P 75, Crin a vorbit

Iohannis l-a păcălit

Ponta l-a dezamăgit

După aşa confesare

Te întrebi nedumerit

Cine l-a determinat

Să-şi dea locul din Senat ?

Sau cine dintre sfetnici, l-a învăţat, .

Candidatura să-şi fi avortat?

Acum, cand de Iohaniss spune,

Ma intreb derutat

Pe Ilieşiu, care prin Tăriceanu, l-a trădat

Din ce argumente ţărăniste, în Parlament, prin PNL, l-a strecurat?

Pe scurt, Crinul s-a cam ofilit

Băiatul e cam derutat.

Şi bine, cred a procedat,

Din politică să fi plecat.

Şi să sperăm, că „liberalismul simulat”,

Măcar abc-ul fermităţii l-a învăţat.

Onu

P 74, Măruţă de la Pro tv , cu Andra lui şi Guţă de la Manele, cu Byonceaua lui

Lecţia „tv” de cultură , dată ALEGĂTORULUI.

Fără comentarii!

Onu

P 73.1, Doamne de poveste. Addenda

Ieri, impresionat de povestea de iubire prezentată, mi-a scăpat pilda de iubitoare de animale a Danielei Vlădescu.

Încerc să repar acum , omisiunea respectivă.

Într-un peisaj liric, parcă de Genoveva de Brabant, stimata Doamnă, făcea apologia salvării câinilor prin iubire. Cum, că dacă fiecare om ar lua un câine în îngrijire, problema bietelor animale, ar fi rezolvată în România . Nu mi-am putut stăpâni un sentiment de înţelegătoare jenă. Problema nu este-n lipsa de iubire pt câini, ci în lipsa de inteligenţă şi compasiune, pentru bietele fiinţe, condamnate la nefericire, tocmai de ipocrizia umană. Să ne înţelegem: cât timp vom fi fariseic de miloşi, şi nu vom îneca nou născuţii căţelelor, înca din prima zi după fătare, drama bietelor aniale, se va perpetua.

Când scriu, îmi amintesc de o lecţie pe care mi-a dat-o un cioban-căprar, în copilărie.

Cum a fătat căţeaua ciobănească, o droaie de căţei superbi, a luat o găleată veche, a umplut-o cu apă, şi tacticos a început să-i înece. Strigând, m-am agăţat de braţu lui, să-l opresc.

Impresionat, la rându-i, m-a îndepărtat delicat, şi şi-a continuat lucrarea.

Apoi, m-a luat pe genunchii săi vânjoşi, şi mi-a spus:

–„Vezi, tu, măi copile! Dacă-i las pe toţi să trăiască, nu-mi vor ajunge toate caprele să-i hrănesc. Şi cine-o s-o facă, dacă nu eu, care i-am lăsat să trăiască?”

Cred că altă dovadă de omenie responsabilă faţă de animale , nu mi se putea da.

Apoi, legea înţeleaptă a conducătorilor chinezi, de a se limita numărul naşterilor, nu ne poate fi pildă, în psudo-omenia infamă a unora?

Daniela Vlădescu a crescut la oraş, într-o familie de intelectuali, nu a avut şansa lecţiei dure, primite de mine în copilărie.

Îi înţeleg sensibilitatea artistică, şi sunt convins de sinceritatea mesajului său, dar personal, nu mă pot lua după gloata perversă, în a mima omenia, şi am făcut completarea cuvenită.

Dacă par înverşunat este tot datorită altor lepre sufleteşti, iubitoare, chipurile de pisici, de la care mă trezesc sub fereastră cu câte o cutie de carton, plină de pisoi, cărora încă nu li s-au deschis ochii.

Ce veneric de omenie o fi şi asta, să nu-i îneci, la naştere ca apoi să-i arunci să moară de foame, când suferinţa este mult mai chinuitoare?

Onu

P 73, Doamne de poveste

La Pro cinema, la emisiunea cu acest titlu, am ascultat sub coordonarea Oliviei Steer, povestea fascinantă a unei iubiri istorice. Aceea dintre cântăreaţa de operetă Daniela Vlădescu şi Nicu Ceauşescu.

O poveste marcată intens, de sentimente pe care în superficialitatea pripirii noastre, nu avem măcar înţelepciunea ascultării unor fragmente de viaţă .

Este un dar divin, calitatea de a asculta fără prejudecăţi.

Am urmărit chipul nobil al Danielei, povestind.

Aproape impasibil, plin de o amărăciune pe care încercările de a se descrie, nu reuşeau să o acopere, tonul Danielei, m-a întristat profund. Confesiunea dramei unei iubiri pământene, dincolo de convenienţe, purtând amprenta unui destin implacabil.

Frumoasă, respirând atmosfera Universului feminin, Daniela mi-a părut de o împăcare cu sine, dezolantă.

–“Aşa sunt eu, şi nu-mi pare rău!”, încearcă ea să explice o discreţie care o onorează.

De fapt, nici acum nu o cunosc, deşi eram la curent cu evoluţia meditaţiilor ei, pentru studii. Mama ei, pe care am cunoscut-o când mergeam la avizarea proiectelor, la Departamentul nostru, îmi povestea cu mândrie despre fiica ei talentată şi căreia îi pregătea viitorul cuvenit.

Era o persoană foarte frumoasă şi sociabilă , cu aerul unei aristocrate rusoaice.

Atât de frumoasă, încât privind-o în imaginaţie, aveam senzaţia să încep să-i vorbesc.

Cred că Daniela, a moştenit de la părinţii săi, prestanţa care atrage cu o eleganţă aristocratică.

Privind-o pe prezentatoare, de o distincţie care mi-a atras atenţia, şi întrebându-mă cine o fi, episodul s-a terminat.

Sunt Olvia Steer, şi ne revedem duminica viitoare.

Olivia Steer, soţia lui Andi Moisescu.

O vegetariană raw despre care am scris pe blog, fascinat de reţetele sale, pe care le-am găsit într-un articol din revista “Slab sau Gras”.

Frumoasă, distinsă, cu un aer sănătos, cu lejeritatea exprimării omului cu mintea bine înzestrată, mi-a stârnit un pic de invidie geloasă, pe soţul ei.

Onu

P 72, La colţ..

Aseară, am văzut publicată pe un blog, poza cu Prezidenţiabilii. Mi-au atras atenţia pozele primilor doi în sondaje:

–Ponta, cu zâmbetul copilăresc, parcă persiflându-mi neamul românesc, la sprijinul loial al susţinătorului său minoritar, dezinteresat,

–şi figura sobră, interiorizată de româneşti preocupări, a lui Klauss Iohannis.

Nu sunt convins, dacă monstruoasa maşinărie a obsesiei „agenturilor străini”, să nu ne atace gena patrioticâ, nu-l vor găsi pe preferatul meu, Iohannis, incompatibil.

Cert este că poza din blogul respectiv, mi-a inspirat rimele care urmează ,

cu menirea urării de bun augur, în ce.., pentru Ţară, simt că însemnează.

Aşadar:

Ne-a pus Domnul mâna-n cap,

Pe Iohannis..., prezidenţiabil, ni l-a dat.

Ştiu că unii au rezerve,

Ca omul necultivat.

E mai bun ţăranul lui,

Sărăntocul satului,

De comunism verificat

Oare mi-ar strica să spun

Că sunt şi eu tot român

Pentru Ţară şi locuitorii ei?

Că dacă mama mamei e grecoaică

Eu nu mai sunt român sadea

Că vrea tanti din Craiova?

Ia las-o mai moale, tanti Olga,

Nu ne îndruma spre morgă!

Onu

P 71, Am cunoscut…

 Am cunoscut cândva, o fată

Frumoasă, blândă, talentată

De băieţi, intens curtată.

Tare bună ea era.

Dar o tară grea, avea.

Băieţilor, nu rezista.

Am încercat s-o protejez

Păcatele să-i neglijez,

Să o sfătui, s-o îndrum

Către făgaşul oportun.

Efortul mi-a fost zadarnic.

Stârvul de nărav din ea,

Mereu musca atrăgea.

Am încercat, să mă rup

Dar păcătoasă.., inima

să se desprindă.., nu putea.

Până într-o zi…,

Când gândul nu a rezistat

Şi i-a spus neprelucrat

„Să se ducă în păcat!”

S-a frământat apoi.., disperat

Singur, de a fi rămas.

Dar cum vraciul timp

Totul lecuieşte

A înţeles curând.., că este capital

Să nu eziţi măcar o clipă,

Suferinţei să-i tai, lanţul ombilical.

Onu

P 70, Mi-am zis…

Mi-am zis să fiu român

Şi să mă dau pe brazdă ,

Aşa că încerc…,

Să fac din stilu-mi varză

Nu mai spun

Despre ce nu-mi place

Dacă lume nu atrage.

La ce bun, curat sau pur,

Când e vulg, jur-împrejur.

Aşadar, mă resemnez

Şi gândul…, nu –l mai postez.

Să nu fiu înţeles greşit…

Pe mine, azi sunt mâhnit

Şi obidă nu-i mai mare

Când ea aşteaptă, iar el nu are

Sau , la rându-i , poate ea…

Pe altul, îl aştepta

Şi afectul simula

Dar, mai bine, mă opresc

Nu poate avea vre-un haz

Proletarul meu necaz!

De-nceput, şi de final

Că doar nu e madrigal!

Onu

P 69, Răuplatnicii

Cu alte cuvinte, răi de plată, pomanagii, cum pertinent, spunea maestrul Victor Rebengiuc, descurcăreţi, eufemistic spus. Mai direct, beţele-n roatele societăţii noastre, leprele din cauza cărora România nu merge bine.

Dacă par aspru, asta se datorează dezgustului faţă de unii semeni de-ai noştri, care îşi închipuie că sunt de capul lor.

Sunt efectiv mânios cu argumente procentuale. Concret, în blocul nostru, pentru luna în curs, cel puţin 30 la sută, nu şi-au plătit întreţinerea, iar unii au restanţe pe cel puţin un an de zile. Cauza este evidentă:

mentalitatea social- democrată, în sensul că li s-ar cuveni pomeni, de la stat, fără minima obligaţie de reciprocitate în responsabilitate.

Şi, pentru faptul, de a nu condiţiona social-democraţia de responsabilitate şi civilitate, mi se pare, că politicienii noştri nu-şi fac datoria şi contribuie absenteist, la perpetuarea acestei situaţii.

Cu părere de rău, pentru toţi aceia cărora social- democraţia este realmente necesară, sunt înclinat să apreciez viziunea Preşedintelui Băsescu, de a ne potoli cu stimularea mentalităţii cerşetoide a aşteptării pomenilor de la stat, de parcă statul este obligat să ne dea, fără a ne condiţiona de nişte îndatoriri de respect reciproc elementare.

Cum ar fi: plata întreţinerii, respectarea liniştii şi curăţeniei în spaţiile comune ale blocului:apartamente(faţă de vecini), lift, hol şi casa scării , uscătorie, terasă, împrejurimile blocului. În concluzie, vrei pomană de la mine, respectă-mă!

Îmi amintesc o scenă tandră:

O pereche, el şi ea, ne privesc trandafirii din faţa blocului.

După câteva cuvinte, pe care eu le-am crezut de admiraţie la adresa naturii, el se desprinde, de braţul ei, intră în spaţiul public, şi, vitejeşte, rupe câţiva trandafiri, dintre cei mai frumoşi.

Apoi, fălos, ca un cavaler comunist, îi dăruie gâsculiţei, mândră nevoie mare de trogloditul ei.

Am rămas fără grai, pentru că îmi venea să-i trimit undeva.

Şi ca să mă abţin, mi-am muşcat buzele, până la sânge.

Onu

P 68, Candidam!

Aseară, soţia, cu un aer bosumflat, mă ia din scurt:

–”Auzi, tu de ce nu candidezi la Prezidenţiale?”  Vreau să fiu Doamna Preşedintă!”

Ştiind-o pontoasă foc, am zâmbit, dar ea.. , nu şi nu.

De hatârul liniştii casnice, încerc să moderez discuţia:

–„ Cum, că nu am partid care să-mi fi strâns semnăturile, că la veniturile noastre, voi cheltui toţi banii, şi dacă nu sunt ales, cum îi mai recuperez?”

Nimic!

–„Şi apoi, nu am nici un program, ce le spun eu oamenilor?”

–”Nu-i problemă, îi minţi, doar n-ai fi primul”.

–„Da, dar în Programul, măcar aşa mincinos, ce spun?”

–Nu mă interesează!Pâină mâine dimineaţă, să schiţezi un Program!Măcar ca al lui Ponta.

–„Păi ce, ăla e program? Că a vorbit de nu ştiu câte ori de Marea Unire?”

Şi m-am încins.

–„Bine, îţi fac eu un Program de într-adevăr ai să regreţi, că nu am candidat”.

Şi ambiţionat, am scris următorul Program Prezidenţial.

Preambulul l-am gândit aşa, ca să fiu cât mai popular, să creadă că ne vom putea bate pe burtă, de la Nistru pân-la Tisa.

–„Dragii mei concetăţeni, de azi şi de mâine!

Vă rog să aveţi încredere în mine, cum aveţi în Biserică.

Pe care eu am să o ajut cu bani, să nu mai fie nevoie să apelaţi la înţelegerea Sfintelor Moaşte, indiferent ale cui vor fi. Bani, acum, nu vă dau, că nu am pe mână vistieria Guvernului, ca Domnul Ponta.

În schimb voi ajuta BOR, să fiţi mai credincioşi decât sunteţi, Să respectaţi „Cele zece porunci” şi „Fericirile”, (mai puţine e drept, dar aşa a hotărât Domnul Iisus).

Mai mult, vă promit Marea Unire în Prosperitate, să nu mai avem nevoie de social -democraţie.

Pe care voi să o subvenţionaţi, şi nu să aşteptaţi cu mâna întinsă la ea, în timpul oricăror alegeri.

Pentru asta, vă promit că, în ciuda limitărilor Constituţiei, o să mă implic în transformarea Învăţământului, în Şcoală Antreprenorială, încât nici o familie de român, să nu fi încercat o afacere de succes.

Vă voi obliga să fiţi prosperi, altruişti, cu mâna întinsă doar pentru dăruit, şi nu pentru primit.

Voi cere ajutorul neprecupeţit al Bisericii, ca să nu fiţi iertaţi de păcatul neglijenţei de a nu fi încercat o afacere prosperă cinstită.

Voi ruga pe Ministrul de Interne, să nu-i mai hăituiască pe micii întreprinzători.

Pentru asta, Premierul şi Miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Comerţului şi Internelor, vor fi de sorginte liberală, cu tradiţie.

Şi vă mai fac o promisiune:

Voi fi mai aspru, ca Traian Băsescu, dacă veţi încerca sfidarea Programului prezentat.

Onu

P 67, Ipoteze!

În loc de motto: ”Nu sunt sigur de nimic, am voie să cred orice”-Otello.

Ieri, Regina Buburuza, a publicat articolul:”Robert Turcescu spune adevărul sau joacă teatru?” Ca în final să adreseze trei întrebări:

1.Joacă teatru?

2.Spune adevărul? şi

3.Nu ştiu. Nu mă interesează!

Aş înclina către ultima dar atacurile lombroziene ale unor confraţi, pe care, nu-i văd deasupra lui Turcescu, ca nivel de inteligenţă (în percepţie personală, desigur), mă determină, să gândesc altfel.

Despre ce este vorba! Aseară, soţia simţindu-se rău, îmi spune:

–„Ce-ar fi să ne distrăm cu nişte tâmpenii media?”

–„Nu e rea ideea, deschide pe Antena 3! Acolo, Dana Grecu, luată foarte fin, peste picior, de invitatul Bogdan Chireac, era surescitată de aceeaşi problemă:”Robert Turcescu”.

Tonul, cred că vi-l imaginaţi, ca să nu repet nişte inepţii, care cred că şi pe voi v-ar enerva. Bineînţeles, prestaţia domnului Chireac, pe noi, familia Ionescu, ne-a delectat copios.

Aşa că am decis, să –l aşteptăm şi pe Michel Gâdea, unde presupuneam că va fi mobilizată toată artileria gen: Radu Tudor, Badea, Ursu şi Ciuvică.

Desigur, vedetă a fost Badea, victimă a lui Turcescu, într-un proces de calomniere cum că, Turcescu era ofiţer acoperit, dar pe care justiţia aferentă, nu l-a realizat.

N-am înţeles hotărârea instanţei, dar ura cu care vorbea Badea, similară celei a unui invidios/gelos, mi-a atras atenţia, când mi-am întrebat soţia:

–”Oare nu cumva individul e gelos pe Turcescu?

–„ De ce? sare soţia care deja nu-i mai asculta”.

–„Mă gândeam la faptul că individul a intrat în graţiile preferatei noastre Oana Sârbu!”

Şi să nu ignorăm faptul, că tipul are în ten şi priviri, aerul şarmant al unui Casanova, căruia, nu i-ar rezista să nu-i cadă victime chiar nişte viitoare doamne onorabile, cu care probabil acesta ar colabora în tv-ul lor.

–„Nu cumva ai luat febra de la mine?”

Îmi spune soţia, atingându-mi cu palma, fruntea.

–„Mă gândeam şi eu!”

O las eu mai moale, pentru că tocmai începuse să-şi revină din răceala pe care o contractase, cu câteva zile în urmă.

Şi-apoi, ştiu, ce ravagii poate face o vorbă necugetată, din dorinţa de a mă da deştept.

Radu Tudor, la răutăţile lui Badea, zâmbeşte complice, de i s-a rotunjit faţa ca un măr pădureţ.

Adrian Ursu, cu un simţ al realităţii cum nu am văzut la el, pune lucrurile la punct, în sensul că problema nu merită atâta pierdere de timp.

Înclin să-i dau dreptate.

Şi cu asta încerc şi un răspuns, dat întrebărilor Reginei Buburuza.

Turcescu, acoperit sau nu, a făcut jocul stăpânului, poate la comandă, poate din devotament.

Justificarea ipotezei mele este:

–prea îl încolţiseră mulţi pe Traian Băsescu, pentru gafa cu „ofiţerul acoperit”, prea vuia lumea ,

–iar vuietul acesta trebuia stins, printr-unul mai mare, precum pseudomărturisirea lui Turcescu.

Rezultatul? Toţi au uitat de bomba cu „ofiterul acoperit”, iar bomba (cu explozie programată), îşi ticăie în linişte, minutele prevăzute.

Onu