Arhive lunare: Noiembrie 2012

PLĂCERI NECUGETATE

NOTĂ: Titlul iniţial, de CANCER MAMAR, i s-a părut macabru, lui Mădişor, şi mi-a cerut să-l schimb.

Altul, mai sugestiv, asupra temei, nu am găsit!

Când dimineaţa devreme, dechid calculatorul şi văd  butonul casetei Notifications fără viaţă, simt cum iau foc. Atunci, întind mâna după o carte, la nimereală.

Aşa am procedat şi azi, când mi-a căzut volumul 8 de Scrieri al lui Tudor Muşatescu.

După câteva „muşatisme”,precum:

-Singura bijuterie a săracului este munca, fiindcă e brăţară de aur;  sau,

-„Din punct de vedere”sănătate”, m-am restabilit complet, în vederea unei viitoare gripe”.„ De „urticare” nu mă tem, fiindcă se menţine cea veche, ca şi întreaga ei camarilă: regim, mâncărimi şi noi papule”.;

-Pe lac a nins numai lebede;

De cele mai multe ori, în cariera mea gazetărească, am fost plătit foarte scump, ca să scriu absolut de pomană; ajung la următoarea relatare intimă:

-”Mara, s-a aşezat pe capul divanului în faţa mea şi, fără nici o ezitare, nici o solemnitate şi nici o explicaţie,  s-a aplecat spre mine- spre mâinile mele, mai bine zis-atât,  până când….., sânii ei mi-au venit sub ochi, odată cu tânguirea :

-Sărută-mi-i!… Dar tare!… Mult…  Şi să mi-i frămânţi ”rău” şi să mi-i baţi cu palmele, cu buzele, cu ce vrei tu…cu ce vrei tu…”

Şi autorul, continuă , cu acelaşi talent relatarea, spre incendierea, vă imaginaţi cât de tulburătoare…, pentru bietul  cititor, aflat doar cu cartea în mână.

Ei bine, cele reproduse, au avut darul unor rememorări.

-Prima… Zilele trecute, am asistat la o emitere de feromon muzical, când poate tot o „Mara” îl lansează  printr-un link, după care, neurmând nici o reacţie, din partea destinatarului ,scânceşte lasciv:”place…?”

–A doua…În intimitate, cu o fiinţă foarte senzuală, care la un moment dat, solicită precum „Mara”.

Te conformezi, dar nu eşti destul de bărbat. Solicitarea se repetă, mai apăsat, mai agitat. Tu fiinţă nevolnică, iar nu faci faţă.

Ba te mai trec şi gânduri copilăreşti:

”oare nu-i strivesc ţesuturile?” n-oi declanşa un cancer mamar?

Zadarnic.

După un zvâcnet, însoţit de un urlet însemnând „mai tareeee……!”, ajungi pe parchet.

În timp ce-ţi oblojeşti cucuiul, te gândeşti cu milă:

”nebuna asta, o să sfârşească de cancer mamar”.

Poate asta este cauza reală.

Ca în legea Karmei.

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Diverse ...

FĂRĂ TITLU

Motto:”Nu suntem „pedepsiţi”pentru acţiunile noastre, ci de acţiunile noastre”-Legea Karmei(Principiul cauzei şi a efectului acesteia)

Prin bibliotecă, tară moştenită de la părinţii mei, am  cartea rătăcită printre alte stele, scrisă de Eckerman secretarul personal al lui GOETHE.

Măreţia personajului exclude orice bănuială de suficienţă.

Am reţinut din această carte, că Ilustrissimul, practica tehnica „nonreacţiei  prin tăcere”.

Am înţeles intensitatea acestei trăiri, când Goethe a refuzat să meargă la înmormântarea unui bun prieten al său, care îi întorsese spatele, când îi era lumea mai plină, de bucuria prieteniei.

Dacă nu greşesc, maestrul, îl ajutase într-un moment dramatic al vieţii acestuia.

Realizat, în urma ajutoruluir goetheean, prietenul, ajuns într-o situaţie critică psihic, i-a solicitat binefăcătorului  său, sprijinul . Pe care, acesta nu i l-a mai putut dat. N-a mai putut, sau „a observat ceva”, Eckerman nu  mai povesteşte.

 Cert este că Goethe,  s-a depăşit pe sine, aşteptând un moment de demnitate.

A intervenit însă Doamna care nu iartă, şi a făcut dreptate.

N-a mai greşit. N-a scos nici un cuvânt, şi nu s-a dus la înmormântarea acestuia.

Mi-am amintit acest episod, aseară, ascultându-l pe Ponta, replicându-i cuiva,  în termeni, care după mine, deşi relativ inspiraţi, îl aduceau la acelaşi numitor comun cu imprecatorul(sâc, licenţă!) .

Eu şi soţia, ne-am uitat nemulţumiţi, unul la altul,  şi am omorât un drac (ştiţi vorba!):

„Păcat că se înjoseşte, când ar putea ocoli mocirla!”

Scriu aceste rânduri, cu speranţa, că vreunul din oamenii de valoare, prietenii lui Ponta, sau  ariviştii, care vor fi roind în jurul acestuia, vor citi postul, şi-i vor sugera, să nu mai intre în mocirla, în care începe să se complacă.

Nouă românilor  ne-ar place să simţim roadele inteligenţei sale, şi nu efectele putrescente ale mocirlei în care se lasă ademenit.

Tatăl meu ÎNVĂŢĂTORUL, m-ar fi gratulat, cu:

Te porţi ca un dobitoc!”

Precizez, curtea noastră, a Şcolii de fapt, era plină de dobitoace, folosite uneori, ca material didactic.

Deci, o făcea în cunoştinţă de cauză.

 Notă: Am scris postul, în chip de „bun venit” celui mai recent”MyFollowers”: artzent
http://zentcreativeblog.wordpress.com

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Educaţie

MÂŢA PONTA ZGÂRIE RĂU!

N-aş vrea să credeţi că am uitat ce am promis acum cinci minute, că nu voi scrie până la alegeri.

De fapt, aş vrea să vă obişnuiţi cu mine, că nu am ce schimba, că pentru interesul naţional blogosferic,  ăsta sunt.

De fapt, despre interesul naţional este vorba, şi veţi vedea după.

Azi, prin oraş, la uşa unui magazin, am văzut legat un ogar pur Scotland.

Ce splendidă creaţie! Totul aerodinamic.

Cine l-o fi inventat? Căpuşorul fusiform, cu urechile în prelungire, piciore înalte şi suple, subţiri,  parcă tije de oţel,  burta retrasă şi întinsă, de îmi vine să o mângâi, în reciprocitate.

Pare un top model canin. Mă întreb ce, şi cât mănâncă, dacă face fitness canin, dacă participă la concursuri de curse.

Nu mă pot desprinde să-l privesc, dar admiratorii gură cască, precum eu, strânşi în jurul meu, mă fac să mă jenez, şi plec, regretând că nu mai pot căsca gura, în linişte .

Ei, şi acum despre „pisicuţa Ponta”. Sper să nu fie un plagiat. Întors acasă, îi povestesc soţiei despre minunăţia de ogar, dar rămâne totuşi încruntată.

– S-a întâmplat ceva? o întreb eu, nedumerit.

Cu o privire, care ştiu ce înseamnă, îmi răspunde:

-„Auzi măi, ce zici de asta?” Cică „Ponta se duce la Cotroceni, ca o pisicuţă, şi toarce , aşteptând bunăvoinţa Preşedintelui”.

-Cine zice? întreb eu amuzat.

Dacă-mi amintesc bine, înainte de „trădarea naţională”, tot aşa a mai târcolit  pe acolo.

-Ei…,cine poate fi? Dar afirmaţia, mi s-a părut a unui ins, ajuns la culmea disperării, continuă soţia.

Nici nu apuc să răspund, că la tv, se vorbeşte despre OUG  de modificare a Legii audiovizualului.

-Aha, aşa deci, înseamnă că Preşedintele, să ciulească urechile, precum ogarul despre care ţi-am vorbit.

La privirea ei nedumerită, mă explic.

Adică, să se ferească! Nu ai observat o schimbare de limbaj, în retorica lui „Pisicel?”

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Râsu/Plânsu

INECHITATEA

Cred că nu mai scriu, până după alegeri.

Mă enervează inechitatea şi tupeul care o însoţeşte.

Poate unde sunt şi nedormit, am o stare de iritare de nu-mi găsesc alfabetul.

Mă enervează faptul, să nu realizez dacă nu cumva, este vorba tot de o „soluţie imorală”.

Am totuşi satisfacţia de a fi auzit şi un comentariu, demn de intelectul român. Profesorul Atanasiu, a spus-o tranşant, că

Ponta candidează din partea USL, direct pe funcţia de premier, în consecinţă, la victoria USL din 9 decembrie, nici un răuvoitor, nu i se mai poate opune, el fiind ales în modul cel mai democratic, direct de electorat.

Cu asta, am încheiat epidemia naţională a pălăvrăgelii sterile politic, dar aducătoare de rating.

Spun inechitate, că nu-mi place hăituiala căreia este expus Traian Băsescu, de după paravanul protector indiferent al cărui studio de tv.

În drumurile mele,trec pe lângă o poartă metalică, în spatele căreia, o haită de câini, aşa de agresivi, încât, de nu ar fi destul de înaltă, ar rupe toţi trecătorii, pe lângă ea.

Nu sunt sigur, dacă ieşiţi de sub protecţia metalică, ar mai fi atât de feroci.

Aşa că, spun ce-i duce natura.

Pe de altă parte, nu este echitabilă condiţia jurnaliştilor la conferinţele de presă ale lui Traian Băsescu, la paravanul arbitrajului, de a fi lăsaţi mască, în timp ce pun întrebări, poate pertinente socio-politic.

Aseară, spre exemplu, sub pretextul  că nu ia un „interviu”, unei fete, i s-a întors mojiceşte, spatele.

Practica inechităţii, mi se pare contraproductivă civilităţii/educaţiei civice, dându-se impresia  că ne putem permite cinismul civic, la paravanul unor condiţii speculativ admise, copios servite de sus până jos.

Cât priveşte suspiciunea asupra „soluţiei imorale”, am senzaţia că prin antiteză, se încearcă inducerea unor dubii asupra USL, în masa electoratului, din moment ce este mediatizat  aproape insidios, Preşedintele, care spune că nu face campanie electorală.

Oare cerberii presei, nu-şi dau seama,  sau ne cred aşa de proşti?

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Educaţie

AŞA, NU E BINE!

Uneori, observ la comentatorii politici, încercarea primită cu oarecare satisfacţie, de a se induce existenţa unei stări maladive, la nivelul cerebral al câte unui oponent politic.

Metoda, mi se pare riscantă, din punctul de vedere al psihologiei mulţimilor,  înclinate a reţine aspectele afective, precum compătimirea, mila  şi iertarea. Nu mai spun, de consecinţele  educaţionale asupra acestora.

Să zicem, spre exemplu, că se arată, pe bune, despre mine, lucruri rele pe care le-aş fi făcut, ca preşedinte.

Nimic greşit, dacă într-un exces de zel, nu se supralicitează îndârjirea, prin invocarea în statutul meu existenţial, a unei stări de dereglaj mintal, aspect ce poate stârni compătimirea, cu consecinţa ei, iertarea păcatelor.

Aşa că, le recomand celor cărora excesul de zel, în a părea prea deştepţi, îi duce  la argumente gen”cred că a luat-o razna”, s-o lase mai moale.

Nu este exclus, ca psihologia mulţimilor electorale să reacţioneze în maniera: „îl votez, dă-l dracului, tot e pe ducă; l-a pedepsit destul Dumnezeu!

(Inspirat de cartea „Controlul Minţii” de HAHA LUNG)

 Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ...

EPILOG la “AZI, E TRIST!”

Nici nu mi-a venit bine  inima la loc, în urma ascultării link-ului transmis de Sorina, că apare omul de serviciu.

Supărat foc, îmi spune:

-Să ştiţi, că iar ne-au furat lacătul.

Cred că vagaboanda aia.., “mama ei, de nenorocită!”

Că dacă o mai prind pe scară, o bat, de “se….  pe ea!”

-Taci! Cum, adică ne facem singuri dreptate ca ăia din Gheorghieni, pentru un cal sau ca huliganii care contestă “TRATATUL DE LA TRIANON”?

Şi – apoi,  dacă la Poliţie te-or bate, de-o să faci cum spui “c-ar face ea”.

Speriat, parcă se răzgândeşte.

-“Atunci doar o înjur!”   Da.., pe ăia cu Trianonul, nu-i trage nimeni de mânecă?

– Păi sper că o s-o facă domnul Băsescu, încerc eu un răspuns.

-CANCI!, mi-a replicat el, nerespectuos.

Nu cunosc semnificaţia cuvântului, dar după dispreţul de pe chipul lui, nici nu vreau să-l aflu.

Mi se pare o impoliteţe şi faţă de mine.

Ne despărţim în termini destul de reci!

 Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

AZI, E TRIST!

Ciudat mai este sufletulul omului. Cade din senin, într-un canion plin de ceaţă, fără să-şi dea seama ce ar vrea, şi ce n-ar vrea, ce-i place şi ce nu, ce înţelege şi ce nu, de ce s-ar ciondăni, şi de ce nu, cu cine, sau dacă ar fi cineva, ce-i lipseşte şi ce şi-ar dori, şi tot aşa, la nesfârşit, între ce da şi ce nu.

Azi, cel căzut astfel, sunt eu.

Şi presupun, de ce.

Acum două zile, omul de serviciu pentru scări al blocului, mi-a dat o cheie de lacăt. Zice:

-E de la casa scării X, unde se aciuaseră nişte vagabonzi şi dormeau, ba chiar se şi drogau. Sunt şi nişte lucruri, pe care o să le arunc, să scăpăm de mizerie.

Mi s-au plâns locatarii, de câteva zile. Sper să nu fi  exagerat.

-Nu cred, îi răspund eu uşor derutat, fără să-mi treacă prin cap, să merg , să mă conving, vizual măcar, de lucrurile pomenite.

Seara, între 9 şi 10, sună cineva. La uşă, o tânără, aparent jenată, mă întreabă dacă ştiu cine are cheia de la casa scării. Îi spun că nu ştiu, dar o întreb ce treabă are  acolo, fiind străină de bloc.

În loc de răspuns, a reacţionat nervos, dar civilizat:

-Domnule, ce mă fac eu, mi s-au încuiat lucrurile şi unde mai dorm?

Pe scurt, mi-a spus că este din provincie, că n-a avut bani de hotel, şi s-a aciuat în casa scării blocului nostru.

Dar prietena ei, care aseară a lipsit de acasă,o va găzdui, până ce rezolvă problemele pentru care venise.

Sub impresia celor relatate de omul de serviciu, cum că se drogau acolo seara, m-am gândit că poate era în apropierea unei crize de sevraj, şi mi s-a făcut teamă, amintindu-mi că omul a spus că  va arunca lucrurile.

Dacă, într-adevăr a făcut-o , şi odată cu ele şi drogurile din porţia de seară?

Am trimis-o la el. Peste câteva minute, revine, că omul, nici nu vrea să-i deschidă uşa. Deja, gluma se îngroaşe, nu găsesc replica. Câteva zile înainte, poliţistul de proximitate, adusese câteva pliante, avertizându-ne să nu ne hazardăm, să lăsăm necunoscuţi, să pătrundă în spaţiul blocului.

Mă gândesc să-l anunţ, dar mă jenez pentru ea.Mă priveşte insistent, poate rugător, dar eu îi urmăresc încordat, mâinile. Poţi să ştii? Îmbrăcată în costum de blugi(geacă şi pantaloni), cu nişte cizmuliţe în picioare,tunsă scurt, cu un breton, de sub care scapără nişte ochi albaştri, expresivi, nu pare a fi genul îndoielnic.

Îmi spune:

– Ce mă fac, domnule? ce mă fac! Unde mă duc?

Şi a plecat dârză, spre ieşirea din bloc.

Vorbele ei, pline de îngrijorare, parcă mi s-au încrustat în minte. Şi nu-mi ies din cap. Îmi reproşez puternic, ezitarea de a nu-i fi deschis.

Şi dacă îi aruncase deja lucrurile? încerc să- mi atenuez autoreproşul. Azi, omul de seviciu, s-a purtat cam bosumflat. N-am reacţionat!Luat cu alte preocupări,nici  nu m-am dus, să văd casa scărilor cu pricina.

Faptul  mă apasă totuşi în mod subconştient.

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Diverse ...