Ajutor divin!

Îmi pare rău, de ce voi scrie, dar, este așa păcat, de Universul feminin, căzut în mizeria existențială. Ies din bloc, și la ușa acestuia, pe una din cele două bănci, doarme o femeie. Condiția ei este jalnică.
Încerc să o întreb dacă are nevoie de ceva, dar mi-e imposibil. Mirosul pestilențial, pe care-l degajă, îmi provoacă o criză de greață. Abia reușesc să mă stăpânesc, până alerg în casă, la toaletă.
Revenindu-mi, nu mai am curajul să ies din bloc. Încerc să meditez, asupra Proniei divine. Oare atotputernicul Dumnezeu, își percepe neputința de a fi bun cu toți oamenii? Cu ce o fi greșit acea femeie, de n-o ajută în nici un fel?
Doar de mizeria socială, nu cred să fie de vină, biata femeie.
Probabil, tot diavolul din noi.
Din mine, altruistul în gândire, din tine, liberalule pizmos politic, din tine, USR-istule, care, de când ai apărut în viața politică, mi-am amintit de /obsesia cu agenturili străini/, a lui Ceaușescu, și din tine, PMP-istule, care ai preluat de la Băsescu, răutatea, dar nu și inteligența luptei politice. Privesc pe fereastră, la banca pe care dormea acea nenorocită.
Vor trebui câteva ploi torențiale, cu piatră să mă încumet, să mă așez pe acea bancă.
Acum, când aștern aceste gânduri, Îmi amintesc de două gesturi umane, vizavi de întâmplare.
Mai devreme, cineva, îi lăsase o sticlă cu apă plată, de ½ litru. Nu mult după, altcineva, probabil, ca să nu-i fie furată,i-a luat-o în păstrare, cred.
Așa că, biata nenorocită, are pusă bine, o sticlă de1/2 litru, apă plată.
Dovadă , că per ansamblu, Dumnezeu, o ajută și pe biata necăjită, să nu moară de sete!
Onu

Recenzie…

Am mai spus de câteva ori, că scrisul mă reconfortează.
Nu găsesc explicația acestui mecanism terapeutic.Poate prin zîmbetul interior pe care mi-l provoacă. Cel puțin , în cazul Recenziei de azi. De fapt, nu e cine știe ce recenzie, pentru că Romanul pamflet cum îl apreciază dramaturgul Raluca- Sas Marinescu se întinde , pe parcursul a numai 95 de pagini. Pamflet poate, în amuzament cu dimensiunea romanului lui Zola, Germinal.
De ce l-ai cumpărat? Mă veți întreba intrigați.
Pentru a mă amuza. Pentru că pe prima copertă , grafica mi-a amintit un episod hazliu, dintr-o delegație profesională în Mozambic.
Prin anul 1984, unul din grănicerii mozambicani purta niște ochelari cu o lentilă lipsă. Și era tare nostim în eforturile pe care le făcea de a citi prin ei.
Ei bine, romanul din care voi face spicuiri la fel de amuzante precum grănicerul de mai sus, are pe prima copertă, niște ochelari de soare, fără o lentilă, ca ai bietului controlor despre care am amintit. Apoi, fapt de loc de neglijat, pe coperta a 4-a am citit următorul paragraf, ce mi s-a părut insultător de relevant, cu o situație din media audio-vizuală pe care mă revoltam zilnic, fără a-i rezista să nu-i fac rating seară de seară.
Aveam desigur motivația mea izvorîtă dintr-un interes național. O prezentare extrasă de editor, din Introducerea făcută de Angela Tocilă, scriitor și blogger.
Să nu uit că romanul aparține lui Elisei Virgil- jurnalist,poet și prozator.
Moderatorul, spune Angela Tocilă, este o detronare a zeilor mioritici.
O alungare din Olimp a împopoțonaților zilei, o carte despre caractere mărunte, bicisnice și prefăcute, care întâmplător sau nu, moderează realități paralele, cu totul imaginare, născute din dorința și nemăsurata setea de putere a unui fost turnător la Securitate.
Pe lângă moderare, personajul principal al acestei cărți modelează conștiințe și n-o face neapărat din convingere, ci pentru un motiv cât se poate de comun: banii. Mulți bani. Slugarnic cu stăpânul, tiranic cu subordonații, personajul Mishu Gândac este redus prin nume la condiția de insectă de bucătărie, cea care se târăște prin toate mizeriile pentru a supraviețui. Nu-și pune probleme existențiale decât cel mult pentru audiență și dunga de la pantaloni.
( Ajuns cu lectura aci, cuvântul audiență mi-a produs un declic.).
Și nu doar zeitățile triste din presa romînească sunt detronate și acoperite de ridicol cu mult umor și prin cuvinte simple, să priceapă tot poporul, ci și politicienii.
Moderatorul arată toată găunoșenia politicienilor, slugărnicia și caracterele lor mărunte, dublate de incultură și nesimțire.
Cât de frumos ar fi ca acei care care se hrănesc cu ura propagată de Mishu Gândac să citească acest roman, și cât de surprinși ar fi să afle adevărul despre cel pe care ei îl consideră un fel de Mesia al presei românești, cel care luptă pentru adevăr și dreptate până la capăt.
Cât de surprinși ar rămâne să afle că zeul lor este un biet impostor, ale cărui calități sunt doar de fațadă, a cărui onestitate este dictată de sumele încasate pentru serviciile aduse poporului român!
Moderatorul este o descriere a corupției morale, o oglindă a decadenței.
Credeam că mă va amuza, dar m-a întristat, pentru că am văzut în fiecare rând o amară realitate în care trăiesc zi de zi.
Imaginea nimicului colorat și ambalat în staniol, ca să-ți ia ochii.
Imaginea societății românești avidă de senzațional intoxicată cu ura gata mestecată, servită de presă, caldă, numai bună de înghițit. Și dincolo de asta, romanul prezintă o alarmantă toleranță pentru impostură, pentru corupție și lașitate.
Zeii au fost alungați din Olimp, Moderatorul i-a dezbrăcat de hainele elgante, de pantalonii cu dunga fără cusur și i-a expus în piața publică, fără menajamente, fără milă .
Mishu Gândac a fost redus la ce este de fapt, o insectă purtătoare de boli, simbolul murdăriei și al supraviețuirii cu orice preț.

( Deși cam lungă, am redat integral, Introducerea Angelei Tocilă, scriitor și blogger, la romanul pamflet Moderatorul scris de Elisei Virgil ,jurnalist, poet și prozator.
Voi continua în episoade , promit mai scurte, satira pe care doar un Banciu, ar reda-o la fel de convingător, dar nu cu aceeași eleganță spirituală.
Onu

Îmi placeComenteazăDistribuie

Comentarii

Scrie un comentariu…

Până când… Parlament?

Într-un gest de mânie, am renumţat la medicul de familie.
Pentru că întretimp, reluasem legătura cu medicul anterior, când totul părea nereal, de mă minunam şi eu că se poate astfel, CNAS, mizerabil de prompt (cam la o jumătate de an), m-a scos de la medicul iniţial, care aflând, m-a lepădat fără nici o urmă de jenă medicală.
Au rmat tevatura retragerii de la medicul intermediar.
Azi, am predat aprobarea revenirii la medicul iniţial.
Care, foarte amabilă, mi-a spus că pentru un bilet de trimitere la o consultare de specialitate, să vin peste vreo două săptămâni, că aşa sunt regulile legale.
–Cum, cu calculatoare, cu un soft ultramodern, nu se operează instantaneu?
–Ba da, dar după, lege eu nu am voie decât peste două săptămâni din momentul reînregistrării.
Iar mi-a salivat gura a înjurătură, dar civilizat, am fost întrebat:
–Domnu Ionescu, nu vă supăraţi, în ce ţară trăim?
–În ţara doamnei doctor…. şi am continuat zâmbind, cu numele medicului meu de familie.
Iar acum, mă întreb derutat:
–Se poate numi medic, imbecilul care riscă viaţa pacientului, prin aşa zisa respectare a legii? Să existe oare asemenea legi?
–Într-adevăr, în ce ţară trăim, dacă le avem ?
Cum să nu mă imbecilizez şi eu, după medicul de familie?
Când însăşi legea mă îndeamnă la un retard acţional?
Auzi, după introducerea în calculator, să mai treacă două săptămâni ca medicul să-mi poată elibera un bilet de consultaţie? Dacă aveam o urgenţă, ce făceam?
Şansa mea şi probabil a multor români, constă în faptul că nu este cazul de urgenţe.
Mă opresc… „antistres”, dar mă întreb:– Cum naiba să crească PIB în România, cu astfel de legi?.
Poate cu mai puţini parlamentari, şi legi mai puţine, dar mai raţionale?
Mai bine, mă fac diasporez şi-i votez prin corespondenţă!
Foarte ciudat, că într-o ţară în care lentoarea acţională este o traumă fiziologică, se încearcă cronicizarea ei printr-un sistem legislativ incoerent firesc.

Onu

Facerea de bine…

Motto:”Facerea de bine.. violare de mamă”

Dimineaţă. În timp ce cu soţia ne sorbim pe îndelete cafeaua, discutăm lumeşti, adică, româneşti.

Viorica îmi spune revoltată că i s-a reproşat de către o locatară că deşi nu a locuit în apartament, fiind plecată în concediu, a trecut-o la plata gazelor.

–„Măi, nici nu m-a anunţat, şi apoi este vorba de 2-3 lei de persoană pe lună”. Mă minunez de cele aflate, şi-mi amintesc despre persoana respectivă, că i-am recomandat cândva un tratament naturist. Mai mult, că i-am auzit adresarea mojicească faţă de Viorica, pe această temă.

Ca la un semnal magic, îmi amintesc de o altă vecină, căreia i-a m recomandat un unguient antialgic, adus mie de către Madi, din Italia.

Un produs homeopatic, pe bază de arnică .

Efectiv miraculos. Suprimă durerea instantaneu. Îi dau tubul meu cu unguient, pe care mi-l restituie la insistenţă.

Bineînţeles, cam o jumătate din tubul pe care i-l împrumutasem.

Cred că şi-a oprit o rezervă calică.

În fond, dacă şi-au găsit naivul, de ce să nu-l trateze ca atare?

Urmare efectului, mulţumiri peste mulţumiri.

Culmea, peste câteva zile, în urma unor reparaţii curente efectuate de RADET s-a întrerupt furnizarea apei calde. Cine credeţi că ne-a sunat, şi cu o falcă în cer şi una-n pământ, îmi vorbea de rău soţia, că din cauza ei, blocul nu are apă caldă.

Încerc să-i explic o eventuală cauză a întreruperii apei calde, dar nimic. „Doamna”,, nu şi nu, că să-şi facă treaba şi să-i someze telefonic pe cei de la RADET să ne dea apa caldă.”

Şi se desfăşura turuind de neoprit. Într-un răgaz de respiro, i-am trântit un calificativ privindu-i intelectul, şi am închis.

Amintindu-mi aceste reacţii, îi spun Vioricăi:–„Constat, că de câte ori ajut pe cineva, se întoarce împotriva mea prin tine.” N-am s-o mai fac!

–„Sper să uităm discuţia de astăzi”, îmi replică Viorica.

Onu

La Pomul lăudat….

Cândva, am scris un post despre emisiunea Gabrielei Cristea, de la Kanal D.

Entuziast în cele afirmate, am fost uşor surprins de un comentariu aplicat, de genul:

–“Nu e chiar aşa”.

De atunci, de câte ori am avut ocazia, dând curs unei curiozităţi proprii de a studia caracterul uman, din propriile relatări ale istorisirilor de viaţă, am urmărit episoadele acestei emisiuni, în ciuda timpului irosit prin banalitatea secvenţelor ilustrate. Altfel spus, un mod de a pierde timpul, în defavoarea PIB, ca toţi să trăim bine.

Probabil că nu sunt documentat, dar am înţeles că produsul intern brut se realizează nu numai din realizările materiale, şi dacă este cineva drăguţ să ne mai spună din secretele PIB, i-aş deveni recunoscător spiritual, pentru luminarea noastră.

Şi cred că nu doar eu umilul preocupat de bunăstarea fiecăruia dintre noi.

Dar, până la primirea răspunsurilor voastre, să vă expun motivul naşterii acestui post.

Una dintre candidatele “la fericirea matrimonială”, pe nume Andreea a dovedit o personalitate aparte.

Că doar nu venise ca să facă rating postului turcesc, cu personal românesc.

Aşa că a refuzat din start, pe motive de “chimie,”mai mulţi pretendenţi.N-am înţeles de ce, dar faptul nu-i era pe plac Gabrielei Cristea.

Aşa că am început să ciulesc urechile la glumele avertisment, la adresa Andreei.

Andreea caracter puternic, decent, nu a prea luat-o în seamă.Aşa se face că sâmbătă 13 octombrie crt., Andreea a respins ferm din start, un pretendent numit Romică.

Pe motiv că nu-i place numele.

Atât i-a trebuit  Exigentei realizatoare.

În cea mai “radicală “ manieră, a supus votului pe facebook, prin da sau nu, dacă “poporul “Kanal D”decide ca Andreea să rămână sau să plece

Poporul, ca poporul, a votat cum i s-a părut lui, că a înţeles mesajul electoral şi a decis cu peste 97 la sută ca Andreea să plece.

Duios, cu lacrimi fanariote, Cristea şi-a luat rămas bun de la Andreea, iar aceasta, a părăsit sala demn.

De aci, revoltat mi s-a părut că am tras două concluzii corecte :

–1. mulţimea rămâne tot mulţime, şi

–2.Personalităţile nu sunt de noi, de mulţimea noastră!

Mai bine afară cu ele, că aşa vrea democraţia!

Precizez că nu am votat. Aş fi făcut-o sub imperiul bâtei, ceea ce nu-mi caracterizează personalitatea!

Onu

Crâmpeie

Preferinţe de „mototoleală”

Ideea postului mi-a venit azi dimineaţă, constatând un fapt banal. Faţă de episodul 3 despre hrănirea sănătoasă, postul „Lenjerie mototolită” a avut prioritate.

Este un punct avantaj pentru violatori.

Îmi pare bine pentru adriaelena, autoarea lui, (postul a fost reblogat) şi poate pentru potenţialul înclinărilor afrodiziace ale unei părţi din blogosferă.

Orientalii consideră apetitul erotic potent, expresia unei stări fiziologice excelente. Cât priveşte „meritele violatorilor” ele nu pot fi decât expresia ignoranţei, a neevoluţiei şi a needucării.

Lipsa apetitului pentru educaţie este consecinţa suficienţei.

Ne mulţumim cu închipuirea că suntem deştepţi.

Mai ales în politică.

Şi veţi vedea de ce!

„Laşitate politică.”

Aseară, la emisiunea Danei Grecu, am făcut o constatare amară.

Anume, că Premierul Ponta este de o laşitate sinonimă cu impotenţa „politică”.

Să mă explic. Zbaterile Danei Grecu de a susţine Codul fiscal, ca o premisă a evoluţiei/redresării noastre economice, erau pentru mine de bun augur, şi le ascultam cu emoţie.

Ieri însă, doi invitaţi, profesorul Mircea Coşea ,şi expremierul Petre Roman, ultimul, chiar într-un uşor acces de nerăbdare, au argumentat că pentru obiectivul „creşterii salariilor bugetare” este necesară o balanţă financiară de perspectivă.

Atunci, s-a produs declicul în mintea mea, jenat chiar că nu m-am sesizat de la început. Mi-am amintit imediat, că în negocierile purtate cu Banca Mondială/BIRD pentru finanţarea proiectelor mele de îmbunătăţiri funciare, eram obligat până la exasperare, să demonstrez prin acest gen de balanţe, eficienţa investiţiilor propuse.

De ce le-o fi atât de greu guvernanţilor să scoată aceste calcule, care cred că există sub forma fie şi a unor evaluări preliminare.

În prezenţa acestor gânduri, s-a produs declicul:” de ce Ponta a preferat în aceste momente cruciale, să plece în concediu de odihnă?

Nu cumva acest gest ascunde ”limita de sus a incompetenţei” imberbului Facebook-ist?

Nu cumva îi este indiferent, cum i-a fost şi altui acolit al său, Ioan Rus, soarta Referendumului de suspendare a lui Traian Băsescu?

Nu cumva este o consecinţă a „cine se aseamănă se adună”?

În acest punct, de deşteptare certă, mă opresc, măcinat de angoase privind „interesul naţional”.

„Calm politic”

Ne având probabil în memorie ceva de substanţă ca mine, de genul experienţei „negocierilor unor proiecte concrete cu BIRD”, nu doar ”opinii de presă”, Dana Grecu, într-o ieşire nepoliticoasă specifică, i-a spus expremierului Petre Roman, că „intervenţia sa… i se pare a avea aşa…, un aer uşor ipocrit.”

Fără alte aprecieri, dacă eram eu, pentru acest moment, o mojiceam pur şi simplu, şi nu sunt convins că mai rămâneam în emisiune.

Care credeţi că a fost reacţia „mojicitului?”

Simplu, o lecţie de educaţie comportamentală, ca în Pildele lui Solomon:

–”Nu răspunde prostului după prostia lui, să nu se creadă deştept”.

Cu un ton calm şi demn, i s-a adresat astfel:

–„Doamna Grecu, vedeţi vreo urmă de ipocrizie în intervenţia mea?”

Pauză de „mototoleală”…

Onu

O. B. , 6…..

Deşi pentru OB5 am primit numai cinci aprecieri, sunt totuşi foarte mulţumit, de faptul că impertineţa opoziţiei liberale începe să fie pusă la punct, de răbdarea oamenilor de bun simţ românesc, ajunsă la exasperare.

Aseară, alt lătrău şi-a luat-o peste bot. A sfârşit în nişte scânceli penibile, ne mai luat de nimeni în seamă.

Ca observator neutru, căci nefiind de faţă, nu aveam posibilitatea să-i car câteva scatoalce, cu năduful că aş extermina recrudescenţa năravurilor proletaroid comuniste.

Este de coşmar, potenţialul comunistoid al „unora”….

Totul a început de la neaprobarea noului Cod Fiscal, de către noul locatar de la Cotroceni, în locul defunctului ca preşedinte, Traian Băsescu.

Nu-mi arog dreptul de priceput a înţelege problema frust respinsă printr-un anonim funcţionar local.

Gestul, mi-a părut a invidie faţă de râvnita funcţie de Premier.

Adevărul este că şi eu am asemenea amărăciune, de când “nu mi-am atins limita de competenţă, neajungând în Camera Deputaţilor”, unde am candidat.

Eram poate azi, Preşedintele acesteia.

De fapt, am înţeles că, “Cotrocenianul” a respins legea respectivă, din motive gen”drobul de sare”.

Şansa mea este că am auzit cândva pe unii în autobus, cum că în alte vremuri, locuitorilor din Hong Kong, mai în glumă, mai în serios, nu doar li s-a redus impozitul, ci li s-a şi desfiinţat.

Năuciţi, bieţii…. neprinzându-se că este o glumă, s-au pus serios pe afaceri, încât până la urmă, prisosindu-le au început să umple vistieria băncilor locale, cu depozitele proprii.

Mai mult, oamenii cu autentică iniţiativă liberală, au năvălit cu tot soiul de investiţii, astfel că local, a apărut un veritabil codru de edificii aparţinând marilor companii, venite la chilipirul de a nu plăti impozitul pe profitul afacerilor. Până să ajung la destinaţie, am ascultat această neverosimilă fantasmagorie, de care după cum citiţi, m-am molipsit.

De aceea n-am înţeles de ce măsura de micşorare a impozitelor l-a speriat aşa de rău pe succesorul lui Băsescu, încât s-a lepădat de Codul Fiscal, ca de Satana. Vă întreb, cu umilinţă, ce credeţi că s-a întâmplat?…..

Oare doar spaima?…

Iar dacă m-am dovedit credul, faţă de povestea din autobus,

“Help me, please.Treziţi-mă din neghiobie!”…

Vă mulţumesc!…..

Onu

Asta este!…..

M-am hotărât să nu mai scriu despre politică, dar nu se poate. Politica, în frunte cu Preşedintele Ţării, şi noul său partid, nu mă lasă.

Tevatura în desfăşurare cu pseudoşeful SIE mi-a produs o salivaţie abundentă.

Trebuie să o las să se scurgă, şi cum altfel dacă nu pe şanţul gurii?

Nu mai am preferinţe politice, şi alte organe emonctoare, cât timp, de politică se ocupă românii, neaoşi sau minoritari.

Totuna. Acu… vorba vine dacă că nu avem demnitatea de sine de a fi noi înşine.

Sau poate, sinele nostru nu este neaoş?

Oricum, am constatat că am fler la arivişti, cum ar fi Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Valeriu Zgonea.

Le descifrez pur şi simplu AURA, sub forma unei senzaţii de neplăcere, asemenea unui miros dezagreabil, de amoniac de toaletă publică, neîngrijită.

Dar staţi, ca în orice publicitate de cel mai prost gust, asta nu e tot.

Asemenea miasme, încep să îmi adie şi dinspre Cotroceni.

Şi asta, cu atât mai mult, cu cât aşteptam de acolo, ozonul antioxidant/binefăcător al codrilor strămoşeşti, care vor fi mai rămas.

Politica românească, are nevoie de o detoxifiere profundă generală, nu laterală, cum îşi închipuie unii a fi stânga sau dreapta.

Elemente toxice pot fi întâlnite în organismul fiecărui aşa –zis partid.

În fond, ce este un partid, într-o ţară de plagiatori-politici-diletanţi-oscilanţi…. zoriţi la parvenire?

Onu

Coşmar rusesc

În loc de motto:

”Ţările care adăpostesc pe teritoriul lor formaţii militare NATO, sunt pentru noi ţinte militare!”-Putin,,Ţarul Noii Rusii”.

A fost suficient ca Putin să fi mâncat fasole, că imaginativii noştri, au şi auzit artileria rusă mărşăluind la graniţa cu Ţara noastră.

Iar argumentul irefutabil, tâmpenia din motto, preluată de inteligenţa noastră avidă de a se da mare cu orice preţ.

Nu spun că nu trebuie să fim cu urechile ciulite, şi vorba profesorului Şerbănescu, mai ales faţă de cei cărora le curg balele după rămăşiţa de bogăţie naturală care ne-a mai rămas, ca şi după potenţialul de „piaţă de desfacere pentru produsele lor.”

Bine că dotarea militară americană cu care suntem apăraţi de ruşi, nu este comestibilă, că altfel, cu pofta noastră de mâncare, nu mai intram în vizorul lui Putin: vezi motto!

Pe scurt, după ce am ascultat emisiunea fantasmagorică de la Sinteza zilei, realizată nu mai departe de Mihai Gâdea, ce credeţi că am visat?

Sirena de alarmă, că ne-au invadat ruşii.

Şi cât a urlat afurisita de alarmă a maşinii din parcarea blocului nostru, până când proprietarul maşinii şi-a oprit-o, sugestia subliminal indusă de Mihai Gâdea de la amvonul Antenei 3, s-a transformat în declanşarea celui de al treilea război mondial provocată de americani apărându-ne benevol de ruşi. Ştiu că sunt o fire paranoidă, dar spaima de azi noapte, a întrecut toate crizele. Trebuie neapărat să mă programez la medic pentru o „reevaluare psihiatrică”.

Norocul meu, cu lăptarul, care m-a trezit tocmai în timpul unei canonade de artilerie, dusă pe stradă, în dreptul ferestrei mele.Văzându-mă, când i-am deschis, lăptarul m-a întrebat dacă să cheme Salvarea.

Nu… i-am răspuns stins, m-ai salvat deja dumneata.

Onu

Ades…

Mă-ntreb adesea revoltat,

De ce naiba nu am astâmpăr,

Când prostia o constat.

Asta, nu pentru a mă da mare,

Că după rating…. n-am nici o căutare.

Cum nici Alina Gorghiu văd… nu are

În goana-i după guvernare.

Mai mult, sprijin „preşidenţial” nu am,

Că nu pot…. fără respectul constituţional.

Mai am un pic de conştiinţă,

Chiar dacă virtuală

Să nu-mi suflu nasul… drept în oală.

De fapt…, ce voi a spune?

Nici de rele, nici de bune.

Dar, să încep.

Ieri, la Sinteză, spectacol mare .

Cu Poliţia-n cătare.

Că vezi Doamne, iar ne bate,

Ca în vremuri comuniste.

Ce le-am vrea de mult uitate,

Dar mintea-ne, biata.., nu poate !

Că nu ştie altceva

Decât să papagalicească.

Tema-i mare, în rime spor nu are.

Aşa că, dragă cititor, voi vorbi mai rărişor.

Într-un vers mai scâlciat,

Pe nimeni să nu fi supărat.

Aseară, rău fiindu-mi…

La „Sinteză..” m-am uitat

Invitaţi de seamă, Păsări rare:

„Stegarul Avrămuţă” şi un „oarecare”.

Recunosc, începe să mă plictisească,

„Pasărea rară” românească.

(va urma)

Onu