Arhive lunare: Septembrie 2014

P 75, Crin a vorbit

Iohannis l-a păcălit

Ponta l-a dezamăgit

După aşa confesare

Te întrebi nedumerit

Cine l-a determinat

Să-şi dea locul din Senat ?

Sau cine dintre sfetnici, l-a învăţat, .

Candidatura să-şi fi avortat?

Acum, cand de Iohaniss spune,

Ma intreb derutat

Pe Ilieşiu, care prin Tăriceanu, l-a trădat

Din ce argumente ţărăniste, în Parlament, prin PNL, l-a strecurat?

Pe scurt, Crinul s-a cam ofilit

Băiatul e cam derutat.

Şi bine, cred a procedat,

Din politică să fi plecat.

Şi să sperăm, că „liberalismul simulat”,

Măcar abc-ul fermităţii l-a învăţat.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET, râsu-plânsu

P 74, Măruţă de la Pro tv , cu Andra lui şi Guţă de la Manele, cu Byonceaua lui

Lecţia „tv” de cultură , dată ALEGĂTORULUI.

Fără comentarii!

Onu

26 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

P 73.1, Doamne de poveste. Addenda

Ieri, impresionat de povestea de iubire prezentată, mi-a scăpat pilda de iubitoare de animale a Danielei Vlădescu.

Încerc să repar acum , omisiunea respectivă.

Într-un peisaj liric, parcă de Genoveva de Brabant, stimata Doamnă, făcea apologia salvării câinilor prin iubire. Cum, că dacă fiecare om ar lua un câine în îngrijire, problema bietelor animale, ar fi rezolvată în România . Nu mi-am putut stăpâni un sentiment de înţelegătoare jenă. Problema nu este-n lipsa de iubire pt câini, ci în lipsa de inteligenţă şi compasiune, pentru bietele fiinţe, condamnate la nefericire, tocmai de ipocrizia umană. Să ne înţelegem: cât timp vom fi fariseic de miloşi, şi nu vom îneca nou născuţii căţelelor, înca din prima zi după fătare, drama bietelor aniale, se va perpetua.

Când scriu, îmi amintesc de o lecţie pe care mi-a dat-o un cioban-căprar, în copilărie.

Cum a fătat căţeaua ciobănească, o droaie de căţei superbi, a luat o găleată veche, a umplut-o cu apă, şi tacticos a început să-i înece. Strigând, m-am agăţat de braţu lui, să-l opresc.

Impresionat, la rându-i, m-a îndepărtat delicat, şi şi-a continuat lucrarea.

Apoi, m-a luat pe genunchii săi vânjoşi, şi mi-a spus:

–„Vezi, tu, măi copile! Dacă-i las pe toţi să trăiască, nu-mi vor ajunge toate caprele să-i hrănesc. Şi cine-o s-o facă, dacă nu eu, care i-am lăsat să trăiască?”

Cred că altă dovadă de omenie responsabilă faţă de animale , nu mi se putea da.

Apoi, legea înţeleaptă a conducătorilor chinezi, de a se limita numărul naşterilor, nu ne poate fi pildă, în psudo-omenia infamă a unora?

Daniela Vlădescu a crescut la oraş, într-o familie de intelectuali, nu a avut şansa lecţiei dure, primite de mine în copilărie.

Îi înţeleg sensibilitatea artistică, şi sunt convins de sinceritatea mesajului său, dar personal, nu mă pot lua după gloata perversă, în a mima omenia, şi am făcut completarea cuvenită.

Dacă par înverşunat este tot datorită altor lepre sufleteşti, iubitoare, chipurile de pisici, de la care mă trezesc sub fereastră cu câte o cutie de carton, plină de pisoi, cărora încă nu li s-au deschis ochii.

Ce veneric de omenie o fi şi asta, să nu-i îneci, la naştere ca apoi să-i arunci să moară de foame, când suferinţa este mult mai chinuitoare?

Onu

6 comentarii

Din categoria Educaţie., Pagini de Jurnal

P 73, Doamne de poveste

La Pro cinema, la emisiunea cu acest titlu, am ascultat sub coordonarea Oliviei Steer, povestea fascinantă a unei iubiri istorice. Aceea dintre cântăreaţa de operetă Daniela Vlădescu şi Nicu Ceauşescu.

O poveste marcată intens, de sentimente pe care în superficialitatea pripirii noastre, nu avem măcar înţelepciunea ascultării unor fragmente de viaţă .

Este un dar divin, calitatea de a asculta fără prejudecăţi.

Am urmărit chipul nobil al Danielei, povestind.

Aproape impasibil, plin de o amărăciune pe care încercările de a se descrie, nu reuşeau să o acopere, tonul Danielei, m-a întristat profund. Confesiunea dramei unei iubiri pământene, dincolo de convenienţe, purtând amprenta unui destin implacabil.

Frumoasă, respirând atmosfera Universului feminin, Daniela mi-a părut de o împăcare cu sine, dezolantă.

–“Aşa sunt eu, şi nu-mi pare rău!”, încearcă ea să explice o discreţie care o onorează.

De fapt, nici acum nu o cunosc, deşi eram la curent cu evoluţia meditaţiilor ei, pentru studii. Mama ei, pe care am cunoscut-o când mergeam la avizarea proiectelor, la Departamentul nostru, îmi povestea cu mândrie despre fiica ei talentată şi căreia îi pregătea viitorul cuvenit.

Era o persoană foarte frumoasă şi sociabilă , cu aerul unei aristocrate rusoaice.

Atât de frumoasă, încât privind-o în imaginaţie, aveam senzaţia să încep să-i vorbesc.

Cred că Daniela, a moştenit de la părinţii săi, prestanţa care atrage cu o eleganţă aristocratică.

Privind-o pe prezentatoare, de o distincţie care mi-a atras atenţia, şi întrebându-mă cine o fi, episodul s-a terminat.

Sunt Olvia Steer, şi ne revedem duminica viitoare.

Olivia Steer, soţia lui Andi Moisescu.

O vegetariană raw despre care am scris pe blog, fascinat de reţetele sale, pe care le-am găsit într-un articol din revista “Slab sau Gras”.

Frumoasă, distinsă, cu un aer sănătos, cu lejeritatea exprimării omului cu mintea bine înzestrată, mi-a stârnit un pic de invidie geloasă, pe soţul ei.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

P 72, La colţ..

Aseară, am văzut publicată pe un blog, poza cu Prezidenţiabilii. Mi-au atras atenţia pozele primilor doi în sondaje:

–Ponta, cu zâmbetul copilăresc, parcă persiflându-mi neamul românesc, la sprijinul loial al susţinătorului său minoritar, dezinteresat,

–şi figura sobră, interiorizată de româneşti preocupări, a lui Klauss Iohannis.

Nu sunt convins, dacă monstruoasa maşinărie a obsesiei „agenturilor străini”, să nu ne atace gena patrioticâ, nu-l vor găsi pe preferatul meu, Iohannis, incompatibil.

Cert este că poza din blogul respectiv, mi-a inspirat rimele care urmează ,

cu menirea urării de bun augur, în ce.., pentru Ţară, simt că însemnează.

Aşadar:

Ne-a pus Domnul mâna-n cap,

Pe Iohannis..., prezidenţiabil, ni l-a dat.

Ştiu că unii au rezerve,

Ca omul necultivat.

E mai bun ţăranul lui,

Sărăntocul satului,

De comunism verificat

Oare mi-ar strica să spun

Că sunt şi eu tot român

Pentru Ţară şi locuitorii ei?

Că dacă mama mamei e grecoaică

Eu nu mai sunt român sadea

Că vrea tanti din Craiova?

Ia las-o mai moale, tanti Olga,

Nu ne îndruma spre morgă!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET

P 71, Am cunoscut…

 Am cunoscut cândva, o fată

Frumoasă, blândă, talentată

De băieţi, intens curtată.

Tare bună ea era.

Dar o tară grea, avea.

Băieţilor, nu rezista.

Am încercat s-o protejez

Păcatele să-i neglijez,

Să o sfătui, s-o îndrum

Către făgaşul oportun.

Efortul mi-a fost zadarnic.

Stârvul de nărav din ea,

Mereu musca atrăgea.

Am încercat, să mă rup

Dar păcătoasă.., inima

să se desprindă.., nu putea.

Până într-o zi…,

Când gândul nu a rezistat

Şi i-a spus neprelucrat

„Să se ducă în păcat!”

S-a frământat apoi.., disperat

Singur, de a fi rămas.

Dar cum vraciul timp

Totul lecuieşte

A înţeles curând.., că este capital

Să nu eziţi măcar o clipă,

Suferinţei să-i tai, lanţul ombilical.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Versuri.

P 70, Mi-am zis…

Mi-am zis să fiu român

Şi să mă dau pe brazdă ,

Aşa că încerc…,

Să fac din stilu-mi varză

Nu mai spun

Despre ce nu-mi place

Dacă lume nu atrage.

La ce bun, curat sau pur,

Când e vulg, jur-împrejur.

Aşadar, mă resemnez

Şi gândul…, nu –l mai postez.

Să nu fiu înţeles greşit…

Pe mine, azi sunt mâhnit

Şi obidă nu-i mai mare

Când ea aşteaptă, iar el nu are

Sau , la rându-i , poate ea…

Pe altul, îl aştepta

Şi afectul simula

Dar, mai bine, mă opresc

Nu poate avea vre-un haz

Proletarul meu necaz!

De-nceput, şi de final

Că doar nu e madrigal!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.