Biserica „Sfântul Nicolae”. Lângă biserică, o bancă. Pe bancă, doi bătrâni. E ora 17.10. Pe o bancă de vizavi, stau eu şi mă uit la turla bisericii.
– Ce căldură, dom’le, spune un bătrân. E numai şi numai de la chimicale. Bagă chimicale în pământ, ele se evaporă şi cad odată cu ploaia direct pe noi.
– Depinde, sunt cazuri când nu se evaporă, spune celălalt. Nu poţi să ştii niciodată. Şi mai e şi fumul de la maşini. Toţi au maşini. Nu mai e unul fără maşină.
– Să ştii c-aşa-i, nu se evaporă tot. Fumul e, fumul de la maşini. Dar să ştii că nu toţi au maşini. Numai ăia care fură…
– Da, da, da… care fură. Vezi, de aia comuniştii voiau ca un fel de ordine. Făceau într-un fel, adică: stai, măi, uşor, la rând, nu toţi odată, buluc. Păi dacă dăm toţi buluc, ce facem?
– Aşa-i, dar şi ăştia de acum au oameni deştepţi. S-au dus încolo, încoace, prin străinătate, s-au sucit, s-au învârtit…
– Da, asta-i clară, şi ăştia au oameni deştepţi, ce mai, şi comuniştii erau cam javre, nu?
– Păi, vezi, că nu prea poţi să ştii… Era câte unul mai al dracu’, cum era Trifan, îl mai ţii minte? Ăla de la planificare…
– Aoileu, da, ce jigodie, fura ciment cu frate-su, care era maistru. Şi mai avea un cumnat, şef de şantier…
– Erau alte salarii, ce mai. Dădeau ei salariile ? Le dădeau.
– Le dădeau, dom’le, ştatul era ştat. Asta a vrut Iliescu să facă… ştatul e ştat, nu se discută. A încercat el ca un fel de siguranţă, aşa, nu ca-n junglă, ca-n pădure.
– Da, era deştept, a văzut el că străinii se bagă peste noi şi a pus piciorul în prag, adică, bă, toate ca toate, dar de ştat nu vă atingeţi, e pâinea omului… Da’ şi el e cam javră, nu crezi?
– Asta-i bună, normal că este… El, cum să-ţi spun?! El îi ştia pe toţi, dinainte, ce mai…
– De aia cred că se băga mereu ăla, cum îi spune, cu cioc?
– Constantinescu …
– Aşa, Constantinescu… Îl tot înfunda cu una, cu alta, cică era profesor pe la facultate, treburi din astea. Dar era deştept, foc.
– Javră şi ăsta…
– A, bine, javră…
– Băga fel de fel de chichiţuri, că să vezi, că să nu vezi, că să crezi, că să nu crezi…
– Hm, nu vezi că acum cică Eminescu a fost aşa şi pe dincolo, că nu-i adevărat că făcea el şi dregea.
– Da, dom’le, aşa-i, cum ar veni gata cu bătrânii, nu se mai pune, noi suntem acum.
– Şi mulţi securişti, măi, prea mulţi, şi băieţi tineri nu alta…
– Păi, graniţele? Cine apară graniţa?
– A, da, normal, trebuie apărată. Acuma, ştii, şi băieţii ăştia îşi fac meseria, ăsta-i serviciul lor şi nu-i uşor, să ştii…
– Nu-i uşor, nu-i uşor, aici trebuie să ai pregătire, nu joacă. Astea-s treburi secrete.
– Da’ nici Eminescu nu era uşă de biserică, hai s-o zicem. Tu n-ai văzut cum făceau ăştia? Una-două, gata poezia, şi încasau teancu’…
– Toată nenorocirea eu cred că vine de la ăştia cu tarabe, cu chioşcuri, cu buticuri fel de fel… Fă, frate, un magazin mare, ca lumea, pentru toată lumea, şi gata, cu toate legile, nu aşa, care mai de care se dă mangroman. Un singur magazin, atât, şi să vezi cum nu se mai ceartă lumea.
– Cică unu’, Stanciu, are toată Brăila, auzi!
– Cum adică are toată Brăila? A cumpărat-o?
– Cică da, aşa zice lumea. Da’ poate-i capabil, nu? Băiat tânăr, nu?
– Ei, sunt, sunt mulţi băieţi tineri şi capabili. Nu-i vezi prin ziare!? Că premii, nu ştiu ce… Să facă! Şi noi am făcut la timpul nostru.
– Mulţi dintre ei sunt javre, să ştii.
– A, da, toţi, şi toată treaba pleacă de la televizor. Gata, măi, cu televizorul, întruna vă certaţi? Ne vede şi pe noi lumea. Şi ce zice?
– Şi ăştia-ş javre, care se uită… Nu vezi că toţi merg cu fotbalul, pe la stadion, fac ei aşa ca o discuţie, da’ lumea se uită, ce să facă?
– Da, se uită lumea, ce să facă? Poţi să stai în cur degeaba?
– Nu poţi, clar… Eu plec. Mă duc să mănânc.
– Păi şi eu plec.
– Vii mâine?
– Vin. De să nu vin?
– Pe jos?
– Pe jos. Stau în blocurile astea de aici.
– Bune blocuri. Durabile. De dinainte de Revoluţie.
– Bune, se făcea treabă, nu ca acum.
– Da’ se şi fura.
– Aoileu, da’ ce se fura, se fura ciment şi fier-beton cu camionul. Dacă dă un cutremur mai mare… toate blocurile astea la pământ.
– Praf se fac, dom’le… hai că mă duc!
– Mâine atunci.
– Mâine, mâine. Poimâine iau pensia.
– Pensia, da.
Articol semnat de Cristian Robu Corcan
Madi şi Onu Blog 
TOP GEAR ROMÂNIA
„Ne imaginăm România ca fiind o ţară plină de boi în care oamenii aruncă cu pietre în ţigani” … e descrierea cu care începe emisiunea, pe fondul unor imagini cu animale de povară, căruţe şi drumuri de ţară. „Să vii aici într-o maşină care costă 168.000 de lire e ca şi când ai apărea în Sudan într-un costum făcut în întregime din mâncare” , spun britanicii.
Apoi rămân însă uimiţi de numărul mare de maşini scumpe din Mamaia, modele noi de Ferrari, Porsche, Maserati. Secvenţa se încheie cu câteva cadre în care apare Dacia Sandero despre care cei de la Top Gear au râs în repetate rânduri în alte emisiuni. De data asta sunt mai blânzi, iar singura replică este …
” M-am gândit atât de mult în ultimii doi ani la această maşină încât am uitat unde se fabrică „
Jeremy Clarkson nu poate pronunţa numele Transfăgăraşan, despre care însă „oamenii vorbesc în şoaptă şi spun că e cel mai bun drum din lume”. Cu toţii pleacă apoi spre drumul montan, dar mai întâi au făcut întrecere pe autostrada Soarelui, în drum spre Bucureşti.
Au avut ceva probleme să găsească Palatul Parlementului, au mai oprit oameni care le-au desenat drumul iar James May e filmat silabisind fraze inutile dintr-un ghid de conversaţie englez – român: „Anul trecut pe vremea aceasta eram în Scoţia”, spre exemplu. Toţi s-au arătat uimiţi de cât de mare e clădirea, iar comentariile lor despre nebunia lui Ceauşescu se încheie cu …
” Stiaţi că pe unde mergea, frunzele erau pictate în verde ? „
James May a condus Dacia Sandero iar concluzia e că maşina e redusă la esenţă, nimic mai mult decât ce-ţi trebuie, „este o maşină veselă, superbă, simplă, onestă”, spune May, însa apoi „regia” a conceput un moment în care Sandero e puţin „şifonată” , după ce „din întâmplare” e lovită de un tir care dădea cu spatele.
Apropiindu-se de Transfăgăraşan, concluzia Top Gear este că au lăsat în urmă Romania modernă şi au ajuns într-o ţară „stil Borat”. Nu putea lipsi vizita într-un sat de ţigani cu drumuri neasfaltate unde pe lângă maşină treceau căruţe, iar copiii se jucau în noroi şi scriau cu degetul pe maşinile sport de sute de mii de euro.
Exotic este cuvântul care defineşte cel mai bine emisiunea: pe motiv că s-au rătăcit, toţi au dormit în maşinile sport şi au parcat „din întâmplare” la doar câţiva metri de barajul Vidraru. La sfârşit, accelerând puternic pe virajele Transfăgăraşanului, Clarckson e în culmea bucuriei …
” România, mulţumim că ne-ai primit, aş sta veşnic aici !!! ”
Sursa: Hot News
10 comentarii
Din categoria Fără categorie ..., No comment ...
Etichetat ca car, Dacia Sandero, masini, romania, top gear