USL.

Mi-a  surâs ideea de social-democraţie  liberală(mamăăă ce vorbeee:-ca-n reclama puştiului cu Bancpost).

 Adică de USL.

Pe care o văd ca o năzuinţă spre binele social, aşa zis democrat, dar de care, prin promovarea virtuţilor iniţiativei liberale, să nu am nevoie.

După ce am  alunecat, şi am căzut zdravăn, fără să-mi fi rupt întregul, am observat, că  am început să gândesc creativ politic.

 Şi, nostim, mi s-a părut că aş fi bun şi de Ponta, şi de Crin.  Şi, de ce nu, chiar ministrul Educaţei. Adică, să folosesc prilejul dezăpezirii, şi ca şcoală, şi ca ajutor social  educaţional.

Ideea ,  repet, mi-a venit după căzătură, când mi s-a dislocat probabil, creierul, din convingerea că, n-aş fi de neatins, şi am privit mai atent băieţii cu lopata-n spate, dornici de dezăpezire, contra plată, se-nţelege, nu ca pomană social-democrată.

Ideea cred că ar pune în mişcare şi neuronii edilului, să ia iniţiativa social-democrată, cu feedback liberal:

E drept, m-aş burzului, că de-aia-l plătesc, să nu mă servească de pomană , dar în final, aş realiza, că totul în natură costă, şi m-aş comporta mai natural, mai civilizat, cum ar gândi-o şi i-ar zice japonezii, nordicii, beneluxanii, elveţienii, americanii.

Ideea poate nu-i pe plac. E poate şocul de la căzătură, dar un şoc precum al meu, nu-i-ar fi rău, românului, obişnuit  în toate, cu mură-n gură.

Onu

PONTA SPERIAT.

Speriat ca un copil,

Ponta, devenit adhoc, „bărbat”

Pe prefectul de Buzău, marţi spre seară, l-a schimbat.

O fi bună mişcarea , dar zău,

Ce a greşit prefectul de Buzău?

Că unui  echipaj  de ziarişti  naivi,

În ţeastă, nevenindu-i pe loc, întrebări binegândite?

Şi-a închipuit, că eu, am gust de ţaţă,

Să ştiu nume de sate-n zăpezite,

Ca să am ce spune-n piaţă?

 Sărman popor, cu-aşa produşi, parlamentari în devenire

Nu mă mai miră, coabitarea.

Băsescu, este tare, oricine, orice-ar zice

Nu se împiedică, naiv, de obrăznicii complice

                             Onu

Iisus, de lângă noi

Motto:”Eu cred cu tărie, că putem trăi pe pământ, aşa cum ne-a învăţat Iisus şi că o mare bucurie va veni în lume atunci când omul va asculta porunca Lui:”Iubiţi-vă unul pe celălalt” “-Helen Keller.

Va veni, pe naiba, cât timp nu ne vom schimba atitudinea indiferentă faţă de învăţătură.

Iar la această schimbare, ne îndeamnă dascălul/ Iisus de lângă noi, din învăţământ.

Iluzia, că făcându-ne doar cruci, fariseice, ca şi cum Dumnezeu ar fi un naiv, să ne dea pe gratis(fără efortul conştient, şi devotat faţă de Divinitate, din partea noastră) şi fără a ni se deschide energic, ochii şi de către biserică, ne va menţine într-o înapoiere permanentă.

Nu cred în iluzia crucii, decât după ce-mi fi voi fi îndeplinit obligaţiile naturale, faţă de propria-mi evoluţie, când nu voi mai trândăvi, aşteptând mila Domnului.

Îmi stau pildă, japonezii, nordicii, beneluxenii, americanii, (prin rezultatele muncii strămoşilor lor imigranţi, care prin simplul fapt al imigrării, au ascultat porunca Domnului, spre acţiunea fertilă).

 Scriind acest crez, îmi amintesc o anecdotă foarte sugestivă, vizavi de conţinutul postului.

Sună cam aşa: Cineva, cu accente sfâşietoare, se ruga Domnului, să-l ajute, să câştige şi el, măcar o dată la Loto, să scape de necazuri.

La care, Domnul, cu imparţialitatea-i cunoscută, i-ar fi răspuns neutru:

”Dragul meu, te înţeleg foarte bine, şi te ajut, dar, te rog şi eu ceva:

    “cumpără şi tu, măcar un bilet, la Loto!”

 Evident, sper, un alt mesaj cristic, din lumea anecdotei, după care ne prăpădim atât de mult,  chiar în detrimentul faptei.

                                                                          Onu

 

CU TRONC

Pe motiv de gelozie, iubita mea greu de uitat,

Când altul, cu tronc, i-a picat,

Pretextând aprig, infidelitatea, la el, a şi plecat.

Nu-mi părea rău,

De doar  pleca, şi laptopul, îmi devasta

Dar îmi lipseşte vorba ei,

Gonflată, fără de temei

Ce-adânc în suflet mi-a intrat.

Nu mai pot crede, să nu fiu darul minunat,

De domnul dat, când ea,

În nevoie de iubire, s-a aflat.

Mi-e imposibil să mai cred

Că  frumoasele ei rime vii,

Nu sunt decât măiestre artificii

Ca-n vorbele-i mie transmise.

Să-i fie oare-n fire, nevoia de a amăgi,

Servind cinice iluzii?

Mi-e trist, să mă gândesc ades,

La chipul ei angelic.

Ce tot mai mult încep să simt,

Că este un sălaş demonic.

              Onu

DEMOCRAŢIA

Adeseori, m-am întrebat

Ce virtuţi  omeneşti, deţine democratia

 Azi.., cred…,  am înţeles:

E simplu: ” întoarce mulţimii, copilăria”.

Spiritul de turmă, sau vorace haită

Ca la un semn, vibrează, şi totul demolează

De piatră peste piatră, nu mai fiinţează.

Azi,mi-a venit ideea,

Privind trist, cum femeia, diafană făptură,

Devine în mulţime, penibilă structură.

                        ***

Se ştie din Geneză, de la Potop încoace

Că vremea rea  pornită, multe surprize face

Spre pildă, azi…,  în gloata de la gară,

O doamnă  elegantă,  întrebată de reporter,

Despre întârziere, ce părere are, răspunde iritată,

Spurcându-şi plin de ură Patria, cu neghiobia:

”Ce ţară mai e şi-asta…, România?”

                       ***

Convins sunt, că de tipa, singură era,

Creierul ei limbic, nu se mai trezea!

                    Onu

ŢOAPĂ

Afară ninge-nvolburat

Iar eu sunt tare-ngândurat

De când Iovan s-a prăpădit

Totul în mine-i răscolit.

Aşa de pildă, am aflat că sunt o ţoapă,

După avânt-mi jalnic, exprimat.

Se ţin discursuri patriovane

La cernite pentru el, chiolhane.

Nu cred că s-ar fi bucurat,

La fastu-nmormântării mediatizat.

Onest şi pur cum l-am ştiut

Tot tărăboiul meu, l-ar fi durut.

El, nu ştie, însă, bietul,

Că-n toate, sunt  de vină numai eu,

Cu moştenirea mea, de surghiunit roman,

La capăt de imperiu aruncat

Tărâmul demn, al Romei, să-l fi păstrat curat.

                        ***

Afară, tot mai ninge-nvolburat,

Dar eu am cugetu-mpăcat

Revolta.., sincer, de a-mi fi descărcat.

                      Onu

VIBRAŢII

Azi noapte, am început să citesc trilogia SECRETUL,  DE Rhonda Byrne.

Primul volum, „Însemnări zilnice”.

La prima impresie, cartea vorbeşte despre Legea Atracţiei. În esenţă, după ce afirmă că Universul este vibraţie, şi noi, ca elemente componente ale acestuia, suntem tot vibraţie de diferite intensităţi.

Şi interacţionăm cu alte vibraţii, după legi specifice.

 În consecinţă gândurile sunt tot vibraţii, şi interferează cu starea vibratilă specifică a fiecărei entităţi universale.

În concluzie, Legea Atracţiei, este un lucru tot atât de veridic, precum Legea Gravitaţiei, şi constituie probabil o descoperire intuitivă a unei minţi mult mai matematice decât a lui Newton, Planck sau Einştein.

În accepţia autoarei, teoria,  dezvoltată şi aprofundată, cu un rafinament specific feminin,  se extrapolează la nivel teritorial, cum cred că a încercat să o spună Jack London prin titlul cărţii Chemarea Străbunilor.Anume, că fiecare purtăm în fiinţa noastră, la fel ca un diapazon, gama vibraţiilor locurilor natale.

Pe parcursul lecturii, autoarea recomandă pauze de reflecţie asupra noastră înşine, fapt deosebit, pentru conştientizarea teoriei respective.

Hoinărind cu gândurile în aceste pauze, am găsit o legătură veridică, între mine şi sorgintea mea. Ca o confirmare a teoriei.  Spre exemplu, în copilărie, visam să devin cioban. Nu-mi explicam această năzuinţă.

După  mulţi ani am aflat de originea mocănească, a bunicului meu patern, din ciobanii din Mărginimea Sibiului, stabiliţi  prin transhumanţă în câmpiile mănoase ale Dobrogei.

 În posturile Nunta I şi Nunta II, am relatat episodul descoperirii genealogiei mele paterne, ardelene.

Translând pe triadă:”trup-minte- suflet”,  de la minte, la suflet, am mai remarcat  ceva, destul de interesant.

În virtual, m-am ataşat copleşitor, de bloggeriţe  tot de vibraţie ardeleană.

Din motive de discreţie, voi vorbi relativ criptat. Şi privind pe hartă, observ vecinătăţi ademenitoare pentru susţinerea teoriei Legii Atracţiei.

Judeţul Sibiu, se învecinează cu judeţele Mureş, Hunedoara şi Alba,  iar aria cuprinsă de mine, ca o anvelopă emoţională, se încheie cu judeţele Maramureş, Satu-Mare şi Bihor.

Pentru a evita confuzii perturbatoare, menţin că” ataşamentul” pentru mine, nu are o semnificţie strictisim masculină.

Ea este o trăire complexă, exprimând emoţiile bucurie, năzuinţă şi speranţă.

Pe linie maternă, domeniul vibratil, acţionează absolut identic.

Dar cred că sunt şi interferenţe directe, cum ar fi faptul, că la Iaşi, funcţionând ca asistent universitar, s-au suprapus şi clipe personale, de neuitat.

Dacă o noapte de lectură, din primul volum al cărţii, mi-a prilejuit atâtea  motive interesante de reflecţie,  înclin să cred că lectura trilogiei, va oferi oricui, un orizont mirobolant asupra propriei vieţi.

Onu

BUSU

Motto:”Dacă nu îndrepţi un rău, el se va face îndoit”-Cugetare antică

I se zice Busu. Prezintă vremea, la Protv. Eu îl consider un spiritual, erudit.Pentru că este la bază, actor.Cum de a ajuns să pezinte vremea la tv. nu ştiu, şi poate că nici nu este problema mea. Chiar dacă indiferent ce spune, şi vremea ascultă de legile implacabile ale naturii, Busu, îşi face conştiincios datoria.

Azi, însă, a călcat în străchini. În accepţia mea de telespectator.

Dar ce mi-o fi venit, de  căşunez pe bietul omuleţ?

Simplu, mi-a insultat aşteptările de la un individ , în dublă ipostază educaţională: ca actor, şi ca personaj de largă audienţă, ale cărui opinii mă pot educa, sau mă pot influienţa negativ comportamental.

Concret! La Ştiri, venind vorba despre arestarea unui infractor, care se distra intrând în calculatoarele personalităţilor publice, şi făcând publice secretele aflate, fata respectivă de la ştiri, şi-a exprimat opinia, că bine ar fi să i se dea o condamnare cu executare, să înveţe să respecte legea.

Brusc, este întreruptă de o întrebare, absolut inoportună, în opinia mea.

„Şi care-i problema ta, că a încălcat legea?”

Rostită de cine credeţi?

De eruditul nostru actor.

 „Mai bine fii atentă la ce vorbeşti pe net!”

Şi care-i problema mea, veţi gândi!

Păi, este, că la o oră de maximă audienţă-dimineaţa, când toţi ascultăm ştirile despre vreme, s-a acţionat asupra subliminalului meu, că am liber la orice comportament delictual, sau, mai mult, că n-am obligaţia civică de a-mi exprima dezacordul, faţă de asemenea situaţii.

Probabil pe acelaşi concept etic(„nu-i problema mea!”), nu au reacţionat trecătorii, faţă de delincventul, care a răpit o tânără, pe calea Dorobanţi, lângă localul Perla, pentru a o viola.

Penibil, Busu!

Penibil, Pro tv!

Onu

SUFICIENŢA

Motto:”Repetitio est mater studiorum-Aforism latin

Azi, iar nu sunt în formă. Dumnezeu să-l odihnească, pe Adrian Iovan.

Dispariţia lui tragică, mă face să cred, că există DESTIN.

 Eu înclinam să cred, că de aşa zisa Karma, adică de conştiinciozitatea îndeplinirii a tot ce trebuie, depinde existenţa, mai bună, sau mai puţin bună, a lui homo sapiens.

Dar, probabil, că există o „eteroKarma” ,(precum Infernul, vizavi de Eden)  de care depind, binele şi răul celorlalţi.

Pentru că, dacă nu asistam, la  o succesiune de imbecilităţi, care să nu reuşească localizarea victimelor, drama, nu ar fi avut loc.

De aceea pe lângă ruşinea ”fricii lui Ponta”, în complacerea coabitării, mă gândesc la laşitatea USL-ului , de a pune piciorul în prag, pentru a începe eradicarea mediocrităţii  române, indiferent la ce nivel, s-ar afla.

Probabil, există o percepţie intimă românească, a „propriei ineficacităţi  oficiale”, determinantă pentru „înţelegerea şi tolerarea compromisului”.

În acest punct, înclin să-i dau dreptate lui Mihai Gâdea şi echipei lui intransigente, că dacă vinovaţii, nu-şi asumă răspunderea, Premierul  , să mai reflecteze, dacă nu este cazul, să mai vizualizeze responsabilitatea GUVERNĂRII, la care cred că destul de superficial, s-a angajat.

IAR, în următoarele cinci minute,orice s-ar întâmpla, să declanşeze Big-bangul AUTOEDUCĂRII, indiferent de MORGA specifică semidoctismului românesc.

Acel „Repetitio est mater studiorum”, regula de viaţă a cuceritorului lumii, poporul roman şi a oricărei performanţe umane!

Să învăţăm, până scăpăm de „blestemul suficienţei!”

Onu

PERLE 2

Părinţii Maiei, s-au gândit, că dacă la grădiniţă există posibilitatea  ca ea să înveţe să schieze, ar fi păcat, să nu valorifice oportunitatea respectivă.

Zis şi făcut, iar după ce au discutat şi cu Maia, au pornit la treabă.

Personal, am aplaudat gestul, în sinea mea. Sunt de părerea că orice facilitate a vieţii trebuie valorificată, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea şi consolidarea personalităţii individuale.

O colectivitate alcătuită din indivizi cu personalitate, va fi indiscutabil, una puternică, de suces în viaţă.

Personal, n-am să ascund faptul, că părinţii, deşi crescut în domeniul Împărăţiei Apelor, nu m-au lăsat să învăţ să înot, inculcându-mi teama de moarte, prin înec.

Iar complexul de limitare, faţă de ceea ce pot face mulţi, este cumplit.

 Aşadar, prima lecţie. Totul normal, entuziasm, promisiuni de acţiune reuşită.  La lecţii, este misiunea tatălui, să o ducă.

Într-o zi însă, stop. Maia refuză să-şi mai pună schiurile.  Nici tatăl, nici instructoarea de schi, cu care se şi împrietenise, nici avertizmentele cu pedeapsa închisului în cameră, nu au avut vreun rezultat.

Întorşi acasă, urmează aplicarea pedepsei, încuierea în cameră.

Un gest simbolic, de fapt, pentru că, tatăl, se ascunde în cea mai îndepărtată cameră, să nu audă urletele de plâns, în rafale, ale Maiei, plângându-i de milă.Mama, suportă tot acest supliciu, de partea cealaltă a uşii, plângând la rându-i, în disperare.

 Dar regula e regulă, şi Maia trebuie să ştie că trebuie s-o respecte, chiar pentru binele ei personal.

Iar Maia, intuind parcă jalea de după uşă, îşi continuă recitalul de plâns spasmodic, nuanţat cu nişte acute,  că mama nu mai rezistă, şi-i propune tatălui, să   întrerupă „spectacolul”.

El îi aminteşte regula, dar decid, că poate nu e bine să exagereze.  Se apropie de cameră, şi mama intră, cu lecţia moralizatoare.

Maia, i se aruncă în braţe, aşa că de emoţie, nu vede hainele împrăştiate peste tot. Îi vorbeşte despre faptul că nu a procedat corect,  la lecţie, când observă dezastrul din cameră, şi sare în sus:”măi mamă, ţie-ţi place ce mizerie ai făcut aici?” strânge imediat totul, altfel, mai stai pe atâta, încuiată!”

 -Mai stau!, după care:

”tataaaa, vino să te pup, ca să mă ierţi!”

Pufnind în râs, dezarmată, mama iese val-vârtej,  din cameră.

Mai târziu, cu ajutorul neprecupeţit al Maiei, a încercat puţină ordine, prin camera devastată.

Acu, după ce am încercat să redau povestirea părinţilor Maiei, mă gândesc, puţin invidios, la ce adevăr filozofic, a rostit Mala, în comentariul ei de ieri:

„Hehehehe…un cine-verite e viata cu Maia, bag sama ! Meritorie trebusoara pentru spectatorul la distanta!

Ca cel implicat direct in problema, siracu’, stie ce ponoase are de dus!”

 

Într-adevăr, ce ponoase sufleteşti,au de dus părinţii Maiei, din “pedepsirea” ei, este de neînchipuit.

Onu