Arhive lunare: Octombrie 2010

MILICA

Motto: ”Eşti stăpân pe capul tău, ori la bine, ori la rău”. – Proverb românesc

O poveste tristă, dureroasă, cum nu se poate imagina, viaţa Milicăi, sora mea cea mai mare, fiica din prima căsătorie a mamei. Tristă, cum nu şi-a dorit nimeni să fi fost; o tristeţe asupra căreia reflectezi zadarnic ! Deseori, m-am întrebat, care să fie cauza comportării ciudate, a unor copii, crescuţi sub acelaşi acoperământ sufletesc părintesc, fără nici o altă discriminare, decât propriile percepţii absolut exacerbate de o sensibilitate excesivă. De fapt, particularitatea Milicăi, era un fel de neîncredere în propriile rude, motiv pentru care, se simţea parcă mai bine printre străini.

Ciudată, pentru că, noi, ceilalţi copii, simţeam bucuria petrecerii timpului, în familie, unde  sfârşitul de săptămână, era prilej de încântare sufletească, datorită grijii mamei, să ne simţim cât mai bine, în caz  că nu mergeam în vizită la cunoştinţe din comună. Uneori, m-am întrebat, dacă motivul, ciudăţeniei preferinţei Milicăi, nu era firea destul de ironică a tatălui nostru, fire care mă deruta şi pe mine câteodată, deşi am înţeles mai târziu, că nu-şi dorea acest fapt.

Chiar dacă era un dascăl erudit, cu fire de artist – cânta emoţionat la vioară, scria literatură şi organiza serate şcolare, în care nu lipseau piesele de teatru, folclorul – cântece, dansuri populare şi scânteierile specifice umorului şi înţelepciunii noastre populare. Dar înclinaţia către glumă şi ironie, era un obstacol greu suportabil, în relaţia tată-copii.

Cu durerea în suflet, pe care o trăiesc pentru Milica, îmi vine să strig în lumea largă,  să mă audă toţi cei , care sunt şi vor fi părinţi:  ”Părinţi, nu vă complexaţi copii, nu le ştirbiţi bucuria încrederii în propriile lor forţe, nu-i dezarmaţi in faţa obstacolelor vieţii, printr-o ironie, dusă la neînţelegere de către sufletele lor în formare; nu abuzaţi de glume, ce nu pot fi înţelese; nu insistaţi în a vă impune personalitatea stresantă, ca pe o povară complexantă, care le poate ştirbi dureros şi tragic, viaţa în pregătirea pentru vicisitudinile la care va fi expusă !”

Poate că aşa a fost soarta Milicăi: să pătimească de copil, să creadă că în viaţă i se cuvine prea puţin, să se mulţumească modest şi răbdător până peste poate, lipsită de îndemânarea necesară să-şi exprime dorinţa fără drept de refuz, fără bucuria copilăriei neresemnate; cu impresia că n-are dreptul să-şi pretindă măcar iluzia unor fantezii copilăreşti.

Trist, dureros de trist s-a petrecut viaţa Milicăi. Iar sfârşitul …, sfârşitul, …fulgerător si tragic. Interesant şi revoltător, cum un început promiţător, pornit într-o frumoasă lună pariziană de miere, avea să se spulbere în neputinţa abţinerii de la plăcerile alcoolului. Poate zămislită într-o clipă de nesăbuinţă a unui soţ alcoolic, poate într-un imbecil iureş al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenţă neinspirată a unui părinte, având probabil propriile sale frustrări; toate aceste “poate” la un loc , parcă s-au învălmăşit în firea fragilă şi delicată a Milicăi, făcând din ea victima uşoară şi sigură a unui sfârşit tragic, datorat inconştienţei unui soţ bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool.

S-a  întâmplat într-o noapte geroasă de iarnă. Au inceput de cu seară să bea. Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumbă involuntar unui copil, nu s-a gândit că dacă îi va ţine tovărăşie la băutură soţului său, acesta îi va aprecia gestul cu o invitaţie de a ieşi din casă, când organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea băuturii. Ea, sumar îmbrăcată, nu a rezistat gerului şi a intrat in casă, implorându-l să o lase să se încălzească puţin. El, bestia, a început să o bată, cu un lemn de la soba de încălzit; şi după ce ea şi-a pierdut cunoştinţa, a continuat s-o lovească în neştire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutantă, ucigaşul a anunţat-o telefonic pe sora noastră Geta, că nu ştie ce are Milica şi să meargă la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexării, prin pierderea simţului realităţii, la care duce o educaţie, eu am să-i spun blând, nereuşită.

Deşi locuia  nu departe de sora noastră, Milica, nu s-a gândit să se ducă la ea, să prevină tragedia. Îngrozită de presimţiri sumbre, Geta şi-a luat în fugă o haină  şi a alergat  spre casa Milicăi. Spre meritul tăriei ei de caracter, nu a leşinat văzându-şi sora neînsufleţită. Bestia o spălase cu sânge rece de sânge şi o aşezase în pat. Nu reuşise însă, să înlăture urmele înţepăturilor lăsate de cuiele din unealta crimei – o şipcă din lemnele de la sobă . Sunt ani buni de atunci. Mă îngrozesc şi mă minunez de tăria sufletească a Getei. Cu vocea înecată de plâns, i-a spus: ”ai omorât-o în bătaie!”  Şi-a sunat o colegă al cărei soţ lucra la Poliţie; apoi a chemat Salvarea. Totul s-a derulat aproape ameţitor de iute. Pe ucigaş, l-a luat Poliţia, după o bătaie – pe loc, soră cu moartea, el nevoind să-şi recunoască fapta criminală. Mi-a povestit Geta, din relatările prietenei ei. Revoltaţi de spectacolul corpului neînsufleţit al Milicăi, poliţiştii au făcut primul act de justiţie, până când bestia a relatat totul: i-a cerut să bea alături de el, şi când ea n-a mai rezistat, a dat-o afară, jignit că-l refuză. După ce a plâns un timp la uşă şi nu a mai rezistat frigului a intrat; implorându-l,  s-a încleştat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat,  şi a lovit-o în neştire până nu s-a mai mişcat. A spălat-o, a pus-o în pat şi a chemat-o pe Geta.

Ucigaşul a primit 17 ani de detenţie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea …

Acum, retrospectiv, mă întreb: dacă  ar fi avut o altă viziune asupra vieţii asupra încrederii în sine, Milica ar fi acceptat o convieţuire cu un beţiv ? De fapt, este condiţia reprobabilă, pe care o suportă multe femei, poate victime ale aceluiaşi complex al depersonalizării ! Respectul de sine pe care-l incumbă conştiinţa de sine, ar fi pus-o măcar pe gânduri asupra statutului său de viaţă ?

 PS: Răspunsuri imposibile; doar supoziţii inutile. Multe femei, nejustificat, suportă vitregia consecinţelor entuziasmului pripit, al iluziei ! Rămân totuşi la convingerea că o educaţie adecvată în familie, “cei şapte ani de acasă” constituie condiţia necesară şi obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viaţă normală, civilizată. Am simţit în propria-mi viaţă, nevoia unei educaţii a încrederii în sine, a consolidării suportului  din tine însuţi, ca o trambulină de lansare în vâltoarea abisală a vieţii. Dar despre asta, mâine, în lumina altei stări sufleteşti.

? Onu Ionescu

Anunțuri

49 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin

M’s Animation – A Candy Affair

 Happy Halloween !

By aniBOOM Animation !

20 comentarii

Din categoria Animaţie

Tortura Vrăjitoarei de Halloween !

Ingrediente:

300 g de făină
100 g unt
100 g de miere de salcâm
50 g zahăr
– 2 linguri pudră de cacao
250 g iaurt
3 ouă
o linguriţă de bicarbonat
un praf de scorţişoară
zahăr pudră
coajă de portocală confiată pentru decor
un praf sare

Amestecăm mierea, untul şi pudra de cacao  într-o crăticioară, la foc mic, până se topeşte bine untul, apoi lăsăm compoziţia să se răcească un pic. Separat, într-un bol, punem făina, praful de sare, zahărul, bicarbonatul, iaurtul şi ouăle, apoi cu un mixer  se omogenizează şi se adăugă peste compoziţia de unt, miere şi cacao. Ungem forma de tort cu unt şi o tapetăm cu hârtie pergament cu diametrul de 20 cm. Turnăm amestecul în formă şi îl coacem la 180° /40 minute. Lăsăm tortura să se răcească apoi o pudrăm cu zahăr şi o ornăm cu fructe confiate.

 

 Poftă bună !

26 comentarii

Din categoria De mâncat ...

De ce a picat moţiunea ?!

Motto: ” Guvernul Boc e perceput ca mai mult decât prost, nemulţumirea populară se transformă în ură.” – Cristian Tudor Popescu

Actuale şi profetice cuvinte, în motto …

URA, emoţional…, superlativ absolut ! Dar, Dispreţul ? Unde s-ar plasa ? Este ce simt eu, vis a vis de Opoziţie ! De ce nu fac, ce recomandă Puterii, când ei sunt pe acelaşi calapod ? Se spune că Viciul, nu-i viciu destul, până nu e şi Fudul ! Dar ce-i Fudulul ? Acelaşi, cu Impotentul !

Ştie că nu poate, dar nu recunoaşte, nu renunţă. Mai face o Moţiune ! Doar n-a pierdut decât o bătălie, nu şi Războiul ! Încep, cu amărăciune, să înţeleg psihologia suficienţei. ”Mai este timp!” Nu o pricep pe cea a Puterii. De a le da mură-n gură, ce să spună ! Sau, le face un test de inteligenţă ?

Concret, Puterea, i-a cerut Opoziţiei, să spună, ce ar face, ce măsuri ar lua, pentru redresarea Finanţelor Tării ?! Ce era aşa de greu ? Principial, programatic, sunt necesare câteva măsuri imediate. Chiar la mintea prostului care mă simt ! Şi sper că nu arăt atât de catastrofal, deşi nu-s Parlamentar !

Deci …

1. AUSTERITATE, la GUVERN, şi PARLAMENT ! (Au, la ei, la parlamentari, dar nu mă vor vota, că le reduc “tainul lăcomiei”!).
2. ERADICAREA ECONOMIEI SUBTERANE !
3. SUPRIMAREA INDISCIPLINEI FISCALE ! Fără datornici fiscali; ca-n America, Germania, şi alte civilizaţii !
4. DOMNIA LEGII ! (Dura Lex, Sed Lex!). Doar aşa, ne vom CIVILIZA, vom realiza SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTONiccolo Machiavelli !
5. Şi câte-or mai fi, prin cele GRANDOMANE locaţii !

PS: Oare, să nu aibă Opoziţia, cunoştinţă, de aceste probleme ? Sau, ca şi Puterea, nu vrea să le rezolve, ci doar să acceadă la Bucate ! Ştiu, e un test de sinceritate, dar poate răspunde Opoziţia ?!

? Onu Ionescu

45 comentarii

Din categoria Politică

Căutare …

În aşternutul de spital,
Sufletul, captiv, filozofează …

Ce resorturi mă împing,
Spre Acelea care, din datorie,
Pe mine mă veghează ?
Sa fie oare ancestrala,
Legătură maternală ?
Sau paiul pe care îl atinge,
În disperare, Insul ce se stinge ?
Dar, când pericolul dispare,
Ce mă reţine la externare ?
Ce oare mă-ncleşetează,
Cu fir de suflet şi de sânge ?
Recunoştinţă ?
Regăsire de sine ?

Sau Disperare,
Nevolnic descătuşată ?
Şi, neînstare să îşi reintre,
În firea iar revigorată ?
Sau necunoscuta făptură din mine,
Ce spre Păcat, perpetuu tinde ?
Dar ce-i Păcatul ?
Dorinţa ce şerpeşte mă cuprinde,
Facandu-mă să uit, că sufletul,
De-acasă, ce langă mine, la greu, a pătimit,
Aşteaptă fericit să mă revadă ?

P.S. Compusă înaintea unei externări, la pasiunea făcută pentru îngerul în halat alb !

? Onu Ionescu

8 comentarii

Din categoria Credinţă, Poezie

BIBLIOTECARA

Motto:  ”Dacă înlături iubirea şi gingăşia dispare tot farmecul vieţii”  – Cicero

Plăcerea lecturii, deseori, nu se rezumă doar la a citi, ci şi la a povesti ce-ai citit, ce cărţi şi locuri noi de lectură ai descoperit, cum se prezintă, şi câte altele. Aşa, bunăoară, un prieten, îmi povesteşte, că fiind cam zgârcit, nu-i place să cumpere cărţi, şi merge la biblioteca de cartier de unde le împrumută. Deşi, spune el, prezintă inconvenientul că trebuie să-ţi programezi un anumit timp de lectură zilnic, de care uneori nu dispui, aşa că farmecul lecturii este ştirbit de graba cu care eşti nevoit să termini cărţile împrumutate.

Dar, pe lângă acest inconvenient, mai prezintă însă un aspect, pe care mulţi nu ştiu să-l valorifice: emoţia estetică declanşată de  prezenţa unei Bibliotecare plăcute, care reuşeşte să stimuleze setea de lectură, prin amabilitatea ei, prin capacitatea de comunicare şi prin interesul pe care-l dezvoltă asupra cărţilor fiecărui abonat al bibliotecii. Este, pur şi simplu, o infuzie de bucurie,  ce are loc în timpul schimbului de impresii asupra cărţilor ce-i  trec prin mână.

 Aşa, am trăit o întâmplare, foarte interesantă …

– Bine, care-i întâmplarea, îl intreb eu, grăbit să ascult, o poveste, care mi s-a părut că mă va scoate plăcut din frământarea curiozităţii mele. 

– Nu mă zori, lasă-mi savoarea retrăirii clipelor despre care-ţi voi vorbi.

– Înţeleg bine, este vorba despre ceva care te tulbură încă după mulţi ani ?

– Poate  glumeşti, sper, dar te asigur, este vorba despre ceva la fel de frumos, ca însăşi sinceritatea, în toată splendoarea ei. Oricum, şi acum, după  mulţi ani, retrăirea momentului, reînviată în subconştientul meu, îmi îmbujorează obrajii; simt nenumarate înţepături, care-mi înfioară toată fiinţa.

 Astfel, mi-a povestit cea mai ciudată păţanie personală intimă, din care transpare misterul fragilităţii eternului feminin sau poate, a tăriei sale. Şi, ca să nu te mai ţin pe jar, lucrurile s-au petrecut aşa …

Ca de obicei, m-am dus la bibliotecă, să cer nişte cărţi, despre care auzisem de la colegi, că nu trebuie ratate. După restituirea cărţilor împrumutate, şi schimbul de impresii cuvenit, solicit cărţile pentru care venisem.

Fiind oarecum de-al locului, obişnuiam să mi le aleg singur din rafturile doldora de cărţi. Faptul în sine, făcea parte din ritualul vizitei la biblioteca respectivă. Trebuie să-ţi spun, că era  vorba de un spaţiu destul de redus, din două camere, cu câte trei rânduri de rafturi lungi de circa trei metri fiecare, la o distanţă  de până la un metru, unele de altele. Cărţile, tot mai numeroase, în timp, erau îndesate unele în altele şi chiar suprapuse, aşa încât nu era uşoară găsirea sau scoaterea celor alese pentru împrumutul acasă.

Întreb în care din rafturi să le caut, intru în spaţiul numit şi încep să mă uit după titlurile dorite. Fără nici un spor însă. Lumina palidă a becului din tavanul încăperii, nu-mi asigură vizibilitatea necesară citirii titlurilor. Depăşit şi jenat de propria-mi nereuşită, am rugat-o pe bibliotecară să mă ajute. Îndatoritoare, şi plină de zel, s-a dus direct spre cartea dorită. În graba răspunsului rugăminţii mele, probabil considerându-mă una  cu rafturile familiare ei, nu a apreciat bine spaţiul de trecere  pe care prezenţa mea il micşorase, aşa că,  întinzându-se după carte, m-a dezechilibrat vizibil …

Nu stiu ce mi-a venit, dar în timp ce-şi prezenta scuze pentru incident, i-am cuprins faţa în mâini şi am sărutat-o cu toată neîndemânarea momentului. Surprinsă parcă de neprevăzut, mi-a raspuns la fel de neaşteptat, dupa care, cărţile au fost martori înmărmuriţi şi discreţi ai unor scene fierbinţi cum poate doar în paginile lor se găseau.

Învolburarea a fost de-a dreptul inconştientă; nu ne-am pus o clipă problema că uşa era descuiată şi puteam fi surprinşi de vreun cititor întârziat. A fost începutul unor momente periodice, spasmodice şi tăcute, după care, eram alte fiinţe. Totul a durat ani şi ani, până când biblioteca şi-a încetat existenţa, prin demolarea clădirii în care era găzduită.

Aş mai spune, că misterul eternului feminin mi s-a revelat după câteva întalniri, când n-a mai rezistat: ”ştii, mi-a plăcut tare mult de tine şi de felul tău de a fi; te doream, dar nu îndrăzneam să-ţi spun; mă temeam să nu gândeşti necuviincios despre mine”. ” Oricum, dacă mi-ai fi spus că mă placi, te-aş fi respins înciudată şi dezamăgită”. ” Gestul tău hotărât, cu adevărat bărbătesc”, i- aş zice, mi-a spulberat orice ezitare; şi mă simt împlinită !”

 – Îţi imaginezi, ce copleşit am fost eu ? Se pot oare uita asemenea momente ? Orgolii fericit împlinite, am gândit eu, impresionat de cele auzite, fără să spun ceva, spre a nu tulbura farmecul clipei …

? Onu Ionescu

35 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

ARGOU POLITIC

Motto: ” Ce folos de statul tău; Dacă ţi-e năravul rău ? ”

Orice politician de la noi, mare sau mic, se distinge neapărat, prin calităţi specifice. Un exemplu concludent, îl oferă „Pistolarii Politici”, Iliescu şi Băsescu.

 I-am notat cronologic …

Primele gloanţe cu efect le-a tras Ion Iliescu: ”nişte golani”, “măi animalule!”. A continuat Traian Băsescu… ”iarna, nu-i ca vara!”, “Adriane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!”, “să trăiţi bine!”. Au urmat: Băsescu, “soluţia imorală”, “ţigancă împuţită”; Apoi, Iliescu,”prostănacul”, “nişte dezaxaţi”. Şi le-am pierdut şirul, tot minunându-mă cât de mari sunt şi că de unde le-or mai scoate …

De ce sunt mari ? Simplu ! Proiectilele lor verbale au însuşiri incontestabile …

1. Ca importanţă alimentară socială: au format hrana mult gustată, mai ales de media şi partidele politice; cât despre mulţime, au căpătat o extindere proletară.

2. Ca purtătoare în ele de valenţe sinucigaşe: să le luăm pe rând: scuzele la care a fost somat Ion Iliescu pentru ”nişte golani” şi erupţia de ecusoane ”sunt golan” sau “golan” n-au cântărit uşor în balanţa sa de sănătate, prin stresul suportat; Cât priveşte tevatura cu “ţigancă împuţită”, probabil că nici lui T. Băsescu, nu i-a fost uşor. Consecinţa ruperii PC din coaliţia guvernamentală şi urmările acţiunilor revanşarde ale PC, finalizate în context politic, prin dispariţia de la guvernare a alianţei DA, au fost tot efectele torpilei ”alianţa imorală” a comandantului Băsescu.

3. Sunt premonitorii; ce exemplu mai edificator decât “soluţia amorală” cu urmările scoaterii PSD de la guvernare, în 2004, ca şi a lui Miron Mitrea din şansa de a deveni vicepreşedinte al Senatului in 2008; moment potenţial al iminenţei unui păgubitor război fratricid în PSD; după cum s-a scăpat Miron Mitrea faţă de un onorabil coleg de partid, “finul” lui Ion Iliescu ar fi aranjat această consecinţă; iar faptul confirmă premoniţia proiectilului naşului Iliescu. Despre “Adriane, nici nu poţi să ştii, cât de mic începi să fii!”, invitarea lui Adrian Năstase la DNA nu mai necesită comentarii asupra premoniţiei respective.

4. În sfârşit, potenţialul istoric al proiectilelor sus-numite, este probat de intrarea, antum, în posteritate, prin folclor, a celor doi: azi, orice român, cu, sau fără abandon şcolar, ştie şi declamă ritos, că “iarna nu-i ca vara!” sau îţi trânteşte un “măi animalule”, când ţi-e lumea mai dragă !

PS: 1. Băsescu, însă, a fost mai bun. Are si un învăţăcel, pe Adrian Năstase, care de curând, a declamat: “Trăienică, nici nu  ştii, ce nimic, începi să fii!”.

2. N-am mai vorbit despre “sula-n coaste”, expresia având deja o consacrare folclorică. La început de An Nou, 2009.

3. Articolul, l-am scris, frapat de imaginaţia fertilă, a celor doi formatori de “argou politic”. Şi a fost postat, pe blogul meu, “SOLITAIRE AMALGAM”.

? Onu Ionescu

23 comentarii

Din categoria Politică