Arhive pe categorii: De pe bloguri …

7.Amintiri

Uța,uța. cu căruța,refrenul bucuriei legănate în vise, pentru că o trăim în inocența ei ingenuă, fără să realizăm clipa.Delicat Omagiu, adus Mamei, Universului Feminin.

Felicitări, de tată! 🙂

Onu

Început

Mă apucă așa amintirile  …                  … În copilărie nu am avut leagăn,    doar câte odată,  mama aşeza o perină , pe picioarele ei obosite  și mă legăna  …                                            Era tristă ,nu mi-a cântat niciodată … Uneori lăcrima  …                              Apoi am învățat să mă agăț de poarta de la uliță                                      să mă legăn uța, uța,cu căruța,            și gândurile mele bezmetice,              de trecut și viitor, în pendula vremii. Cred  că mama lăcrima,          Amintirile se opresc…

Vezi articol original 16 cuvinte mai mult

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria De pe bloguri ..., Pagini de dor

PASIUNI

Motto:” Psihologii experimentali şi clinici au demonstrat fără urme de îndoială că”sistemul nervos uman nu sesizează diferenţa dintre experienţa „reală” şi experienţa viu şi în amănunt imaginată”-dr. Maxwell Maltz, autorul cărţii PSIHO-CIBERNETICA.
Câteva zile în urmă,priveam pe fereastră, fără un gând anume.Sau poate, fiind o vreme mohorâtă, mă întrebam când vine primăvara.
Încercam să mi-o  imaginez, sub chipul unei tinere, zvelte, cu ochi căprui, zâmbitori, cu un zâmbet ca o promisiune de vreme bună.
Indispus de frigul de afară, ţineam neapărat să aibă un aer primăvăratec. Să uit de zgribulirea nesuferită, continuă, căreia, îi eram obligat, de câte ori, ieşeam din casă.
Brusc, o maşină frânează, în dreptul ferestrei mele. Din ea, de la volan , coboară, cine credeţi?
Însăşi primăvara!Cu privirea vioaie, (cred că tocmai încheiase o convorbire telefonică), cu faţa radiind de bucurie,cu pardesiul, pe talie, făcându-i un mijlocel de mai mare îmbrăţişarea.
Curios, să mă conving, că nu mi se pare, privirile, pentru o clipă ni s-au întâlnit.
Jenat, că am fost surprins, m-am înclinat, cu un zâmbet, care a amuzat-o. Mi-a răspuns, cu un gen de bezea, văzându-şi vioaie, de drum.
După mişcarea umerilor, cred că nu-şi stăpânise un hohot de râs.
Cu gândul la cele petrecute, am aţipit, la calculator, când văd că îmi zâmbeşte iar primăvara.Cu alt chip însă. Cu un breton bogat de un blond auriu, îmi spune:
-Ce ţi-a venit, dimineaţă?
-E greu, de explicat, dar te-am confundat cu primăvara.
-Mmm, să te cred?
-Mi-ar place să mă crezi, să ne împrietenim, până la vară.
-Ştii, şi mie, dar prea îmi pari meşter în comunicare, iar eu am o fire foarte categorică, şi mă tem, că la prima ta escapadă, fie şi de fereastră, cum s-a întâmplat cu mine, am să te reped, de să nu-ţi vezi fulgii.
-Nu, dacă aşa se pune problema, mai bine nu mă uit pefereastră. Sau, ştii ceva? Ne acceptăm reciproc, mici escapade decente, cum ar fi un ceai, o cafea, o privire alunecoasă, o neatenţie în a ne auzi, când ne va fură priveliştea. Ce zici, accepţi?
-Aş accepta, dar nu sunt sigur să rezist, să te văd, frumoasă cum eşti, să fii asaltată de propriile, mici plăceri, iar eu să privesc stingher, cum încet, încet, mi s-ar părea că te pierd. Dar nu ai vrea să greşesc numai eu?
-Mai gândeşte-te! mi-a răspuns cu o fermitate fără drept de replică. Speriat, am întins mâna, să o opresc, dar la zomotul uşii trântite la plecare, m-am trezit. Atenţie că frige, m-a prevenit soţia, văzându-mă cu mâna întinsă. Văzându-mă moţăind lângă calculator, îmi adusese o cafea tare, şi din neatenţie, trântise uşa camerei, în care lucram.
2.
Aşadar, vestitoarea primăverii, a dispărut, fără să-mi spuna cum se numeşte, şi când va mai veni .Mi-a rămas în minte, bretonul ei bogat, şi felul autoritar, prin care a plecat, lăsându-mă cu gura larg deshisă.Ei bine, poate bine a făcut. Dar cred că a şi simţit.
Se spune, că Dumnezeu, lăsând iubirea, ca emoţia cea mai delicată, s-a hotărât să o şi protejeze, dăruindu-i intuiţia pericolului.

De fapt, nu cred că „bretonica”, era în mare pericol. Aşteptam clipa, să o apuc de ciuf , şi să-i sărut buzele senzuale, de imaginea cărora, doar că nu mă pierdusem.O fi fost intuiţie, sau a observat în ochii mei licărul nebuniei voluptăţii.
Cert, este că a plecat la timp. Dar poate, cu sensibilitatea specifică, a întrezărit, că entuziasmul privirii mele, nu era prevestitor de pericole, aşa că, s-a gândit, să mai treacă, sub diverse înfăţişări. Astfel, o rândunică, s-a izbit cu pieptul, de fereastra mea.
Am înţeles abia azi noapte ce a vrut să-mi spună. Mă anunţa de fapt, că îmi va veni noaptea în vis, să mai sporovăim, de-ale vieţii.
– Bună!, mi-a spus ea, azi noapte. Avea pe căpuşor, o băsmăluţă să-i protejeze bretonul.
-Nu te mai gândi la mine! Ai atâtea amintiri frumoase, la care să visezi!Şi, dusă a fost. Rămas singur, mi-am amintit. Era tot o zi minunată de primăvară. Plecasem în delegaţie de control tehnic, în Insula îndiguită Borcea. Şeful de sistem, un băiat respectuos, m-a întâmpinat, cu un zâmbet jenat.
-Ce s-a întâmplat ? îl întreb eu stimulator, la deschidere sufletească. Scărpinându-se jenat, la ceafă, mă ia pe ocolite.
-Rămâneţi peste noapte, sau să vă pregătesc o maşină?
-Ştii, că mâine vizitez lucrările, cum să nu rămân. A prins curaj, şi-mi zice:
-Vă deranjează, dacă veţi dormi în cameră cu o domnişoară?
– Ei asta-i bună. Unde-ai văzut bărbat, să refuze vecinătatea unei doamne?
-Ştiu că citiţi până târziu, şi dânsa e cam vorbăreaţă.
– Şi te temi, că nu-i voi rezista? Îl bat eu prieteneşte pe umăr.
Încurajat de voioşia mea, apărută adhoc, la auzul cuvântului domnişoară, m-a condus la camera oficială, să-mi las geanta, şi să mă pregătesc pentru masă.
Am cunoscut-o şi pe Domnişoara. Cred că am fost emoţionat, că nu i-am reţinut numele.I-am sugerat să ne tutuim. Şi de aci, a început amnezia generală. Tu în sus, tu în jos, nu am reţinut nici un nume, nimic din ce o privea.
Este foarte interesant, cum noi bărbaţii, ne putem pierde, în prezenţa tainicului univers feminim. După masă, am vizitat câteva din lucrările propuse, iar seara, m-am retras în camera oficială.
Domnişoara, se instalase într-unul din paturi, şi m-a întâmpinat cu un zâmbet, şi cochetăria, că nu îmi poate oferi condiţiile, cu care credea ea că sunt obişnuit.
Nici vorbă, de citit. Am discutat neîntrerupt. La un moment dat, îmi spune:
-Nu te prea aud bine. Nu vrei să vii lângă mine? Derutat, am evitat un răspuns direct.
Ca în clipa următoare….

.–Bine, atunci vin eu lângă tine, şi să o simt cuibărindu-se lângă mine.
Am rămas fără grai, când i-am simţit apăsarea buzelor voluptuoase, de mai, mai, să mă sufoce. Nu am ştiut, cum s-a scurs noaptea respectivă.
Am sosit în Bucureşti, fără să fi reţinut, cu cine am petrecut momentele de neimaginat. M-a condus la ea acasă, unde entuziasmul a continuat. Dar spre neşansa noastră, s-a auzit vocea surorii sale, şi totul, s-a spulberat.
Am luat un taxi, până acasă, dar misterul asupra domnişoarei, a rămas.
Nu ni s-au mai încrucişat drumurile. Anii au trecuuut….., s-au aşternut noi impresii, dar misterul absolut, dăinuie şi astăzi. Rândunica, avea dreptate. Viaţa ne este plină de evenimente, pe care le pierdem, din neatenţia asupra prezentului(va urma)
Onu

4 comentarii

Din categoria De pe bloguri ...

REVERIE

Când stomacul meu, stresat de spectacolul jenant al politicii noastre, nu mai rezistă subiectivismului unor emisiuni tv, cutreier prin blogosferă.

Aşa, am descoperit, un blog, “oanaclara-diverse diversificate” al cărui conţinut, poartă specificul personalităţii, cu totul speciale, a  autoarei sale.

Îmi place să comentez, ştiind că voi primi răspunsuri spirituale, savuroase, demne de profesoara de matematică, Oanaclara, mămică şi fiică desăvârşită.

Astfel, la postul său,”Life in pictures 28”, am avut  reveria farmecului copilăriei, sub forma rimată,

 “Mămică bună”, pe care o închin anticipat, zilelor festive de 1 şi 8 Martie, din acest AN.

Pătrunsă intens, de emoţia amintirii mamei mele, doresc, să constituie un omagiu ales, mamelor şi viitoarelor mămici.

Iată omagiul:

Mămică bună,

Sper ai înţeles,

Versul meu trudit ales.

Prin el am reiterat,

Clipe sublime din zile bune,

Când la margine de sat,

Pe lângă imaş

Zglobiu, însoţiţi de mama

Copiii alergam, după fluturaşi

Apoi, obosiţi de astă trudă,

 Toporaşii suav  parfumaţi,

În bucheţelul strâns cu grijă

Îi ofeream mamei, surpriză.

Unde eşti copilărie,

Cu mirajul tău, cu tot?!

 

Madi şi Onu

Un comentariu

Din categoria De pe bloguri ..., Diverse ...

SURPRIZE, SURPRIZE

Motto:” Cineva îmi spune că imaginile cu Boc sunt obscene. Nicidecum – dl Boc nu dansează gol pe masă la chef, se schimbă într-un vestiar pentru toţi clienţii, nu la separeu, după ce a făcut mişcare. Obscenă, dezgustătoare mi se pare vocea d-lui Crin Antonescu comentând aşa ceva în vreme ce sunt oameni care aşteaptă sub zăpezi să fie filmaţi după ce îşi dau duhul.”-Cristian Tudor Popescu, Gândul.

 Pe blogul eleiroseni, am citit ceva ce mi-a alinat spiritul. Încerc să extrag esenţialul”…… devalorizarea prin persiflare. Fisura în arta modernă, conectată la individul des-centrat, rătăcit deşi mereu inventiv într-o societate centrifugă, şi-a atins, s-ar zice, limita, masa critică, şi sa convertit burlesc: dominaţia alertă a glumei, a umorului şi sarcasmului, a absurdului şi hazului de necaz, a ironiei ca ultima soluţie a lipsei de soluţie.” (Norman Manea într-un interviu din revista “Steaua” nr.1-2/2011).

Mi-am reamintit de acest sublim final de text, după lectura” Editorialului dur al lui CTP in scandalul Emil Boc, despre „politicieni obsceni” si „Fese TV.”

De fapt, nu voi scrie nimic.;

totul s-a spus deja;

 vreau să exprim doar o amărăciune:” asta ne oferă PNL, prin Corifeul său, din USL?

ASTA NE AŞTEAPTĂ? burlescul comentariului dlui Crin Antonescu, în competiţie cu zicerea neinspirată a lui Meru, adresată înzăpeziţilor?

Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie?

 După ninsorile “torenţiale”(!)…, inundaţiile de prost gust ale  arivismului?

Să se aplice textul lui Norman Manea,în civilitatea şi aşa precară românească, o dată cu viitor-noul Preşedinte?

                                       Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Politică, Râsu/Plânsu

POETUL GRIGORE VIERU

În secţiunea Remember, din emisiunea Confesiuni a Iulianei Marciuc, momentul literar Grigore Vieru, îmi aminteşte de periplul meu bloggeristic.

Şi care a început dens, cu blogul Oanei Niculescu Mizil. Nu ştiu cum.., a fost ca o criză, până când, nu şi-a ţinut  promisiunea  de a crea, la sugestia mea, o pagină de idei-propuneri legislative, din partea vizitatorilor săi.

Acum, după ce am aflat că se trage din Ştefan cel Mare, îmi pare rău.

Ce, e de colea gândul să te tragi dintr-o glorie nemuritoare ? Cred că şi Preşedintele Băsescu, visează că s-ar trage din Amiralul Nelson, care în bătălia de la Aboukir, şi-a pierdut ochiul.

Dacă şi unchiul meu, avocatul, şeful baroului din Bârlad, ajungea ministrul Justiţiei, măcar de-ar fi fost ca Predoiu, şi tot eram cineva. Dar, însfârşit, vise de Făt Bănos, ca ale Monicăi Gabor care tot la chinezi trebuie să rămână.

Am legat de Oana.., Mizil, nu Roman, pentru că, din păcate, atunci POEZIA l-a pierdut  pe  poetul Vieru, şi pentru că pe blogul Oanei, am scris: duminică, 18 ianuarie 2009: Poetul Grigore Vieru, torţa Moldovei,s-a stins !

Grigore Vieru,
Fiu brav, al mătuşii de sânge,
Vărul tău, dobrogean,
Şocat, neputincios şi trist,
Cu lacrimi uscate, te plânge.

Dumnezeu, să te odihnească !

Ofuscat de felul pios, în care m-am adresat, un jalnic fanatic religios, m-a apostrofat, că doar Domnul din cer, merită asemenea respect.

Mărturisesc, nu l-am înţeles pe individ, şi contrar năzuinţei mele de a mă ţine departe, de mojicii, i-am replicat ceva în genul:

Nu ştiu de vreun păcat sau dracul,
Te-a îndemnat să spui prostii.
Aşa că eu, pe şleau , ţi-o spun: 
Amice…, ia mai “du-te pe pustii !”

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria De pe bloguri ..., Din lume ..., Poezie, Politică

VALENTINA

Postul mi-a fost inspirat de creatoarea “My World”, un blog cu povestiri foarte interesante şi originale, despre sine.

Abia acum, documentându-mă pentru material, văd că activează în educaţie. Nu mă mai miră pertinenţa comentariului său la postul nostru, Culoare şi Suflete: “Aşa este… cred că şi mediul în care trăim afectează copiii din ziua de azi”. Iar faptul  mi-a amintit cele ce urmează, în deplin acord, cu afirmaţia sa !

Anume, demonstrarea de facto, a ipotezei cercetătorului D. Feldman, asupra ”coincidenţei”  factorilor ereditari, cu cei educaţionali, de mediu.

Concret, doi intelectuali din Boston, SUA – slavistul Leo Wiener, profesor la Universitatea Harvard şi Dr. Boris Sidis, psihiatru – au fiecare câte un copil, din care şi-au propus să scoată genii. S-au consacrat găsirii metodelor pentru stimularea intelectuală a copiilor lor. Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate. Copiii au obţinut performanţe excepţionale:

Norbert Wiener va fi unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului nostru, şi cu merite deosebite în fundamentarea cibeneticii (dar şi cu ajutorul lucrărilor profesorului Ştefan Odobleja, al nostru!)

Celălalt, William Sidis, a ajuns student la vârsta de 11 ani şi a elaborat unele teorii personale în domeniul matematicilor superioare  dar şi-a irosit viaţa în anonimat, îndeplinind activităţi minore. Trăind singuratic, (ce păcat, că Facebook  nu apăruse încă!) şi-a risipit toată energia colecţionând tichete de tramvai, din întreaga lume.

Iata două moduri de evoluţie, deşi startul a fost luat în acelaşi timp şi la fel de bine de către amândoi concurenţii.

PS: Mă gândesc  la noi, ce bine am pornit, cu “Să trăiţi bine!” şi unde-am ajuns, din cauza Crizei ! Povestirea cazului celor doi copii geniali aparţine psiholog Adina Chelcea şi conf. universitar dr. Septimiu Chelcea.

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria De pe bloguri ...

INTEGRITATE

Motto: ”Nu există reuşită decât pornind de la adevăr”  – Charles de Gaulle

Pe Rokssana’s Blog am citit postul „Miercurea fără cuvinte”. Fidel titlului, postul constă într-o succesiune de fotografii făcute la Muzeul Memorial de la Sighetul Marmaţiei. Peretele unei celule este umanizat de portretul lui Iuliu Maniu.

Sursa foto:  Rokssana’s Blog

În faţa evocării suferinţei, te simţi sfios şi îndemnat să păstrezi solemn, un moment de reculegere. În această stare de cuvioşenie, scriu următorul comentariu:

“Să spun ceva, mă tem !
Pios, mă-ntreb:
Fi-voi, în stare, să nu tulbur,
Momentele intrate-n veşnicie ?”

Carmen nu-şi stăpâneste emoţia, pe care o exprimă în comentariul:

”Impresionant ! faci paşi mici şi calci cu respect, inspiri aer înghţind scurt … cunosc sentimentul ce te cuprinde în timpul vizitei într-un asemenea loc. Eu am vazut Dachau … Câteva ore după ce am părăsit muzeul, nimeni nu a rostit un cuvânt.”

Imaginile lucrează, te preocupă, te copleşesc … Cîteva zile după, recitesc “Amintiri” de Gheorghe Eminescu (nepotul de frate al lui Mihai Eminescu). În timpul lecturii, mă opresc la următorul pasaj:

”L-am întrebat, pe regale Mihai, spune generalul Gheorghe Mihail (Şeful Marelui Stat Major al Armatei Române, proaspăt numit de Regele Mihai), cum de s-a ajuns la formarea guvernului general Sănătescu, în loc de un guvern de uniune naţională.”

Regele a răspuns: “Maniu, care în principiu consimţise să formeze  guvernul, s-a răzgândit, refuzand să-şi pună semnătura, pe un  act, care consfinţea cedarea Basarabiei şi Bucovinei, (conform cererii ruşilor). Cum evenimentele presau şi nu mai era timp pentru consultaţii, l-am însărcinat pe Sănătescu, mareşalul Palatului, cu formarea guvernului.”

La teminarea lecturii pasajului, am înţeles, valoarea postului Roksanei, şi înfiorat, mi-am şoptit:

“Ce români integri, au existat odată !”

PS: Interesant, generalul Mihail Gheorghe, a făcut şi el, zece ani de detenţie, tot la Sighet, pentru  că solicitase stăvilirea jafurilor şi distrugerilor, comise de soldaţii sovietici.

MADI şi ONU

4 comentarii

Din categoria De pe bloguri ...