DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

Azi, de pe blogul lui Madi, am aflat stupefiat, că Majestatea Sa REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI a încetat din viață.
Fără voie, privirea mi s-a încețoșat, iar respirația mi s-a îngreunat.
Îl consideram nemuritor!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
Onu

OARE?…

Cu zâmbet subțire și fals, Oana fostă Stancu, mai speră în  neofilirea sufletului cu care și-a început investigarea  jurnalistică. Timpul, care este într-o perpetuă  întrecere cu sine, nu lasă nimic nemarcat de semnele sale.

Astfel că, timbrul vocii, s-a înăsprit, cu tot efortul de îndulcegălire al amfitrioanei a Președintelui  PSD Liviu Dragnea, invitat, se știe,spre a  fi tras compromițător, de limbă, împotriva sa  și a partidului său, în prag de campanie electorală.

Iar, desigur, nu în favoarea ta, naivule doritor de știri în Prime Time, ci pentru a le umple lor pușculița, spre a o goli cît mai repede, dar tot pentru ei.

Și asta, pentru că spirit viu, vecinul meu uită și speră într-o nouă știre, mereu urmată sincron de Publicitatea inerentă.

Așa a fost și aseară, când am văzut o Oana neobosită în a insista să-i smulgă interlocutorului, o minimă și fabuloasă știre electorală, zilnic urmată  de așteptările specifice de liberalism economic autohton, prin noi înșine.

Dar nu publicitar, ci însoțită  de efectele economice ale informației jurnalistice, în starea materială a românilor.

Zadarnic, nu avem capabilitatea antrenării în noi înșine, a fabricării bunăstării personale .

Iar noul hibrid PNL, tot mai chircit și veștejit, continuă  sinucigaș, de a nu se ocupa de politica educării noastre antreprenoriale.

Și strigă.., și strigă…inutil, de rămâi împietrit de sterilitatea gândirii lor politice?

Poate o inițiativa legislativă , ca partea din impozitul pentru publicitate, să fie alocată corectării mizeriei de venituri, care  ne dezonorează, ca țară care nu-și respectă cetățenii?!

Oare să se fi atrofiat într-atât, senzorul  orientării ideologice?

Onu

L-am iertat…

L-am iertat pe Băsescu. Cu o graseiere plăcut feminină, interlocutoarea lui Adrian Ursu se confesează. A vorbit cu nu mai știu care duhovnic-sfânt în viață, și la vocea calmă, persuasivă a a aceluia, a decis, ca o ușurare, ca o descărcare de povară, să-l ierte pe Băsescu. Cu o față de parcă era gata să dea în lacrimi, la fel ca Băsescu în sceneta Dragă Stolo, Ursu o ascultă aproape mut.

Orice vorbă ar fi spulberat mirajul clipei, cum că el nu cunoaște adevărul istoric, pe care însuși Băsescu l-a dezvăluit în stilul său dur, întregii lumi politice, prin licența soluția imorală.
Delicată, Doamna Liliana îi povestește… și îi povestește.. despre iertarea pentru Băsescu.
Nu știu dacă interlocutorul Domniei Sale are aceleași precepte morale, pentru a o înțelege.
Cert este că dacă l-a iertat pe Băsescu, am putut pleca ușurat de la televizor.
Nu știu însă, cum apreciază bunul Dumnezeu soluția imorală, dacă într-adevăr ea a existat!
Și din ce clientelare resorturi sufletești, să fi irupt?
La asta, m-aș gândi, înainte de a-l ierta pe Băsescu.
Oare cum gândește acest episod, trădatul Adrian Năstase?
Poate s-a convins că Dumnezeu nu iartă soluția imorală!
Mie a început să mi se facă greață, să ascult cum conștient, se încearcă prostirea mea, cu victimizarea trădării.
Barajul epocii Băsescu, așa a fost deschis!

Puțină decență  jurnalistică n-ar strica pentru educarea mea morală.
Onu

P31, PUHOAIE ŞI CAMPANIE

Motto:”Să votăm un român de-al nostru!”-Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Ieri, puhoaiele aducătoare de nenorociri pentru cei naufragiaţi de revărsările unor pârâiaşe pe care puţini localnici dădeau câţiva bani, şi-au făcut cu prisosinţă treaba.

Încă o dovadă că Dumnezeu nu iartă pe cei care încalcă „Cele 10 porunci”.

Dar să intru în temă.

Campania pentru Cotroceni a lui Ponta, a început prost.

Anunţarea candidaturii este un argument, că Antonescu avea dreptate, cum că partenerul lui politic suferă de neloialitate.

Păcat, că în laşitatea caracterului să, nu a avut tenacitatea să dovedească ţării oportunismul companionului său.

Retor de duzină, Ponta ieri.

Pentru că a repetat totuşi câteva papagalicisme, cu iz de ortodoxie, că vezi Doamne în buna lui credinţă făţarnică alegătorul slab de duh l-o crede că-l respectă.

De duzină…, pentru că primăriţa Craiovei, i-a servit la fileu, lovitura pentru un element de discurs inteligent(vezi motto).

Dar cred că pe ea n-a deranjat-o. E mai inteligentă decât şeful ei.

Incidentul îmi aminteşte de reacţia mitocănească a lui Napoleon, faţă de Talleyrand, într-un moment de furie de şef, când i-a strigat faţă de toţi curtenii :

–”nu eşti decât un rahat în ciorapi de mătase!”

La care diplomatul, a făcut o reverenţă intrată în anale, semnificând:

–”Tu eşti şeful, poţi să mă mănânci când vrei! Ce pot face?”

Un alt mesaj electoral i-a transmis Dumnezeu prin „Puhoaie” Dumnezeu vorbeşte cu noi prin semne, pe care inteligenţa divină din noi, dacă suntem buni creştini, şi nu nişte ipocriţi, ar trebui să le priceapă. Mesajul este cred, în percepţie personală, că trebuie să oprim răul din noi, să se mai manifeste egotic, prin încălcarea LEGII.

Este limpede, pentru orice minte, oricât de imbecilă, că dezastrele sunt consecinţa despăduririlor banditeşti, de după revoluţie.

Ori, cine a distrus cu sălbăticie pădurile, cine a dat cale liberă apelor din ploi să se strângă în puhoaie?

Ortodoxismul din noi. Nerespectarea „Celor 10 Porunci?”

Era momentul adevărului electoral propice pentru candidat, să valorifice mesajul divin al „Puhoaielor şi să declare ritos:

–„Vreau să facem din România, ţara în care LEGEA se respectă, în care încălcătorul de LEGE va plăti pentru paguba produsă!”

Oare, de ce n-o fi avut inspiraţia s-o spună?

Eu ştiu! Pentru că prin această duplicitate, nu l-am văzut demn să-mi fie preşedinte!

Prea multă ipocrizie!

Onu

AVANTAJE

 Spre bucuria mea neînchipuită, avantajele de ministru, au început să apară.

Azi, spre exemplu, cineva mi s-a adresat cu domnule Ministru. Va imaginaţi implozia de bucurie, trăită?

”Domnule Ministru!”.  A fost mirobolant.

Dacă mai adaug melodicitatea vocii,momentul devine de neimaginat.

-Domnule Ministru, am onoarea! Vă pot solicita o întrevedere importantă, la metrou?

-Da, cum să nu, dar dacă nu sunteţi o vedetă, şi ce vor spune paparazzii?

Vă imaginaţi, doar sunt ministru!

-Nu vă supăraţi, domnule Ministru, dar vă voi oferi momente de imbold de vârf, necesare  continuării începutului dv. fulminant.

 –Bine, dar..!.

-Nu, nu vă faceţi probleme, dacă doriţi, vă invit la mine în apartament, să fim feriţi de indiscreţii. Iar eu, dacă-mi îngăduiţi, voi oferi presei, numai instrucţiunile dv.

-Poate mă atrageţi într-o cursă politică?

-Nuuuuuuuuuuuu, nuu, nu, vă faceţi griji, sunt o persoană rezonabilă. Îmi propun chiar să vă devin Eminenţă cenuşie, să meargă bine şi-n Ţara noastră, măcar un minister.

 –Îmi surâde promisiunea, dar sper că nu aveţi vre-o câteva licenţe, despre care să nu ştiţi cu ce se ocupă fiecare.

-Nu, nu vă faceţi griji, dacă nu vă va place, nu ne vom mai întâlni!Dar vă asigur de o relaţie cerebrală şi loială.

-Bine, ne vedem la metrou.

Aşadar, ziua începe bine. Mă solicită terenul, să-mi spună ce-l doare şi cum vede ajutorul meu. Sună grozav, de nu-mi vine să cred.

Secretara mă priveşte nedumerită

-Cine era? O întreb eu, din priviri.

-Nu ştiu, nu apărea numărul!

– Bine, o să merg la întâlnire.

Ce ministru, aş fi, dacă n-aş avea curajul unei întâlniri private!

Cine o fi?!

O rog pe secretară, să-mi amintească în jurul orei programate.

Doamne ajută!

Onu

DEMOCRAŢIA

Adeseori, m-am întrebat

Ce virtuţi  omeneşti, deţine democratia

 Azi.., cred…,  am înţeles:

E simplu: ” întoarce mulţimii, copilăria”.

Spiritul de turmă, sau vorace haită

Ca la un semn, vibrează, şi totul demolează

De piatră peste piatră, nu mai fiinţează.

Azi,mi-a venit ideea,

Privind trist, cum femeia, diafană făptură,

Devine în mulţime, penibilă structură.

                        ***

Se ştie din Geneză, de la Potop încoace

Că vremea rea  pornită, multe surprize face

Spre pildă, azi…,  în gloata de la gară,

O doamnă  elegantă,  întrebată de reporter,

Despre întârziere, ce părere are, răspunde iritată,

Spurcându-şi plin de ură Patria, cu neghiobia:

”Ce ţară mai e şi-asta…, România?”

                       ***

Convins sunt, că de tipa, singură era,

Creierul ei limbic, nu se mai trezea!

                    Onu

TOT NOI

Adică, tot despre noi! Azi, mă simt execrabil. Ieri, n-am scris, ca să o evit pe Bianca. Altă temă, nu am, aşa că încerc o abordare despre mine, ca prototip românesc. Simt o nevoie acută, să –mi pun poalele-n cap, să nu mă dezic, de sorgintea mea sacră. Văd pe la unele chioşcuri de cărţi nişte titluri, cum că pe la noi , prin munţi, ar exista un nucleu energetic, simbolizând vezi Doamne naivitatea că am fi o ţară hărăzită, că făcând cruci şi plecăciuni- mătănii, parcă în faţa domniei banului, ne-am asigura fericirea, pentru golul sufletesc.Asta cred că este adevărata dramă a Biancăi. Setea nestăvilită a media, de a lua banii proştilor amatori de răul semenilor. E drept, impulsul atavic, al satisfacţiei răului altuia, acea dorinţă a morţii caprei vecinului,  nu ne permite  conştientizarea  că suntem pe drumul pierzaniei europene, prin strămoşeştile noastre plăceri, cultivate rentabil, pe solul fertil al infertilităţii noastre. Îmi amintesc de o  colegă, mare amatoare de bancuri, sub orice formă. Până la scadenţă: predarea proiectului, când toată lumea,  era vinovată, pentru termenele invocate. Istericalele, atingeau paroxismul. Iar de credite BIRD, noi românii aveam nevoie, nu ei, creditorii.

Să fie Bianca, vinovată de  nevalorificarea creditelor nerambursabile europene?

Să fie vinovaţi britanicii de îndoiala asupră-ne, în perspectiva migraţiei forţei noastre de muncă?

Să fie tot Bianca, motivul?

Să nu aibă tv română subiecte pentru orientarea noastră către preocupări demne,de prosperitate socio-economică? Audienţa, ar avea mai puţini gură cască, dar în timp, s-ar restrânge şi gură cască din ţară!

Şi nimeni, nu ne-ar mai arăta ofuscat, cu degetul.

Cu condiţia să ne respectăm şi noi înşine!

Onu

Argument final, trist:

Kanal D face un sondaj.

Pe cine preferaţi:pe Bianca sau pe Mihai Eminescu.

Pe Bianca, răspund entuziast în cor, elevii români.

CONSTATĂRI 5

Cred că nu mai continui „Pepiniera”. Mă simt meschin, să vorbesc inutil, despre fleacuri româneşti. Această percepţie, am  avut-o aseară,  ascultând-o pe Narcisa Suciu, invitata lui Teo,când a spus un lucru, despre care, m-am înfiorat, nevenindu-mi să-l cred. Anume, Narcisa, a afirmat, că în Finlanda, nu există săraci.

O cred pe Narcisa Suciu, care-i o bănăţancă zdravănă.

Ca într-o oglindă retrovizoare, m-am întrebat, ce fel de carater or avea finlandezii, dacă sunt egoişti, invidioşi, ranchiunoşi, fără caracter, şi mici la suflet, ca produsele Pepinierei.

Spontan, am simţit un soi de cult, pentru acest popor, altruist şi harnic, şi un dezgust profund, pentru nevolnicul egoist din mine.

Întrucât şcoala este formatoare de caractere, m-am întrebat cum o fi învăţământul la ei, cum vor fi cei şapte ani de acasă, cum vor fi Parlamentul, Guvernul, Preşedintele, Poliţia.

M-am întrebat şi dacă vor fi având închisori! M-am întrebat, până m-am dezgustat de Pepiniera mea, ba m-am şi jenat, s-o mai continui. In incheiere, după un spectacol de circărie politică, oferit de Ponta si Antonescu, mă întreb, cu îndreptăţire:

Or avea şi finlandezii, circari politici?

Sincer, n-aş crede, altfel ar merge treburile la fel de prost, ca la noi!

Onu

CONSTATĂRI 3. MEMORIE, NU GLUMĂ! BUN DE PREŞEDINTE?

Citesc pe Realitatea. Net:Antonescu face glume pe seama lui Mircea Geoană.

Şi-a amintit, că pe 6 decembrie, se împlinesc patru ani, de la:

„Mihaela, dragostea mea!”

Nu-l plac pe Geoană, dar nici nu gust gluma.

Mi se pare de un prost gust specific de maidanul din Galaţi, unde  băteam ţurca, împreună cu băieţii de cartier.

Şi chiar sunt surprins, că un Preşedinte de Senat, are timp de pierdut, străduindu-se să-şi amintească asemenea  zeflemeli.

Ce să te mai miri, că treburile în Parlament, merg prost?

Îmi amintesc din lecturile copilăriei, că Napoleon, la o petrecere, dată de Directorat, în cinstea numirii sale, comandant şef al Armatei din Italia, a refuzat invitaţia la dans a unei curtezane, care-i plăcea foarte mult, spunându-i:

”iartă-mă, acum, am o funcţie, nu mai pot!”.

Bine, dar  era Napoleon, veţi spune!”

„Dar şi Preşedintele Senatului este o responsabilitate, vă răspund. Şi atunci, unde este respectul de sine, în raport cu această instituţie?”

Faţă de asemenea comportament, ce garanţii,  pentru respectarea funcţiei de Preşedinte al României, îmi oferă actualul Preşedinte al Senatului României?

Sunt ,pur şi simplu, dezamăgit!

Când vom scăpa de zeflemea, în loc să ne rezolvăm preocupat, şi demn, problemele?

Acum, tot într-o zeflemea, îmi explic, de ce, n-a reţinut ideea comisiei Nana, când i-a vorbit Premierul, despre ea.

Ba, nici n-a înregistrat telefonul.

Parcă nici nu-l sunase!

Certamente, se gândea la „Mihaela, dragostea mea!”

Onu

GHINION

 Când nenorocul, te paste,

Orice ai face, tot devii moaşte

Dar mai tâmpit ghinion , ca azi, al meu

Ţi-l poate trânti, doar Dumnezeu

Pentru că, nu poate fi, mai de ocară,

Să-ţi ştergi prosteşte, o poezioară.

Aşa, spre pildă, de aseară,

Ca să scap de dependenţă,

Mi-am zis s-o dau, pe hoinăreală.

Din care, ca-n proverb, am nimerit

Pe blogul ales, al cuiva,

Pe nume Dan. Un maramureşean.

Când să comentez, pe emoţii, cum se cade.

Deşi aveam atâtea spune,

Gura s-a-ncleştat.., parcă eram fermecat

M-am sucit şi răsucit, s-aştern gândul-ales, căutat.

 Dar cum mai bine e acasă.

M-am decis, pe blog, să spun, ce-mi pasă.

Acolo, însă, altă plasă

Ieri, am spus una, astăzi o neg?

Nu se cade, nu-s tuareg!

Şi-apoi, Ecoarta, ce va crede ,

Că aspir la Preşedinte, când nici nu-mi trece prin minte?

 Ei, bine, nu, pentru blogul aparte, maramureşean,

 Voi înfrunta orice alean.

           Onu