Emil Șain, 2007, Ed. Excelsior Art

Vezi articolul original

Retransmise

Cred că blogul nu trebuie să conţină exclusiv „frumosul personal”.

Prin „F.P” am în vedere impresia subiectivă de frumos, asupra propriei creaţii.

Pentru mine, frumosul, implică şi creaţia altora, oricât aş fi eu de bolovan.

Şi un blog respectabil, trebuie să aibă ca principiu de funcţionare, transmiterea şi altor genuri de frumos, altul decât subiectivitatea meschină.

Pentru translarea frumosului „obiectiv” (care aparţine altora), avem la dispoziţie, dacă dorim, mijloacele automate, cum ar fi reblogarea  sau copy-paste şi, de ce nu, parafrazarea. Azi, voi folosi copy-paste, pentru ceea ce urmează…

N-a funcţionat, aşa că voi retranscrie în modul clasic. Este vorba de un comentariu al bloggeriţei

ALMA NAHE, şi anume:

”Dacă mă-ntrebi pe mine, habar n-am

Cât este detaşare şi cât plecare-n van

Dar ştiu că peste toate, se-aşterne-n dar uitarea….”

Comentariul este făcut la poezia

„câţi oameni…” publicată pe blogul lui PSI.

„Cami”, cum îmi place mie să o alint.

Citind poezia, mă gândeam la asemuiri cu opera goetheană FAUST.

ALMA NAHE, prin ultimul vers, m-a proiectat în inefabil, în starea când nedumerit, te întrebi ce este Divinitatea.

Pe care o percepi infailibil.

Nu cred că vizitatorii mei, au dubii în privinţa divinităţii,

fie ea perceptibilă , fie nu.

La fel cum „peste toate, se-aşterne-n dar uitarea”.

„Darul uitării”, un har primit de la Divin, spre a a ne uşura spiritul, strivit uneori neîndurător, sub povara tristeţii.

Mulţumesc, fetelor,

Cami şi Alma Nahe!

Onu

Reflecţii

Ştiu, că postul de ieri, a fost cam aspru, şi nu în stilul meu

Dar adevărul este că mama, sora, soţia, fiica, prietena, femininul, sunt mai presus de EU.

Acesta e motivul, pentru care, ieşirea canibală, la adresa mamei naturale a incriminatei

Mi-a stârnit revolta, ce poate însăşi media ar trebui, în scop educativ, s-o aibă.

Să nu-i mai facă imorală, propagandă.

Poate aceasta ar fi calea, cât mai curând, să scăpăm de răul din noi..,

Conştientizându-l în oglindă , prin semeni, la fel de farisei..

Onu

Emetiral

Ieri, la Dana Grecu, profesorul universitar Hadder a avut o intervenţie spectaculoasă. Ceva în genul pe care filtrul meu cerebral, l-a perceput cam aşa:

–”păcat că televiziunea nu mediatizează şi aurul intelectul românesc, apreciat ca atare, de către lumea ştiinţifică internaţională”.

Spre exemplu, la Salonul de inventică din Marea Britanie, România a primit câteva medalii de aur pentru realizările tehnico-ştiinţifice ale Cercetării româneşti”

Nu mai reţin dacă moderatoarei Dana Grecu i-a tremurat faţa la auzul acestei remarci.

Cert este că şi-a continuat impasibilă emisiunea. Temele consacrate ale moderatoarei respective, se cunosc.

Seara, am vrut să văd dacă profesorul a avut dreptate.

Nici o ştire despre performanţa ştiinţifică românească.

În schimb, sticla gemea de suferinţele Oanei Zăvoranu, pentru pierderea mamei sale.

Suferinţe…, vorba vine.

Din buzele parcă artificiale, greţos îngroşate, se prelingea atâta ură, cum nici la Mihai Gâdea şi ai lui, n-am văzut împotriva lui Traian Băsescu.

Foarte expresivă în timp ce-şi vomita durerea, care mie mi s-a părut  totalmente, o dejecţie sufletească.

Atât de sugestivă, încât mi-am amintat de “scaunul găinilor” din copilărie.

Nu mă îndoiesc, să nu ştie cineva, cum se găinăţează găina…

Concret, după o expulzie energică a găinaţului/dejecţia găinii, anusul acesteia are câteva convulsii, la fel de energice, care probabil îi folosesc drept hârtie higienică.

Deşi în copilărie priveam cu interesul curiozităţii copilăreşti, acest act firesc al găinilor, ieri, gura la care mă refer, mi-a stârnit o greaţă atât de acută, încât, nu m-am liniştit fără o doză de emetiral.

Dimineaţă, soţia mă întâmpină cu buletinul de ştiri, din care îmi amintesc iar de profesorul universitar român, Hadder medaliat cu aur la Salonul de inventică din Marea Britanie.

Şi, colateral, mă întreb:

–“Cum o fi dormit Dana Grecu?”

Onu