Arhive pe categorii: De acasă …

VARII

 1.Un comentariu dichisit:cu dus şi întors.

Blogul.., nu ştiu a cui inspiraţie a fost, are un merit fundamental:antrenamentul cerebral, în reciprocitate:prin post şi prin comentariu.

Nu e uşor lucru să scrii un post, şi, de multe ori, tâlcuirea lui.

După cum, şi exprimarea emoţiei pe care ţi-a produs-o, printr-un comentariu. Vizavi de post, trebuie, din respect de sine, să mărturisesc faptul că uneori, sunt devastat de ermetismul pentru mine, al unor subtilităţi ale autorului.

Îndur  frecvent această stare, pe blogurile Alma nahe, Ancapotinteu şi Blog leneş rău.

Cât priveşte comentariul, în reciprocitate, vreau, la rândul meu, să mulţumesc autorului , uneori, pentru corola de emoţii pe care mi-a dăruit-o prin postul respectiv.

Nu ştiu cât reuşesc, dar mă străduiesc.

Asupra unui asemenea comentariu, care spiritual, mie mi-a mers la inimă,voi face referire, în continuare. Citindu-l, am tresărit, speriat, ca apoi, prin întorsătura făcută, să-mi revin, şi să respir, nu doar uşurat, ci şi recunoscător, în sinea mea. Este vorba de perla Aureliei „ecoarta”, la postul „Kuvinte” are dreptate”.

Ea, străluceşte cam aşa:”Sunt profund dezamăgită că trebuie să dau “like” pentru ceva ce, de fapt, nu-mi place!

Îmi place ce-ai scris, dar nu-mi place că ai dreptate!”-ecoarta.

În spirit extrem-oriental, aş spune că este gen:”de la suflet, la suflet!”

2.Nostalgii

Dacă unele bloguri sunt ermetice înţelegerii mele, altele,  în schimb, sunt o oază de emoţii. Dar înainte de a continua, aş vrea să spun, că de ieri, cam de la ora 16, sunt foarte trist. Iar cauza este tot un post: De Ce, Tinere? , de pe blogul Adeenei.

Conceput poetic, tematica sa, a avut darul să mă întoarcă în trecutul, în care entuziasmele tinereţii, se transformă în ingratitudinea indiferenţei faţă de cei dragi. Mama, desigur!

Plecat prin lume, şi inuman de neglijent, primeam scrisori, de la sora mea:

 “dacă ai vedea-o pe mama, cu câtă bucurie întâmpină factorul poştal, şi cît de tristă se întoarce, când  n-a primit  scrisoarea mult aşteptată de la tine! De ce? fecior ingrat !”

Timpul, implacabil în curgerea lui, a făcut  imposibilă, repararea răului.

Ajuns aci, nu mai pot continua. Sunt efectiv răvăşit!

Mamă, ştiu că e prea târziu, dar, te rog  mult, iartă-mă!

Onu

 

8 comentarii

Din categoria De acasă ..., Pagini de Jurnal

INTELECT ŞI INTERES

Sunt iute la mânie. Mi-a spus-o toată lumea. Şi partea proastă este că îmi pierd uzul raţiunii, devenind necruţător faţă de sursa conflictului sufletesc.

Cele scrise, o demonstrează …

Spre exemplu,  aseară, mă pune păcatul să mă uit la tv 😀

 

Deschid,  îl văd pe academicianul Dinu C. Giurăscu şi un domn, uscăţiv, ca o stafidă, pe nume, tot Dinu, dar Zamfirescu, mare funcţie în PNL.

Mă voi explica de la început şi veţi înţelege pe parcurs, DE CE !

Când am scris INTELECT, m-am gândit la Excelenţa Sa, Academicianul, iar INTERES, la al doilea invitat.

Moderator, cine altcineva, decât Radu Tudor. Care, ca de atâtea ori, iar şi-a suflat nasul în fasole.Veţi vedea, de ce.

Foarte activ, preocupat de plitica guvernamentală a retrocedărilor, nu pentru că l-ar durea pe el undeva, ci pentru că e un nou pretext de   de a bălăcări  (că din asta creşte cota lui gazetărească), a prezentat un sondaj, privind părerea unora, asupra retrocedărilor. Răspunsurile erau în  majoritate  afirmative (probabil, întrebarea suna în genul:”nu-i aşa că pământul e rotund ?”), alţii parcă „poate”, pe locul doi, iar pe locul trei „nu ştiu”.

Ei, acu-i acu.

Răstălmăcirea pătimaşă, gazetărească. Cei mulţi, cu „da”, exprimau bunul simţ românesc, privind necesitatea imperioasă a retrocedării, cei nedecişi, cu „poate”, reprezentau nostalgicii comunişti iar cei cu „nu ştiu”,  nu mai reţin …

căci  după  interpretarea lui „poate”,de a fi fost cotat aprioric, de „nostalgic comunist”, am luat foc.

Calomniat de cine !? De  o minte gazetărească, blocată în fundătura prejudecăţii mercantile, (dă bine, la mulţime, să fii anticomunist; atrage audienţă).

Onorabilul academician, a încercat o corecţie, de bun simţ, dar nu cred că a fost înţeles.

În ceea ce mă priveşte, am apreciat rezultatul sondajului,  astfel: cei mulţi, cu „da”, exprimă papagalicismul unora, din graba de a se da cu orice preţ deştepţi, cei cu „poate”, exprimă încercarea de a gândi, neacceptând manipularea, iar ce cu „nu ştiu”, puţinii, din categoria lui „poate”, echilibraţii, care-şi rezervă marja de a discerne, conştienţi de responsabilitatea lor spirituală.

Vă întrebaţi probabil, de ce m-a încins, aprecierea polilogului !

Ei bine, faptul că aş fi fost cotat de „nostalgic comunist”, în condiţiile în care  răspundeam poate, tot cu „poate”.

Concret, regimul comunist, mi-a terorizat politic, familia din partea mamei, (doi unchi ai săi),  prin temniţă specifică şi chiar domiciliu forţat, după ispăşirea condamnării. Mai mult, li s-au luat un imobil cu aer aristocratic, (despre care puţini din flencăii de astăzi or fi avut habar) şi terenuri (inclusiv clădirea-conac aferentă), a căror fertilitate a îngăduit înfiinţarea unei staţiuni de cercetări agricole.

Iar mama, unică  moştenitoare, nu a catadixit, să solicite vreo retrocedare …

Şi nici noi copii, aşa cum îl auzeam pe domnul liberal Dinu Zamfirescu decis să recupereze nu ştiu ce imobil.

Poate.., caractere şi caractere, părinţii mei… şi onorabilul menţionat.

Oricum, după victoria USL,  întrevăd o preocupare liberală certă: RETROCEDAREA !

Să te ţii atunci, masacru, că va fi conform legii !

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria De acasă ..., Educaţie, Politică

ÎNTRE NOI, CA PORTOCALIII(sâc)!

Wanda,nepoţica mea:

”Eu şi Bunu, suntemVărsători, şi de aceea, suntem frumoşi şi deştepţi.

 A se vedea şi postul ei, pe acest blog :

Bunu – Bunicul meu din partea mamei

                           Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria De acasă ..., Wanda

NATURĂ

Voi fi deschis !

Nu cred că sunt făcut după chipul şi asemănarea Domnului. Să fie Domnul atât de neînduplecat politic, aşa cum simt eu ? Nici la animale, teritorial, n-am văzut această trăsătură.

 

Deunăzi, am trăit o scenă, pe care sper s-o credeţi, deşi pare de domeniul fabulaţiei. Dar vă asigur, este strict autentică.

Ieri după masă, îmi bate cineva în uşă. Să-i dau cheia de la spaţiul îngrădit al blocului, unde i-a căzut puiul de porumbel. Mă uit la ea, femeie de peste opt zeci de ani, gârbovită. Mai mult intrigat despre ce porumbel ar putea avea ea grijă, mergem în spatele blocului, unde asist la o scenă, de nu-mi venea să cred.

Într-adevăr, pe sol, înconjurat de două pisici, mirosindu-l grijulii parcă să nu îl sperie, un porumbel voiajor. Cred că mai mult mort de frică decât nepăsător, cum părea, când ele-şi întindeau gâtul să fie sigure că nu li se pare, la vederea bătrânei, a pornit ţanţoş spre ea sărindu-i pe umăr şi  ciugulind-o de degetele mâinii cu care îl mângâia  fericită.

S-a aciuat pe pervazul  ferestrei sale, de vreo săptămână,  are inel la picior, dar crede că  suferă de ceva, şi nu poate zbura. Nu mă pot rupe totuşi de  la gândul despre Creator. Îmi închipui, că  acesta i l-a trimis să o ajute. Şi îl văd  cum noaptea, dându-se peste cap, se transformă în Albă ca Zăpada, şi se ocupă, înger păzitor, de bătrânică.

PS: Răutatea mea în politică, de care vorbeam la început, mă împiedică să cred că  dacă porumbelul  ar  fi fost trimis de ministrul muncii, Lăzăroiu,  pisicile nu-i veneau de hac.

Madi şi Onu

15 comentarii

Din categoria De acasă ..., Fotografie

PISICA VRACI

Zilnic, la ora 18, dau mâncare pisicilor maidaneze, din spatele blocului. S-au aciuat la noi, simţind şansa salvării. Acum, când scriu, gândul mă trimite la acea însuşire specială, cum  că ar avea calităţi vindecătoare.

Probabil un soi de glandă/chakră, prin care percep energiile aşa zis negative, din organismul suferinzilor, spre a le capta, ajutându-i astfel să se liniştească, iar ele rezolvând o carenţă specifică. Un soi de simbioză energetică ? Gest involuntar desigur, dintr-o nevoie naturală de astfel de vibraţii, altfel, neexplicându-se altruismul lor.

Citisem într-un mail transmis mie, persoana ştiindu-mă atent faţă de pisicile blocului, dar nu eram prea încrezător în cele relatate. Fantezii, mi-am spus amuzat ! Până zilele trecute, când cineva, observând cât de prietenos mă port cu pisicile, zâmbindu-mi, mi s-a adresat de parcă ne cunoaşteam din copilărie:

– Ştii, că au însuşiri vindecătoare, ca un fel de vraci ?
– Am citit, dar nu sunt convins !
– Ba să crezi, uită-te la mine ! Eu sufăr de inimă. Într-o zi, îmi era tare rău, mă durea în piept, respiram greu şi nu aveam nici o plăcere să ma uit la pisica mea, la care ţin mult, ca la un prieten de viaţă.
– Dar cum arată pisica dumneavoastră ? Întreb eu, complezent.
– Păi e tânără, o am din februarie, luată de pe stradă, din milă. Dar să vă spun, mai departe.
– Da, vă rog, răspund eu îndatoritor.
– Când a văzut că nu-i dau atenţie, pisicuţa mea, a început să tragă, torcând parcă rugător, pledul de pe mine şi s-a aşezat pe pietul meu, continuând să toarcă. Am adormit, liniştită de sunetul monoton şi blând, al torsului ei. Când m-am trezit, răul de la inimă, îmi trecuse.
– Şi credeţi, că a avut vreun amestec pisicuţa dumneavoastră ?
– Sunt sigură, că a  fost ceva. Mai întâi, faptul că a simţit că mi-e rău. Apoi, tragerea pledului şi aşezarea pe zona dureroasă.  În sfârşit, torsul liniştitor, parcă alinându-mă, urmat de dispariţia greutăţii dureroase din piept.

M-am uitat indulgent, şi, după ce a plecat, am avut o criză de ipohondrie. Oare, pisicuţele mele, mame sau copii, dacă simt nevoia să le mângâi, înainte de mâncare, sa perceapă vreun disconfort în organismul meu şi preluându-l prin intermediul mângâierilor respective, să-şi rezolve nişte carenţe energetice ?

Grija mi-a trecut , dar cazul auzit, părându-mi-se interesant, l-am povestit amuzat, unei vecine, împătimită aproape de grija faţă de pisici. Cu ochiii strălucind, mi-a spus că având reumatism la un genunchi, pisica ei, doarme  lângă acel genunchi, când la schimbări de vreme, are dureri chinuitoare,  care parcă se mai liniştesc. Incitat de coincidenţă, relatez cazurile, unei prietene, asupra obiectivităţii căreia, nu am nici un dubiu. Care, culmea, îmi spune că într-o seară, fiindu-i urât singură şi resimţindu-se din cauza unor dureri abdominale, a împrumutat pentru o noapte pisica vecinei. Ce credeţi, unde s-a cuibărit pisica ? Pe zona cu pricina, de unde, parcă  până dimineaţă, a absorbit, pur şi simplu, durerea.

PS: Aceste coincidenţe, să fie credinţe populare, placebo ? Să fie miracole nedesluşite ale Viului ? Divinul îşi face simţită prezenţa pretutindeni !

Madi şi Onu

18 comentarii

Din categoria De acasă ..., De sănătate ...

MATERNITATE FELINĂ

În postul: Minunile naturii – Pisica mamă, am vorbit despre nobleţea de caracter a acestor faimoase vietăţi cu dramele lor mute.

Azi, un aspect din relaţia afectuosă mamă-copii: micul dejun al celor cinci odrasle primăvăratice. Eroina Albişoara cu micuţii  ei: Negrişor, Roşcoţel, Lăbuţe albe, Lăbuţe diferite şi Codiţă stufoasă.

      Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria De acasă ...

D-ale părinţilor: Cristina şi Mihaela

Miha, cum îi spuneam noi, este colegă de clasă cu Cristina şi vecina de scară, de bloc …

 O fetiţă grăsunică şi cam mototoală, prin lentoarea mişcărilor. Cristina, nu suportă moliciunea mişcărilor ei şi în joacă o împinge repezit. Miha, cade şi-şi sparge arcada. Soţia, mă cheamă şi când văd faţa plină de sânge a fetiţei, n-am timp de observaţii; cu un tampon de vată, apăsat pe rană, îi opresc sângerarea, în timp ce soţia, îi şterge sângele de pe faţă.

Îmi amintesc de povestea cu croşeta, şi îmi spun ca este momentul s-o atenţionez pe Cristinel, asupra acestei impulsivităţi. Greşesc însă şi o cert destul de tare. Ea îmi  arată cum s-a întâmplat şi izbucneşte în plâns. Mă impresionează, o mângâi şi îi spun să fie atentă, că nu toţi  sunt ca ea. S-a liniştit, dar îmi pare foarte rău; am procedat la fel de impulsiv ca şi ea, de la care pretindeam echilibru.

Prin această vioiciune, Cristinel este centrul, sufletul întâlnirilor cu colegii la care  participă. Este invitată peste tot, îşi aduce colegii la noi acasă. Sunt nelipsite Andreea Berecleanu şi Dana Spătaru, fata solistului de muzică usoară; Dana este un copil crescut mai mult cu cheia de gât, de către o mătuşă, dar un copil deosebit. Părinţii, el, solist de muzică uşoară, ea,  mama, balerină în corpul de balet al Teatrului de revistă din Constanţa,  sunt permanent plecaţi.

Într-o zi,  la o serbare de început de an şcolar, am vorbit cu nişte părinţi, care ne-au declarat, că voiau neapărat să ne cunoască, din curiozitate, pentru Cristina; să ştie din ce părinţi se trage şi,  cine o educă în felul în care se comportă. Nu ne-au crezut, că nu avem un aport special, în creşterea ei,  că este însăşi natura ei, în manifestările pe care le cunoşteau.

Ioan Ionescu

12 comentarii

Din categoria De acasă ...