APOCALIPSĂ? Nu sunt un naiv, dar mereu trăiam cu iluzia, că va veni un om, care va schimba fața ROMÂNIEI! Și nu am greșit! În nu mai știu care An, DOMNUL TĂRICEANU, A AJUNS PREMIER, ȘI ÎN CIUDA PARASCOVENIILOR ABRADACADABRANTE, A RUPT BARIERA LIMITATIVĂ, A PENSIILOR ROMÂNILOR. ANII, AU TRECUT, CA ÎN POVESTE, ȘI OPERA Domnului TĂRICEANU, CU OSCILAȚII INERENTE MOMENTELOR ECONOMICE, A DEVENIT ISTORIE. I-A TREBUIT ROMÂNIEI, UN OM PROVIDENȚIAL, CA DOMNUL TĂRICEANU, CA NIVELUL DE TRAI AL PENSIONARILOR ROMÂNI, SĂ CUNOASCĂ UN TIMP DE STATUARE. Nu mai rețin, EVOLUȚIA ISTORICĂ, DAR, OPERA DOMNULUI TĂRICEANU, A DEVENIT MOMENT FINANCIAR ROMÂNESC, CE L-A CONSACRAT ISTORIEI. Viața, în cursul său, l-a consacrat nemuririi, pe Domnul Tăriceanu. În naivitatea mea, profană politic, apreciam, că nouă, românilor, ne trebuie un nou DOMN TĂRICEANU, CARE SĂ RUPĂ LANȚUL ÎNCĂTUȘĂRII TUTUROR VENITURILOR ROMÂNILOR, PENTRU A SE DEPĂȘI ÎNCREMENIREA ÎN VENITURILE ACTUALE ALE ROMÂNILOR. ȘI , A APĂRUT UN NOU TĂRICEANU, CU NUME LE DRAGNEA.CARE A PURCES LA AL DOILEA GEST TĂRICEAN, DE A FI DISLOCAȚI ROMÂNII DIN CANTONAREA IMPOTENTĂ, ÎN CARE SE PARE, ÎL CONDAMNASERĂ IMPOTENȚII CONTEMPORANI! Sub varii perfid, argumente. Că nu se poate! Și, a apărut unul, care a scuipat peste MANUFACTURIERII IMPOTENȚEI CREȘTERII FINANCIARE A VENITURILOR TUTUROR ROMÂNILOR. Pe numele fatidic, DRAGNEA! FATIDIC, pentru că am auzit, de ieri, că DOMNUL DRAGNEA, AR FI FOST ARESTAT, PENTRU NU ȘTIU CARE, FĂRĂ DELEGI NAȚIONALE! Nu sunt fatalist, să cred, că am dreptul, de a-l distruge pe cel care în numele BUNĂSTĂRII ROMÂNILOR, A RUPT LANȚURILE FATALITĂȚII PRECARITĂȚII FINANCIARE, A ACESTORA! Oricum, știu cert, că a apărut un nou TĂRICEANU, UN NOU ASTRU, PENTRU RECONSIDERAREA STĂRII FINANCIARE A ROMÂNILOR! ȘI, PENTRU ACEST CONSIDERENT, NU ȘTIU, CUM SĂ MĂ RAPORTEZ LA DRAGNEA! CU STIMĂ, pentru ÎNCECAREA RUPERII prejudecății asupra precarității financiare a românilor? Sau,cu patimă, și pizmă, pentru TEMERITATEA TĂRICEANĂ, DE A FI RUPT ZĂGAZUL PREJUDECĂȚILOR TENDENȚIOASE, ASUPRA ROMÂNIEI? Onu

Blogosfera

Cu toată virtualitatea invocată, blogosfera, lasă cicatrice sufletești, cel puțin, în cazul meu.

Totul, se petrece, ca la teatru,  când, după lăsarea cortinei, începe tristețea așteptării unui nou spectacol.

 M-am gândit, adeseori, de ce tristețe, după un spectacol  scenic.

Nu mi-am răspuns, dar, am înțeles , că dacă nu ar fi rămas această dorință a revenirii, spectacolul respectiv, nu va fi fost trăit, la intensitatea proprie, nu vei fi  trăit clipa sublimă, pe care, orice spectatol dramatic, o implică.

Când aștern  aceste rânduri,  o fac, nu detașat de gânduri,  de care nu pot  scăpa, pentru că  în mod insidios, mi-au năpădit viața.

De aci, uimirea, că nu pot fi stăpânul propriilor emoții,  că  există riscul propriei evadări,  în penibil, finalizat în confuzie.

Televizorul , cu tematica lui politică penibilă, nu mă poate extrage, din propria-mi transă, lumea lui, fiind la rându-i mâncată de propriile-i tare egotice, aspiraționale.

 Adevărul, în ceea ce mă privește, este că, oricât voi încerca  altruismul, forțe interioare obscure, vor tinde diabolic, să mă țină departe, de orice năzuință altruistă.

Mai am oare, dreptul la a fi rezervat, față de PNL, și Șeful său, promotorul  folosirii BÂTEI, în  IDEOLOGIA SA?

 Evident, că nu,  și concluzia, conform principiului ignorării, este să încerc, să mă mențin echilibrat, uitând, de existența toxicității vindicative, PNL-iste.

Onu

Dor de Adeena

Adeena cu obstinare,

Mă încearcă, dar, nu apare!

Sau, poate, am visat cândva,

 Că ar fi existat aievea?!

Aș vrea, să nu fi fost doar vis,

Ci, aidoma, să se întrupeze,

 Și-n maluri Dâmbovițene,

 Mlădie, Ființa ei,

Prin inimi, Să peregrineze!

Ca, voce-ai sonoră promițătoare, în timpane, iar să-mi bată,

 Să mă  strige, și, încurajeze! 

Onu

Fixație!

Adeena, cu obstinare,

Mă încearcă, și nu apare!

Sau, poate, am visat cândva,

 Că ar fi existat aievea?!

Aș vrea, să nu fi fost doar vis,

Ci, aievea, să se întrupeze,

 Și, din maluri Dâmbovițene,

 Mlădie-ființa ei,

Spre mine, să peregrineze!

Ca voce-ai sonoră îmbietoare, în timpane, iar să-mi vibreze,

 Să mă  strige și, încurajeze! 

Onu

Capauca

Mai precis, pentru cine n-a crescut la țară, ca mine, și n-a avut prietenia unui copil de vânător, capauca, este o cățea de vânătoare. Copoaică. Cu picioare înalte și subțiri, adaptate pentru alergat vânatul, o capaucă, îți atrage imediat atenția! Tot așa, cum nu poți trece indiferent, pe lângă o femeie frumoasă, dacă ești un bărbat întreg, adică potent.

 Și nu numai atât!

Ca să fiu obiectiv, nu pot spune despre mine, că aș mai fi masculinitatea întrupată, dar adevărul de aseară, este că nu am putut trece indiferent, pe lângă genunchii dureros de colțuroși, ai moderatoarei, de la Realitatea tv.

 Și, bineînțeles, mi-am amintit de năzbâtiile copilăriei curioase, când, în gesturi copilărești, ne uitam pe sub fustițele școlărești, ale țărăncuțelor din Școala primară.

 Gesturi  instinctive, intuind, poate, deliciile plăcerii acelor tulburătoare taine.

Asta, a făcut din mine, aseară, prezentatoare emisiunii de la Realitatea tv.

Acum, nu mai sunt un puști, dar minunea lui Dumnezeu, gândurile instinctive, mi-au fost păstrate intacte,  și la fel de purtătoare de păcat.

 Sper ca sinceritatea  descrierii, să-i fie Domnului pe plac, la fel ca și Preotului, când te împărtășește.

De fapt, cititorul, poate constata, că așternutele de mine gânduri, sunt de o năzuință vitală. Și, sper, să le aprecieze, în consecință.

 Oh, tu, pură Copilărie!

Onu