Arhive lunare: Septembrie 2010

PAT CALD

Motto: : „Trei lucruri nu lasă pe om în pace:  vinul,  femeia şi banul” – proverb englez

De puterea cotropitoare a banului, asupra sufletului omului, îţi dai seama doar când îl vezi în reacţiile directe cu acesta … 

Astfel, îmi amintesc de chipul desfigurat de disperare, al unei mame, cum îşi pipăia copilul peste haine, în căutarea unei bancnote de 100 lei (vechi), dată acestuia,  pentru cumpărături. Copilul, care rătăcise banii prin buzunare, s-a întors fără cumpărături, spre panica nepricopsitei. În sfârşit, banii au fost găsiţi: bietul copil, la îndemnul femeii, îi mototolise, într-un fund de buzunar, şi îi uitase. Reacţia mamei, m-a impresionat, din nou: fericită poate, că s-au găsit banii, dar nu, din căinţa, şi-a îmbrăţişat copilul, şi aproape hohotind, îl ruga s-o ierte. Abia atunci, am realizat, că poate gândise şi rău, despre el, în timp ce înnebunită, îl scotocea peste tot, cu un aer de bolnav de Parkinson. Iar acum, poate, îşi realiza necugetarea maternă !

 Dar, am asistat la un caz mult mai grav de subjugare a sufletului, de către bani ! Controlam activitatea de teren, a unor agenţi hidro, din incintele (terenurile) îndiguite ale Luncii Dunării. Muncă de alergătură, zi şi noapte, slab plătită în raport cu eforturile depuse şi mai ales cu vechimea; îi mai ajuta însă faptul că localnici fiind, se mai acopereau cu veniturile din gospodăria personală, de care se ocupau şi în timpul serviciului de agent hidro. L-am cunoscut pe unul din aceştia, un tânăr ambiţios, tare simpatic.

Proaspăt căsătorit, îi plăcea, fapt impudic după mine, să-mi povestească intimităţile sale, cu soţia: cum o brutalizează, când ea  nu reacţionează în pas alergător, la apelurile lui erotice; cum o dezbracă, rupându-i lenjeria intimă, cum o îmbrăţişează până la sufocare, de-i strigă speriată: ai înnebunit, nu vezi că mă omori ? Mi-o spunea cu un aer de eroism impotent, foarte mândru de sadismul afişat. Din strălucirea stranie, a ochilor săi de un verde spălăcit, deduceam înclinaţii de pervers, capabil până să mă şi invite să-l asist la imaginara lui orgie (nu-l credeam, în tot ce spune). Nu-mi trecea prin minte, ce avea să urmeze, deşi, aveam uneori percepţia, că voia să mă instige, să-i cunosc soţia.  Am încercat să-l evit, genul de poveşti şi atmosferă, nefiind pe gustul meu. Mă uitam cu oarecare milă, la biata fată, destul de modestă în apariţia ei fizică, dar de un magnetism, căruia îi rezistam destul de greu.

Într-o seară, aveam să înţeleg … Din cauza unor pahare de vin, am pierdut maşina de înapoiere acasă. Nu-i nicio problemă, îmi spune el; dacă nu vă deranjează, dormiţi la noi. Soţia vă încălzeşte puţin camera, cina este pregătită şi …mai povestim. La gândul să nu întrerup gustul pornit al băuturii, şi să scutesc zdruncinăturile cursei auto, de transport local, am rămas încântat. Spre neplăcerea noastră, vestea apariţiei unor oi la păşunat pe diguri, l-a chemat la datorie, şi am rămas singur, cu soţia lui, căreia, la plecare, n-a uitat să-i repete autoritar: vezi, să nu-i lipsească nimic domnului inginer… Şi pune-i nişte sticle cu apă caldă, să aibă patul cald. Ai grijă ! A plecat, şi dus a fost …  Noaptea, în timp ce mă uitam prin nişte reviste, intră sumar îmbrăcată, plângând, soţia tipului. Speriat, mă ridic şi o întreb ce s-a întâmplat. S-a aşezat pe pat, lângă mine, şi hohotind disperată, mi-a spus că el, soţul, i-a cerut, să se culce cu mine; dar vede că eu nu dau nici un semn, şi ce se face ea ?  Ce-i spune lui ? Cuprins de o milă revoltată, am luat-o în braţe, şi în timp ce o mângâiam, aproape automat, mi-a venit s-o întreb …dar pentru ce ?

Ca să-i măriţi şi lui leafa ! Vine mai târziu, să vă prindă cu mine-n pat. Dar nu cred că are curaj. Cuprins de furie, doar că n-am scăpat-o din braţe, pe biata femeie. Am citit toată noaptea, şi am plecat cu prima cursă locală.

Ciudat mai este şi sufletul omului. Deşi, femeia respectivă, cu toată mila pe care mi-o inspira, mă atrăgea, în condiţiile date, nu m-am putut apropia de ea. Individului, i-am mărit leafa, dar l-am lăsat cu păcatul în suflet; dacă l-o fi avut. Peste câtva timp  mi-a transmis nişte rapoarte de teren, prin soţia lui. Mi le-a dat şi a plecat. La ieşire însă, răsuceşte cheia-n broască, se întoarce, şi-mi sare de gât.

Vreau să-ţi mulţumesc, şi să mă răzbun ! Iar în clipele care au urmat, amândoi, am recuperat tot năduful strâns în timp, de doruri neîmplinite. Într-o descătuşare, ce nu ar fi decât vulgarizată, descriind-o.

Atunci, am realizat, că uneori, femeia, are nobleţea ei sufletească, stranie, căreia, mă înclin, cu pioşenie !

? Ioan Ionescu      

49 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Situaţia de ţară # 5

Sursa: Realiateta.net 

22 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

GELOZIA

Motto: ” Sistemul nervos uman nu sesizează diferenţa dintre experienţa “reală” şi experienţa „viu şi în amănunt imaginată ” – Dr. Maxwell Maltz

Cunosc starea, dar n-o pot explica; poate un fel de nelinişte sufletească, o teamă de a nu pierde pe cineva drag, o manifestare egoistă, de a nu trăi nimeni minunea bucuriei tale, o încercare de prevenire a unei înfrângeri închipuite. Oricum, dincolo de cazuri verificate existenţial, în rest, cred că Gelozia, este o stare rătăcire a minţii, neavând nici un suport real, şi ale cărei plăsmuiri maladive sunt doar cazuri ipotetice. Dar, din nefericire, pot exista situaţii reale, cum ar fi intriga, de obiect, care să alimenteze Gelozia. Unul, l-am întâlnit eu însumi, copil fiind. Iar subiectul, au fost înşişi părinţii mei. Caz din care am tras câteva concluzii, care mi-au marcat sufleteşte, existenţa.

S-a întâmplat aşa … într-o seară, venind de la şcoală, în drum spre casă, mi-am întâlnit mama; contrar blândeţii, pe care i-o ştiam, era plânsă, cu un aer răvăşit, poticnindu-se către o destinaţie, pe care doar ea o avea în strălucirea disperată a privirii. M-a luat precipitat de mână, şi fără vreo lămurire, aproape mi-a şuierat ameninţător: hai, că dăm peste ei, acuma; să lămurim şi batjocura asta. Fără o vorbă, în faţa aerului tulburat al mamei, m-am lăsat dus de vârtejul ei sufletesc. Îi găsim, îi prindem împreună, să-i vedem ce vor mai zice. Şi acum, mă înfior, de tulburarea sufletească a mamei, deşi nu pricepeam nimic.

Am intrat pe o stradă neluminată, care după smuciturile mâinii mamei, îmi părea plină de obstacole. Senzaţia, mi-a rămas şi de la faptul ca în agitaţia sa, mama încercând să citească numărul unei case,  n-a fost atentă la o mică denivelare, s-a împiedecat şi a căzut în genunchi, sprijinind-se în mâini; mulţi ani, n-am uitat poziţia aceasta umilitoare a mamei; şi în mintea mea de copil, a declanşat un sentiment oribil, la adresa tatălui, pentru faptul că  înşelând-o pe mama, la câteva străduţe, de casa noastră, îi provoca atâta suferinţă şi umilinţă. N-am găsit nimic, din ce aştepta tulburarea mamei. La adresa dată, n-a răspuns nimeni, clădirea fiind învăluită într-o beznă totală. Timid, i-am spus: să mergem mămico; dacă nu-i lumină, nu-i nimeni acasă.

Mai târziu, aveam să aflu, că pasiunile cele mai tulburătoare, se puteau desfăşura la paravanul unei bezne absolute. Întorşi acasă, fără nicio veste, l-am găsit pe tata, care citea liniştit o carte. Pe drumul de întoarcere, mama mi-a spus că tata are o aventură adulterină, cu o colegă de serviciu. Nu prea înţelegeam, dar, impresia suferinţei mamei, m-a marcat pentru toată viaţa. Mi-am spus în mintea mea de copil, să nu fac niciodată aşa ceva mamei copiilor mei. Şi sper, că mi-am respectat acest jurământ copilăresc. Cât despre tata, o fi fost aşa, sau nu, mulţi ani, am trăit resentimentul, că îi pricinuise mamei, umilinţa la care asistasem. Ştiu însă, că era un bărbat frumos, motiv pentru care, avea uneori necazuri, din partea doamnelor neonorate în avansurile  lor. Probabil, pentru obiectivitate, presupun că unele, primeau totuşi, niscaiva încurajări.

Dar Gelozia, este o stare de rătăcire a minţii, mult prea grea şi apăsătoare, ca să mă opresc aci. Voi reveni în câteva episoade, cu variante ale acestei suferinţe cumplite, fie reală, fie imaginară. Nenorocirea, în cazul celei imaginare, este că, “sistemul nervos uman nu sesizează diferenţa dintre realitate şi plăsmuirile bolnăvicioase, ale minţii, ca în motto.” De fapt, ar fi vorba tot de o “vizualizare”: dar nu “creativă”, ci “distructivă”, din motive poate egoiste !

PS: “Vizualizarea creativă” este tehnica prin care ne putem folosi imaginaţia pentru a creea ceea ce ne dorim în viaţă. Personal, am observat această capacitate extraordinară, la Madi, producătoarea acestui blog, blogul nostru !

? Ioan Ionescu

51 comentarii

Din categoria De acasă ...

Situaţia de ţară # 4

   Sursa: Realitatea.net

9 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

Necunoscuta din tren

Motto: ”Când scrii despre femei, trebuie să-ţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor” – Diderot

Auzisem de amărăciunile provocate de dragoste, dar nu văzusem niciodată urmările ei palpabile în sănătatea oamenilor… Până într-o seară …

Mergeam spre Iaşi, cu un tren care avea vagoane de dormit. Nu-mi era somn, aşa că mă plimbam pe culoar, de-a lungul trenului. La un moment dat, văd controlorul de bilete, discutând aprins, cu o călătoare; o tânără frumoasă, ce părea trecută de anii facultăţii. Îmi văd netulburat de plimbare, când o aud: “am întârziat, n-am reuşit să-mi cumpar bilet, iar banii care mi-i cereţi, nu-mi ajung”. După ton şi felul ales, în care vorbea, mi-am dat seama că nu este o persoană obişnuită, şi că nu poate fi o blatistă. Chipul plăcut, şi felul îngrijit în care era îmbrăcată, m-au făcut curios …

M-am oprit în dreptul lor, ca orice gură-cască; de fapt, pe conductorul de tren îl cunoşteam, pot spune chiar că eram prieteni de-o bere… Călătoream de la Bucureşti la Iaşi, destul de des, şi cam de fiecare dată, tăifăsuiam la câte o halbă de bere, repetată după caz, la înflăcărarea discuţiilor, ca să ne stingem entuziasmul, care nu mai reţin, la ce aspecte, lua parcă foc. Prietenul meu de bere, când m-am oprit, îmi spune amuzat tărăşenia, din care, mi-am dat seama că nu credea o iotă. Convins de adevărul călătoarei, l-am întrebat, ca într-o doară, care ar fi diferenţa de plătit, şi i-am dat-o fără ezitare. Problema, odată lămurită, i-am invitat la o bere, la mine în cuşetă. În timpul discuţiilor, doamna, s-a recomandat a fi medic pediatru în Galaţi, şi că merge la Iaşi, pentru o problemă personală. Mi-a cerut adresa unde mă poate găsi, să-mi restituie banii. Institutul de proiectări, unde lucram se afla într-un bloc, lângă hotelul Lido.

Aproape uitasem povestea, iar la bani, nu mă mai gândeam; de obicei, când împrumut bani, îi consider aprioric dăruiţi. Într-o zi, la servici, mă anunţă de la poartă, că sunt aşteptat la intrare. Nedumerit, cobor, dar…., surpriză. Doamna Doctor din tren;  jovială, dezinvoltă, dupa scuzele de întârziere, mă invită la Lido, la o cafea. Ca la cafea…, banalităţi. Printre altele, mi-a spus că va mai sta câteva zile în Bucureşti, şi dacă doresc, ne mai întâlnim, tot aşa, la o cafea. Parcă am reţinut, că mai are câteva probleme de rezolvat, după care, dacă voi dori, ne putem vedea din nou, la ea în Galaţi …şi că mă va anunţa din timp. Îmi spunea totul, cu o anumită strălucire în privire, încât credeam că în ceaşcă, avea alcool în loc de cafea. Ne-am mai văzut o zi, sau două , apoi, a dispărut, tot aşa cum apăruse.
Aproape uitasem de Doamna Doctor… Peste mai mult de un an, eram în Galaţi, în delegaţie de serviciu. Pe Calea Domnească, mă intersectez cu cineva…, o doamnă. Încetinim derutaţi, întrebându-ne din ochi, de unde ne cunoaştem. Îmi pare o fantasmă, din abisurile sufletului. Mă opresc brusc, sau poate amândoi am făcut-o, şi îmi spune: da, eu sunt; ne-am cunoscut în trenul de Iaşi, m-ai salvat din mâinile controlorului. Mi-am revenit, brusc; dar nu-mi venea să cred; portretul strălucind de sănătate şi frumuseţe, dispăruse; aveam în faţă un chip obosit, puternic marcat de semnele unei suferinţe răscolitoare. Nu i-am arătat, dar într-un gest duios, i-am mângâiat mâna, şi i-am spus, ca un reproş blând: la ultima noastră cafea, mi-ai promis, că ne vom revedea aici, în Galaţi, de câte ori voi dori. Ştiu, mi-a răspuns ea la mângâiere, dar s-a întâmplat ceva: eu nu ţi-am spus, că sunt căsătorită, şi că soţul meu, concomitent, şeful secţiei unde lucram şi eu, era un bărbat gelos şi violent; iar sub pretextul geloziei mi-a intentat divorţ şi a început să trăiască în concubinaj cu o colegă; mă batea, să-l părăsesc, să aibă cale liberă; întâmplarea, m-a afectat puternic.

În tren, unde ne-am cunoscut, urcasem întâmplător, fără un scop anume. Voiam numai să uit…., să uit…, toate necazurile. Intrasem într-o stare de depresie gravă; la înapoiere, am fost internată mult timp. El a fost destituit, concubina l-a părăsit pentru noul şef, cu care s-a şi căsătorit… A trecut şi el, prin clipe grele. Ascultându-i vocea plină de compasiune, cu care parcă-l căina pe cel care-i produsese atâta suferinţă, m-am întrebat, aproape revoltat, de ce suflete nobile, precum al interlocutoarei mele, sunt atât de nedrept, supuse unor astfel de încercări absurde ale vieţii.
Impresionat, am uitat să-i cer un număr de telefon, să ne mai auzim din când în când. Şi anii s-au scuuuurs, s-au duuuus, şi n-am mai întâlnit-o, în ciuda plimbărilor îndelungi, pe Calea Domnească, din Galaţi.

În speranţa că va apărea ca atunci, din seninul clipei întâmplării… Daaar…, n-a mai apărut ! Chiar şi acum, când povestesc, sunt foaarte, foaaarte trist …

? Onu Ionescu

58 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Situaţia de ţară # 3

Astăzi, 17 septembrie 2010, ne anunţăm public demisia din Partidul Verde şi constituirea unei noi formaţiuni politice, a cărei necesitate şi apropiată înfiinţare a fost intuită şi dezbătută în presă sub denumirea de …Partidul „Albă ca Zăpada” !

Sursa: Remuscernea.ro

15 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

M's Movies – Three Rivers

Începând din 7 octombrie 2010, în fiecare joi de la ora 22:00, Universal Channel difuzează în premieră serialul “Trei râuri” (”Three Rivers”), o dramă din lumea medicilor, în care personajul principal este interpretat de Alex O’Loughlin (cunoscut din “Moonlight”) şi care pătrunde înăuntrul vieţilor complexe, din punct de vedere emoţional, ale donatorilor de organe, primitorilor şi chirurgilor din cel mai proeminent spital din ţară care se ocupă de transplanturi, unde fiecare moment contează.

Pe de altă parte, când ai de-a face cu familiile donatorilor în momentele cele mai sumbre ale existenţei lor şi când trebuie să ţii cont de temerile şi grijile primitorilor neliniştiţi, e nevoie de mai mult decât un bisturiu ascuţit.

Sursa: Citatepedia.ro

3 comentarii

Din categoria Film, Sănătate