TE LAŞI DE SATANA?

M-am trezit, zgâlţâit puternic, de umăr, în vocea intenţionat supărată a soţiei.

-Ce, iar şuetezi cu vreo bloggeriţă preferată?

Uşor bulversat, de rechizitoriu, încerc să-i răspund în stil PR.

-Nu draga mea, mi-am amintit în somn, de  poanta lui Ilie Năstase, la botezul finei lui Ana Geoană!

Îţi aminteşti?

Surprinsă, de întorsătură, soţia, îmi răspunde, hohotind, la rândul său.

-Aia, când preotul, întrebându-l la slujbă, pe naş/Ilie Năstase: ”te laşi de Satana?”, iar el, pontosul, a răspuns mucalit:

”Nu, părinte…, de Santana, nu mă las, că el e prietenul meu!”

Iar preotul, luat prin surprindere, mai să se înece, de râs.

Şi iar  ne-am pornit, amândoi,  pe un râs matinal, de mai mare entuziasmul, spre disperarea lenjeriei intime.

 

Madi şi Onu

ÎN JURUL COZII!

Motto:”Gura păcătosului, adevăr grăieşte!”-proverb românesc.

Premierul României este un interlocutor redutabil.A dovedit-o şi aseară, în convorbirea cu o Dana Grecu, îmbujorată de insistenţa cu care l-a fugărit toată seara. Dar cred că şi lui i-a plăcut. Nu e de colea, să te joace în gheruţele ei, o fiinţă de vitalitatea Danei. Presupun că s-a simţit un şoricel, în joaca pasionată a unei leoaice dezlănţuite. Trebuie să fie special, un asemenea moment. O blondă cu jeratic în ea, nemaiştiind de nimic altceva decât vâlvătaia care o mistuie.Şi a rezistat premierul, ce a rezistat, dar până la urmă, tot s-a scăpat.

L-a luat gura pe dinainte, şi obişnuit cu plagiatul, l-a parafrazat pe şeful deputaţilor, care a rostit o gogomănie similară:”nu vrem să facem ca ei!”Adică „portocaliii!”

Cu alte cuvinte, Dana are dreptate.Noi nu vrem, să luăm măsuri radicale, eficiente, pretextând Europa, menţinându-ne într-un „dolce farniente”, coabitar”!

Ceea ce mă face să mă întreb asupra discernământului meu electoral.

Conform proverbului, cu”mintea de pe urmă”.

Că nu cred eu că în UE, să nu se fi convins de anomaliile de la noi.

Doar să-i considerăm prea naivi, pe ei sau pe noi.

 

Madi şi Onu

CODUL INTELIGENŢEI

În peregrinările mele spre piaţă, trec pe lângă un chioşc de cărţi.

 Îmi este imposibil să nu mă opresc, şi să nu răsfoiesc noile apariţii.

De obicei, dacă un titlu mi se pare a mă interesa, o rog pe vânzătoare, să- mi împrumute cartea, pentru o zi-două, să văd dacă merită să o cumpăr.

 În general, nu  i le mai restitui, îi duc banii.

Aşa s-a întâmplat cu cartea portughezului Augusto Cury, Codul Inteligenţei, cu un subtitlu incitant”Formarea de minţi sclipitoare şi căutarea excelenţei emoţionale şiprofesionale.”

 

Mărturisesc, nu o prea înţeleg, în afară de faptul, că îmi relevă puţinătatea informaţiei mele despre triada”trup-minte- suflet”.

O voi conspecta, pentru o serie de posturi, pe care la văd interesante, prin lumina, pe care o aruncă asupra acestei entităţi numită „homo sapiens”.

Bulversantă, mi s-a părut încă din primele pagini, următoarea afirmaţie a autorului:

”Conceptul global de inteligenţă intră în trei mari etape sau trei mari zone.

Primele două sunt subconştiente, ultima e conştientă”

„Prima zonă e mai profundă şi se referă la fenomenele subconştiente, care acţioneză în câteva miimi de secundă, în procesul de recuperare şi organizarea informaţiilor existente înmemorie, şi ca urmare, în construirea gândurilor şi emoţiilor.”

Şi continuă autorul, cu opinia, că această etapă, prin repetări de mii de ori,construieşte platforma care formează „eu-l”, acesta „fiind expresia maximă a conştiinţei critice şi a capacităţii de a alege.

Tot ceea ce percepem, simţim,gândim şi trăim se transformă în cărămizi pentru construirea acestei platforme a „eu-lui”.

Pas de mai înţelege ceva!

 „A doua zonă e legată de ansamblul variabilelor complexe,care influenţează, în mici fracţiuni de secundă, fenomenele care citesc memoria şi produc gândurile, imaginile mentale, ideile şi fanteziile.”

Ca o concluzie generală privitoare la primele două zone, autorul precizează:”homo sapiens, fie el psihiatru sau pacient, matematician sau elev, e micro sau macro diferit, în fiecare moment al existenţei.

Nimeni nu e pe deplin stabil şi coerent.

Nivelul fluctuaţiei determină doar gradul bolilor noastre.”

În sfârşit, „ a treia mare zonă a inteligenţei, zona conştientă, se referă la rezultatele primelor două zone.

Aci se află comportamentele perceptibile, care pot fi analizate, evaluate şi apreciate.

În această zonă se realizează cele mai diferite teste pentru măsurarea celor mai variate tipuri de coeficienţi de inteligenţă.

Cu precizarea că aceste teste sunt, însă, circumstanţiale, parţiale şi incomplete,capacităţile confirmate în anumite momente ar putea  să nu se mai confirme dacă schimbăm variabilele, determinate „în partea subconştientă, a inteligenţei”.

 După cum s-a văzut în concluzia autorului, la primele două mari zone, subconştiente, în care intră conceptul de inteligenţă.

 Mărturisesc, sunt buimăcit de relevanţa acestei incursiuni  în domeniul, eu i-aş spune, sufletului omenesc. Şi mă voi opri, reiterând aserţiunea, că

 „iubirea are raţiuni, pe care raţiunea nu le cunoaşte”

Probabil construite şi justificate în acele taine ale câmpurilor subconştiente, în care se regăseşte inteligenţa.

Probabil, tot la incidenţa celor două, cu un minim aport al celei de a treia, scapără scânteia intuiţiei geniale.

Şi poate Karma, nu este o vorbă goală!

Scris pentru cineva, mult prea preţioasă mie.

Madi şi Onu

 

INCITATUS!

Asmuţitul mediatic, la care sunt supus, trebuie să recunosc, lasă cicatrice serioase.

Nu mai departe, „funăriţele” care au sfidat paşnic, pe denigratorii tricolorului, făcându-se portmesagerii simbolului naţional, spre jena probabil a

celor care ar trebui nu doar să-l exprime, ci şi să-l  protejeze.

Nici nu s-au liniştit undele postului: https://worldofsolitaire.wordpress.com/2013/03/23/scelerati!/  că azi aud iar vestea la tv.

Tot azi, cineva special mie, îmi trimite spre amuzament virtual, o notiţă care circulă pe facebook.

Un fragment din discursul lui Putin, Preşedintele Rusiei, ţinut în Duma de Stat a Rusiei în Problema minorităţilor în Rusia.

În esenţă, Putin, avertizează veleitarii minoritari, asupra obligativităţii lor de a-şi vedea de treabă, iar dacă nu se simt bine, să plece acolo unde  cred că vor fi mulţumiţi.

Ceea ce mă contrariază în această problemă, este că Putin, nu se sfieşte să accentueze faptul că poporul rus este suveran la el acasă, după ce i-a solicitat alegerea sa ca Preşedinte.

La noi, nu prea observ o asemenea poziţie.

Nu cred că poprul român este mai prejos decât poporul rus.

Să fie mai prejos, pentru aceiaşi, care i-au solicitat votul?

Astfel încât să se jeneze a-i afirma supremaţia, în propria ţară?

Cel puţin pentru mine aspectul este dilematic.

De ce lui Putin, nu-i este jenă, să-şi suţină poporul, în faţa unor cârcotaşi minoritari?

Madi şi Onu

DOUĂ FETE

 

Două fete,

Eu le văd copilăroase,

Talentate şi frumoase.

Cu ochi,

să le spui ochioase

Şi cred în suflet, pătimaşe

Împreună, s-au pozat

Şi blogosfera au încântat

Pe nume LaLa şi Eda,

Gându-mi duc la Andromeda

Iar frumuseţea lor te înfioară

Precum Perseu, a fost odinioară

Dar despre ele de vorbesc,

E pentru aer pur bloggeresc.

Că numai de „pietre de moară”,

Aerul stresat, parcă omoară.

Madi şi Onu

DECEPŢIA!

S-a consumat şi alegerea preşedintelui PDL, şi nu a fost aleasă cine ar fi vrut Traian Băsescu.

Dimpotrivă, Vasile Blaga, omul antipatizat, după toate aparenţele, de acesta. Dezamăgirea afost cumplită. Nu mai sunt luat în seamă.

A urmat ieşirea la rampă, pentru  “lepădarea  de piatra de moară, PDL.”

Gestul, relativ patetic, mi se pare mai degrabă tragicomic.

Sunt intr-adevăr uimit,de tenacitatea domnului Băsescu, frizând, după mine compasiunea.

În ciuda încercărilor de acreditare, a nu puţin numeroşilor săi duşmani, că manifestă un început de labilitate sufletească,  şi cu care nu sunt de accord, cred că vigoarea sentimentelor acestuia, depăşeşte capacitatea lor de înţelegere.

Ca şi pe a mea, de exemplu, când mă întreb: nu alte raţiuni, stau la baza acestei  tenacităţi?

Să zicem de frică, de descurajare, de disperare?

Nu cumva, un soi de şantaj, de genul?

”dacă nu faci cum îţi cer, nu uita, ce ştiu despre tine!”

Altfel, nu există o explicaţie raţională.

Sauceva mai omenesc,precum un orgoliu masculin, de

“vezi doamne  ce cocoş sunt eu!”

Că, pe bune,  eu aş fi în stare de o asemenea lăudăroşenie.

Dar de ce piatra de moară?

Aci, îmi este mai uşor omeneşte de înţeles.

Cum aş mai putea merge la PDL, ca la mine acasă, când acolo mă aşteaptă un ditamai buldogul de preşedinte, chiar de mine botezat astfel?

Madi şi Onu

PEDIGRIUL

Mădălin Voicu, nu-i un bărbat-domn. Ieri, la emisiunea nu ştiu cui, a vorbit despre o persoană blondă, ca despre o coetnică a domniei sale.

De fapt, nu ştiu ce a intenţionat, dar gestul este absolut nebărbătesc.

O spun în cunoştinţă de cauză, întrucât, cândva, la Sighişoara, o asemenea blondă, mi-a oferit clipe de neuitat, în momentele noastre de intimitate.

Atât de intense, încât, am avut o criză de plâns, când susţinând-o într-o cauză, în mediul ei, şi nereuşind, am devenit de-a dreptul penibil.

Mai mult, am rugat-o să mă părăsească, dat fiind începutul meu de infertilitate socială.

Ce credeţi, că mi-a răspuns?

-„Nu dragule, ne leagă atâtea momente intime, atâta răbdare din partea ta, care eşti de fapt, un asocial, încât nu voi putea trăi fără crizele tale furibunde, de euforie intimă!”

Până la urmă, firea şi-a spus cuvântul.

Eu am fost descăunat din funcţia de şef, şi am trecut în alta, fără mare atractivitate pentru bărbăţia mea, fapt  ce, i-a estompat înflăcărarea.

Oricum, pentru mine care-mi place să fiu măgulit în orgoliul meu  marţial,  momentele de intimitate cu ea, au rămas de neuitat.

De aceea cred că gestul cu pedigriul, dovedeşte o mare nedreptate, şi o lipsă de bărbăţie incalificabilă.

Madi şi Onu

SCELERATI!

Azi, am aflat, ca din cauza unor handicapati scelerati,niste copii romani, au fost umiliti, in propria lor patrie.

In biblioteca, am cartea “TEROAREAHORTHYISTO-FASCISTA,IN NORD –VESTUL ROMANIEI. Septembrie1940-Octombrie 1944.

Tiparita in 1985, in plin regim ceausist.Mi-a fost si frica sa o citesc.

Episodul tricolorului romanesc, ma trimite cu gandul la aceasta carte, si ingrozit, ma intreb ce se intampla, daca ar fi reactionat pe masura, copii parintilor umiliti.

S-ar fi repetat episodul Targu  Mures?

Atunci macar, a fost in tara, un Ion Iliescu, si atrocitatile nu au escaladat.

N-am intrat intr-un model iugoslav.

Dar azi? Cand un Ponta, auziti voi, se apuca sa decapiteze armata de generali.

Ce bine ca sare cineva in ajutorul generalilor.

Mi se mai linisteste  angoasa, cand vad ca avem si patrioti veritabili.

Ca nu e de colea, pentru un “petic de negreata” din istoria noastra, numit Ungaria, sa ne  periclitam “linistea  transilvana”.Totodata, ma simt mandru ca intelepciune romanilor veritabili, a triumfat, asupra atavismelor unora.

Nu pot insa, cu toata ingrijorarea, sa nu ma intreb, cine-s instigatorii acestor scelerati, si de ce nu sunt extirpati, ca un apendice in stare putrida!

 

Madi si Onu

VIRTUAL!

În stilul său inconfundabil, scriitorul jurnalist, Cristian Tudor Popescu a făcut un aspru rechizitoriu vidului emoţional, din „spaţiul virtual”.

M-a influenţat atât de categoric, încât pentru mine, „SV”, a devenit un tărâm al nimănui, lipsit de orice suflare de viaţă spirituală autentică.

Şi am hălăduit, derutat, şi neîncrezător, ani în şir, cum probabil o vor face astronauţii, în găsirea vreunui indiciu de viaţă, în Necuprinsul stelar.

Dar,ca orice mare gânditor, CTP, s-a înşelat.

Aşa cum Divinul este în noi, trăindu-l clipă de clipă, aproape fără să-i realizăm existenţa, tot astfel, „viul virtual”,

îşi are virtuţile sale, şi ne înnobilează, dându-ne trăirea emoţională, de care existenţa noastră umană, are vitală nevoie.

Vorbesc în cunoştinţă de cauză, prin proprie trăire, după cum sunt convins, că o veţi avea şi voi, în faţa exploziei de viaţă, de puritatea oricărei licăriri a acesteia, presupusă a nu exista.

Nu mai rezist, să nu redau momentul de respiraţie a virtualului, prin ceea ce urmează.

Tandreţea delicată, a eternului feminin, care ne dă şi ne umple viaţa, nu mă înşel, va deschide larg ferestrele  spre crâmpeiul de emoţie, pe care însuşi Creatorul, cu măsură şi tact, ni le dăruie, prin minţile strălucite, pe care tot El le-a înzestrat.

Iată-l….! Cine-s eu …. am spus mereu Sunt un om cu D-zeu Sunt femeie, sunt şi mamă Şi soţia lui cea dragă Şi studentă eminentă. Dar stai … nu te panica Am mai absolvit ceva Mai in tinereţea mea Sunt sensibilă şi fină Dar pot să fiu şi acidă Când conjunctura o cere. Şi doar pentru apărare Altfel nu muşc, nu atac Sunt exemplu de urmat Ma enervez foarte tare Când dreptatea în picioare E călcată şi strivită Şi toţi stau, fără ceva să zică Adevărul şi dreptatea Cinstea şi integritatea Poate-i defect moştenit De la mama, cert, primit Sunt uşor cam visătoare Ca şi orice vărsătoare Despre fizic, ştii prea bine Sunt cea din fotografie Sunt înaltă, subţirică Iar dieta mea e strictă Sportul e un mod de viaţă O plăcere adevărată După cum spuneam mereu Sunt un muritor de rând Că veni vorba de rând, doamna şi-a cam spus cuvântul, domnule, ţi-a venit rândul… PS:Cred că orice alt comentariu, din parte-mi, ar fi de prisos! Madi şi Onu

GHIOCUL

Motto:”Cum îi turcul, şi pistolul-” proverb românesc.

Mihai Gâdea, de la Sinteza zilei, a încercat de o manieră compilatorie, gen:”Ghici, ghicitoarea mea!”să mă cam prostească, în sensul cum că ar trebui să mă îmbolnăvesc de „spionită”.

Pe  un pretext penibil, cel puţin pentru distinsul analist Bogdan Chireac, a lansat provocarea copilărească, de dovadă, că, vezi Doamne, întâlnirea a două persoane publice, ar putea sugera veşnic-ipotetica vinovăţie asupra incorectitudinii lui Traian Băsescu, de imixtiune în treburile Justiţiei.

Cu inflexiuni ale vocii demne de un scenariu regizoral ”Hitchcock”, mă aşteptam să văd cine ştie ce miracol din faptul că un procuror, s-a urcat în maşina cui credeţi? a cuscrului lui Traian Băsescu,Bebe Ionescu, şi,  după ce au dat fix de trei ori ocolul împrejurimilor clădirii Parchetului, au revenit ca doi îngeraşi, cu conştiinţa împăcată, de a fi îndeplinit pios, misiunea încredinţată de Domnul.

Comentariile…, de complezenţă, purtate de invitaţi , că nu-i pot suspecta de atâta lipsă de demnitate, încât să  se exprime asupra unei asemenea rizibile banalităţi.

Am remarcat însă, o prezenţă cerebrală, absolut demnă, care mi-a impus. Adina Anghelescu,atât de obiectivă, încât pur şi simplu, a prevenit alunecarea scenariului gen CAN-CAN, într-un penibil mai necruţător, decât umorul lui Eugen Ionescu.

Aşadar, dincolo de faptul, că încearcă să mă prostească, mai abitir, decât domnul Băsescu, mă derutează ipocrizia nelimitată a contextului.

S-a consumat presupun, multă peliculă, pentru explozia de revoltă, asupra, Serviciilor „aservite”, care ar atenta prin indiscreţia interceptărilor telefonice, sau ambientale la dreptul democratic sacru, al individului, la intimitate.

Mă întreb însă, filmuleţul prezentat aseară, îl vor fi primit tot de la Servicii, prin mijloace specifice? sau,  este un gest demn de incriminat, precum cel al Serviciilor.

Cine să-i fi învăţat cum să-l obţină?

Metoda, după tot anticomunismul vehiculat, pentru distrugerea Ţării, am înţeles, face parte din Arsenalul de tehnici securiste, al defunctului regim comunist.

Să revină comunismul în forţă, sau pur şi simplu, zace latent, ca un rău egotic,  în fiecare dintre noi?

În această ipostază, a egocentrismului românesc, anticomunismul este absolut justificat.

 

Memento deci, la comunism, Mihai Gâdea şi echipa.

 

Madi şi Onu