Arhive lunare: Ianuarie 2015

Fără chef

Motto:”Frica păzeşte bostănăria”-proverb străbun.

E târziu, dar scriu, deşi fără chef, fără speranţă.

Ştiu că orice pierdere a cuiva drag este fără speranţa de regăsire. Sensibilizat de propria-mi suferinţă, mă îndurerează atrocităţile din ştirile de omucideri, anunţate la varii tv-uri.

Şi mă revoltă crunt.

Şi simt nevoia să devin justiţiar.., să nu se mai întâmple.

De aceea, tind să devin aspru, până la necredinţă.

Dar…, laconic.

Nu cred că ar mai trebui prelungită ipocrizia bisericească, de a cruţa ucigaşii.

Şi ca să evităm salvarea lor de pedeapsa cuvenită, poate nu ar fi greşite nişte erori ale celor care-i prind pe criminali, ca din varii pretexte să-i împuşte scurt, fără zăbavă.

Nu cred că Dumnezeu s-ar necăji , de suprimarea Răului .

Prin POTOPUL ne-a dat o pildă fără echivoc.

Veţi replica prin ipocrizia devenită cutumă, că nu poţi lua o viaţă pe care a dat-o Dumnezeu.

La fel de fals, ca atunci când înaintea săvârşirii unui păcat, îţi spui ipocrit, făcându-ţi cruci fariseice peste cruci asemenea:

”Doamne iartă-mă!”

Onu

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Educaţie., Pagini de Jurnal

Cine încală Legea, Oficial?

                         În ţară, Legea se încalcă.

                         De cine oare, şi pentru ce?

Sunt nevoit să plec urgent la Galaţi. Sun la gară să văd ce trenuri am. O voce foarte amabilă, îmi dă toate informaţiile. O mai întreb dacă pot beneficia de biletele gratuite, conform Legii 118.

Nu, îmi răspunde, momentan, numai handicapaţii şi..,( nu mai reţin ce categorie).

Dar am deja , prin lege, biletele gratuite şi pentru clasa I.

Vocea i se înăspreşte, amabilitatea devine bolovănoasă.

–„Domnule, cum v-am spus. Acestea sunt dispoziţiile”.

O înţeleg, şi renunţ să mai întreb de unde vin acele dispoziţii.

Funcţionara respectă un ordin dat de cineva.

Cine l-o fi dat? Un şef probabil.Care dacă decide încălcarea unei legi, este cel puţin un guvernamental, şi o face în baza unor dispoziţii secrete, să nu afle talibanii…, poate…

Probabil nu este înregistrată dispoziţia respectivă.

Şi pentru operativitatea nepăgubirii noului buget, s-a transmis telefonic.

Costul biletului de 69 de lei, nu este o pagubă pentru mine.

Şi nici nu cred că cfr-ul, recte bugetul Naţional ar fi suferit, pentru că nu mi l-ar fi plătit el, oricât de social-democrat ar fi regimul Ponta.

De fapt, Legea ar fi fost dată pe timpul mandatului Preşedintelui Emil Constantinescu.

Indiferent însă de legiuitor, problema care mă frământă în aceste momente este:

– În afară de infractorii îndeoşte cunoscuţi, cine-şi mai permite să încalce LEGEA?

Când vor fi genetic înlăturate aceste năravuri comuniste?

Onu

13 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Sunt eu

Farmecul Fetei Morgana există
Îl trăiesc Saharian,
În peisajul emoţional mirific al acestei poezii
Pe care nu rezist…,
Să nu o răpesc imediat!

Onu

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

incertitudini3

Eclipsa întoarsă
spre albul de lună plină
… sunt eu!
Poemul țesut din temeri
dorințe și dulce odihnă
… sunt eu!

Cântecul eliberat
din verbul a ști că știu ce-i iubirea
… sunt eu!

În fiecare răsărit de zori
în fiecare apus de soare
… ești tu –
aerul
cerul
furtuna
pământul…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Vezi articol original

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Să fie Indispensabili Naţiei?!

Oriunde ai apăsa butonul telecomenzii televizorului, dai…, vrei nu vrei…, peste vreunul din ei: Cătălin Măruţă, Mircea Badea, Dragoş Pătraru ,Mădălin Ionescu, Kapatos şi alţii.

Prin aceşti barzi, aflăm starea amoroasă a unei părţi selecte a Naţiunii. Nu este rău, mă ajută la „cunoaşterea de sine.”

Şi cum orice pas spre bine, începe de la gândul acţiunii serioase emoţional, încep să sper că ne vom lua Ţara înapoi, din ghearele străinătăţii, urmându-i sluj, lecţiile de socializare prin divertizment. Dar am început să fac indigestie, de la prea mult emoţional, aşa că mă gândesc să fiu mai cumpătat cu aceşti indispensabili, aruncându-i cât colo.

Chiar dacă Naţia îi poartă încă, entuziastă.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Oare, de ce unii simt nevoia să fie maimuţoi?

Motto:”După sac şi peticul.”-proverb.

Poate că imitaţia/maimuţăreala să fie o premisă a evoluţiei.Se spune că dintr-un cârd de maimuţe, una s-a desprins şi a mers spre râul învecinat, în care a spălat fructul ce-l avea în labe.

Repetat…, azi…, mâine, o surată a imitat-o.

Apoi alta şi alta, până au început toate să-şi spele fructele.

Probabil mesajul s-a înregistrat ca o formă de program de higienă în construcţia cerebrală în formare.

Asta, în trecutul înegurat al evoluţiei viului.

Trecând prin jungla subtropicală mozambicană, un cârd de maimuţe alergând pe marginea drumului în faţa maşinii  îşi loveau…, iar nouă ni se părea sugestiv, coapsele.

Altele, din vecinătate, le imitau, spre amuzamentul nostru.

Transpusă la scara timpului arheologic, relatarea mă trimite la gândul că poate din ultimile, în plan evolutiv, vor fi rezultat cei care azi ar fi preluat cu dezinvoltură expresile: „wow”, „ok”, „Valentines Day”, şi, de ce nu, că este mult mai „evoluat”, „umblatul iarna în pantaloni scurţi prin metrou”.

Foarte ciudat, că în timp ce americanii au înfăptuiri extraordinare, din spectacolul vieţii americane, unii de-ai noştri, preiau numai elemente derizorii.

Exact ca în proverbul:”după sac şi peticul”

Ar fi interesant de ştiut, dacă maimuţoii în chiloţi din metrou, şi-au luat din prima, BAC-ul, sau ce rezultate obţin la un interviu pentru angajare. Postul este consecinţa vizionării la tv, a emancipaţilor îmbrăcaţi în pantaloni scurţi, după modelul metroului american.

Mândri de ei, nevoie mare.

Şi cu admiratori de aceeaşi talie.

Onu

7 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.

COCA

De Sfântul Ioan, m-a sunat să mă felicite, Coca, o colegă şi de Facultate şi de serviciu. După urările cuvenite, puţină retrospectivă:

-Ţi-o mai aminteşti pe Ţuţa Berdan?

-Da şi am păreri bune despre ea, deşi odată, mi-a pus o întrebare care m-a uimit.

Ţuţa era expert la noi la Departament, şi ne verifica proiectele, înainte de avizare.O doamnă fină, de provenienţă specială, în felul său. Tatăl, medicul Ursu, la rându-i de sorginte aristocratică, impunea prin simpla prezenţă. Locuinţa lor, un bloc în stil cubist, avea cred 2-3 etaje, şi mi se părea cea mai elegantă clădire din Galaţi.

Dar abia de sfântul Ioan am aflat că Ţuţa era fiica doctorului Ursu.

Casa lor, despre care am spus înainte, era lângă Colegiul Vasile Alecsandri, unde mi-am făcut liceul teoretic.

Acel Ursu, ucis de Securitate era fratele ei.

-Dar ce ţi-a făcut Ţuţa? insistă Coca .

Coca a absolvit un Liceu de medicină veterinară, şi de când o ştiu are un limbaj bine condimentat, fapt care i-a făcut pe mulţi să o considere prea emancipată. Dar spre ghinionul lor, în ciuda răutăţilor proferate la adresa ei, când s-a căsătorit, după propria-i exprimare, avea „pielicica” intactă”, chiar spre uimirea soţului ei, care se lăsase păcălit de aceleaşi aparenţe.

-Îmi spui? insistă ea, cu o poftă de comunicare copleşitoare.

–Îţi spun: într-o discuţie la unul din proiecte ea , Ţuţa, m-a întrebat prevenitor:

-Este adevărat că tu eşti misogin?

Fără argumente, fără alte însăilări.

-Îţi imaginezi ce şoc pe mine?

-Acu, nu te supăra, dar tu ţi-ai cam creat faima asta, prin severitatea pretinsă la elaborarea proiectelor tale. Erai cam prea…şi se opreşte.

– Hai, fă-mi cadoul complet, şi nu te mai codi.

-Bine, dacă-mi promiţi, o să îndulcesc expresia.

-Bine, fă-i ce crezi, dar spune-o, te rog.

–Cum vrei, dar ştii şi tu, că erai considerat cam…., dar e ziua ta, şi vreau să te cruţ.

–Gata, renunţ!

-Eeee.., ce tu nu ştii că erai cam „ciufuţel?”

-Pentru că eram mai exigent?

-Dar lumea te judecă după ce-i convine sau nu!

După care, mi-a povestit despre „pielicica” ei nealterată”, şi uimirea soţului, în noaptea nunţii.

Nu ştiu, dacă Ţuţa, se referea efectiv la „misogin” sau la „alintul” Cocăi.

Acum, când scriu, înţeleg de ce l-am dorit pe Iohannis Preşedinte, chiar dacă nu-i „creştin ortodox”.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

F. R.

Felix Rache din A3

Nu e ce pare…, vre-un Grivei,

De cineva asmuţit

Pe rating şi bani chitit!

Şi în chipul lui boţit,

Nu văd securistul Greaţă,

Pe Băsescu îndârjit.

Poate ăsta e năravul,

În groapa din care vine,

Nesimţind că eu şi toţi,

Până peste gât şi cap,

De răutatea lor burlescă

Oribil ne-am plictisit.

Astă seară mi-am zis:

– Stop!

Când mai apare.., închid tot!

Chiar dacă gura nu i se mai strâmbă

De rele…, făcută pungă.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET, râsu-plânsu