Arhive pe categorii: Pagini de jurnal Pamflet.

Virtualul curaj de sine

Adică, de mulțumire de sine. Mie-mi pare destul de chinuitor, rațional privind lucrurile.
Pentru că, încercând să fiu sincer cumine însumi, de multe ori, nu mă plac. Nu sunt mulțumit, de cum arăt, pentru că privesc prea mult, sculptura, și nu arăt nici Adonis, nici Hercules.Am încercat să-mi sculptez corpul, dar ca la mai toți nemulțumiții, am forțat, a pârâit ceva în abdomenul meu, am intrat în recuperare, și am renunțat, din prudența sugerată de alții, că nu am vocația de Adonis. M-am retras discret, în sinele meu, știind că nu se vede realitatea, dacă o ajuți cu puțină pantomimă. Capul sus, pieptul umflat, burta retrasă, și gata, aerul atletic la care năzuiești. Dar nici lauda de sine, nu ajută prea mult, pentru că autocontrolul este un efort obositor, dacă nu ți l-a dăruit mama Natură. Așa că, mai bine haina, că ea sigur mă va transforma într-un Stallone. Și, dacă nu poți fi, măcar să pari, așa cum dacă taci, filozof rămâi. Așa că, am ales tăcerea, ca să par și cu cap.
Până într-zi, când am auzit pe cineva întrebându-se dacă eu aș avea limbă. I-am arătat-o sfidător, și de atunci, merg ca un gură cască, pe stradă, să se vadă, că am și limbă. Dar cum cu ilmba scoasă, păream a suferi de polipi nazali, am închis iar gura . Așa, am înțeles, că nu poți fi, decât cum te-a lăsat natura, și că orice încercare de mistificare, nu te va ajuta.
Așa că, mai bine, ar fi un virtuos al conștiinței de sine.
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Belina

Iar nu știu ce să scriu, dar un imbold interior, îmi spune:-Scrie, nu fii fraier! Fă-o pentru creierul tău! Crezi că degeaba ți-o cere el? Într-adevăr, știu că nu zadarnic mă îmboldește zi și noapte.El, modestul, vrea să mă scoată în lume, să se laude cu mine.
Îl înțeleg, doar el sunt eu, și știu cel mai mult despre mine. De parcă aș lucra la Antena 3, și mi-aș umfla buzunarele nesățioase, din rating.
Și este foarte ciudat, că nu consum decât jumătate din banii pe care-i primesc. Chiar mă bate gândul să-i sugerez doamnei Ministru Olguța Vasilescu, să se mai gândească la o ajustare de pensie, să le ajungă tuturor celor nemulțumiți.
Dar, aci e oful, n-am curaj. Dacă-mi sar viitorii pensionari în cap? Că, am dedus din unele mișcări de culise, că s-ar neliniști strada, semn de democrație. Și eu, nu vreau democrație. Visez să ne conștientizăm fiecare, datoria cetățenească, să ne respectăm unii pe alții, să nu mai râvnim la coltucul de pâine al celuilalt.
Cam cum este în Rai, unde rangul îngerilor, nu contează. Toși au aripi, toți zboară surâzând, ne punându-și problema coltucului celuilalt. Poate că asta este deosebirea dintre Rai și Pământ!?
Nu afectează binele semenilor, nu există invidie și turnătorie. Conduce, după cum spune Opoziția, numai El Capo Livio!
Nu cred ca acolo, să se folosească nume injurioase, precum Belina, sau balta mai știe care, cu toate orăcăitoarele ei.
Încerc să am răbdare, cu creierul meu, care văd, tinde să se creadă superior mie.
Înțelepciunea, și educația părinților, mi-o cer imperios, pentru a nu mă afunda stupid, în miasmele Belinei.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Până ieri

Nu știu dacă suspiciunea este dovadă de inteligență, dacă e de bine sau de rău, dar ieri, am costatat, că m-am molipsit de o boală ultramodernă, Suspicionita.
Mai precis, ieri, i-am resimțit efectele. Dar, spre șansa somnului meu, mi-a priit.
Enervat de comentologia antenistă, am închis scurt tv și am intrat în pat, să mai citesc, din vre-o carte.
M-am trezit cu ea pe piept, mototolită, vai de capul ei. Clipesc nedumerit, că sunt în patul meu, fără probleme.
Visasem, că trecând prin fața clădirii Guvernului, plin de gânduri,am dat nas în nas, cu Premierul Tudose.
Îngândurat, ca și mine, nu vedea cred nimic înainte.
Așa că, m-am ferit prudent, atrăgându-i atenția, printr-un salut colegial.
– A, mă scuzați, domnule Dragnea, eram adâncit în gândul implementării Programului de guvernare, pentru că nu prea sunt mulțumit de lentoarea cu care acționează câțiva miniștri. Surprins de enormitatea confuziei, am înclinat respectuos capul, zâmbind.
Iar îmi bate apropouri despre protejații mei, miniștrii cutare, cutare și cutare. Nu mai știam dacă eu mai sunt eu.
I-am răspuns cu un zâmbet complice, că mai au și ei de învățat, așa că să-i mai suporte, că îi voi sfătui și eu, să fie mai atenți. Ca și cum l-ar fi înseninat cele promise, lui Tudose, i s-au destins urmele frământărilor de sub frunte și a trecut săltăreț, pe lângă mine.
Ce băiat bun și ascultător, mi-am spus eu, continuându-mi drumul.
Sper să nu mă supere prea curând!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Ros de invidie

Nu ascund că mă roade invidia, deși, nu prea știu ce înseamnă. Dar pot spune cum o trăiesc eu.
Și anume, mă irită umorul lui Mircea Badea.
Se spune că au umor, cei norocoși, înzestrați de natură. Nu contest. O simt pe propria-mi piele. Dar, nu cedez. Sfidez Cerul, care nu m-a hăruit cu darul umorului simpatic.
Îi sunt recunoscător de a-mi fi dăruit o soție minunată, dar îl desfid, pentru că mi-a luat-o prea devreme.
Sau, că nu ne-a luat împreună, să nu suferim durerea.De fapt, nu despre asta voiam să scriu, ci despre hazul forțat deseori,al umorului lui Mircea Badea.
Un haz de necaz, sau chiar de infatuare. Uneori, parcă ține, dar, de regulă, mă enervează tupeul, și ranchiunoșenia lui.De fapt, el, ca și toți ai lui Voiculescu, au o marotă:Băsescu, și opera lui, Laura Codruța Coveși. În postări, o voi franțuzi.
Îi voi spune, Lora.
Fără nici o maliție, pentru că nu am nimic comun cu Mircea Badea, prietenul lui Mihai Gâdea.
O prietenie temeinică, în care nu știu, dacă motivul nu este audiența adusă de Mircică.
La inteligență, compar frunțile celor doi. A lui Mihai, este lată și înaltă.
Parcă ar fi a lui Lenin.
A lui Mircea, este mai umană, mai sensibilă, și mai meditativă.
Mă zgândăre, descurajant, netezimea de oglindă, a frunții lui Mișu.
Mă consolează însă o informație fiziognomică. Anume, că o frunte senină, liniștită, nu ar fi frământată de gânduri.
Ea se învolburează, numai în momente de frământare, străină celorlalți.
Fruntea lui Badea, ca dimensiune, intră într-a lui Gâdea. Așa că încerc să înțeleg prietenia lor. Badea, aduce și audiență.
Mai mult, după îndelugi observații, asupra celor doi, am mai remarcat ceva.
Uneori, Mihai, nu surprinde subtilitățile lui Mircea, și atunci, conform legilor firii, fruntea i se ridează, armonios, ca o frunte de șef, sigur de poziția sa.
Așa că, privindu-le frunțile, destinsă a lui Mircea, când bate câmpii, sigur de sine, și învolburată de riduri elegante, a Șefului, când nu s-a prins la poantele ratingistului, pentru mine, este foarte amuzant. Constituie clipele de picanterie, ale finalului emisiunii Sinteza zilei.
PS:Scris din lipsă de idei!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Nedumerire

În general, nu sunt un tip prea curios, în ceea ce privește sexul. Mă conduc după vorba consacrată:
fiecare cu a lui.
De aceea sunt extrem de nedumerit:
Ce-o avea lumea, cu a părintelui Pomohaci? Eu cred că este o mâncătorie în sutană. Presupun…, nepricepând ce diavolească dihonie, a început în lumea sutanelor negre. Precis o pioasă mâncătorie de taină!
Ceva însă, cu toată ciudățenia, mă face să apreciez, dezmățul declanșat. Oamenii de bună credință, oamenii cu Domnul în Suflet, nu se lasă manipulați de Iudele care s-au strecurat insidios, în moralitatea noastră, blasfemiind-o, în toate aspectele socio-politice. Veniturile salariale, mari sau mici, ca în mult râvnitul Occident, nu vor fi așa cum explică Puterea, din motivul că Opoziția unora, nu pricepe, de ce, în sfârșit, un român, pe porecla sa, Dragnea, s-a decis, să rupă lanțurile năravului sărăciei.
Mi-e și frică, parcă de un blestem ranchiunos, să repet cuvântul sărăcie. Să nu-mi deranjez vre-un Prieten din Opoziție.
Deși, Doamne, Iartă-mă, îi văd cam pleoștiți de frumusețea argumentației Olguței Vasilescu, atunci când explică, asemenea bunicii mele, minunile Feților-frumoși din Basmele copilăriei.
Și aș asculta-o, până s-ar închide programul tv.
Oricum, nu în detrimentul judecății Înalt Smeritului for bisericesc, împotriva năravului bărbătesc.
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Păcatul

Ce este păcatul, nu știu. De fapt, eu cred că nici nu există. El își datorează existența, tot oamenilor.
Și asta, pentru că au grai, și nu știu a-l folosi.
Măcar,lupii urlă la lună, neavând televizor la care să facă rating, bani, și alte foloase nepăcătoase. Apoi, în căutare de teme de așa zis interes moral public, se potolesc, și corul urletelor haitei, se pierde în foșnetul frunzișului pădurii.
Aseară,obosit sau plictisit de atâta tranca fleanca, pe seama preotului Pomohaci, am uitat să deschid izvorul știrilor banale și morbide, despre bietul preot. Așa că, nu mai sunt la curent, dacă s-au mai adus probe nemăsluite. Oricum, nu-mi pare rău, pentru că mă enervam cumplit, asistând la epopeia bârfei naționale. Cică există ucigași plătiți. Probabil și sinucigași, asemenea. Parcă mă bate gândul, că furibund atacatul Preot, să nu fi accept deliberat,să fie sacrificat, contra unei sume de bani, destul de generoasă, pentru a demonstra exigența morală a Capilor Bisericii.
Un fel de, mi se pare mie, Mori tu, iar noi, îți vom ierta păcatele!

Dar, ipoteza mea nu îmi mai pare fezabilă, din clipa în care parcă am auzit că ar fi fost în joc, o sumă de bani străini, de care Părintele, nu ar fi dispus, în momentul oportun.
Aci, la acest zvon de-a dreptul drăcesc, mi se înnegrește pielea, și am senzația , că mi-ar crește ,din coccis, o coadă neagră, de Satana, pentru care mă mișc pe scaun, să-i las loc să crească.
Pas, de mai pricepe ceva.
Așa că, pentru a rămâne cu chip de om, mai bine mă uit la Tel drum, o temă mai puțin duhovnicească.
Dar asta, după ce voi fi convins de PNL, că nu este iar o făcătură politică, antiDragnea.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Aș vrea să scriu, dar nu-mi vine în minte titlul. Pentru că, zadarnic îl scriu. Când să continuu, o iau gândurile razna, iar de titlu, se alege praful. Așa că, mai bine nebotezat. Va fi ca o piesă folclorică, acceptată de toată lumea, fie ea deputat, sau altă guralivitate aleasă în Parlament. Spre pildă, aseară, mi-am propus să iau lumină,de la niște invitați ai  A3, printre care, și unul, pe nume Zamfir.

Un tip, aparent  rezonabil, cu o personalitate ușor disimulată, sub masca  decenței.

-Bine, veți spune, și ce-i cu asta?

–Nu-i mare lucru, dar dacă tăcea, deputat rămânea. Așa, ca în vorba bătrânească:

-Dacă tăceai, cu deștu, nu te arătai!

Concret, nitam- nisam, ca să grăiască și el ceva, a făcut aprecieri nefavorabile asupra Doamnei Ministru de Interne, Carmen Dan.

Reproșul amarnic, era că, Doamna Ministru, a așteptat pe niște jurnaliste tinere, să răspundă întrebărilor inerente. Dacă n-am înțeles ca și deputatul respectiv, Doamna Ministru, trebuia să se comporte la nivelul funcției, ușor distantă, puțin arogantă, disprețuitoare la adresa unor puștoaice jurnaliste.

Mă rog, într-o manieră parvenitistă!

Nu cred că prețiosul deputat , zis  Zamfir, și-a realizat GAFA MONUMENTALĂ.

Ar fi probabil, o performanță, pentru intelectul său, dar  cred că puștoaicele jurnaliste, n- ar avea decât de câștigat, dacă l-ar ignora pe infatuatul  dipotat.

Noțiunea de Deputat, incumbă respectarea celor care nu s-au păcălit, votându-l ca pe un personaj onorabil.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.