Arhive pe categorii: Umor.

Astrofizician

Calculatorul meu are o suferință. De câte ori îmi place virtual, cineva, mă blochează în toate demersurile de a atrage pe acea cineva, fie și într-o simplă conversație.
Se manifestă foarte posesiv, fără măcar o minimă negociere. Pur și simplu, ca o capră încăpățânată, se proptește într-o blocare stupidă.
Vă imaginați, asta constituie o mare suferință pentru mine, întrucât mă lipsește de iluzia perspectivei cunoștinței unei Doamne, căreia, cine știe, dacă nu i-am fost pecetluit de soartă. Și cum am mare încredere în soartă, trăiesc o mare decepție,când mă oropsește în felul acesta. Este ca și cum, omul drag de lângă tine, manifestă o detașare de o răceală siberiană, în timp ce tu, te cuibărești la pietul lui, în speranța că te va alinta cu iluzoriul, Dragul meu prostuț, cum îți poți închipui, că noi doi, am fi o pereche potrivită?
Și nu ar greși, dacă prostuțul, ar trăi numai cu entuziasmul.
Pentru că, Iubirea este exclusiv pentru sine. Este ceva de esență subiectivă, care nu vede , nu aude, și nu iartă.
Te pierde și te ridică, de parcă viața ta, a devenit un Uragan bun de studiat pentru astrofizicieni.
Ce păcat, că nu sunt astrofizician!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal. Pamflet, Umor.

P 68, Candidam!

Aseară, soţia, cu un aer bosumflat, mă ia din scurt:

–”Auzi, tu de ce nu candidezi la Prezidenţiale?”  Vreau să fiu Doamna Preşedintă!”

Ştiind-o pontoasă foc, am zâmbit, dar ea.. , nu şi nu.

De hatârul liniştii casnice, încerc să moderez discuţia:

–„ Cum, că nu am partid care să-mi fi strâns semnăturile, că la veniturile noastre, voi cheltui toţi banii, şi dacă nu sunt ales, cum îi mai recuperez?”

Nimic!

–„Şi apoi, nu am nici un program, ce le spun eu oamenilor?”

–”Nu-i problemă, îi minţi, doar n-ai fi primul”.

–„Da, dar în Programul, măcar aşa mincinos, ce spun?”

–Nu mă interesează!Pâină mâine dimineaţă, să schiţezi un Program!Măcar ca al lui Ponta.

–„Păi ce, ăla e program? Că a vorbit de nu ştiu câte ori de Marea Unire?”

Şi m-am încins.

–„Bine, îţi fac eu un Program de într-adevăr ai să regreţi, că nu am candidat”.

Şi ambiţionat, am scris următorul Program Prezidenţial.

Preambulul l-am gândit aşa, ca să fiu cât mai popular, să creadă că ne vom putea bate pe burtă, de la Nistru pân-la Tisa.

–„Dragii mei concetăţeni, de azi şi de mâine!

Vă rog să aveţi încredere în mine, cum aveţi în Biserică.

Pe care eu am să o ajut cu bani, să nu mai fie nevoie să apelaţi la înţelegerea Sfintelor Moaşte, indiferent ale cui vor fi. Bani, acum, nu vă dau, că nu am pe mână vistieria Guvernului, ca Domnul Ponta.

În schimb voi ajuta BOR, să fiţi mai credincioşi decât sunteţi, Să respectaţi „Cele zece porunci” şi „Fericirile”, (mai puţine e drept, dar aşa a hotărât Domnul Iisus).

Mai mult, vă promit Marea Unire în Prosperitate, să nu mai avem nevoie de social -democraţie.

Pe care voi să o subvenţionaţi, şi nu să aşteptaţi cu mâna întinsă la ea, în timpul oricăror alegeri.

Pentru asta, vă promit că, în ciuda limitărilor Constituţiei, o să mă implic în transformarea Învăţământului, în Şcoală Antreprenorială, încât nici o familie de român, să nu fi încercat o afacere de succes.

Vă voi obliga să fiţi prosperi, altruişti, cu mâna întinsă doar pentru dăruit, şi nu pentru primit.

Voi cere ajutorul neprecupeţit al Bisericii, ca să nu fiţi iertaţi de păcatul neglijenţei de a nu fi încercat o afacere prosperă cinstită.

Voi ruga pe Ministrul de Interne, să nu-i mai hăituiască pe micii întreprinzători.

Pentru asta, Premierul şi Miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Comerţului şi Internelor, vor fi de sorginte liberală, cu tradiţie.

Şi vă mai fac o promisiune:

Voi fi mai aspru, ca Traian Băsescu, dacă veţi încerca sfidarea Programului prezentat.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Umor.