CHIRURGIE MAXILO-FACIALĂ

În loc de motto:”Ungureanu, la lansarea ARD: “România e mutilată, desfigurată, strâmbată şi trebuie îndreptată!”-Gândul on-line.

Cum vi se pare reminiscenţa  de cinism UTC-ist, mimând aria ignoranţei asupra adevărului tragediei naţionale post PDL-iste? Madi şi Onu

LILI

Dacă Tamara a fost subiectul unei iubiri imposibile, în studenţie, LILI a rămas emoţia de neuitat a unei vizite. La sora mea, Geta, în Galaţi.

A fost ca o poveste.

Când am intrat în casă, la Geta,  Lili  se pregătea să plece.

Nu ştiu, de ce, dar subit, am vrut să mai rămână. Era un gen de frumuseţe molcomă, ai cărei ochi profunzi şi calzi,  de culoarea cafelei cu lapte, îmi învăluiau fiinţa, până la uitarea de sine . Aproape n-am vorbit. O priveam fascinat, întrebându-mă unde am mai întâlnit-o.Mă gândeam la incendiarele nordamericance din filme, o vedeam în languroasele mozambicane, cu sânge portughez, sau blândele rusoaice blonde, în clipele de tandreţe.

Reuşea, frumoasa Lili, să-mi inducă o linişte învăluitoare, ca o noapte petrecută sub bolta înstelată niculiţeană, în via bunicilor.

Într-un târziu, a plecat. Am rămas cu inima plină de presimţiri, că nu ne vom mai revedea. Ciudat, acest presentiment sumbru.

Într-o zi, la telefon, o întreb pe Geta, despre Lili.

Oftând, ştiind că mă va amărî, mi-a spus cu vocea sugrumată, că Lili nu mai este.

Zilele trecute, nu am rezistat, şi am adus, telefonic, iar vorba  despre ea.

Atunci, Geta, n-a mai rezistat. Te rog, nu mă mai întreba!

Drama acestei frumuseţi este înfiorătoare. Toată familia ei, parcă urmărită de un blestem necruţător, a fost răpusă de cancer.

La început, mama, apoi tatăl, fratele, şi în sfârşit ea,  ca şi mama ei, de un cancer mamar.

Boala i-a fost depistată din timp, şi deşi operată imediat, nu a fost cruţată, cu toată dragostea şi voinţa ei de viaţă.

Nu împlinise încă, 40 de ani. Ca un făcut, i- am cunoscut toate îngrijorările şi speranţele de viaţă.

Cu expresie îngrozită,  mi-a arătat nodulul mamar depistat. Aproape fericită, mi-a vorbit despre operaţia  care chipurile, îndepărtase pericolul.

Venea des în vizită, pe la noi. Ne bucuram şi ne frământam de speranţele şi temerile pe care le avea. Apoi, a dispărut.

Până într-o seară, când  primesc un telefon.

-Geta, sunt Lili, şi te sun, să-ţi spun, să ştii că eşti prietena, pe care o iubesc cel mai mult. Boala nu mi-a permis să te mai vizitez, şi nu am vrut să te indispun, cu suferinţa mea.Acum , însă, nu cred să mai prind sărbătorile Crăciunului, şi înainte de a merge la ai mei, aş vrea să ştii că ţin la tine foarte mult, şi să nu crezi, că suferinţa m-a făcut să te uit vreo clipă.

-Lili, dragă, am apucat să spun, şi lacrimile, mi-au înecat vocea. Vin să te văd eu, nu te îngrijora. Alături, Nelu, (cumnatul meu), care o preţuia tare mult, a înţeles ceva şi faţa i s-a umplut de lacrimi. Plângeam toţi trei, striviţi  de tristeţe.

Lili era cea mai delicată prietenă a noastră.

Dintr-o întâmplare neprevăzută, nu am ajuns la ea. După Sărbători, cu voce sfâşiată, soţul, ne-a transmis telefonic, salutările ei de adio.De când ea s-a sfârşit, cu el, nu ne-am mai văzut.

Madi şi Onu.

VORBE DE RĂSPÂNDAC!

Motto:”Îngrozitor de spus şi de auzit”- Vergilius

Sub titlul:”Ministrul de interne Mircea Duşa primit cu scandal la deschiderea congresului Corpului Naţional al Poliţiştilor”. dat de un un ziar, care n-a rezistat concurenţei,  după regula:

”unui conţinuit de „dulce turcesc”, dă-i un titlu pentru preferinţa cumpărătorului, indiferent de ce putrefacţii sunt debitate  în el.

Ca într-un recipient de gunoaie reciclabile.

Mărturisesc, fără a fi un consumator de presă  cu conţinut vidanjabil, m-am  năpustit pe nerăsuflate, să văd despre ce răutăţi, este vorba.

Când colo, nimic din infecţia titlului de latrină.

Pur şi simplu, relatarea papagalicească a ideilor/propunerilor  luărilor de cuvânt, fără nici o urmă din tendenţioziotăţile unui  pseudojurnalist, încadrabil  în categoria de „bun pentru anexa” din „fundul curţii de la ţară”.

Pur şi simplu idei corecte, de bun simţ,  meschin nuanţate, ca în „memorabilele”:

 „hm, eşti  doctor, eşti cineva; do’n doctor, il dottore!” sau, „păi e corect , dom procuror!?”

Asta mă face să cred că o  parte din indivizii, unei societăţi bipede,  oricare ar fi ea, suferă de „ocluzie intestinală”, sau înodare de maţe, afecţiune al cărei simptom  neîndoielnic, sunt vomismentele fecaloide.

Madi şi Onu

MILADI

Eroina lui Dumas, care ne-a dat atâtea emoţii la pubertate, mi-a părut mereu de neconceput.

Aseară însă, la Sinteza zilei, ascultând-o pe Roberta Anastase, am realizat, ce a însemnat Miladi pentru d’Artagnan, alias Radu Tudor, ca şi pentru Richelieu, în manevrele sale, contra Reginei. Ce oameni, ce evenimente! Păcat, că astăzi poate, doar Traian Băsescu mai apreciază feminitatea luptătoare a acestui spiriduş cu chip şi glas angelice (!?). Dar din câte am băgat seama, impetuosul muşchetar, a fost mai curtenitor…, ca un veritabil gentilom, cu superba malefică! Alte timpuri, alte moravuri!

Doar Bogdan Chireac, nu şi-a pierdut prestanţa seniorală.

Madi şi Onu

PRIVATIZAREA OLTCHIM

Motto:”Prin noi înşine”-PNL

Înţeleg că privatizarea Oltchim, a eşuat, din lipsă de oferte serioase. Dar, în ruptul capului, nu pricep unde este ideologia liberală de dreaptă veritabilă.

Şi mai ales, unde ne sunt liderii politici, cu spirit socio-economic.

Concret, se pălăvrăgeşte pretutindeni, despre baronii locali. Unde sunt aceştia, care le este spiritul liberal antreprenorial? Sau ideologia lor, este doar pălăvrăgeală de tocilari de duzină?  Acum, să-şi demonstreze pertinenţa ideologiei adoptate, dacă nu cumva au copiat-o la înghesuiala prilejuită de revoluţie.

Dacă în locul lui Crin şi Ponta, era un adevărat lider politic,liberal veritabil ,din cât bănet există la baronii locali, (presupun) puteau organiza un consorţiu numit OLTCHIM, fie şi atrăgând nişte investitori străini,  având garanţia, că obiectivul economic respectiv, odată iniţiat de guvernarea USL, s-ar fi bucurat de toate garanţiile unei întreprinderi de perspectivă.

Iniţiativa ar avea un efect multiplu:

-bogăţiile Ţării, nu s-ar înstrăina, şi ar rămâne să fie valorificate “prin noi înşine”,

-ar demonstra că liberalii sunt într-adevăr o ideologie autentică, iar nu o pălăvrăgeală anticomunistă sterilă,

– că ne pot îndruma, către o mentalitate antreprenorială pragmatică, aducătoare de venit şi bunăstare,

– şi, în sfârşit, că pot fi chezăşia unei Românii prospere şi demne, în care va dispare, treptat, nevoia să se fure, cerşească sau să fie părăsită, din motive  de precaritate socio-economică.

-Mai mult, nu ne-ar mai sufla în ciorbă, nici un venetic, de ori unde-ar apare. Dar nu cred c-ar îndrăzni.

Sau ar face-o pe speze proprii!

Modele ne pot fi Ţările de Jos, Ţările Scandinave, Elveţia.Asta, doar pentru început!

Madi şi Onu

CORIFEII URII

Motto:”Repetitio est mater studiorum”-aforism latin

Adică, procesele de manipulare deliberată, se bizuie pe repetarea obsesivă, a ceea ce se încearcă a fi indus în subliminalul cuiva.În cazul avut de mine în vedere, subliminalul colectiv, al prostimii, al oamenilor obişnuiţi, cum suntem priviţi noi , toţi cei neparveniţi la anumite demnităţi socio-politice.

Spre a evita orice confuzie, precizez, că nu mă simt afectat de afirmaţiile  submediocrilor care le debitează. Pot nutri cel mult, un sentiment de milă dispreţuitoare.

 De fapt, ce vreau să spun? Ceva foarte important  pentru statutul meu spiritual. Se încearcă de către o anumită parte a presei, acreditarea ideii greşite, că Traian Băsescu este promotorul dezbinării românilor, prin inducerea sentimentului de ură, a unora împotriva celorlalţi.

Cum ar fi:

-al salariaţilor, contra pensionarilor,

-al elevilor faţă de şcoală  sau cadre didactice,

-al şomerilor sau celor supuşi acestei perspective, faţă de patroni,

– al anticomuniştilor de ocazie, împotriva noţiunii de comunism,

-al cetăţenilor, împotria statului social,

-al partidelor împotriva partidelor, şi atâtea altele, de nu-ţi mai trec prin minte.

Nu sunt adeptul ideii, care ar face din mine tot o victimă a urii, imputate celui de mai sus.

Înclin mai degrabă, să cred altceva.

Anume: Traian Băsescu, nu este geniul urii, ci mai degrabă un personaj anost, dar vanitos al cărui subliminal a fost alterat de propagandă stupidă care i se face,  spre a-l discredita. I s-a băgat în cap, cum se spune, că este cineva.

Spune-mi zilnicdespre cât de rău sunt, şi într-o lună, te asigur, vei fi primul, pe care răutatea indusă îl va muşca.

 Partea neplăcută nu este caracterul său vanitos, ci acei lachei, care se oferă în mod egocentric, să-i exploateze acest defect caracterial.

Carul nu se poate urni, fără boii înjugaţi la el, duşi la jug, tot cu o mână de fân. Aşa că, nu ştiu cine este corifeul răului urii:

Traian Băsescu sau lacheii care l-au slujit cu credinţă, tot ca promotori ai urii, s-o spunem pe şleau, împotriva comunismului.

 Până s-au căpătuit, şi n-au mai fost suportaţi!

Nu mai dau nume, că sunt îngreţoşat până la rău gastric, de aceşti parveniţi ipocriţi.

Apoi, răul urii individuale, este presupun, o tară genetică, deşi, nu cred că la animale ADN-ul, să aibă şi acest defect.

Mă opresc, Madi iar mă va mustra, că nu i-am respectat sfatul de a mă exprima succint!

Madi şi Onu

SUSPICIUNI

Am văzut cândva, un film cu spioni, în care, punctul forte a fost abilitatea celui de la contrainformaţii, care-i bănuia pe unii călători, a fi vorbitori de engleză, şi de aci, concluzia cuvenită.

Tipul, cu fler de meseriaş/contraspion, fin psiholog, a a vut inspiraţia, ca după verificarea documentelor, plin de zâmbet, să le ureze călătorie plăcută, tot în engleză.

I -au mulţumit, încântaţi, desigur tot în engleză. A urmat, bineînţeles arestarea cu promptitudinea cuvenită.

A fost ca vorbitul în somn, în limba maternă, o altă cale de autodemascare, utilizată în contrainformaţii.

Mi-am amintit acest episod, în seara când la emisiunea lui Gâdea, am auzit-o pe Oana Stancu, la un moment dat, spunând de vre-o trei ori, cuvântul „ighen”, cu aceeaşi bucurie natală, ca a spionilor americani.

Poate mi s-a părut, poate că m-am molipsit de „spionită”, dar întrucât , o apreciez,ca femeie şi jurnalistă, asemenea reacţie, mi-a stârnit psihologic, bănuiala că a luat-o gura pe dinainte, ca pe eroii din secvenţa de film, relatată.

Am căutat imediat, pe Internet referiri asupra personalităţii sale.Inutil. Discreţie absolută.Nimic semnificativ.

Aşa că, nedumerirea asupra eficienţei sale în obţinerea unor informaţii, rămâne pentru mine o taină a superiorităţii  jurnalistice. M-am gândit că şi ruşii au avut un spion celebru, cu nume nemţesc, (numele îmi scapă), ataşat de presă la ambasada URSS într-o ţară beligerantă, în cel de-al doilea război  mondial.

Dar alte condiţii.

Madi şi Onu

TĂRIA DE CARACTER

Nu e o problemă grea, dacă ai caracter. Este ca şi funcţia erectilă, dacă ai suficient testosteron.

În medicina chineză, personalitatea, implicit caracterul persoanei, sunt în directă legătură, cu virilitatea , la rândul său nemijlocit influenţată de starea de potenţă a persoanei avute în vedere.

De altfel,însăşi expresia admirativă, precum:”este un adevărat bărbat, ca femeie,te poţi bizui pe el în intimitatea personală”, s-a născut din convingerea nemijlocită, că numai un om sigur de sine, îşi  poate onora fără eşecuri, responsabilitatea familială.

Ori ce altă certitudine a propriei puteri, dacă nu forţa hormonală? Ieri, am citit undeva, cum că aliatul Crin, îi insinuează lui Ponta, niscaiva învinuiri, pentru ratarea Referendumului.

Ca şi cum, nu împreună l-ar fi ales  pe Ion Rus, la Interne.

Deşi, nu cred să nu fi avut idee despre implicarea aceluia, în negocierile PSD cu Traian Băsescu, în preliminariile alegerilor parlamentare, din 2008.

Însăşi umbra acestei suspiciuni, era de natură, ca personajul, să fie catalogat a deveni o potenţială cârtiţă în USL

Ipoteză dovedită, cu prisosinţă, prin listele electorale permanente, sabotate cu neruşinare.

Este drept, surprinde şi ezitarea lui Ponta, de a nu fi procedat, ca în cazul suspiciunii similare, faţă de Mircea Geoană. Iar  cârtiţa, sapă în continuare în PSD, permiţându-şi insolenţa unor sfaturi, de înţelegere cu Traian Băsescu.  Atitudinea lui indiferentă,  să fie de natură familială?

Ar mai fi un aspect : de ce s-a grăbit Crin Antonescu, să aprobe legea care prevedea introducerea cvorumului, când prin sine, aceasta implica o doză   mortală de risc?

E ca şi cum , în naivitatea ta infantilă. te-ai aşeza pe şinele căii ferate, sperând că la vederea ta, trenul va deraia, iar tu vei scăpa netins. Dacă nu cumva  am înţeles anapoda, insinuările preşedintelui PNL, îmi provoacă o amărăciune greţoasă!

Ori, dacă  pe individ, îl preocupă atât de mult, soarta referendumului, de ce nu dă curs  supunerii dezbaterii parlamentare a amendamentelor senatorului Ion Ghişe, privind eroarea CCR?

Din laşitate faţă de imixtiunile Europei?

Cu asemenea pseudocaracter, să sperăm, să salvăm Ţara?

O avea dreptate Traian Băsescu, în zicerile sale?

Madi şi Onu

MULTE ROMÂNCE SUNT FERICITE!

Motto:„Nulla dies sine linea”-Apelles.

Văd pe stradă, în deplasările mele zilnice, foarte multe femei grase. Când spun gras, mă gândesc la diform volumic. Mi-e şi milă, de bietul cântar. Un gând tâmpit, mă bântuie, de câte ori le întâlnesc.  Dacă, într-o încercare de consolare, aş vrea să le îmbrăţişez, le-aş putea cuprinde?

Ieri, întreb pe cineva, o doamnă farmacistă, ce crede despre acest fenomen, al femeii diforme.

-Probabil se simt bine în pielea lor, şi sunt fericite, mi-a răspuns. Ca Emilia Popescu, în reclama pentru Danone!

-Fericite?

-Da, dacă bărbaţii lor le suportă, şi mai rezistă să le îmbrăţişeze, presupun că e bine peste tot. Şi cumnata mea, a luat nişte proporţii de speriat,dar dacă frate-miu o place, asta e.

-Dar ce să facă sărmanul, poate ea are o suferinţă, o dereglare glandulară, se hrăneşte cu alimente neadecvate!

-Ştii ceva, poate ai dreptate, o dereglare a bunului simţ. Adică, un soi de nesimţire la masă. Uite, cumnată-mea, nu se ridică de la masă, până nu simte în gât, ultimul dumicat. Abia atunci, masa a fericit-o.

-Poate ai ciudă pe cumnata ta, am răspuns eu, nemulţumit de reacţia ei misogină.

-Să ştii un lucru: cumpătarea nu te deformează.  Este într-adevăr, un soi de dereglare endocrină, provocată de unii hormoni, exasperaţi de abuzurile digestive, la care sunt supuşi. Acum, sunt grăbită, dar când am timp, te invit la o cafea, şi-ţi povestesc. Până atunci, mai citeşte şi tu câte ceva, despre reglarea metabolică endocrină, să nu pierdem timpul explicându-ţi noţiuni elementare.

Îi mulţumesc, şi încerc o gratulare, spunându-i:

-Îmi pare rău, să nu fii prea fericită. Parcă neplăcut surprinsă, mi-a spus un „Pa” rece, şi a plecat. O priveam îndepărtându-se, admirându-i talia  plină de viaţă, de mai mare dragul, s-o îmbrăţişezi. Brusc,se opreşte, şi întorcându-se, îmi strigă, făcându-mi semne amicale, din mână.

-Aşa este, abia acum, m-am prins!

– Mă bucur, i-am dat de înţeles, zâmbindu-i şi fluturând mâna, într-un gest similar.

Abia aştept…, invitaţia la cafea. O fi acasă…, la cafenea!?

Madi şi Onu

ÎN LUPTĂ CU MINE ÎNSUMI

În loc de motto:”Cea mai grea luptă pentru mine, este cu mine însumi! Adesea, infructuoasă.”-Madi şi Onu

Ca  să-l înţeleg bine pe Premier, m –am transpus în situaţia sa.Mi-am asumat astfel, imaginativ, responsabilitatea ca din guvernarea mea, toată românimea să aibă de câştigat: atât ca politică social democrată, cât şi ca mentalitate liberală. Dar pentru asta, îmi trebuiau bani, să valorific eurocreditele nerambursabile, să nu repet politica antinaţională, desfăşurată până la venirea mea. Am făcut cred imprudenţa, să arăt că se poate, dar aceste credite sunt indispensabile. Imprudenţa, mi-a fost speculată, şi s-au pornit lucrături subterane, pentru a-mi fi  blocate aceste posibilităţi. Primul pretext, aşa zisa „lovitură de stat”, cudezavantajul colateral al imixtiunii de a nu folosi pârghia unei justiţii neaservite.

Gândul de a mi se întrerupe accesul la banii europeni, m-a cam speriat, şi poate şiretul colonialist, m-a citit. De aci, aparenţa de a-i accepta intruziunea  necondiţionat, iar patrioţii nerăbdători, să mă considere slab şi sperios, uşor de manipulat. Mai ales pentru  doamna presă, pe post de fan- galerie.

M-am întrebat şi eu, dacă nu au dreptate, dar categoric, nu!

Îi las pe colonialişti, să-şi facă iluzii, şi după alegeri, când vom avea consacrarea prin votul majoritar, când instituţiile statului vor funcţiona din plin,le-om spune răspicat:

” Colonialismul a dispărut de mult, România nu este Africa, aşa că, fiţi rezonabili, domnilor!”

Şi va mai trebui să rezolv ceva: tupeul unor europarlamentari, care-şi închipuie că –s de capul lor. Cum? Folosind drepturile conferite de statutul de europarlamentar, de a trage la răspundere, mergând până la uzanţa dreptului de veto.

Dar, ca la alegerile din decembrie, să nu mai existe dubii, că mi-e frică de  nişte nenorociţi tupeişti, până la banii europeni, voi recupera de la bandiţii interni, că tot de la stat au furat, ba chiar din împrumuturile făcute.

Iar pentru asta, ajutorul dat de Sinteza zilei, Antena 3, pentru descoperirea fraudelor, va constitui un prilej de autosesizare şi solicitare a obiectivităţii justiţiei, în a-şi îndeplini  raţiunile de demnitate, care i-au fost acordate de guvernarea PDL.

Cred că strângându-i cu uşa legii, se vor opri din procesul de infatuare, de a-şi închipui, că fiind gălăgioşi, vor înfricoşa pe cineva.

Concomitent, va trebui să le învăţ metodele, şi fără a deveni ca ei, să-i strivesc pe nicovala legii.

Să-mi ştie de frică, precum „dracul de tămâie!”

Madi şi Onu