ROMÂNIA ABANDONATĂ !

Motto: ” Operaţia a reuşit, pacientul a murit ” – Romanian Malpraxis

Ieri, Nokia ! Azi, Boc, iese ca un preşcolar naiv şi se arată surprins. Îl urmează Băsescu, în stil „mama Omida”, care prezice şi alte  plecări.

 Simt că încep să ajung la limita suportabilităţii privind incapacitatea acestor pinochio, de a-şi recunoaşte lipsa performanţei manageriale,  pe care, oricum ai privi-o, le conferă statutul de ilegitimitate pentru malpraxis. Ştiu că „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, dar cred că este cazul să le strigăm plin de mânie daco-romană: ”Până când, Bubulina !?” Şi, cum ne-am convins că nu-i duce capul,  îi întrebăm : Dacă vă erijaţi în dreapta autentică, de ce nu valorificaţi potenţialul financiar al miliardarilor români, indiferent de orientarea ideologică a acestora, întru refacerea tezaurului agricol şi a capitalului de hărnicie şi îndemânare autohtonă, demonstrat de confraţii noştri în pribegia, la care i-aţi condamnat ? Orientativ, vă reamintesc, din istoria dreptei, pe care cu jenant cinism, o revendicaţi:

”În noiembrie 1921, Congresul PNL la Bucureşti iniţiază principiul ”prin noi înşine” , în vederea valorificării bogăţiilor ţării, ”în primul rând prin munca ,iniţiativa şi capitalurile româneşti ”.

 Ce ziceţi, se poate ?

Şi aş mai reaminti, spusele  domnitorului Lăpuşneanu, bosumflatului Moţoc: Proşti,  Moţoace, dar mulţi !  

 PS: În sfârşit, un invitat, agasat de insistenţele moderatoarei Dana Grecu, a pus-o amiabil la punct, atrăgându-i atenţia, că prin insistenţele sale, face o bună mediatizare lui Boc şi aşa zisei consiliere Vass, pe care  el, din dezgust,  nici nu-i mai  priveşte.

Madi şi Onu

EDUCAŢIE

Motto: ” Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare”- maximă latină

Final de talk-show, la Antena 3. Printre participanţi, eminentul academician profesor Radu Giurăscu şi stilatul analist politic, Bogdan Chireac. Grăbiţi, cu gândul la ale sale, aproape toţi se ridică. Bogdan Chireac vede că venerabilul academician încă nu s-a ridicat.

Brusc, se reaşează, şi aşteaptă …

În faţa acestui gest, mi-am amintit maxima din motto.

Felicitări, Bogdan Chireac !

Madi şi Onu

FANTASME

Motto: ”Trădarea-suferinţă incurabilă !” – proverb românesc

De câteva zile, observ la Sinteza Zilei, o relaxare a atacurilor adresate Preşedintelui Băsescu. Cum s-ar zice, se încearcă trimiterea sa, într-un con de umbră al uitării. Adică, îi lasă pe invitaţi să spună ce vor.

Apoi, normal, dacă vorbeşti de Majestatea Sa Regele, făcând apologia Monarhiei, nu-l poţi menţiona pe Preşedintele Băsescu. Este adevărat, nu încap două existenţe, în acelaşi spaţiu.

Ori Republică, ori Monarhie !

Mie, telespectator, emisiunea cu un asemenea algoritm, mi-a părut o tentativă de schimbare a macazului. Şi, fabulând, cred că nu este rău dacă se revine la Monarhie. Şeful realizatorului, ar deveni Premier, realizatorul, poate ministru la Culte, PDL-ul uitat, va recâştiga alegerile şi …„trai nineacă”.

Ce USL, ce naivul de Antonescu, orbit de mirajul Antenelor ? ce popor român, şi-aşa un nevolnic, ne înstare să renunţe la înclinarea de a se veseli din propria-i suferinţă, chiar dacă prin asta poate fi manipulat în mod penibil, către sinucidere.

Numai că, „naivul” de Antonescu, nu-i aşa imatur, cum îl vor Băsescu şi… alţii; deja, mi-a cam pleoştit mutrişora, cerându-mi, să mă hotărăsc, în ce luntre prefer.

Sau că imaturul, după Băsescu, Ponta strânge tot mai des, plin de autocontrol, din buze. Şi care oricât de arivist ar fi, nu poate uita cum binefăcătorului său Năstase i s-a întors spatele, şi PSD-ul a fost aruncat în opoziţie, când îi era lumea mai dragă. De s-a ajuns la nenorocirile de azi. Ba mai mult, discerne că i-aş duce de râpă, mirajul de prim- ministru, dacă voi vira iar ca atunci.

E tare grea viaţa, printre copii care au început să înţeleagă fatalitatea nevoii româneşti, de distracţie, prin tv-uri, la care, rating–ul este raţiunea existenţei !

Madi şi Onu

Ştia ceva, Preşedintele !

Motto:

„Şi iatã monarhia şi monarhii,
Cari stând pe tron , cu cãpãţâna plinã
De-ale ‘nãlţimii fumuri , cred acum
C-ar fi domnind din graţia divinã.
Vã înşelaţi , o regilor prea buni”

Petofi Şandor – „Momâi şi momâlăi”

Gafa de proporţii a unui domn, zis Duda, privind “bazaconia de constituţie” şi reacţia de înfierare a acesteia, de către preşedintele Băsescu, a trecut prin Antena 3, precum hărmălaia canină, care însoţea altădată, ursarii veniţi prin sate.

Nu cred să fie nevoie să explic insulta ce mi-a fost adusă de acest favorit al soartei. A fost ca atunci, când un boschetar, întunecat de nespălat, înciudat pe statutul meu de intelectual, mi-a strigat, plin de venin: ”băi inginerule!”  Deunăzi, un vecin, căruia încercam să-i exprim un punct personal de vedere, mi-a strigat cu un aer revoluţionar: “băi comunistule !”.

Probabil, după acest post, mi se va striga:”băi pupăciosule !”

De fapt, ce vreau să spun, învârtindu-mă în jurul cozii ?

A…, da, este doar o reacţie la faptul că se încearcă să fiu prostit, uzând-se de libertăţile de exprimare. Ideea postului, mi-a dat-o Oana Stancu, cometa sosită de pe galaxia Realitatea TV.

De felul meu, sunt feminist, dar când o femeie exagerează, mă mâhnesc tare rău, deşi  reuşesc să-mi exprim surpriza, în manieră goetheană. Aşadar, tristeţe mare, pe justiţiara Oana Stancu, pentru corecţia făcută de  domnul Băsescu, asupra blasfemiei : “bazaconia de constituţie“ . Şi după cum arătam în postul meu: ”Pistolarii verbali Iliescu şi Băsescu”, domnul Băsescu are capacitatea exprimării punctuale; ceva în genul : “punct ochit, punct lovit”. Aşa că o cred pe ziarista respectivă, că i-o fi zis-o tare,  acelui injurios, Duda, la a cărui gafă verbală,  reporterul Mihai Gadea nu a schiţat nici o reacţie , cum  face faţă de de CNA. În ceea ce mă priveşte, aveam o oarece bănuială asupra insistenţei  liberale subite, ca în Parlament, să se citească un discurs, autoomagial, de către ex-regale Mihai. Mi-am frunzărit biblioteca, şi vă mărturisec: din cele spicuite, mi-a venit ideea titlului. Iată datele:

La 26 martie1881: Parlamentul votează transformarea României în regat;  Carol I se va încorona rege la 22 mai, acelaşi an. Anii au trecut.

La20 iulie 1927, moare regale Ferdinand I. Nepotul său, Mihai, este proclamat rege. Regenţa aleasă la 4 ianuarie 1926 pentru perioada  minoratului acestuia începe să-şi exercite atribuţiile. (Pentru cei care nu cunosc, la 4 ianuarie 1926,Parlamentul votează îndepărtarea prinţului Carol de la succesiune (“Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai ca principe moştenitor al României. Pe timpul minoratului lui Mihai s-a instituit o regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de casaţie, Gheorghe Buzdugan, şi prinţul Nicolae de Hohenzollern).

Nota autorului: “Gurile tendenţioase comuniste au afirmat că prin acest act politic, liberalii (la acea dată, prim ministru era Ion I. C. Brătianu) sperau să-şi întărească şi mai mult poziţiile politice”.

 La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I abdică. Prezentul se cunoaşte.

 Crin Antonescu, într-un cadru privat, s-a pronunţat în favoarea monarhiei în România.

USL se dovedeşte incapabilă să schimbe democratic, actuala Putere. Au urmat aprecierile, probabil deliberat, lipsite de tact, ale Preşedintelui. Intuise, sau aflase ceva, prea erau ca la Fight Klub.

 Aş spune, că a procedat precum Sun Tzu care afirmă:

” Întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie”. A mers până la a simula iraţionalul, provocând indiscreţie  în fieful inamicului. A declanşat prin cineva, secvenţa cu  discursul omagial în Parlament. Ex-premierul, care a luat mereu plasă, a înghiţit nada. A propus momentul omagial în Parlament. Reacţii pro şi contra. Refuzul iniţial al PDL  a descoperit  verigile slabe, de care să se ferească. PNL a  înghiţit cârligul. Deconspirarea a fost absolută: Parlament, liberali, “bazaconie de Constituţie”. S-a edificat asupra mişcărilor, pe care le intuise, sau poate le aflase. Constituţia României, tratată de acel Duda, de la Palat, ca o “bazaconie” a devenit bumerang, în avantajul celui  care a fost mai inteligent, mai informat.

Personal, am un sentiment de deja-vu istoric. Prima etapă, etapa decisivă s-a consumat. Acu…, pe bune, nu văd ce finalitate ar fi avut  iluzia de o clipă.

PS: Spre  a evita confuzii de interpretare, aş fi plăcut impresionat, ca Preşedintele României, în perspectivă…, Crin Antonescu,  să îşi cedeze prerogativele, Casei Regale.

Ar fi o dovadă inimitabilă de ataşament patriotic.

              Madi şi Onu

BLOCUL

Locatarii blocului din poveste au apărut, în mare, ca urmare a politicii lui Ceauşescu de creştere a gradului de urbanizare a României.

Când s-a hotărât creşterea numărului de orăşeni, toată plebea satelor şi mai ales a împrejurimilor oraşelor, fapt de care n-a scăpat nici Capitala, au fost făcuţi peste noapte orăşeni.

Dar cine erau aceştia ?

Oameni fără nici un căpătâi, fără pământ (puţinul avut, fiindu-le luat   prin colectivizare), fără nici o cultură şi educaţie a muncii; dacă ar fi avut-o ar fi rămas să lucreze la colectiv, pe zile muncă prestate.

Ce deosebire este, în afara grandomaniei de a deveni orăşean, între caracterul social al muncii la ţară şi cel al şantierului, fabricii sau al oricărei întreprinderi din oraş? Sau, măcar, adaptează-te noilor condiţii de civilizaţie. Îmi amintesc, în legătură cu acest aspect, că o aşa-zisă, să-i spun tehniciană, pripăşită nu ştiu cum prin proiectare, îmi spunea ofensată, că din moment ce –şi terminase studiile(sâc!) (adică, după scoala din comuna unde se născuse, absolvise un curs de pregătire agricolă, de trei ani, într-o şcoală  dintr-o localitate suburbană Capitalei), nu mai avea rost să locuiască la ţară; aşa că, prin diverse  relaţii tovărăşeşti, a ajuns în Bucureşti, ”mare proiectantă”.

”. Cât despre calitatea prestaţiei ei intelectuale, numai nervii exasperaţi ai celor nevoiţi să lucreze cu ea, prin forţa împrejurărilor, o puteau spune. Nu  aveai ce face, trebuia sa-o suporţi, cu tot tupeul şi meritele  ei de clasă conducătoare.

Au fost puţini cei cu brăţara de aur şi în consecinţă cu o comportare civilizată.

Asupra condiţiei noilor bucureşteni, poate fi revelator faptul că unii au descins la bloc, direct din  căruţa cu coviltir.

Căruţa cu coviltir era expresia nomazilor care cutreierau prin sate, fără alt căpătâi decât căruţa, marginea şanţului sau câmpul, direct sub cerul înstelat. Nu cred să fi avut un asemenea statut coviltirenii care s-au mutat în blocul nostru. Cert este, că atât ei cât şi mulţi alţii aciuaţi prin bloc au adus la sosire, o asemenea zestre de necivilizaţie încât au transformat viaţa la bloc, într-un gen de fermă, greu suportabilă, neavând ce face.

Despre coviltireni îmi amintesc, din copilărie, un moment destul de semnificativ: treceau prin sate, în căruţe vai de capul lor, şi aveau foarte multe păsări; găini  în special, ţinute în cuşti improvizate din şipci de lemn sau plasă de sârmă, ataşate la spatele căruţelor cu coviltir, pline la rândul lor, cu tot soiul de lucruri, şi cu suflete de toate vârstele şi genurile. Că erau în vizită unii la alţii, n-am aflat nicicând.

Totodată, în timp ce bărbaţii cutreierau prin sat după lucrări de spoitorie, femeile şi copiii mai mari ademeneau păsările de pe stradă, cu boabe de porumb, legate la capătul unei aţe mai rezistente; şi când acestea înghiţeau aţa, o dată cu bobul legat la capătul ei, coviltirencele le trăgeau încet, spre ele; apoi, cu  iscusinţa experienţei, le prindeau  şi le închideau  în cuştile amintite. Sătenii nu prea intrau în panică, cei afectaţi de vânătoarea de păsări descrisă, fiind oameni cu stare, şi pe care nu-i deranja dispariţia câtorva găini.

Oamenii cu stare aveau gospodăria de-a lungul şoselei, iar şoseaua, era calea de acces a coviltirenilor,  în peregrinările lor misterioase. Nu cred că păsările astfel obţinute erau vândute; mai degrabă, erau folosite pentru hrana necăjiţilor  respectivi.

Presupun că noii bucureşteni ceauşişti nu erau dintre cei văzuţi de mine în copilărie. Cert este că din amintirile unora dintre primii locatari, câteva dintre familiile venite la bloc, au sosit în căruţe cu coviltir; poate împrumutate de oameni de bine, din sat, poate vreo moştenire,  până atunci neglijată în fundul ogrăzii. Trist, este că pe lângă sărăcia lucie au adus cu ei avatarurile comportamentale suferite în cursul existenţei lor precare.

Iar  acestea, care la unii se menţin aproape intacte şi astăzi sunt în linii generale aproape subumane: nerespectarea semenilor, a liniştii în general, în special în orele de odihnă  care pentru ei erau inexistente ; noaptea, pe unii îi  cuprindea criza curăţeniei, cu aspiratorul sau cu maşina de spălat rufe.

Nu ştiu ce nevoie existenţială o constitui asemenea criză psiho-mentală, demnă de un studiu neuropsihiatric; ştiu însă că privind emisiunea Animal Planet, acolo, în lumea animalelor, unor impulsuri, fireşti , li se dă curs imediat, chiar din mers: urinează, se baligă, râgâie, evacuează cât mai zgomotos gazele, urlă, latră, nechează, scot răgete înfiorătoare. Să fie vreo deosebire între cele enumerate din viaţa animalelor şi infernul din unele apartamente? tropăituri de dans sau de mers negândit, urlete muzicale la maximum de decibeli, uşi şi ferestre trântite, bruscarea uşilor liftului şi a altor uşi de folosinţă comună (ghene, intrarea în bloc, spălătorie) ; vorbit tare până la strigăte, în apartamene şi în spaţiile commune (hol bloc, casa  scării) târârea şi trântirea de obiecte mari şi grele prin apartamente (spre sfâşierea nervilor celor obligaţi să le suporte), vâjâitul apei de la baie şi din bucătărie.

Apropo, povestea cineva la tv, că în Elveţia, după ora 22, pe tot timpul nopţii nu se mai folosesc băile, liber consimţit, din grijă pentru liniştea vecinilor. Am crezut că nu aud bine. Ce diferenţă între egoismul sălbatic al unora din blocul nostru  şi educaţia civică elveţiană! Cum să nu aibă o economie prosperă, când existenţa lor se desfăşoară în limitele bunului simţ şi al respectului de sine ?

Dar nu cred că se poate vorbi de civilizaţie în condiţiile euforiei de junglă, declanşată în  Capitală, în furia invaziei asmuţite de politica ceauşistă de urbanizare. Nu cred că ni se poate  pretinde asemenea standard de civilizaţie. Ar fi ca şi cum i-ai  cere băutului să ţină drumul drept.

Sunt convins, ca nu se poate prospera economic fără o educaţie impusă; permanent şi riguros urmărită, asupra  comportamentului  civilizat faţă de muncă, de semeni; şi de  sine însuşi, privind autocontrolul propriilor manifestări vizavi de respectul muncii şi civilităţii; spre a renunţa la superficialitatea: “fie ce-o  fi, banul să iasă”.

Ca şi la  ,,impulsurile primare haotice”, gen Animal Planet, generate de gândirea lui “mie să-mi fie bine”, şi să-mi fac treaba” , după impulsul comenzii de moment a nevoilor instinctuale spontane care ne caracterizează. Viaţa în ferma de la bloc, s-a ameliorat în timp, odată cu primenirea structurii acestuia, cu locatari de condiţie evoluată  care au pus piciorul în prag spre o comportare cât de cât, mai civilizată; adică, din cocioabă  la etaj.

Momentan s-au rărit chefurile cu chiuituri, strigături şi cutremurături de tavane în paşi de hore şi sârbe îndrăcit urbanizate. Persistă însă mentalităţile de conduită neglijentă faţă de colocatarii blocului.

PS:  Ce să mai spun, dacă “nişte artişti” cică, au făcut un film;  care după mine, promovează non civilitatea; e drept cu actori din altă lume, a delincvenţei. Parcă, “eu dacă vreau sa fluier, fluier”. Oare străinaşii care l-au premiat, ce-or fi vrut ? Asta să ne fie societatea ? De ce n-or fi făcut-o pentru ai lor, care fluieră ?

Madi şi Onu

SIMILITUDINI

Nu cred că domnul Voiculescu a fost securist !

Sunt convins, că este o  făcătură securistă la adresa Domniei Sale, precum cea  despre procesul comunismului, pe care nu mai reţin cine a iniţiat-o…. Îmi  amintesc însă,  de o doamnă, Mona Muscă parcă, picată în propria-i plasă, tocmai când cu mare aplomb, elabora proiectul Legii lustraţiei. Acu, indiferent de realitate, nu mai discern faptele.

Câtva timp în urmă, brusc, dar cu aceeaşi frenezie, ca la lustraţie, se cutremurau tavanele unor studiouri tv privind o ipotetică suferinţă a Preşedintelui. Criza manipulatorie a trecut, şi ne-am liniştit. Toţi sunt sănătoşi, şi-şi văd nestingheriţi de treabă. Iată însă, că „nu-i pace sub măslini”. Din smogul istoriei postcomuniste apare translatorul de rusă şi engleză al Preşedintelui Ceauşescu care-şi aminteşte, discuţii neclare de la medicii personali ai acestuia, cum că dictatorul cu mână de lup comunist, manifesta epizodic, spre sfârşitul carierei sale, nişte tulburări cerebrale.

E drept, nu avea crize de plâns, nu avea simptome evidente, dar n-a lipsit clipa, când doar prezenţa de spirit, a unui secretar de şedinţă, a salvat România, de a fi aflat nenorocirea că este condusă de un bolnav. Coincidenţă, mi-am amintit de povestirea unchiului meu, avocatul, despre securistul, care după  arestare, îi descria răutăţile  născocite, proferate la adresa  regimului politic. Să fie povestitorul de la Sinteza zilei, o relicvă tardivă a memoriei acelor timpuri ? Să-l fi manipulat cineva, să încerce să mă îngrijoreze, despre sănătatea Marelui Conducător ?

Ciudat de asemănătoare coincidenţe !

Mare pacoste, năravurile mentalităţii securităţii politice comuniste !

Madi şi Onu

VREMEA SCHIMBĂRII !?

 Motto: ”Încurcă-i Drace, că şi mie-mi place!” – vorbă populară

 Sebastian Lăzăroiu, ministrul stafie al muncii, a plecat cum a venit: NEBULOS !

Sursa foto: Pe surse.ro

 Sulfina Barbu şi-a intrat în dreptul pe care i-l refuzase cândva, Atotputernicul.

Interesant: Victoria cui, să fie ?

Preocupat  de ciudăţenii psiho-mentale, aştept incitat, evoluţia. Pentru câteva motive:

Mai întâi, Preşedintele nu dă înapoi, decât pentru a reveni vindicativ- distructiv asupra celor care nu i-au înţeles  mentalitatea de golgeter infailibil şi l-au înfruntat, tocmai când pregătea şutul altui gol, în buzunarele oropsiţilor  români. E o trăsătură a firii sale, precum amprentele digitale. Şi nu i se poate imputa, dacă aşa l-a lăsat Dumnezeu.

Apoi, ieri a suferit un dublu eşec: a acceptat demiterea lui S. Lăzăroiu, şi numirea Sulfinei Barbu, în locul acestuia. Adică, exact invers de cum chitise, cu ceva luni în urmă.

De aci conchid, că Boc a învăţat lecţia obedienţei conjuncturale şi fie mai tardiv…, fie prin aprecieri gen “Roşia Montană”, dă senin, contralovitura.

Ba aş crede că nici PDL-ul  nu mai înghite rateurile golgeterului închipuit şi ar vrea să scape de el, cât nu este prea târziu.

  Mai mult, că este deja convins, de sentinţa capitală ce i se  pregateşte prin catacombele  pseudopartidului încropit din transfugii politicii româneşti.

 PS: Pe când, o confruntare decisivă, ca în mlaştinile Neajlovului ?

         Madi şi Onu

GÂND !

Majoritatea posturilor mele este impregnată de întrebarea chinuitoare: suntem, ca popor, inferiori altora ?

Nu-mi doresc un răspuns afirmativ, dar realitatea noastră mediatică mi-l oferă indirect, fără echivoc. Încerc atunci, prin căi fragmentare, de gânduri simple, să aflu răspunsul dorit. Cum ar fi: una din cerinţele de bază ale omului, este nevoia de hrană, de adăpost şi de siguranţă (Piramida lui Maslow).

 În realitate, copilului care până atunci, îţi ceruse de mâncare, dacă îi pui în faţă sau vede, o jucărie, se îndreaptă spre aceasta, uitând de mâncarea primită. Să prevaleze în subconştientul copilului român, nevoia de divertisment în detrimentul pragmatismului existenţial ?

Să existe la noi, o asemenea malformaţie ?

 De aci preferinţa pentru talk-show-ri ? Ariditatea penibilă, înclinată spre deriziune a discursurilor unui Ponta, Antonescu,Voiculescu (prin televociferatorii din grupul compact A3), PDL-scu (in corpore), Vadim şi, vai Doamne, poate toată Ţara ?

PS: Şi eu ? Dar eu ce fac  acum !?

Madi şi Onu

LEHAMITE !

 Motto: “Dintre toate popoarele pământului, nu cred că ne întrece vreunul la pasiunea de a ne vorbi de rău ţara.”  – Florin Negrutiu

De ce lehamite ? Pentru că aserţiunea lui Florin Negruţiu este dezolant de realistă. Pentru că de prea multă regurgitare, mă doare stomacul. Pentru că, aseară, am asistat la o adevărată canonadă mediatică, din partea Antenei 3.  A început cu Răzvan Dumitrescu, întrebându-se subiectiv, de ce-i aşa de scurt comunicatul privind vizita Preşedintelui Băsescu în SUA.

 

 Îl va întâlni sau nu, Obama ? Vezi Doamne,  România, prin exponentul său (Preşedintele României reprezintă statul român, statuează articolul 80 din ConstituţiaRomâniei)  nu  este demnă să fie respectată  de Preşedintele Americii.

A continuat cu Sinteza Zilei, unde cu tenacitate de misionar, promotorul acesteia, penibil în contextul emisiunii “antipreşedinte” mimează indignarea faţă de “batjocurile” la adresa României, declamate de nişte posturi, probabil similare, francez şi german.

Culmea absurdului, (nu degeaba îl percepea atât de bine Eugen Ionescu) seara, mentorul spiritual (sâc) al Antenelor, se dădea de ceasul morţii, că trebuie transmisă riposta cuvenită insultei aduse poporului român.

Înainte de a striga:”Până când, Catilina ?”, mă întreb derutat:”Oare ce-i putred în Danemarca ?”. Colac peste pupăză, citesc în revista Libertatea pentru femei, interviul luat lui Ali Campbell(exUB40). Printre întrebări chinuit căutate, ajung la următoarea:”Imaginea ţării noastre nu este dintre cele mai bune. Dacă cineva te-ar întreba, tu cum ai descrie-o?”

Răspuns Ali Campbell: “Cred că  deşi România a fost influienţată de comunism, au trecut totuşi 20 de ani, deci destul timp ca românii să se emancipeze. Mă refer şi la libertatea femeilor, nu? (râde).Cred că e timpul să se gândească  pozitiv despre România, să se schimbe felul în care este văzută de restul lumii” Fericit de răspunsul dat, caut să văd cine-i  autoarea întrebării. Nu reuşesc să aflu, dar citesc pe o foto: “Redactorul Corina Stoicescu şi Ali Campbell”. Îmi este  de ajuns. Spontan, îi zâmbesc  lui Ali.

Madi şi Onu

ALZHEIMER

În loc de motto: ”Să nu închidem uşa…, închizătorilor de spitale !”  – Madi şi Onu

Recent, un tendenţios funest, a lansat răutăţi impardonabile la adresa Preşedintelui nostru drag: cum că ar fi bolnăvior, dar nu se poate afla, că vezi Doamne, ce ne facem noi, dacă nu ştim, măcar să povestim, dacă altceva nu reuşim pentru salvarea Statului nostru social.

Uneori, avem înclinaţii de îngrijorare, în speranţa că soarta ne va întinde o mâna neaşteptată, de ajutor. Dar divinul din noi, refuză să muşte din fructul otrăvit al ispitei  lui Mefistofeles, „diavolul originar”, ciudat, pus tot de Domnul, spre verificarea noastră.

Oooooo, vaaaaai…, suspiciune celestă ! Şi să nu dau crezare tunetelor presei, întru răspândirea diabolică a veştii ? Cu nici un alt scop, poate, decât a provoca sincerităţi nostime, de genul: „- Gigele, tata e acasă ?- Da, dar mi-a cerut  să spun că nu e!”

Om sunt, şi nu pot rămâne insensibil la auzul veştii cu nuanţe sataniste. O reiau în gând, şi nu observ simptomele cutremurătoare ale afecţiunii Alzheimer,  „boală  neurodegenerativă legată de vârstă, caracterizată prin alterarea persistentă şi progresivă a funcţiilor cognitive: memoria, capacitatea de învăţare, atenţia, orientarea, calculul, limbajul şi gândirea. Acestea pot fi precedate sau însoţite de tulburări ale controlului emoţional, modificări ale personalităţii, tulburări de comportament.” Faţă de simptomele medicale, nu pare a fi Alzheimer.

Poate dacă ar fi să dea bacul, chiar şi în două sesiuni, poate dacă ar recalcula tăierile de venituri, salarii, pensii, ajutoare sociale,  reducerea tva, pentru o reevaluare a crizei, poate dacă s-ar bîlbîi , poate dacă s-ar repeta „23 August 1944”, ori Putin şi Sarkozey ar claca, să suspectez o alterare cognitivă.

Cât priveşte repetarea nodului de plâns în gât, nediscernerea maturităţii liderilor Opoziţieii PONTA şi ANTONESCU, neparticiparea la Ziua Flotei, la meciul România-Franţa, nu pot fi tulburări evidente de comportament. Mă îngrijorează însă pierderile de memorie din rândul fruntaşilor PDL:

– uitarea de către Boc, Preşedintele acestuia, a cifrelor FMI raportate,

 – uitarea  depunerii actelor despre Congresul partidului, de către noul Secretar general Olteanu,

– uitarea aritmeticii la numărătoarea voturilor  pentru Legea pensiilor văzută de o Ţară întreagă, a preşedintei Camerei deputaţilor,

– uitarea baremului de bunăstare al veniturilor românilor, de către aşa- zisul ministru al muncii, unul, cică… sociolog, pe nume Lăzăroiu.

Mai nou, alt element de necontrol emoţional, sunt şiroaiele de lacrimi ale  ex-secretarului general, Vasile Blaga, supranumit de Preşedinte buldogul,  dar nu ştiu cărui fapt să le atribui.Poate a devenit un nou curent, model Cotroceni !?

Sper însă, ca Justiţia să-şi aducă aportul de recunoştinţă, faţă de PDL şi să nu-l radieze de pe lista partidelor.

Că vezi … „rău cu rău, dar mai rău fără rău!”

PS: Bine că măcar aparent, nu-i vorba de Alzheimer. Doar, în masă, la Boc, acasă/PDL, nu poate fi.

Nimeni nu va recunoaşte !

Madi şi Onu