Arhive lunare: aprilie 2019

Amărăciune matinală


Deși m-am trezit pe o parte, tot nu s-a conturat frumos ziua. Interlocutoarele abordate, probabil trezite nu ca mine, s-au dovedit inabordabile.

Și ce nevoie aveam Doamne, de ceva comunicare.

 Se vede treaba, că nu eram chiar pe-o parte, când am deschis ochii. Până și prietena mea de spirit, Dănuța Pătrașcu, nu mi-a ținut isonul.

Ba, m-a mai și suspectat, de gândul la plăceri impudice.

 Doamne, și ce euforizat, eram dimineață.

Credeam că pot polemiza și cu liberalii, , pe care, Liviu Dragnea,nu-i   mai simte  nebinevoitori . Altfel, nu s-ar fi mai gândit la o eventuală oficiere a cununiei sale cu Irina, la care, să-i ia de nași, pe Olguța și Claudiu Manda.

E tare tipul, dacă se gândește la așa ceva, după ce colegul său de partid, ei drăcie, și ăstuia, ca și altora, i-am uitat,  numele, a trecut la Pro Democrația. Mie, parcă nu-mi pare rău, pentru Dragnea. Poate așa, va pricepe și el, să-și aleagă ciracii de care se înconjoară.

A mai feștelit-o cu Doamna Primar General, dar care, mai demnă, nu s-a dus la alțiii.  Dar , cum naiba-l  cheamă pe ăsta despre care vreau să vorbesc?

Știu, că și el, ca altul, căruia, de ce important a fost, i-am remarcat numele, pentru că,tot Dragnea , l-a urcat pe fotoliul de ministru al armatei.

Probabil, Domnul Dragnea, când vrea să scape de o nonvaloare, o face mai întâi, Ministru. Casă-i fie mai ușoară, mătrășirea.

Am citit, cândva, că și Napoleon, avea meteahna asta. Își făcea militarii valoroși, Generali, și Mareșali.  Dar, spre deosebire de ai lui Dragnea, ai lui Napoleon, câștigau pentru el, mari bătălii, și-i aduceau glorie , și nemurire.

Oare, pentru  că erau francezi, făceau asta?

Dar și noi, am avut valori militare.

Ce, Mareșalul Antonescu, atunci, când a comandat – Ostași, vă ordon, treceți  Prutul !

Nu i-o fi făcut pe ruși, să tremure?

Dar Antonescu , era Mareșal, nu PSD-ist, și nu se ocupa și de Balta Belina.

Onu

5 comentarii

Din categoria Diverse ...

Adeena


Văd, că Adeenuca, nu mai apare în virtual, și faptul, mă neliniștește. Nu se simte bine?

 Mi-o închipui, ca pe o ființă aparte, altruistă, plină de spirit, lângă care, viața, pare a scânteia.

Dar vai, nici nu mai scrie, fapt ce părea a fi pentru ea, un modus vivendi. Mi-e greu, să fac presupuneri, ca vreuna, să nu fie de rău augur.

Și totuși, lipsa ei în virtual, mă îngrijorează.

Adeenucă, eu, din Bucureștiul  virtual, te aștept, și te rog mult, dă măcar un semn de viață, de speranță, că totul, cu tine, este bine!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Gratitudine

Aseară, la ora 3,50, culcându-mă, îmi reproșam dezgustat de mine însumi. Dobitocule, mare dobitoc ești, să-ți pierzi noaptea, aiurea!

Mai precis, din curiozitatea de a afla, până unde merge meschinăria jurnalistică, a Sandrei Stoicescu. Am cules și o învățătură.

Ș i anume, că asta, ne e nația: jurnalistică.

 Pentru un ban în plus, din audiență sporită, am sta săptămâni întregi, să ne bârfim semenul.

Aseară, a fost rândul Procurorului general, Augustin Lazăr. Cică ar fi făcut parte, din nomenclatura torționară.  Fapt cert, stabilit pe baza amintirilor unei victime a comunismului, care la rându-i, cu memoria intactă,  în ciuda ororilor suferite de la comuniști,  l-a recunoscut pe Augustin Lazăr. Vârlav, cum spune Zaharia Stancu, bătrânul maltratat .

S-ă-l fi văzut, ce firoscos analiza torționarismul  lui Lazăr, cu informațiile puse la dispoziție de , nu mai știu cine. Sandra sau Radu?!

Nefiind prea precoce, mintea mea, nu discernea, patriotismul apărătorilor mei, de comunism. Oricum,  justițiabili și altruiști.

 Să fie decorat cel care l-a recunoscut pe torționarul Augustin Lazăr.

 Și ca un tip insipid ce sunt, îmi amintesc de faptul că recunoscut de salvatorul României de comunism, torționarul deghizat oficial, în procuror, Augustin Lazăr, se îngrijorează cinic, de ce se va face România,  fără autoritarismul funcției din care s-ar retrage.

Pentru că, se făcuse deja ora  patru, fără zece minute, din noapte, m-am mai gratulat încă o dată cu apelativul  mare dobitoc mai sunt, mi-am tras pătura peste cap, și am încercat să nu uit ororile comunismului, față de cei care nu l-au acceptat.

Că eu, dacă mi-am ținut gura, și mi-am văzut de treabă, nu am auzit, și avut treabă, cu Securitatea și cu  torționarii.  Bună și hărmălaia Sandrei Stoicescu, despre eroii, anticomuniști.  Să țin totuși, minte, nu se știe, cum se întorc vremurile!

Oare cât va fi scos, din audiență?

 PS:

 Gratitudine Antenei 3, și zeloasei sale deservente, Sandra Stoicescu.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Apărat de șoricei.Șansă!


Ieri, a fost Alex ,și mi-a rezolvat haosul din blog. Haos, pentru că, nu am o temă predilectă, și mă năpustesc  pe ce mi se năzare, precum liberalii asupra Existenței lui Dragnea.

Probabil, fiindcă este oltean. 

Eu nu am prejudecăți cu Oltenii.

Nici că-s proști, ceea ce, evident, nu ar merge la Dragnea, nici că sunt rafinați, fapt care nu cred să-l lovească iar pe Liviu Nicolae, cum se întâmplă în galele de box, de performanță.

.În meciurile de box, pe care le –am privit, n-am văzut lovituri rafinate. Ci, doar trozneli, de-l  așezau în posterior pe adversar.

În ceea ce-l privește pe Livache, în pronunție onuină, observ o  robustețe  sinonimă celei spartane, iar faptul, nu mă deranjează, pentru  că, nu ar rezista  loviturilor  din partea invidioșilor.

De fapt, cum să nu-l invidiezi, când asiști la devotamentul demn, nu doar de respect, ci și de admirație al Doamnei Premier, care rezistă  european, tuturor născocirilor, care i se ticluiesc.

 Din această perspectivă, aș dori , să fiu Livache Nicolae. M-aș ști protejat, la capitolul Loialitate, și n-ar trebui să rețin strigătul cezarian

-/ Și tu, Viorico?!/.

De fapt, având loialitatea celei care te însoțește în Crezul tău, ce poate fi mai mirabil, azi, când și mâța din casă, te poate agresa, justificându-se că i s-a părut că ești atacat mișelește, din spate, de șoricei, și te-a apărat, la rându-i ?!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

URĂ

Astăzi, despre ură. Ura lui Radu Tudor, față de ruși.Și nici nu cred că individul, știe ce înseamnă, a fi rus.

Și , de ce trebuie să răspunzi comenzii de a-i urî.

Adică, de a urâ pe cineva, cum ar fi , dar nu mai zic, să nu se supere Doamna Raluca Turcan. Pe care, o înțeleg ,în ura față deDoamna Dăncilă. Mi-am zis că o fi vrut să fie Domnia Sa, Premier. Și dacă, o fi real ce se spune, că Domnul Dragnea, o apreciază, să nu cumva să râvnescă la această apreciere Liviană. Mă gândesc, și eu, ca un tâmpit, văzând cât de bine se înțeleg cei doi.   Păi cum să nu te apuce năbădăile, când omul, adică Liviu, a avut norocul miraculos, de a-i fi ieșit în cale, o persoană de caracter, Precum Doamna Premier. Dar  ce , și eu, îl invidiez.

Până să-mi fi cunoscut soția, Dumnezeu s-o odihnească, n-am avut bucuria întâlnirii unei persoane , aproape pereche. Și, pentru asta, îl invidiez pe Liviu Dragnea, pentru șansa de a  fi întâlnit, în munca sa, o persoană desăvârșită, precum Doamna Premier. Și,cred că și dacă ar fi rusoaică, Radu Tudor, ar aprecia-o și respecta-o. Așa este, unii au un noroc chior în viață. Precum Ponta, de a-l fi întâlnit pe Dragnea, să-i facă treburile, la care se pare, că nu s-a prea priceput.

Urmare, eșecele/sâc/de l-au urmărit, și l-au speriat de munca de Premier, sau de șefuț de Partid. Dar iată, că i l-a scos în cale, Dumnezeul rataților,pe Liviu Dragnea, și , l-a protejat, de un picaj ridicol, și periculos pentru Pardid. La gândul acesta, mă duce rezultatul alegerilor electorale, prin care, PSD-ul a acces la Putere!.

 Și, sper, că nu se va găsi cineva, să-i înfiereze pe cei 35 la sută din participanții la vot, care într-o năuceală totală, au uitat că mai participau la vot și alți români, precum USR-iștii,PMP-iștii și chiar PNL-iștii. Din păcate, însă, mulțimea bătrână, și ignorantă, a mers pe gândul ei bun, fără a se lăsa influențată, de agenturili străini, cum fără echivoc, a spus-o Ceaușescu.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Remarcă

Jurnalistul Liviu Avram de la Adevărul, are o constatare foarte dură cu privire la capacitatea intelectuală a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Măi Liviu Avrămică, ai insultat, nu doar inteligența avrameică, dar și pe cea gazetărească, în momentul în care afirmi:

  • Prostia Olgutei Vasilescu este nu doar bubuitoare, dar si incredibil de agresivă.
  • Inseamnă că, noțiunea de inteligență, îți este nu doar necunoscută, dar îți și lipsește cerebral!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...