Lăcomie sau necugetare?

Volodia, colegul meu de cămin, uneori, când îl întrebam cum se simte, îmi răspundea invariabil: scverno! Mereu am presupus că înseamnă execrabil, și nu m-am uitat în dicționar.
Azi însă, am simțit nevoia să răaspund precum Volodia. Adică, mizerabil. Și știți de ce? Din cauza necumpătării, a supraîncărcării stomacului cu mâncare.
Apoi, culmea, m-am culcat deși în ciuda recomandărilor medicale, că în timpul somnului, digestia este încetinită, iar mâncarea, pur și simplu rămâne în stomac, asemenea unui balast, inflamând mucoasa gastrică de o manieră de parcă ți se descompune stomacul, iar tu te dezagregi.
Coșmar, ce mai.
Nici nu am avut starea să scriu acest articol, pe care l-am tot amânat, în speranța unei ameliorări. Nici vorbă, de aceea , în mod altruist, aștern aceste rânduri, cu îndrumarea insistentă, de a vă feri de astfel de momente. În timp ce scriu, mă întreb unde mi-a fost mintea, de ce nu am aruncat surplusul de mâncare, de ce nu l-am păstrat în frigider?
Și apoi, dacă mai trăisem experiența indigestiei somnului postprandial, de ce nu am rezistat tentației clipei plăcerii siestei?
Aștern cu multă obidă aceste rânduri. Și cu speranța, că valoroșii mei prieteni și cititori, dacă eventul, au asemenea momente de lipsă de înțelepciune, să încerce să le evite,rezistându-le.
Pentru că, nimic nu poate fi mai plăcut, decât conștiința valorii de sine, în fața propriilor slăbiciuni.
Onu

GÂNDIREA LATERALĂ…

Enigme clasice pentru gândirea laterală:
1.Antoniu și Cleopatra au murit . Amândoi zac pe pardoseala unei vile din Egipt.
În apropiere se află un vas spart. Cei doi nu au semne de violență pe corp și nici nu au fost otrăviți.
Soluția: Amândoi sunt pești și au murit atunci când s-a spart vasul.
2. Un om participă la o petrecere și bea din același punci din care vor bea toți ceilalți invitați toată noaptea.
Pleacă mai devreme de la petrecere și nu pățește nimic, dar ceilalți invitați mor otrăviți.
Cum este posibil?
Soluția: Otrava era în cuburile de gheață și până nu s-au topit acestea , băutura nu a fost contaminată.
(După Allan Percy).
Onu

CRONOFAGUL…

Asta este pentru mine, mare gură cască după fleacuri laic expuse. Ca aseară, spre pildă, când mi-a întors pe dos gândirea exprimată în postul NU ÎNȚELEG. Când l-am scris, eram convins că părinții își băteau fetele eleve la liceu, dar după aseară, am înțeles că motivul este spiritual/religios. Oricum, destul de grav, și cred că dacă intervenția Cronofagului nu va avea ineficiența din cazul Telepatia, a meritat să le ridic ratingul. Și, ca în toate cazurile când ne pretăm la gălăgie, spectacolul a fost satisfăcător pentru organizator. Iar pentru mine , util că mi-am înțeles greșeala. Că bătaia aplicată fiicelor în pericol de a fi smulse de lângă părinții lor afost un pretext, și nu cauza reală a gestului pirateresc norvegian. E bine totuși să te informezi, chiar împotriva prejudecăților.

Mai ales când o fac mulțimile.
Onu

PILDĂ UMANĂ…

Pe Facebook, mi-am întîlnit, în sfârșit, Gustul. La dr. Gabriela Bojica, din București.
Hoinăream în virtual, visând, când am întâlnit acest post pe care era distribuit următorul videoclip: JAPONIA, într-un mall probabil. O bunică, însoțită de nepoțica sa, îi refuză acesteia, bucuria unui tort aniversar, pretextând lipsa banilor. Fetița îi reproșează cu chipul trist, fără să vocifereze.
La scenă, asistă aparent neatent un tânăr.După plecarea bunicăi, îl cumpără și se duce la cele două, rugându-le să îl primească din partea lui, ca dar fetiței, de ziua ei.
Bătrâna, încearcă să îl refuze, dar el insistă, povestindu-i următoarea istorioară:
-O mamă, cu băiețelul ei, poate tot în același magazin, nu are banii necesari să-i cumpere acestuia, de ziua lui, tortul dorit. Un domn de lângă ei i-l dăruiește. Sensibilitatea băiețelului, nu a uitat fericirea clipei și reacționază ca mai sus.
Bunica, îi cere numărul de telefon, să-i restituie, când va putea, banii.
Băiatul încearcă să scrie ceva, dar se oprește și-i spune fetiței:
– Promite-mi că și tu vei dărui cuiva, cândva, un asemenea tort.
Printr-o înclinare a capului, cu drăgălășenia copilăriei, fetița promite, zâmbind.
Tânărul le salută ceremonios, în spiritul specific eleganței japoneze, și dispare în mulțimea cumpărătorilor.
Ajunse acasă, fetița îi întinde tortul primit bătrânului din scaunul cu rotile:
-Bunicule, ți-am adus în dar, tortul acesta. Fericit, bătrânul o îmbrățișează.
Pentru o clipă, am avut impresia, că bunicul semăna cu domnul care îi dăruise băiețelului tortul. Copleșit de pilda videoclipului , mi-am stăpânit cu greu torentul emoției.
Onu

AM REUȘIT…

.Aseară, după ce scrisesem postul,NU ÎNȚELEG, o cunoștință,îmi spune că seara, la A3, vor fi în direct părinții, persecutați de guvernul norvegian.
– Măi, nu mă uit. Nu mă uit pentru că va fi probabil o făcătură pentru naivul care sunt, ori de câte ori îi ascult. N-am rezistat, și m-am uitat la un alt post, Realitatea Tv, de unde au plecat știriștii Ursu, Zamfir și Dumitrescu.
Aceleași persuasiuni de a mă ține lipit de sticlă.
Spre exemplu, în timp ce pe ecranul tv se delirau vorbe de-ți venea să-i plângi de milă Premierului Cioloș, la baza acestuia scria:

Moartea regelui Mihai.
Am înlemnit, considerând că în ciuda vicisitudinilor politice, Suveranul Mihai I este nemuritor.
Aștept ca pe ghimpi, să văd cauza decesului, dar Realitatea tv nu se grăbește.
Într-un final, după ce și-au debitat toate inepțiile, îi dau legătura unei știriste, care, prevenitor, pentru cât timp mă mințise spune că Majestatea Sa este bine, și că I se așteaptă în curând, sosirea în Țară.
Bucuria veștii, a estompat amăăciunea minciunii în care fusesem ținut.
Totuși, acum, rememorând aspectul, îmi spun că ajunge, și mă întreb:
Oare n-ar trebui impusă o limită a respectului , față de consumatorii media?
Și totuși, o să mă uit diseară la A3, să-i văd pe părinții năpăstuiți.
Iar dacă voi constata vreo inadvertență, mâine scriu articolul reparator.
Onu

NU ÎNȚELEG!…

De ce s-au solidarizat unii, cu niște părinți violenți în familie, cu fiicele lor, eleve la liceu.
Poate fetele au greșit ceva, au ignorat regula: eu te-am făcut, eu te omor. Poate asta o fi fost viața lor până la liceu, când s-au emancipat, și au văzut că alta este orientarea educațională.
Că social, trebuie să depășim stadiul de animalitate.
Sau, de ce s-au solidarizat împotriva celor care luptă împotriva violenței în familie, recte împotriva statului norvegian.
Sau poate acea parte a presei care-i mediatizează o face cu scopul abscons, tocmai împotriva violenței în general, între oameni, sau în virtutea limitării tocilarului care asta a înțeles că este presa, să încânte prostimea, după preferințele proprii.
Cert este că Inchiziția minții mele cere ca și prostia, să fie incriminată, asemenea violenței.
Și nu realizează că evoluția viului este un proces lent, obstrucționat de lăcomie.
Oricum, pe lângă inepția celor care au transmis știrea, mă amărăște spiritul de turmă al celor vreo 500 de protestatari, mânați nu de baionete bolșevice sau fasciste, ci de un exaltat ahtiat după popularitate, probabil.
Sau, mobilul o fi fost cu totul altul, și tocilarul din media nu ni l-a transmis?
Onu

SLUGĂ…

Motto: Nu vorbi de frânghie în casa spânzuratului.-Proverb
Este cert că mediul te educă până la pervertire, mai ales dacă ai chemarea trădării semenilor. Mi s-a reconfirmat faptul, nu departe de ieri, când un individ , foarte gălăgios, pripășit nu știu prin ce cauze la Kanal D, a reluat tema aparent de largă respirație mediatică, a DEȚINUȚILOR SCRIITORI.
Romane, cărți științifice, memorii, totul pentru el intră sub incidența batjocurii.
Cu ochii bulbucați, de parcă este în plin efort la toaletă, individul încearcă să persifleze scrierile unor deținuți. Care, fie vorba între noi, nu vor fi opera lor în totalitate, dar în  substanța lor este prezentă totuși, spiritualitatea românească.
Nu am scris și nu am citit vreun raport pentru securitate, dar am senzația maladivă că acestea trebuie să fi arătat asemenea reportajului de azi al acestui reporteraș.
În toată zeflemeaua lui, mâzgălită parcă , după cum spuneam, din eforturile de pe scaunul de toaletă, se simte disprețul semidoctului față de cel superior lui.
Ș i în această desconsiderare a ceea ce este produs de unul sau mai mulți români, se exprimă cel mai mercantil antiromânism.
Este drept, scrisul și socotitul, le-au permis turnătorilor securiști, să -și defăimeze conaționalii, și bineînțeles, tot ce era mai valoros românesc: Ssocietatea burghezo-moșierească, în care erau amestecați ca într-o albie de porci, indezirabilii regimului.
Nu spun că deținuții sunt elita Țării, dar am convingerea că (oamenii negri), care le vor fi scris lucrările, constituie o parte din spiritulitatea românească, și EA nu trebuie desconsiderată, pentru că o vrea un fomist de rating.
Iar eu, să stau pasiv pe margine și să-i dau impresia, că accept mentalitatea defăimătorilor cultivați de bolșemismul românesc.
Postul este PROTESTUL MEU, față de denigratorii de orice speță ai SPIRITULUI ROMÂNESC pentru că ei nu știu să discearnă.
Onu

EMOȚIE…

Nu știu defini emoția. Cert este că pentru mine exprimă o stare de bucurie, care aureolează clipa de fericire. Te simți bine, radiezi, exulți, pur și simplu.
Nu știu de care chakră aparține. Sau de care glandă endocrină.
Poate de suprarenale, sub imboldul hipofizei.Sau poate de hipotalamus, în subtilitățile sale .
Cert este că fără emoție, clipa este ca o floare fără parfum, ca un sărut virtual. Trăirea clipei este palidă.
Dar ce mi-a venit cu emoția? Tocmai astăzi de Sfântul Ioan?
Ei, aici e baiul, cum zice parcă Ardeleanul. Ajung la Farmacia mea. Sunt conservator în deprinderi. Nu mă schimb după moftul ipocriziei mondenității. Când intru, ca la comandă, farmacistele au dispărut. Nedumerit, încerc să-mi explic ce se întâmplă. Nu-mi termin gândul, când brusc, apar patru fete, ținându-se de mână cu brațele ridicate și cântând Mulți Ani trăiască. O dată, de două ori, de trei ori. Nedumerit, înțeleg că manifestarea este pentru Sfântul Ion, care sunt eu.
La sfârșit, m-a sărutat fiecare , cu urarea de rigoare. Aci intervine emoția. Cea care dă farmec clipei. Bucuria trăirii. Nările îmi sunt străpunse de numeroase înțepături, ochii se încețoșează, iar inima.., inima, ce să spun: bate nebunește, neștiind ce să creadă, ce este cu ea. Pun mâna în dreptul ei s-o liniștesc, și reușesc îngăima cuvintele:

-Doamne, Doamnelor, ce surpriză ! Nu am cuvinte să vă spun, inima mi-a luat-o razna, simt tensiunea ca o furtună!
Cum să vă mulțumesc, pentru gestul inedit?
-Să-i luăm tensiunea, spune șoltic una dintre ele: 15 cu 9.
– Fetelor, îl credem, conchide colega ei. Dar nu.., trebuie verificat!
După câteva minute de conversație, verificarea: 14 cu 7.5.
– Da, măi, a scăzut. A fost sincer!
Sunt mândru de sensibilitatea mea confirmată.

Recunoscător, mă gândesc la rându-mi la o surpriză. Le ofer o sticlă de șampanie.
Cu aceeași seninătate ca în timpul urării, îmi mulțumesc, dar mă refuză. Le înțeleg, și nu mă supăr. Ne despărțim în urările de Sfântul Ioan, și bezelele inerente.
EMOȚIA s-a petrecut la Farmacia TINOS, de pe bulevardul Dimitrie Cantemir.
Onu

Corinei- Mihaela STAN, pentru AZI…

Corinei-Mihaela un gând bun i-aș spune.
Dar azi, de ziua ei, parcă sunt fără curaj.
O simt rară petală de floare, ce nu o poți atinge să adulmeci
Mireasma de esență exotică amețitoare.
Prezența-i delicată inefabil îmbie la tandră armonie.
Frumosul capătă contururi
Ce fără să observi, te înalță, în onirice turnuri.
Totuși, deși discret marcat de a emoției interferență
Încerc un gest eroic de mare peste mari
Și timid cu aparentă detașare
Să îi urez Corinei- Mihaela,
Un sfios și galeș:
Corina-Mihaela, La Mulți Mirifici Ani!
Onu

HOMO HOMINI LUPUS…

Azi rime nu am
Nu pot rosti cuvinte,
Despre Crima fără minte,
Ce-ar fi avut, zice-se, loc la Colectiv.
Mintea nu vrea, nu poate cuprinde
Orori ce nici o boală n-ar comite
Pentru egotice comori.
Onu