PASIUNI 17.1, PRĂPĂSTIOS!

N-am să ascund faptul că sunt un ciudat. Cred orice.

Spune-mi că mă iubeşti, şi gata, mi-ai furat liniştea.

Spune-mi că nu mă mai iubeşti şi gata, m-ai adus în pragul disperării!
Spune-mi că… Dar mai bine să vă spun eu de ce acest post.
Mi se trage de la cel de ieri. Guraliv cum sunt, m-a pus păcatul să le spun: soţiei, surorilor, şi fiicei de la Mogoşoaia. Celei din Galaţi, şi celor din Austria  nu, pentru  că mă trezeam cu ele pe cap, panicate.
Reacţii:
–Sper că nu vrei să mă converteşti la această aiureală! Mi se întoarce stomacul pe dos, numai la ce văd în sticla pe care mi-o arăţi cu atâta entuziasm!
Cum pot reacţiona, decât cu tristeţe, că nu mi-a reuşit tactica?
Şi apoi, cel mai înţelept fapt în viaţă este să te ai bine cu soţia, nu?
Altfel, ajungi ca în filmul coşmar: ”În pat cu duşmanul!”
Deşi, cred că Julia Roberts, ar cam fi invidioasă pe soţia mea. Da, nici mie nu mi-ar displace, o asemenea duşmancă în pat!
Carmenuş, puştoaica mea, mă ia mai cu tact:
–”Mă, tată, şi te gândeşti să trăieşti numai cu verdeţuri?”
Îmi place delicateţea ei sufletească, şi încerc să-i urmez pilda.
–Măi tată, sincer să fiu, chiar mă bătea gândul să te convertesc şi pe tine, la metodă!
Clipeşte des,  şi-mi răspunde:
–Nu zău, măi tată, crezi că am rămas bebeluşul răsfăţat, care te dispera cu insistenţa să adoarmă legănat pe picioare?
Ce să-i mai răspund, dacă ţin la prestanţa mea de tată afectuos?
–Bine că mă anunţi din timp, să-mi pregătesc rochia de doliu!
Mă ia scurt , fără menajamente, sora mea.
E prea de tot. Trântesc receptorul în furcă. Apoi, îmi regret gestul. O sun, şi-i prezint scuze pentru ieşirea mea bolovănoasă.
Prea târziu! Printre sughiţuri de plâns, îmi spune:
–Eşti un nerecunoscător! Eu încerc să-ţi salvez viaţa, şi tu-mi trânteşti telefonul!”
Aci, m-am blocat. Nu rezist lacrimilor.  Şi dacă da, reacţionez, cedez, pur şi simplu.
Aşa că, de „greaţa soţiei”, de „rochia surorii” , dar mai ales de „nedumerirea plină de tact a Carmelei”,
azi nu mi-am mai preparat smoothie din varză creaţă, despre care citisem că ar fi plină de minerale şi vitamine.
Risc astfel, să devin osteoporotic, tiroidian, diabetic, depresiv.., şi Doamne păzeşte, dacă nu cumva, suicidar!
De fapt, ştiam, din păţania celui cu soba scoasă din casă, că
„dacă nu-ţi ţii gura, rişti gura lumii”.
Astfel, am riscat şi eu să-mi ratez şansa unei sănătăţi verde-ecologist.
Onu

PASIUNI 17, Autoobservare.

Am observat la unele bloguri, o preocupare bine documentată bibliografic, pentru educaţia prin sine însuşi.
Cred insă, ca în orice astfel de lucrare de cercetare, se impune autoobservarea, observarea introspectivă. De fapt, din lecturi…, că m-a ferit Domnul, să ajung la un cabinet psihoterapeutic, dacă oi fi scris corect, am înţeles că tot întrebarea privind felul cum se simte, în aspectele tot mai subtile psihic cel apreciat, stă la stabilirea unei expertize psihiatrice. În postul prezent, tot despre observare este vorba, dar făcută de subiectul însuşi, presupus ca având discernământul inerent. S-a văzut, sper, că este o încercare personală de autocunoaştere, la un nivel mult sub al specialiştilor consacraţi, şi la pregătirea cărora, autorul nu poate aspira. Ar fi o dovadă de gândire politică, tinzând spre un loc în Parlament.
Concret, pentru că, aşa cum se întâmplă cu banii, dacă nu-i ai, e ca în expresia „Boală lungă..,…”.
Zilele trecute, am cumpărat iar o carte.
Ca de obicei, soţia, al cărei umor mă depăşeşte, îmi spune şoltic:
„–Iar ai făcut o achiziţie colosală?”
„–Râzi, tu râzi, dar când după o lună nu mă vei mai recunoaşte , când voi intra pe uşă, precis mă vei ruga să-ţi povestesc despre recomandările nutritive, făcute în carte, i-am răspuns eu, marcat uşor de invidie pe umorul său.
Pe scurt, cartea recomandă, consumul de sucuri verzi, din zarzavaturi, smoothie-uri.
Redactată într-un stil de-ţi intră direct în creier, Autoarea, o rusoaică naturalizată în America, m-a convins să-i urmez sfatul. Anume, timp de o lună, să consum câte un litru de băutură verde, cu pulpă cu tot înaintea meselor, fără mari ajustări în dieta personală. Am purces la treabă, chiar din ziua următoare.
Mi-am preparat un suc verde, din frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel.
Ca să mă apăr de eventuali microbi, am pus şi zeama unei jumătăţi de lămâie, pe care stomacul meu n-a agreat-o. Mi-a fost rău, de credeam că mă prăpădesc.
Din discuţii în cercul meu de cunoştinţe, am dedus , că pricina răului, s-ar putea să fi fost lamâia. A doua zi , am încercat preparatul, fără lămâie, ci pe un suport din iaurt.
Nu ştiu, de ce m-am gândit la iaurt.Bine la început, dar după vreo oră, rău, la fel ca după lămâie. Iar consultaţii dar cu mine însumi(autoobservare). M-am gândit la tipul meu constituţional, în concepţia Ayurveda (medicina străveche indiană)-Vata Dosha, (aer, adică), la care, nu am voie rece. Iaurtul îl luasem din frigider, deci se lega. Apoi, peste câtva timp am încercat cu lapte bătut, la temperatura camerei. Totul perfect, chiar după un litru de smoothie. Autoobservare. M-am liniştit. Îmi voi putea continua senin, experimentul.
Şi să-i palpez efectele. Iar când îmi voi vedea soţia, tresărind la intrarea mea în apartament sau vecinii nesalutându-mă, voi fi recunoscător rusoaicei care a scris cartea.
Iar dacă unor cititori, le voi fi stârnit interesul, le voi sta cu dragă inimă, la dispoziţie!
Onu

 

Rătăcire

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

Un strigăt şi plec din casă

pe străzi
valuri mari de zbucium
şi soarele grăbeşte apusul

iscusita prădătoare de odihnă năvăleşte
noaptea
mă ademeneşte cu graţia umbrei dansatoare

uitarea

mă las uitării
mă întunec după vrerea nopţii

să fiu a ei glumă?

nu
atunci când ţin balanţa dreaptă
între a fi şi a nu fi
un încă nehotărât
copil al nopţii
şi când ştiu despre
casa din care am fugit
că are temelii legate-n lumină
şi pragul
lanţ de zale nesudate
există şi nu există
dispare când ţipătul
mă cheamă în poveşti ce se vor trăite…
după scurta-mi rătăcire
ziua
în rolul de stăpână

mă spală de întuneric
mă răscumpără
din beznă…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Vezi articolul original

BUNSIMŢISM

În loc de Motto:”Neruşinarea le ştie pe toate!”-Viorica Ionescu
Sunt nevoit să explic sorgintea acestei aserţiuni a soţiei mele.
Azi dimineaţă, soţia vorbea cu o doamnă, în holul blocului, despre o factură de la REBU(Serviciul de Salubritate al Capitalei)
Un „domn” din bloc, ciocăne la intrare, făcând semn să i se deschidă. Doamna, ca orice om educat, îi deschide. Credeţi că a urmat un mulţumesc sau scuze pentru faptul de a fi întrerupt discuţia, deşi personajul avea breloc şi cartelă electromagnetice să-şi deschidă singur?
Nu ! Pe un ton mojicesc, i se adresează doamnei
–„Credeam că eşti portar!”
–Dar o cunoştea? O întreb eu nedumerit pe soţia.
–Neruşinarea le ştie pe toate! A fost răspunsul.
Mândru de spiritul soţiei, am ales remarca ei drept înlocuitor de motto pentru ceea ce mă roade să spun. O mâhnire personală de ordin educativ.
Aseară, la postul autolăudat că ar avea cea mai mare audienţă, a fost prezentat un filmuleţ de genul „lezmajestate”. Cu lux de pretexte, ca ale torţionarilor securişti, de sadică amintire, prezentaţi suculent de acelaş autolăudat, când căutau nod în papură deţinuţilor politici, pentru a le face probabil pe plac, şefilor lor gradaţi în ofiţeri securişti, am asistat la o astfel de încercare asupra Preşedintelui Băsescu. Probabil de a mi se inculca ideea că vezi Doamne, la o întâlnire la Bruxelles, reprezentanţii de vârf, ai statelor europene  şi-ar fi uitat buna creştere diplomatică, nu în gestul de a-şi fi urmărit interese statale directe, când au discutat cu personalităţile europene, care le interesau politic,  ci în a-l fi ignorat, vezi Doamne, pe Preşedintele României, ca un afront faţă de propaganda împotriva sa. Probabil justificată, că nu am veleităţi de SIE-ist.
Am fost, şi sunt mâhnit, de asemenea tertipuri comunistoide.
Când îmi exprim revolta faţă de asemenea gesturi incriminatoare, fabricate adhoc, din orice, îmi amintesc o întâmplare din copilăria mea de licean gălăţean.
Într-o dimineaţă, în drumul spre şcoală, mi-a ieşit în cale, un individ, un soi de interlop de-al zonei, s-a proţăpit în faţa mea, şi trosc o palmă, după ce m-a întrebat demn:
–„De ce m-ai înjurat bă.., ieri?”
Sora mea care conducându-mă cu privirea, a asistat la lovirea mea, i-a spus tatei.
Tot ea  mi-a povestit seara:

–Tata a luat cu el ciobănescul nostru credincios, şi s-a oprit la poarta derbedeului. Ce-a fost mai departe, nu mai ştia după ce tata a intrat în curtea ăluia.
Eu ştiu doar urmarea. că până la terminarea liceului, nimeni, din cartier,  nu s-a mai luat de mine sub pretextul
”de ce m-ai înjurat, bă?”
Pentru că teribilismul laşului, se bizuie pe „lipsa de atitudine”.
Onu

PASIUNI 16.3, „Rezistenţa prin cultură”.

La tvr nu ştiu care, apare un titlu simbolic:”rezistenţa prin cultură”. M-a inspirat pentru lupta lui Onu, în a-şi proteja soţia, împotriva năravurilor comuniste ale unor subiecţi ai lui Darwin. Sunt convins că Dumnezeu m-a creat. Dar mai ştiu, că nu m-a făcut chiar după chipul şi asemănarea sa morală. Altfel, de ce m-ar fi lăsat meschin, invidios, vanitos, pe scurt, poliinfirm sufleteşte? Îmi amintesc de o carte, pe care puşti fiind, am citit-o de până am ferfeniţat-o .
Se întitula SEXOLOGIE. Probabil un autor străin.Mare parte din carte, era destinată masturbării. Cu lux de exemple. Din care l-am reţinut pe următorul.
Pe vârf de munte, într-o stână, un cioban, lipsit de socializare a început să se masturbeze. Totul perfect, până manusexul nu-l mai satisfăcea. Atunci, băiatul nostru, spune autorul, a ameliorat metoda: şi-a crestat câte puţin,  orificiul uretral extern. A făcut-o până când a ajuns cu crestătura la zona pubiană, de care nu mai putea trece.
Diferenţa dintre om şi animal, şi-a spus cuvântul. A început să se excite cu un cui,  introdus atent, în orificiul uretral.
Încet, cumpătat, să nu scape cuiul în vezică.
Într-o zi, la Urgenţă, a fost adus un cioban , cu un cui în vezica urinară. Medicii, stupefiaţi! Ştiau despre depozite urice, dar un cui, era prea mult.
Nedumerirea lor a atins paroxismul, când au constatat că pacientul lor avea două corpuri de penis, simetric dimensionate. Aţi înţeles , cred, că era vorba de ciobanul nostru, care într-un spasm orgasmic, a scăpat cuiul în vezică.
I l-au extras prin operaţie. De rest, nu-mi mai amintesc. Am relatat povestirea de mai sus, pentru că aşa zisa „rezistenţă prin cultură”, împotriva comunismului desigur, fără a aborda cauza reală, lipsa de educaţie spre a -mi domina subiectivismul exacerbat, şi să respect „Cele zece porunci” şi, de ce nu, „Fericirile” mi se pare precum cuiul din vezica bietului cioban.
Îngrămădeala de la reduceri, pomeni, şi de la aghiazmă, pentru că este gratuită, cred că este o formă rudimentară de precomunism, neinstituită de ruşi, de Ponta sau poate de cine ştie?
Onu

The Taj

Marturie nemuritoare a Iubirii Indiene!
Superb!
Onu

Holidays In India

Taj Mahal: It is regarded as one of the Seven Wonders of the World, and some Western historians have noted that its architectural beauty has never been surpassed. The Taj is the most beautiful monument built by the Mughals, the Muslim rulers of India. Taj Mahal is built entirely of white marble. Its stunning architectural beauty is beyond adequate description, particularly at dawn and sunset. The Taj seems to glow in the light of the full moon.

The climate of Agra is extreme and tropical.   It is not hard to imagine thus why it is unpopular to visit Agra during this time. In the summer, Agra is dry, dusty and rather sticky and unpleasant for visitors. It is advised to visit Agra during the winters, after October to April.

Taj Mahal looks mesmerizing on a full moon night. When the sun is down, rays of the moon light up…

Vezi articolul original 20 de cuvinte mai mult

PASIUNI,16.2 Pe urmele lui David Suchet.

Motto:”Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”-proverb românesc
Când a auzit că se vorbea tendenţios despre soţia lui, pentru a cărei corectitudine ar sări şi în foc, Onu a izbucnit. Şi-a amintit însă, că odată, i s-a propus să lucreze în contraiinformaţii la o ambasadă. Responsabilitate pe care a declinat-o pe loc, printr-o sinceritate care i-a şocat interlocutorii:
–”Nu vreau, că mi-e frică!” Ajuns la acest gând, Onu şi-a spus:
–„Cum, alţii, mult superiori mie, au avut încredere în capacitatea mea de a dezlega nişte iţe antiromâneşti, iar eu să nu încerc măcar a descoperi nişte calomniatori locali ordinari?”
Decizia luată, Onu se şi apucă de treabă. Simulând că i-ar place fizic, de colportoarea suspectă de zvonuri, a întrebat o vecină (receptivă la acest gen de conversaţie), ca în trecere, dacă n-ar strica să încerce să mimeze rolul amorezului darnic, pentru o întâlnire de conversaţie, la persoană acasă.
Aşa, a aflat c ă n-ar strica o încercare, tatăl produsului, fiind imobilizat la pat.
–Va fi mai dificil cu fetiţa, de circa 10 ani.
Da şi soţul e un potenţial pericol, că nu poţi şti când apare, el neavând un serviciu permanent  organizat.
Şi-apoi, nu poţi şti dacă n-ar pune chiar ea la cale o înscenare, că, după proverb, ce naşte din infractor, nu poate avea decât o genă pe măsură.
–Prea riscant, trebuie găsit altceva!Murmură Onu cu voce tare.
–Dar, nu te supăra, ce conversaţie vrei să ai cu ea? îl iscodi vecina.
–Sincer, ca între noi, categoria asta, am de gând s-o momesc, pentru funcţia de administrator. Cum voi proceda, văd la faţa locului. Oricum, îi lansez nada, că vreau să-mi scap soţia de administraţie, că eu m-am săturat de lipsa de tact a unor locatari.
– Dacă ţine, spune vecina amuzată, ea nefiind de acord cu ideea unui nou administrator.
–Încerc! Replică Onu uşor descumpănit. Dacă nu, iau varianta de rezervă.
Onu

PASIUNI 16.1, Puterea gândului

La întoarcerea dintr-o delegaţie de la Brăila, am avut surpriza unui loc rezervat într-un compartiment de foşti deţinuţi, proaspăt graţiaţi. Conductorul de tren, binevoitor, m-a liniştit, că vecinii de compartiment, sunt paşnici, şi să nu-mi fac probleme.
La privirea mea nedumerită, şi-a dat seama că nu ştiam cu cine voi călători. Când mi-a spus, un fior de neplăcere, mi-a străbătut şira spinării. Am intrat cu un aer calm, am spus bună ziua, şi am rămas pironit în uşă, nevăzând nici un loc liber.

Locul meu pe bilet, era lângă fereastră.
–Măi, ia eliberează tu locul dânsului, aud o voce autoritară, la comanda căreia, cineva s-a ridicat, invitându-mă să-mi ocup locul rezervat prin bilet.
–Poftiţi Şefu! Mi s-a adresat curtenitor, băiatul care se aşezase pe locul meu. Un mulţumesc zâmbitor, mi-a asigurat un loc în conversaţie.
De altfel, unul dintre ei, mi-a spus:
–Eu vă cunosc, sunteţi şeful! Şeful de proiect, pentru şantierul unde am lucrat şi eu.
Şeful de şantier i-a povestit supraveghetorului nostru, când aţi venit să vedeţi lucrările.
–Interesant, ce i-o fi spus despre mine!
–Zicea că “sunteţi al dracu,”dar n-are ce face, “că aveţi banii”. Am izbucnit într-un hohot de râs.
Felul meu degajat, neutru aş spune, a dezmorţit atmosfera. S-a discutat, de parcă eram de-al lor.
De atunci, am aflat ce înseamnă educaţia în forţă. Unul dintre băieţi, mi se adresa tot timpul, cu “ordonaţi!”
L-am întrebat de ce-mi spune aşa, şi ce credeţi, că mi-a răspuns?
–Dacă aţi şti câte bastoane am încasat, ca să învăţ asta!
Numai pentru asta, am să fug de păcatul tentaţiei de a mai fura!
–Ba eu, abia aştept să fur din nou! Intervine un vecin de banchetă, cu o faţă întunecată şi ameninţătoare.
–Eu nu cred să existe familie, în care cineva să nu fi făcut puşcărie, intervine un tip de vreo cincizeci de ani. Uite, la mine, în afară de ăsta micu, ieşit acum, o dată cu mine, mai am unul, mai mare ca el, şi pe soţia. În sinea mea, mă cutremur, dar iau o mină plină de interes, faţă de ce se povesteşte. Astfel, sufletele s-au deschis, după felul fiecăruia.
În Gara de Nord, ne-am despărţit, cu o strângere de mână, de cunoştinţe de când lumea.
Am relatat episodul compartimentului cu deţinuţi şi câteva impresii, pentru că se leagă oarecum, cu episodul de ieri, în scenariul despre motivaţia sustragerii actelor apartamentului bătrânei de către nora-nepoată escroacă. Pentru că faptele se aseamănă între ele, conform proverbului “surcica nu sare departe de tăietor”.
Dar, despre asta, mâine, ca în proverbul englez:”tomorrow not today, all the lazy people say(mâine, nu azi, orice leneş spune)
Onu

Natural Beauty in Rajasthan

Holidays In India

The land of amazing natural beauty, Rajasthan is a land of surprises and can mesmerize even the most seasoned traveler. Spectacularly set within surrounding rugged hills and dotted with majestic forts and intricately carved palaces. Some of Natural Beautiful places picture i am sharing here …

🙂

Vezi articolul original

PASIUNI 16, Puterea gândului

Chiar dacă uneori am ezitări, sunt convins , din experienţa personală, de “puterea gândului”. Mi s-a reconfirmat zilele trecute, într-un mod absolut ezoteric.
Am povestit despre bătrâna de 92 de ani, căreia i-a murit fiul.Ei bine, soţia fiului acestuia, nepotului cum ar fi, sau poate în complicitate cu el, i-a furat bătrânei, buletinul, şi actele casei. Cu buletinul, îi încasa bătrânei pensia. Pe care nu i-o restituia, lăsând-o să trăiască din cerşit.

Cu actele casei, nu se dovedise nici o intenţie, dar mintea mea a construit un scenariu, asupra căruia mă abţin, neavând elemente decisive care să mi-o confirme.
Mă abţin, neştiind în ce măsură, aş fi capabil să încropesc o nuvelă, fiind destule de relatat.Deci, toţi asistam la nenorocirea bătrânei şi ne dădeam de ceasul morţii, că trebuie întreprins ceva.
M-am gândit să merg la Primărie, la comisia pentru protecţia bătrânilor, să merg la dirigintele poştei să-i solicit să –i interzică factorului poştal să înstrăineze banii bătrânei, să –i relatez cazul poliţistului de proximitate, despre a cărui eficienţă profesională am toată convingerea. Dar un soi de laşitate mă oprea din demersurile ticluite de mintea mea.
Discutam cu anumite persoane în intenţia să le sugerez , să întreprindă ceva în genul gândurilor mele altruiste, dar, se vede că aceeaşi laşitate le opaciza mintea, spre a nu porni vreun demers în favoarea bătrânei. A trecut peste o jumătate de an, de suferinţă pentru bătrână.
Ca săptămâna trecută, să vină poliţistul de proximitate, şi să mă întrebe, dacă apreciez că se poate discuta lucid, cu bătrâna.
Pentru că a primit o sesizare de la o rudă a acesteia, cum că o străină, îi dă târcoale bătrânei, care fiind vulnerabilă psihic, ei se tem să nu fie escrocată şi să i se ia apartamentul.
Mintea mi-a clipit, şi l-am abordat frontal. Bine, mergeţi fără grijă, ştiu cine este impostorul care v-a sesizat. Vă asigur, că bătrâna în afară de povara fizică a anilor, nu are nici o dificultate în a se înţelege cu cineva.
Dar ipoteza mea este alta: Cred că adevăratul escroc ar putea fi cel care strigă “hoţii”. Spre mai bună edificare, cereţi şi părerea vecinei de apartament a bătrânei, care asistă neputincioasă la brutalităţile exercitate asupra acesteia.
Cred că zvâcnetul meu de mânie l-a impresionat, şi mulţumindu-mi, a plecat spre bătrână.
Nu mai ştiu cum s-a continuat acţiunea. Cert este că mi s-a confirmat ipoteza justificării de ce i s-au luat actele de casă ale bătrânei. Dar pentru asta, poate va trebui să încerc să scriu o nuvelă.
M-am convins, astfel, şi de puterea pură a gândului, care nu s-a sfiit, încă nu ştiu cum, să ajungă la ceruri , acolo de unde grija divină să pogoare şi asupra bătrânei.
Succint, pot spune că poştaşului, i s-a pus în vedere că dacă mai înstrăinează banii bătrânei, cazul poate deveni destul de grav, până la a-şi pierde pâinea.
Iar după vizita PP(poliţistul de proximitate), la câteva zile, bătrâna în cauză, a venit însoţită de o doamnă distinsă, pentru a-şi plăti întreţinerea, din banii pe care poştaşul i-a dat direct, fără a se mai lăsa impresionat de tupeul infractoarei nepoatei-noră a fiului decedat.
Acum, ca în cazurile când punând întrebarea îţi vine şi răspunsul, cred că încep să desluşesc parcursul gândului. Este destul de simplu.
Dar continuarea, în încercarea de nuvelă, care va urma.
Onu