HEMORO EAZY

O reclamă publicitară destul de simpatică. Mie mi-a plăcut până la deliciu.

Alte persoane au fost însă enervate, ascultând-o.

Persoane pe care eu le apreciez în mod deosebit.  În fapt toată inspirația constă în asocierea a două cuvinte, a căror pronunție dă  cuvântul hemoroizi.  Simplu ca genialitatea inspirației.

Reclama, de fapt, este  următoarea discuție:

Cineva  merge la farmacie și se plânge de dureri hemoroidale. Farmacista.., cu un aer nonșalant, îi recomandă o cutie cu  Hemoro Eazy.

Dar nu îi arată produsul., ci îl fierbe cu oferta  suferinței lui.

El, pacientul, delicat, precum inocența, o întreabă dacă  ține hemoroizi  în cutie, ca medicament,   și continuă:

-Cum , pe lângă hemoroizii mei, îmi mai dați și alții?

Șansa lui, spre explozia mea de râs, este că autorul spotului publicitar, focalizează  imediat,  cutia cu produsul  farmaceutic,  întitulat :

HEMORO  EAZY.

Asta mai zic și eu Puzzle medical.

De toată înțelegerea.

Numai că  puțin diferit de WOW.

Onu

Idila

 

Idila este o succesiune de emoții. Aievea sau virtuale.  De aceea cred că virtualul a  luat atâta extindere.

Aș vrea să concretizez pentru a nu se gândi  că fabulez.

Primesc  un e-mail în care mi se cere adresa, pentru a mi se dărui o carte. Un tremur ușor, mă cuprinde.

Dar dacă în loc de colet, sosește însăși autoarea?  Dacă îmi va plăcea la fel de mult ca opera sau avatarul?  Cum să mă comport, căsătorit fiind?  Cum să mă fac înțeles, fără a deranja?

Am refuzat , de teamă că nu voi face onorabil, față situației.

Solicitarea, nu s-a mai repetat, și nu pot spune, că nu-mi regret  refuzul.

De atunci, trec pe la blogul ei și-i citesc îmbujorat poezia.  Și retrăiesc intens, emoția spaimei inițiale.  Și nu știu…, să-mi regret pudoarea?

Onu

Mofluz

Azi sunt mofluz, și nimic nu-mi intră în voie.

Spre pildă, nici ex-Primarul Piedone, care afirmă: -Chiar daca sunt ortodox, Dumnezeu este unic, așa ca le urez tuturor credinciosilor catolici un Paște Fericit.

Cum adică,există cel puțin doi Isus înviați, la date diferite? Sau unicul Isus este o jucărie la cheremul  tuturor? Când au nevoie de el, îl invocă în ajutor, fie la bine, fie la rău/greu ?

Mi-e dificil, și-mi dau seama, că asta se datorează greutății mele religioase de cap.

Cum adică, Dumnezeu a hotărât că în același spațiu nu poate încăpea decât o unitate, iar pentru credincioși,  în fotoliul divin, pot sta doi Mesia? Nu mă îndoiesc de cei Doi sau de câți o mai născoci birocrația  bisericească.

Cert este că nu accept decât existența unei Divinități.

Cu atât mai atotputernice, cu cât omul încă nu i-a dat de urmă. Pentru că, totul se reduce la ipoteze.

Onu

BLAZARE

 

Astăzi, sunt blazat. Scriu doar ca să scriu. Ca o nedumerire, față de omenire.  Despre hrana crudă. Dar nu voi coborî ștacheta calității.  Astfel, aș dori să fie un articol interactiv, un schimb de păreri, o veritabilă socializare. Dar…, să mă explic.

Mi-am descris de mult, preocuparea pentru hrănirea sănătoasă. Nu însă ca o obsesie, ci ca pe un scop în sine.

Așadar , sunt foarte nedumerit când pentru acest regim alimentar, crud în speță, se recomandă  nu doar mese puține, ci și  porții   mici.

Ar însemna un aport caloric redus, insuficient, și de aci, un dezechilibru  anatomo-fiziologic.

Farmecul atracției fizice ar dispare, iar bucuria vieții s-ar atrofia. Se va adapta cumva organismul înfometat la asimilarea azotului atmosferic? Sau poate hormonii plăcerii atracției se vor activa?

Maaaaare dilemă!

Cine are o experiență verificată, este solicitat să cuvânte, dar nu prin surâsul discret al unor unor like-uri.

Mulțumesc!

Onu

Turnătoria…

De câtva timp, este la modă turnătoria.

Și nu m-ar deranja, știind că asta e în firea omului.

Mi se pare ciudată, existența  unui  ONG specializat în turnătorie. Asta mă face să mă gândesc la mentalitatea politică de până în 1989, când critica și autocritica erau la modă.

De ce am impresia că se continuă în disperare de cauză, mentalitatea comunistă?

Și ca o confirmare a temerilor celor mai realiști anticomuniști, societatea parcă încurajează critica, dar într-o formă mai grotescă, a turnătoriei, ca și autocritica, sub altă formă, mult mai nocivă educației:

perspectiva reducerii pedepsei, prin recunoașterea ei.

Cui or folosi noua critică și autocritică.

Nu înțeleg, de aceea..,  neputincios, mă închin, și spun:

-Doamne…, ferește-ți Opera de rebuturile ei, indivizii lipsți de caracter!

 Onu

Surpriza…

Nu cred să fie o noutate, faptul că sunt o fire impresionabilă. Am mai relatat –o în posturile mele pe blog, dar și pe Facebook. Nostim este însă.., că deși mă cunosc destul de bine, niciodată, nu sunt scutit de emoția surprizelor.

Pur, și simplu,  sunt luat pe nepregătite. Nu mai departe de azi. Merg la farmacia mea preferată, și totul îmi pare altfel.

Figuri noi, dar deși simpatice, străine de empatia percepțiilor mele.

Încerc să întreb un pacient, dar îmi răspunde că așa se pare , că ar fi  avut loc o schimbare radicală de personal.

Farmacie particulară fiind, nu pricep răspunsul.

Mă burzuluiesc în sinea mea, și plec mâhnit.

Lipsa chipurilor zâmbitoare, dragi mie, mă mâhnește, și nu știu cum să-mi umplu golul sufletesc. Privesc la firma ce-mi pare acum neînsuflețită, și mă tot întreb nedumerit.

Oare aceasta este economia privată? O grapă- tăvălug trecând peste oameni?

Derutat, mă întreb unde mai merg, în momentele de  restriște sufletească,  momente când  simțeam nevoia unei treceri pe la farmacie, numai așa, de amorul liniștei sufletești.

Vreau să spun, că sub imboldul clipei, mi s-a întâmplat de câteva ori, să mă trezesc  deschizând ușa acestei farmacii, fără a mă gândi la vre-un medicament.

Așa, pur și simplu, de dragul ambianței deosebite.

Acum…, cine știe.., poate noua echipă, va  genera clipa  de:

-Sesam, deschide-te!

Și  totuși…, ce să se fi întâmplat?

Onu

Valoarea simplității

Decis să scap de ceața meteosensibilității, am răspuns sugestiei soției, de a o asculta, la TVR2,  pe Corina Dănilă, al cărei invitat a fost Mircea Baniciu.

Nu regret, iar mărturie stă postul care urmează.

În esență, ideea este că prestația acestuia, mi-a demonstrat farmecul și importanța simplității.

Și, cred că dacă toți  ne-am comporta modest și simplu, dar ferm, alta ar fi percepția asupra noastră altul ar fi locul României, în ierarhia valorii naționale de sine.

Este dificil să descrii simplitatea, și mai ales, să-i realizezi valoarea, dacă nu ai conștiința de sine a acesteia.

Este, probabil, o stare naturală,  precum mersul sau respirația.

Dar pentru a o trăi, trebuie să ai exercițiul sincerității, fără viciul vanității parvenirii.

Discursul lui Mircea Baniciu, despre sine, curge ca o apă lină, precum versul eminescian.

Modest, lipsit de prețiozitate, artistul vorbește despre viața, despre opera sa , cu o detașare, care stârnește nu doar admirația, ci, și de ce să nu o spun, întrebarea:

-atât de plăcută  să fie valoarea umană a românului?

De ce atunci, străinii nu ne apreciază în consecință?

De ce încearcă să-și bage nasul în treburile noastre?

Oare cum ne exprimăm personalitatea, nu le impune?

Onu

(Ne)Starea de Marţi – „Întrebări”

Există oameni, a căror putere de expresie sintetică te copleșește.

Luați aminte la sintagma/interesele  perverse(…….)/ din postul de astăzi al lui Cristian Lixandru.

Este devastatoare.

Onu

Cristian Lisandru

Atentatele din Belgia ne obligă să strângem din dinţi şi să reluăm aceleaşi întrebări de bun simţ:

– Către ce se îndreaptă democraţia (în general) şi democraţia europeană (în special)?
– Lupta permanentă pentru respectarea drepturilor omului poate intra în conflict direct cu lupta pentru păstrarea stabilităţii şi a securităţii statale/ individuale. Cum poate fi rezolvată o astfel de dilemă, în aşa fel încât să fie împăcate capra şi varza?
– Sunt evidente chiar şi pentru ţaţa Floarea din marginea uliţei interesele perverse (politice, economice, geostrategice) aflate în spatele deschiderii unor fronturi în zone de pe glob unde, de fapt şi de drept, nu oamenii (şi viaţa lor) contează, ci tot ceea ce se ascunde sub pământul pe care subzistă. Pretextul că sunt eliminaţi dictatori de la putere (preşedinţi susţinuţi ieri chiar de puteri occidentale se transformă, la un moment dat, în duşmani care trebuie reduşi la tăcere, cu orice…

Vezi articolul original 249 de cuvinte mai mult

Bucurie lichidă…

Spuneam într-un post, că scriu doar atunci când mi-e rău. Apăi chiar așa este acum. Capul parcă îmi bubuie,  stomacul stă să-mi explodeze, iar eu parcă aș fi o bombă cu ceas, amorsată deja.

Și știi de ce? Din cauza entuziasmului, a BUCURIEI  părintești  la revederea periodică a fiicei sale.

Ieri, sună telefonul:

– Tata, voi întârzia, nu te superi, da? Te rog mult, a intervenit ceva.

–Nu tata, cum o să mă supăr pe copilul meu!  Ce iubire părintească ar fi asta? Vino când poți!

-Bine, pe la ora unu cred, da?

Și se face unu, trece de două, dar nici gând să apară. Încep să-mi fac griji.

-Ce să fie?

Îi exprim îngrijorarea soției. Ea este mai ponderată ca mine. Are înțelepciunea molcomă a așteptării.

-Cine știe, poate au mai trecut pe la cineva?!

– Poate, răspund eu descumpănit, și-mi rumeg în continuare îngrijorarea.

În sfârșit, sosește. Dar nu singură. Cu sora ei din Austria, și cu ginerele, soțul acesteia.

Au venit în țară mai devreme, pentru niște probleme personale.

Și n-au mai avut răbdarea  pregătirii telefonice a surprizei. Au și pornit vizitele. Sora, părinții, prietenii, colegii.

Printre povești,  pe neobservate, berea curge.

Timpul, la fel. Se face seara.  Plecarea. Printre îmbrățișeri, nu simt  pietroiul din stomac.

Îi spun soției:

-Cred că am băut peste măsură. Îmi simt stomacul greu. De bucurie, n-am observat cum am golit paharele.

Într-adevăr…, bunătăți culinare aduse de copii, povești, râsete … și gâlgâituri . Iar acum.., ponoasele.   Seara, nu pot adormi.

Filozofez: oare cum nu mi-am dat seama, să mă opresc?

Prea târziu.. Păcatul împotriva naturii a fost comis, iar aceasta, nu iartă.

Nu reușesc să adorm, și când ațipesc, taifun de coșmaruri.

A doua zi.., adică  azi.  Vlăguit de nesomn și de nedumerire, mă plimb aproape buimac de regretele bucuriei lichide.

E tardivă concluzia , ca să fiu mai atent.

Încerc remediul scriind acest post, dar zadarnic.

Nu-mi rămâne decât să aștept seara.

O bucurie părintească, ratată din prea multă bucurie.

Ahhh .. , proverbele astea!… Până  și o mare bucurie, poate dăuna din neatenția  nemăsurii.

Este abia prânzul, telefoanele nu îndulcesc urmarea  entuziasmului  prea fluid….

 Onu

Atracție…

Adeseori, m-am întrebat, de unde și până unde, atracția irezistibilă pe care o exercită  farmecul feminin asupră-mi.

Să nu trageți de aci, concluzia că aș fi o brută, care cu ochi cețoși se năpustește asupra  fragilului Univers feminin, sau că umblu bezmetic, sub atracția unei himere. Îmi cunosc statutul și măsura, astfel, ca să previn situații conflictuale.

Dar nu am încetat să caut explicații , uneori de natură biochimică, precum Principalele linii spectrale de absorbție-emisie atomică ale propriei mineralogii, care să ducă la momentele de rezonanță cu făptura care pare a te atrage irezistibil, către plăcerea așa zisului păcat, în termeni moralizatori religioși.

Aseară însă, cred că am găsit răspunsul. Atracția sexuală este în structura individuală.Cum am ajuns la acesastă banalitate? Simplu. Am auzit că Majestatea Sa Regele Mihai are un fiu, de care nu-și amintește nici   în ruptul capului. Nu vreau să insinuiez că și eu,aș avea pe undeva vre-un fiu, de care nu-mi amintesc. Accept prezumția de uitare, ca pe un fapt strict uman. Dar nu-mi scapă atenției, faptul că o ilustră față regală ar fi putut fi supusă acelui fenomen derezonanță.

Și atunci, concluzia:Să am eu față de regalitate? Să fiu cumva reîncarnarea  parțială a unei foste personalități monarhice? Sau în alchimia sufletului suntem cu toții o apă și-un pământ, indiferent de coroana pe care o purtăm?

Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să fi fost și eu cândva, vre-un REGIȘOR în lumea  aceasta!

Dar cine știe?

O exista reîncarnarea?.

Onu