Dorina,

Dorina este o internaută, care mi-a impus spiritual. Nu i-am spus, deși, vecinătatea ei, îmi impune rigori de viață, pe care, până să o fi aflat, nu le gândisem. Adică, printre altele,să scriu, pentru a-i place ei, necunoscutei.
Iar ea, necunoscuta, să mă înalțe, prin prețuirea ei, spre stima de sine, cea mai pură.
Dorina este un suflet, pe care, cunoscându-l , simți nevoia să trăiești vorba unui celebru jurnalist contemporan, cu care-și încheie reportajele.
-Vă sărut pe suflet!
Care o fi accepția sufletului, în zicerea sa, nu știu. Sigur este, că parafrazându-l, eu simt că o sărut pe Dorina.
Când scriu aceste rânduri, nu știu, dacă o cunosc bine, pe Dorina, dar cert este, că-mi vine să-l citez pe reputatul jurnalist.
Pentru că, o intuiesc capabilă și demnă de sentimente, care să merite, ca sufletul, să-i fie acoperit de esența aspirației celebrului jurnalist.
Voi încheia deci, cu
-Te sărut pe suflet, Dorina!
Onu

De demult

Este clar. Tot ce încep să scriu,trebuie să finalizez, și să public imediat.Altfel, totul se duce pe apa sâmbetei.Nu mi-e prea clar, ce este apa sâmbetei, dar dacă se vorbește, înseamnă că există.Este mai greu, cu echilibrul pe scaun, când mă apucă moțăiala. Echilibristica,în timpul acesteia, poate deveni periculoasă.
Dar, cu puțin exercițiu, pentru ieșirea de sub birou, merge.
Așadar, m-am trezit cu gândul la Steluța, colega mea de facultate. O brunetă sensibilă din a cărei vorbă molcomă, simți mireasma Indiei. Atât de aferată este Steluța, încât, atunci când povestește, te învăluie cu sensibilitatea ei indiană.
Și s-a căsătorit Steluța, cu un băiat frumos, Cristian, de la Institutul Mecano-Naval.Parcă rupt din soare, Cristian, a avut o soartă nemiloasă. Probabil, vreo zeiță din Mare, l-a vrut numai al ei, și l-a răpit, în adâncuri.Pentru Steluța, viața, n-a mai avut rost.S-a dus, să-și caute soțul, în brațele mării ingrate.
Este frumoasă viața în Liceu.Nu-ți pasă, când vreun profesor,enervat de șotiile tale, îți trântește câte un lăboi, de mai să-ți disloce capul adolescentin.Așa am pățit-o cu profesorul de franceză, un tip prețios, în timpul explicațiilor căruia, mă apucau entuziasmele copilăriei.
Lăboi, după care, am declanșat războiul rece, în entuziasmul admirativ, al colegilor. Teribilism, care m-a costat exmatricularea din Liceu.Noroc de tatăl meu,profesor-director,la o altă Școală gălățeană.
S-a rezolvat rapid, cu o condiție. Să mă apuc serios, de franceză.
Minunați, sunt anii tinereții.
Onu

Eșec

N-am mai deschis de mult, calculatorul!
Astăzi, sau sunt prea somnoros, sau ursitele nu mă ajută.
Pentru că, zadarnic, mă lupt pentru găsirea unei teme de scris.
Pur și simplu, inutil!
Defapt, tema există, este veche de când a fost creată Eva. Numai că are varii și capricioase forme de a ne învălui în faermecul plăcerii, încât, nu mai știm de noi înșine.
Mi-e dor de Eva mea!
Știu,că nu o pot întoarce, și simt că nu o pot înlocui. Mi-e imposibil să înțeleg Divinitatea în măreția SA Atotputernică.
Poate că, în aceasta constă diferența între noi și EA?
Poate de aci, provine nedumerirea copiilor față de propriii lor părinți, care le-au dat naștere?
Peste tot,taine!
Încerc să-mi încropesc un edificiu al cunoașterii, pentru mine însumi, dar simt că nu pot depăși Profundul mister al viului.
De fapt, la ce mi-ar folosi?
Oare minuscula celulă de bază, își pune problema rostului său, încearcă să-și înțeleagă existența?
Mai bine, mă las păgubaș!
La ce mi-ar ajuta înțelegerea propriei taine?
Onu

Păsări

Nu știu ce păsări, fac naveta Iași – București, dar dacă le-aș afla, le-aș ruga să-mi accepte un abonament permanent, pe ruta respectivă.
Și asta, numai ca să-i dau cu tifla , sorții care ne ține departe, unul de altul, pe doi timizi care nu-și iau curajul avântului necesar, al zborului către sine.
Onu

7.Amintiri

Uța,uța. cu căruța,refrenul bucuriei legănate în vise, pentru că o trăim în inocența ei ingenuă, fără să realizăm clipa.Delicat Omagiu, adus Mamei, Universului Feminin.

Felicitări, de tată! 🙂

Onu

Început

Mă apucă așa amintirile  …                  … În copilărie nu am avut leagăn,    doar câte odată,  mama aşeza o perină , pe picioarele ei obosite  și mă legăna  …                                            Era tristă ,nu mi-a cântat niciodată … Uneori lăcrima  …                              Apoi am învățat să mă agăț de poarta de la uliță                                      să mă legăn uța, uța,cu căruța,            și gândurile mele bezmetice,              de trecut și viitor, în pendula vremii. Cred  că mama lăcrima,          Amintirile se opresc…

Vezi articolul original 16 cuvinte mai mult

Universul

Azi, m-am trezit filozofând.

Cine vor fi fost primii cercetători ai universului?

Dar nu mi-a venit aşa.., nitam -nisam. Ci după ce am frunzărit o carte.

Ei bine, cred că primele întrebări introspective, şi le-au pus Apostolii. S-au întrebat, s-au gândit, şi primele răspunsuri le-au venit pe cale intuitivă probabil. O intuiţie dirijată de Forţa divină, presupun, că prea sunt covârşitoare adevărurile constatate. Astfel, în NOUL TESTAMENT al domnului nostru Isus Hristos, în Evanghelia după Ioan se spune, referitor la crearea universului:

1.”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu.

2.El era la început cu Dumnezeu.

3.Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut  fără El.

4. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor

5.Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n-a biruit-o.”

Şi aşa mai departe, pe parcursul celor douăzeci şi unu de capitole ale Evangheliei sale.

Sper că nu mai avem nevoie de alte dovezi !

Eu cel puţin, nu!

Pentru că, de ce n-ar fi o intuiţie asemenea lui:

Newton, privind atracţia gravitaţională;

Einştein, privind relativitatea;

Pasteur, privind microbii;

Fleming, privind antibioticele;

Edison, privind filamentul becului electric;

Paulescu,rivind insulina;

Aurel Vlaicu, privind primul zbor cu avionul;

Ana Aslan, privind longevitatea;

Capră, privind motorul auto cu aer;…, şi atâţia oameni deosebiţi.

Eu sunt convins, deşi nu mi-ar strica nişte explicaţii pe ignoranţa mea!

Dacă un cititor/cititoare, îmi poate adăuga un grăunte de lumină, îi rog să o facă la comentarii. Pentru că „la început a fost Cuvântul”…, nu-i aşa?

Onu