Miraj

Faptul că, neprețuita mea vizitatoare Adeena, și-a aruncat privirea aparte, peste blogul meu, îmi conferă senzația petrecerii pe bolta blogului meu, a unor fenomene cerești, la adăpostul cărora, Divinul, îmi face cu ochiul său mirabil, că totul va fi bine. Când aștern aceste emoții iluzii, privirea mi-e ațintită pe viul străzii, care, în eventualitatea apariției și a Adeenei, va deveni și viul meu. Dar este cazul să mă liniștesc, să nu forțez mâna Domnului, care, sunt convins, îmi păstrează darul suav al reapariției celei care a rămas pentru mine, simbolul împlinirii sufletești, de altădată.
Ei, și ce-i cu asta, vor spune acei care nu au trăit Mirajul Adeena.
Nimic, le voi răspunde eu, în afară de faptul, că neîntâlnind-o pe Adeena, nu vei fi simțit că ai trăit realmente.
Onu

Slovaka

Luni, spre seară. Ca de obicei, ascult muzică pe Youtube,în interpretarea acordeonistei slovace Wieslawa Dudkovniak.
Interpretarea ei, mă răscolește sufletește, și cuvintele, se regăsesc greu, din noianul de trăiri. Rarile ei cuvinte, par reverberații celeste.
Nu știu dacă este frumoasă, dar amestecul acesta de feminitate slavă, înveșmântată în fiorii specifici melodici, are asupră-mi un efect cu totul special.
Îmi amintesc momentele aspiranturii moscovite, când preocupările științifice, prevalau asupra celor existențiale, ca aspecte de viață, în care, totul era subsumat năzuinței rezultatului final al dizertației. Melodicitatea vocii interpretei, interferarea ritmurilor de Marina- Marina, crează un ambient revelator al momentelor emoționale, trăite în cele câteva săptămâni de concediu, în Stațiunea Lacului Balaton, când am avut bucuria descoperirii personalității feminității maghiare, care aș spune, că prin soția mea, a atins cote umane everestine.
Cât o privește pe micuța unguroaică, nu pot spune decât că sub pasiunea ei, și a cerberului-mamă, aproape îmi pierdusem libertatea sufletească, sub povara grijii obsesive de a mă simți bine.
Vreți să experimentați momente intense de grijă devoratoare de intimitate, îndrăgostiți-vă de o metisă unguroaică, și dacă aveți șansa unică, de a întâlni un caracter special, precum cel al soției mele,sunteți un bărbat făcut, cum se spune.
Onu

Pentru…

Scriu pentru Domnul Petrică Ichim. Simt că merită, să-i fie dedicată, o creație spirituală, pentru încântarea emoțiilor Domniei Sale. De aci, intenția ca efortul meu de compunere, să-i placă.
Mă tem însă, că deranjat de bețivanii din vecinătate,nu mă voi concentra pe ceea ce-mi propun. Oricum, voi încerca o speculație, privind râca dintre unele rubedenii.
O narațiune simplă, care descrie esența ranchiuneriei între unele așa zise legături de rudenie.
Casa în care s-au aciuat bețivii, aparține unei doamne și nepotului său.
Ei însă nu se înțeleg.
Naiba știe, pentru ce își dispută casa.
Și atunci, într-o meschinărie tipică, preferă, ca imobilul, să fie locuit, de niște persoane dubioase, prin felul zgomotos de trai, stropit abundent, cu băutură.
Indiferența celor doi, pe fondul ostilității egotice, este de neînțeles.
Care credeți că ar fi cauza unei asemenea comportări bolnăvicioase?
Cumva prostia, pe principiul, că mai bine nici eu, decât tu?!
Onu

Gelozie

Te pup,
Sau vă pup!
Este plin virtualul de promisiuni deșarte.
Am o prietenă, la fel de virtuală, când ne întâlnim.
Închid încetișor ochii, și aștept să înceapă vizita reală.
După ceva așteptare, îi spun
-Ce faci, nu începi?
-Ce să încep, nu vezi că ai febră? Dacă ești bolnav?
Am sărit ca ars. Dacă sunt bolnav?!
Fierbințeala buzelor proprii, nu mi-a îngăduit să simt focul sărutului ei mușcat.
Sar ca ars, drept la oglinda din ușă.
Din buza inferioară, mi se prelinge către gropița din bărbie, un fir firav, de sânge, umplând-o și revărsându-se ușor.
O senzație ciudată, de roșu, mă învăluie , speriindu-mă.
-M-ai mușcat iar! Și te-am rugat, să n-o mai faci.
Știi că am buze firave, și care este urmarea plăcerii tale nesățioase!
Mă întreb dacă și soțului tot așa îi faci?!
-Lui, nu, pentru că, el este mai inteligent decât tine, și mă mușcă el, înainte!
-Dar cum știe el asta? Îl previi printr-un gest? Simte el singur?
– Măi, nu știu cum face, dar este fericit și mândru cu mine.
Ba chiar, destul de gelos, mă previne, că dacă l-aș înșela vreodată, s-ar prăpădi, fără mine.
Nu prea am înțeles prăpădeala bietei victime, dar am conchis că este un tip fericit, nemâncat de angoasele geloziei.
În fond, ce contează, dacă nu se știe?
Onu

Un titlu veridic

Îmi place să citesc denumirea blogurilor care mă vizitează. Unele sunt pur și simplu filozofice. Spre pildă, am văzut unul, care sună astfel-
/Singură în doi/.
Este,cred, efectiv o filozofare despre nepotrivirea de caracter.
Ceva, ce s-ar putea numi și
/Singurătatea alergătorului, de cursă lungă/
Singură în doi, îmi sună ca o condamnare la tristețe pe viață.
O fi fost inspirat, de propriul statut al bloggerului respectiv?
Mi s-a părut atât de semnificativ, încât, m-am abținut să-l citesc, pentru a nu mă încărca de povara tristeții trăită de protagonistă.
Poate că autoarei, i-a decedat soțul, poate sunt incompatibili, poate își are fiecare lumea lui, inaccesibilă celuilalt.
Privesc pe fereastră, amurgul zilei, și nu mă pot proteja de sentimentul de tristețe, care m-a cuprins la lectura acestui nume de blog.
Simt, ca o nevoie de compasiune,să știu ce trăiri are autoarea, atât de inspirată, în a-și rezuma starea de spirit.
Sau, poate și-a pierdut pe cel drag, și pentru restul vieții de parcurs, totul este solitudine?!
Trist inspirat titlu de blog!
Și, deși nu l-am citit, deliberat, simt nevoia spirituală, să fiu cu gândul, alături de titulara lui.
Onu

Criminalule

Este apelativul, cu care, în momentele intime, mă gratula o cunoștință prețioasă.
Am devenit cu greu, prieteni.
M-a plăcut, aproape în ultima clipă, când aproape eram dureros descurajat, de indiferența ei .
Parcă mă plăcea, dar mă arunca jos, din pat. Când tristețea pe fața mea, devenea aproape ploioasă, nu știa ce să-mi mai facă, pentru a mă împăca.
Așa a început, Criminalule. A pornit greu, foarte greu, dar a durat aproape patru ani , cât am locuit în căminul studențesc moscovit.
O etapă de viață, neașteptată, negândită, așa cum cum numai viața însăși, hotărăște.
Și totuși, ce hotărâri uimitoare, ia viața!
Când au trecut, fără ca tu, să fi avut cine știe ce merite, constați că totul a fost extraordinar, cum nu ți-ai închipuit că ai fi în stare.
La Moscova, ca în condiții incipiente de socializare, Sala de baie, /ceva în genul/, era comună, pentru bărbați și fete.
Bineînțeles, nu de-a valma.
Într-o zi, la baie, găsesc o negresă, plângând.
Impresionat, ca întotdeauna, când văd pe cineva plângând, m-am apropiat, și am început, cu prosopul meu, să-i șterg șiroiul de lacrimi. A tresărit, și m-a privit nedumerită, cu ochii ei mari și negri.
Mi-a zâmbit, și apoi, și-a încolăcit brațele sculpturale, în jurul gâtului meu. Într-o pornire spontană, am îmbrățișat-o la rându-mi. A durat, cred, o clipă, care mie mi s-a părut o infinitate.
Brusc, m-am trezit împins, cu brutalitate.
–Dar dacă și tu ești la fel?
După care a urmat un puhoi de lacrimi, printre sughițuri.
–Suflet încins, de negresă, mi-am zis eu resemnat.
Onu

Destin

Nemții, iar nu au avut noroc. I-au bătut mexicanii. Sunt ghinioniști, la fapte mari.
I-au bătut rușii la Stalingrad, și ieri, mexicanii,tot la Moscova.De fapt, tot la ruși, la ei acasă.
Poate că, Universul, i-a pedepsit, pentru atitudinea lui Hitler, față de evrei!
Nici Hitler nu era german. O corcitură de austriac , și evreică.
Dar, ce teribilă corcitură!
Pentru că, bunicul său Evreul, nu i-ar fi dat miresei, averea promisă, mirele austriac, s- răzbunat cumplit, inculcându-i fiului, o ură teribilă față de evrei.
Ulterior, tot Universul, a încercat să repare nedreptatea, îndrăgostindu-l pe nepot, tot de o evreică, de EVA BROWN. Fapt prin care, cred că Universul, iar a greșit!
Ce dreptate, când frumoasa Eva s-a otrăvit, în bunkerul fascistului, la îndemnul acestuia, de a pieri îmbrățișați?.
Și ieri, Mexicul!
Teribil de hurducată, mai este și roata Istoriei.
Onu

Adeena

Șocat, după ce am trecut, pe la Adina,
Mă-ntreb, ce muncă are,
De mintea ei e astfel organizată.
Cred că doar în stilul scurt gândește.
Altfel, de unde această explozie de idei,
Ce orgoliul îmi trezește?!
Cu ea, plăcut, trebuie să fie timpul.
Nici să-l observi, cum trece.
Adină, fă-te grăunte atmosferic,
Să simtă lumea din plin,
Astrul din tine, meteoric.
Cu ochii galeși închiși,
Aș vrea să cred,că de pretutindeni.
Posibil este să-mi apari în cale.
Să nu visez, Viu fie totul, de prezența ta, aromitoare.
Onu

Halep a câștigat!

Calde felicitări, Simona,
Ești un stindard al gloriei, genetic meritat!
Și chiar categoric, consacrată,
Invidia în aprecieri, este meschin mascată.
Să fie oare,depășită imaginația,
Sau maladiv-sufocantă inflamația?
Se simte asta, din comparații,
Rezervate, făcute în comentarii meschine, de așa-ziși, avizați.
Din nevoia chibițului de a se afișa.
Că vezi Doamne, mai de mult ea merita.
Dar soarta crudă și nedreaptă,
Neîncrederea în sine, și alte cârcoteli,
Ar fi ținut-o până ieri, să aștepte,
La a Gloriei Poartă.
O lehamite, mă cuprinde,
Să asist, la al invidiei cariat dinte.
Calde Felicitări, Simona.Fii tu însuți, ca și până acum!
Onu

Colinde

Îmi ronțăi liniștit, cerealele, ca o rumegătoare, și aud colindătorii, pe holul blocului.
Îi las puțin, pentru suspans, apoi, le deschid, zâmbitor, cu mâna strânsă. Privirile, se ațintesc asupra mâinii mele, cu speranță. Continuă să-mi colinde. Unul din ei, se apropie cu o coală de hârtie, pe care o tot face și desface, într-un cornet pușculiță. În timp ce colindă inimos, de parcă apăruse Mesia.
Îmi place inimoșenia lui, dar mă fac a nu-l observa.
Sunt trei. O fată mai măricică și doi băieți, cam pirpirii. Ochii vioi și strălucitori, mă înviorează subit.Îi ascult atent, ca pe o rugă, și brusc, le zâmbesc promițător, întinzându-le o bancnotă de zece lei. La Mulți Ani, și vouă, copii minunați!
La Mulți Ani și vouă, Prieteni virtuali!
Onu