Un subiect, care nu-mi face nicio plăcere, nici prin ce exprimă, ca aberaţie umană, nici prin amintirile de groază, pe care mi le declanşează. Este greu, să-ţi închipui un chip de înger de icoană, pe un trup statuar marmorean, capabil să-ţi răpească cel mai bun prieten.
Dintr-un grup de turişti elveţieni, l-a cunoscut pe Sorin, ghid de turism, în timp ce făceau turul oraşului Tulcea, ultima lor escală , în România. În etapa Tulcea era cuprinsă şi vizitarea Deltei. Nopţile de hotel, le-a petrecut cu Sorin, după ce, în clipa fatală el, i-a surprins privirea surâzătoare, plăcut impresionată de căldura vocii lui, pasionată de mirajul pe care-l conferă împărăţia apelor. S-ar zice că a fost dragoste la prima vedere deşi, eu i-am spus, mai târziu, blestem, la prima vedere. Totul s-a petrecut cu viteza dezastrului. Printre îmbrăţişări, sărutări şi declaraţii, de nestăvilit, au hotărât să rămână împreună, până la capăt. El, nebănuind, că acest capăt este necrezut de aproape. Nu ştiam nimic de drama care se desfăşura cu prietenul meu, până când, n-am primit un telefon, de la mama lui, plângând, să-i vizitez, că Sorin este în mare cumpănă. Când vii, îţi povestim tot, a fost încheierea convorbirii telefonice, încărcată de un dramatism, ce nu bănuiam să conţină în el, încărcătura tragediei. Când vii, afli tot; mi-au rămas în urechi, ca un semnal prevestitor de clipe funeste, vorbele mamei lui Sorin. Am ajuns cu trenul pe seară, când el, surâzător, ca întotdeauna, m-a aşteptat la gară.
Avea băiatul ăsta, un zâmbet cald şi prietenos, care-ţi împrăştia orice amărăciune, doar cât îl priveai. Iar când, cu o voce melodioasă, blândă, proteguitoare, fără tonalităţi înalte, parcă să nu deranjeze, începea să-ţi vorbească, erai învăluit de o senzaţie de încredere, ce n-ai fi dorit să se oprească, să nu te trezeşti din clipele de visare, în care te purtase. Am luat un taxi, şi am mers la el acasă; locuia singur, după ce îl părăsise a doua soţie. Fără să spun ceva, mi-a vorbit de Erika, noua lui prietenă; despre pasiunea care-i copleşise; că se hotărâse să meargă la ea, în Elveţia, unde părinţii ei deţineau o fermă zootehnică prosperă. Urma să renunţe la cariera didactică, unde ca profesor de fizică, era bucuria elevilor din clasele superioare. Deşi, relativ tânăr, călătorise şi predase mult în străinatate, de unde-şi însuşise maniera conversaţională elev-profesor, degajată, interactivă. Căpătase şi-şi dezvoltase deprinderea de a pigmenta lecţiile cu mici istorioare, de pe unde călătorise, aşa că orele lui erau punct de atracţie, în şcoală, pentru amatorii de istorioare interesante din lume.
Îl ascultam şi nu-i înţelegeam pasiunea cotropitoare, care îl înlănţuise, fără drept de tăgadă. Încercările mele de a-l determina să-şi tempereze înflăcărarea, au fost zadarnice. A abandonat totul, pentru o pasiune mistuitoare, fără nici o judecată: a renunţat la catedră, şi-a înstrăinat lucrurile şi a dispărut, spre blonda lui elveţiană, care, efectiv îi furase minţile. Câteva luni, mi-a scris, că este fericit şi nu regretă pasul făcut.
Apoi, corespondenţa, s-a rărit, şi nu mai avea entuziasmul primelor zile; după care, a încetat. Ca într-o noapte, spre ziuă, soneria de la apartament, să zbârnâie prelung. Trezit brusc, şi speriat, prin vizorul uşii, parcă îl văd pe Sorin. Nu-mi cred urechilor, când îi aud vocea. Deschid şi bunul meu prieten, se prăbuşeşte istovit, în hol, îngăimând ceva de genul că nu mai poate. Îl ajut să ajungă la pat, aproape adormit. Nu s-a trezit 48 de ore, de nu ştiam, dacă mai trăieşte. Am chemat Salvarea. După trecerea şocului, a catadixit să-mi spună, că într-o noapte, s-a trezit în pat, cu o femeie, între el şi blondă. Şocul, l-a distrus; s-a îmbrăcat în fugă, şi nu s-a oprit decât în tren. Au urmat momente grele. Întors, spre bucuria părinţilor, i s-a găsit din compasiune, un loc de muncă. Din şocul trăit, a dat în patima băuturii. Alcoolul în exces, i-a distrus ficatul. A sfârşit, în comă alcoolică, fără nicio şansă de revenire.
Ioan Ionescu – 09.10.2009
Madi şi Onu Blog 