Hula Presei

Presa, nu e lucru rău,
Dacă adevăr îmi spune.
Dar e fecală pentru muște,
Când e avidă după bani.
***
E drept, și ea are dreptate
Că și eu, informat, vreau să trăiesc,
Fără șomaj , și, de se poate,
Tot, mereu, să criticesc.
***
Dar, ca om, o rugă,am și eu, Muncind,să nu mă spetesc.
***
Ce contează frunza pe uliță
Nu pentru ea, m-or ajuta!
E-o Lege,în Europa,
Iar noi, toți o știm, trăim în ea.
***
Așa că, Guvern, bătrâne,
La mine, nu insista.
Frunze să strâng, de pe stradă, nu ies,
Că nu-i așa, în Europa
Iar eu, mi-s demn, cetățenesc.
***
Pentru datoria ta, europeană,
Pe care-o iei în spata mea.
Nu ies ,în veci, singur, pe stradă.
Și eu, sunt om și am onoare,de român,
Ce-i mândru tare-n europeana Țara Sa.
***
Mai bine, io, în capitală,
La protest mă bulucesc.
Mă aude-o țară-ntreagă,
Când Presei, mă văicăresc.
***
Despre câte cele-n lume,
Din Opoziție, troznesc.
Ce contează adevărul,
Dacă minciuna îmi ascultă,
Bipezii, din neamul românesc.
***
Să ies fruntaș, în alegeri
Cu ardoare, îmi doresc
Sau printre ei măcar, s- apar,
Presei, direct, să-i vorbesc.
***
Să mă vadă-o lume-ntreagă,
Că și eu, depun efortul,
În Opoziție…,nutresc,
Puterea,din răsputeri,
S-o dau jos,
Ca un mare merit, al meu, POLITIKIXESC.

Onu

P 28, Râcâituri

Aseară, la Sinteza zilei, Mihai Gâdea a mai scos ceva la produs. A sadicizat-o cu întrebări dramatice, dorite storcătoare de lacrimi, pe sora tânărului mort din avionul Malaysian, doborât încă nu se ştie cum, după toate deducţiile specialiştilor din Antena 3.
Probabil tinerei, îi plăcea rolul. Mima cu destul talent, o suferinţă bine râcâită de realizatorul emisiunii respective.
Nu cred că m-aş pricepe la asemenea circ securistic.
Mi-am închipuit, că probabil în anumite lumi civilizate, aşa se procedează. Se stoarce totul pentru bani. Nu mă pricep, şi mă dezgustă până la vomă, asemenea atitudini.
Încep să cred că nu este adevărat, nici tot ce se macină despre Traian Băsescu.Bani să iasă!
Ce contează cine, ce suferă? Cine, în ce fel este educat?
Probabil tot aşa procedau şi bestiile de torţionari, ca să fie bine în ochii şefilor.
Onu

MONODIETĂ

Pe monitor…, ninge liniştit

Cu ochi mijiţi, de- o noapte nedormiţi

 Încerc de gânduri, să mă scap.

Nu-s nici frumoase, nici urâte

Pur şi simplu, îmi displac.

M-am hotărât să îmi revin

Dintr-al blogului statut meschin

Motive, n- aş avea anume

Ba  zice-aş  că-s toate bune

Mintea, lucrează organizat

Arareori.., ici-colo-s vizitat

Like-uri, pe lângă alţii sute,

 În jur de nouă, tot primesc

Şi singur , nu mă pot certa

Placul lumii, a nu-l gusta,

 De mâine,  pe blog…, monodietă!

Cu post  alb imaculat,

Oricăror plăceri, adecvat.

        Onu

HOINĂREALĂ

Azi, nu prea am inspiraţie. Deschid calculatorul şi la postul de ieri, doar 5 like. Toate de la vizitatorii mei consecvenţi.

 Şi mă gândesc la nota de pe tema blogului lui Adrian Năstase: ”Cititorii mei sunt mai inteligenţi decât ai dv!”

 Acum, când văd„mulţimea” de like, îmi spun:”Probabil cei mulţi, anonimiii care  n-au priceput o iotă din postul meu, şi-au spus că nu are rost să se dea în spectacol, pentru ceva lipsit de noimă, şi s-au dat la fund, ca în filmul francez, cu Louis de Funes, „Nevăzut , necunoscut.”

Aşa că, mai bine,  puţini, da buni! Pe date statistice, văd că de vreo cinci ore, a trecut un polonez. Dar n-a lăsat nici o urmă a trecerii sale. Probabil, îmi zic, unul din SIE al lor, care o fi lucrat în vechea Securitate poloneză. Şi-o fi spus:„Ia să vedem ce mai clocesc unii, despre USL!” N-a dat like, semn că n-a priceput şi ăsta, nimic. Sau o fi vreun antipatizant al USL-ului, şi nu i-a convenit ceva.

De la el, îmi zboară inteligenţa la  accidentul de avion, în care şi-au pierdut viaţa conducătorii politici polonezi.Şi că tot am întitulat postul Hoinăreală, mă întreb, chiar a fost ce se spune, un atentat din partea ruşilor? Că doar nu s-or fi sinucis, ca omul nostru de afaceri dâmboviţean!

 Îi citesc soţiei postul, se uită la mine lung, şi-mi spune :” n-am priceput nimic, nu te mai las sa te uiţi la tv, cred că –ţi dăunează!”

Onu

NILS „SORCOVEIŞĂN”

Motto:”Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte.”-proverb popular.

Pentru azi, simt cum demonul Sarcasmului, îmi dă târcoale.

Şi ca să nu-i dau satisfacţie, m-am hotărât să rebloghez postul lui Noemi, mult mai bun, decât ce aş fi sărcăsmuit eu.

Dar, conform mottou-lui, „n-a fost să fie”.

Soţia, m-a chemat la tv să ascult despre Becali. Zice ea, plină de compasiune: „cu toate păcatele lui, măcar e credincios!”

Nu ştiu, dacă am scris, că soţia mea are un demolator simţ al umorului:

te mângâie, aparent cu multă tandreţe, ca să te întrebe de fapt „de ce ai pielea aşa groasă!”

La tv, Ştiri. În prim plan, ca de obicei, la A3, Ponta, care ar fi zis despre cineva, „că e dusă cu sorcova!”

Nils, comentează:”hmm, acu ce să zic, poate ar fi necesară o discuţie mai amplă, despre „madam„sorcoveişăn!””, dar nu cred că merită să ne pierdem vremea. Să-i lăsăm pe cei de la Parlamentul European, care deja şi-au plecat urechea la turnătoriile ei!”Dar,înainte de „madam sorcoveişăn”, a mai făcut o apreciere pontoasă, vizavi de „simpatia credincioasă”, a soţiei, cum că, ar fi cazul , să nu ne mai penibilizăm, vorbind neîntrerupt despre crucile lui Becali.

Spune Nils, şi cred că are dreptate, că”tv-ul o să-l aducă în pragul nominalizării pentru Premiul Nobel”.

Mi se par la fel de valoroase, aprecierile de mai sus, aşa că nu mai rebloghez, dar vă recomand călduros, postul lui Noemi: http://pursuitofhappiness31.wordpress.com/2013/05/22/cu-drag-superstarurilor/#comments.Iar eu, mă rezum la aprecierile lui Nils, că dacă e mai în vervă, ar fi păcat, să ratăm, o vorbă de duh, din motive de invidie!

              Madi şi Onu

 

CEAŢĂ MATINALĂ !

Cu bărbia sprijinită în pumni, de ai zice că este Gânditorul de la Hamangia, îngână ceva indescâlcibil. Ai crede că e CTP, dar nu e.

Ar spune lucruri mai inteligente, decât ce rezultă din vorbele scâlciate, despre demnitatea lui Becali, de a merge singur la închisoare, înainte de a-şi fi tras un glonte în cap, cum „nedemn” a făcut-o fostul  Premier Adrian Năstase, nu cu mult timp în urmă.

Nu, nu poate fi el, prea seamănă a comentator de Can Can.

Nu poate fi el, cu un discurs demn de Kapatos sau clientul pe euro, al Simonei Gherghe.

Gestul de a alătura numele intelectualului rasat, profesorului universitar Adrian Năstase, de al făcătorului de semnul crucii, pentru care nu-ţi trebuie nici o cultură, mi se pare similar cu al hienei hămesite, de a-şi fi adulmecat ospăţul.

Şi cum,  parcă totul, s-a petrecut la „Subiectiv”, nu mă mir că am rezerve, faţă de asemenea „margini de şanţ mediatic!”

Moderatorul, destul de colţos, cu ce nu-i convine, nu a reacţionat nicicum.

 Înseamnă că a agreat blasfemia!

Iar eu dezavuez mârlănia mediatizată.

                        Madi şi Onu

NESPĂLATUL.

De ce scriu?

De revoltă!

Că într-atâta, ne-am abrutizat

Mai rău, ca animalul nedresat.

Că mă face nespălat,

Nu îmi pasă dacă,

Eu, masculul…, ca din ghenă evadat,

Îi spun verde şi-ndesat

Că la cât i-am cumpărat

Aduce, de la distanţă,

A  femeie de spurcat

La un tv, ce se vrea stilat

Ca şi invitatul,

Numit  din titlu, Nespălatul.

Acu, pe bune, de mă uit

La chipul său pământiu,

Uimit…, mă -ntreb

 Să fie aşa  soios,

 Imberbul libidinos?

Sau vecina, spălăcită,

De  mult decolorant scăpat

Pe capu-i ca de bibilică

Îl îmbie pe Diliu,

Să-şi pună  jegul sufletesc,

Pe ecranul românesc?

Iar acum, către final,

Ca în proverbul românesc

Mă-ntreb:

Cearta-le, nu e o scenă circărească

Pentru prostimea românească…?

Şi totuşi, nu-mi vine a crede

Că despre Eternul feminin

Se poate vorbi aşa hidos

Ca să nu mai spun,

Cum sper naiv, că Parlamentul,

Accidental,un trist eşec, a suferit,

Pe culoarele-i să găzduiască,

Asemenea făcătură grotescă.

 

Madi şi Onu

 

PS: Menţionez că Postul acesta e un Pamflet,

şi va fi tratat ca atare!

EXTREME

Sucită-i firea omului.Dar poate e mai bine, decât dacă am rămâne în monotonia obişnuinţei.

Cel puţin, pentru tipul meu constituţional, Vata Dosha, sau de AER. Dar pentru ieri, sunt mulţumit. Am avut o zi  despre javre, cum ar spune unul care nu iubeşte câinii şi „ariviştii”.

Dacă mi s-ar cere o definiţie a javrei/arivistului, nu aş reuşi fără să nu fiu pleonastic, pentru că după mine, formal-semantic, ele sunt precum siamezii cu o singură inimă.

Dimineaţă, am avut revelaţia mângâierii maidanezului, de către o fată ce mi s-a părut a fi fost expresia generozităţii materne.

Seara,am ascultat-o pe Oana Stancu,cu tenebroasele poveşti despre „monstruoasa coabitare”.

Necazul meu, atunci când aud ceva, este că minte-mi devine un perpetuum mobile, şi nu mă mai liniştesc.

Partea proastă, este că le leg într-o infinitate de noduri gordiene.

Aci, cred că soţia, are absolută dreptate când spune că ar trebui să stau în „zen” toată ziua.

Aşadar, OanaStancu, cu un dichis de Mata Hari, sau poate eu le dichisesc acum, mi s-a părut că încearcă să inducă suspiciunea asupra cuiva, că probabil „ar fi avut” cu ceva la mână.

La întrebarea ei, destul de sentenţioasă, s-au răspuns banalităţi. După mine, desigur, care nu întotdeauna, mă simt înduplecat de ce aud.

De fapt, pe participanţii la discuţie, i-am înţeles, spunându-mi orgolios, că probabil, nu au un prieten ca al meu, prieten la rândul său cu prieteni de prieteni de liberali, de la care afli tot, despre ce încă nici nu se va fi fertilizat.

Şi am început, înainte de  legăturile gordiene, să derulez, cum Adrian Năstase, un entuziast ca şi mine, îl mângâia pe creştet, pe micuţul Titulescu, „nenostradamusându-i”🙂 isprăvile viitoarei coabitări.

Offf, grea e soarta unui soţ cumsecade.

Iar sunt trimis la cumpărături.

Madi şi Onu

BUCUREŞTENI?

Azi, am primit vizita matinală, a unui spaniol.

La ora 7:35, când a sosit era doar postul de ieri.

Ce bine că nu-l publicasem pe cel de acum.

M-aş fi erijat în acelaş purtător de mesaje proaste, privind calitatea de civilizaţie îndoielnică a unor bucureşteni.

 Şi tot către UE.

De fapt, nu e ceva grav, cred  aruncatul pe fereastră, în spaţiul public verde,  a unor deşeuri, precum sticle de plastic, diverse pungi de la produsele preprocesate, conţinutul unor scrumiere, ale căror mucuri, au avut şansa de a nu fi fost aruncate încă de vii, pe fereastra de termopan.

Că nu ştiu, dacă v-am spus: aproape toţi avem termopan, că aşa este civilizat, să ne respectăm, ca veleitari cu pretenţii de bine educaţi, ce am auzit că s-ar purta în ţările la a căror civilizaţie râvnim.

Mai ales că prin asta, îşi păstrează noi şi curate, găleţile de gunoi, şi nici nu-şi pierd timpul cu descărcarea lor la ghenă, sau cu spălarea lor.

Eu nu am, că de ce să nu-mi achit datoriile faţă de bloc, ca să-mi pun   termopane. Ca să pot  să-mi azvârl „civilizat”, pe geam, gunoiul din casă.

Şi de ce să nu-l azvârl, dacă tot plătesc lunar, birul de 10 lei, pentru omul de serviciu.

 Că mai bine n-aş mai face-o că  tot este o mizerie de mai mare ofensa pentru civilizaţia bucureşteană, cu care mă împăunez.

Şi-apoi, cum mă ajută să mă civilizez USL-ul?

 Măcar să-mi dea şi ei, nişte amenzi, sau să-mi bată obrazul, cum se face,  când e cazul, de aşa ceva!

Că şi de-aia, i-am votat!

Madi şi Onu

TRĂIM ÎN ROMÂNIA!

 Şi asta  spune tot. Nu vreau să repet un aşa zis brand, care nu ne face cinste. Dar nu cuvântul respectiv, ne face de ruşine, ci noi înşine, care uneori, prin comportament, parcă ne luăm la întrecere cu animalele.

Concret, de câteva zile,nişte aşa zişi românaşi, un el şi o ea, şi-au aruncat nişte lucruri de prisos,(un dulap uzat de bucătărie şi o floare care probabil le fura din spaţiul intelectual), chiar sub fereastra mea. Au avut însă, bunul simţ să recupereze ghiveciul de la floare, aruncându-i pământul, la câţiva paşi mai încolo.

Nu i-am văzut, mi-au spus alţii, şi nu ştiu cum aş fi reacţionat, cert este că inteligenţa  lor egoistă, mi s-a părut a fi depăşită de cea a câinilor, care miros cu atenţie locul, înainte de a-l folosi de closet. Gest care,  cu siguranţă, îşi are tâlcul său darwinist, în sens evoluţionist.

Oare ce-ar gândi aristocratul Buffon, despre ideea mea procanină.

Cu siguranţă, mi-ar da dreptate, şi ar sugera , ca în locul celor doi, să adăpostim nişte maidanezi . Iar cele două specimene, să se adăpostească în dulapul de bucătărie, aruncat lângă blocul meu.

Cât priveşte trogloditismul celor de la etaj, care parcă ar fi găinăţătoare în copaci, nu pot îngăima decât trist, că Baroso şi Hedwig, au dreptate. La ce fonduri europene, să ne facem nevoile pe ele?

Poate în politica educaţională guvernamentală, ar fi necesar şi un capitol, despre nesimţirea civică a multora.

Pe lângă obsesiva şi interminabila discuţie despre bani.

Faimosul dresor rus DUROV,  se lăuda cu ideea avută, de a introduce sporuri de dulciuri, animalelor care răspundeau durabil (nu uitau!) la lecţiile de dresaj.

Madi şi Onu