Toata Lumea Vrea ‘Mai Bine’. Nimeni Nu Vrea Schimbare

Motto:” Există o voce care nu mă lasă.De câte ori aş vrea să lenevesc mă trezeşte vocea asta.Uneori, aş vrea să îmi pun dopuri în urechi să nu o mai aud, dar asta nu ar însemna decât să mă amăgesc singură”-Theona Bălan(autoarea cărţii „Cum să ai un corp pe care toată lumea să îl invidieze”)

Adevărul este că nu prea am idei de scris, deşi, ieri am aflat despre raportul MCV, în care, dacă nu am înţeles greşit, s-ar sugera revizuirea unor legi, care ar deriva din articolul constituţional 30 privind „libertatea de exprimare”.

Mă salvează însă  Realitatea.ro, de astăzi31 ian. crt., prin citatul Theonei, ca şi prin titlul postului.

Mi se pare potrivit, ca o completare ironică a postului de ieri:”destinul să ne ajute, fără să mişcăm un deget”.

Într-adevăr, în spiritul raportului, mi-ar place multe, cum ar fi:

-să cerşesc, dar să nu mi se spună cerşetor,

-să fur,dar să se uite cuvântul hoţ,

-să trădez, dar să nu mi se spună liftă trădătoare,

-să violez liniştea justiţiei, dar să nu mi se spună violator,

– să fiu fruntea criticării răului (sub orice formă: şi a lui, şi a criticii) dar să nu mi se reproşeze,

-să încalc toate drepturile, invocând insolent, un drept al meu, (care în subsidiar, ar putea fi şi al celor călcaţi în picioare, în compartimentele existenţiale  aferente lor, de consecinţele acestui drept al meu, insidios folosit),

-să beneficiez abuziv, de un drept, fără ca măcar să fiu deranjat, fie şi printr-o atenţionare politicoasă,

– să fiu precum autoreproşul din motto, fără să mi se spună indolent sau imbecil.

Oricum, cred că plagiatorilor conţinutului raportului MCV, fără o altă apreciere, dacă Premierul, ce-mi pare cam complexat al României, nu va avea nici o reacţie, li s-ar cuveni, să se gândească la recomandarea făcută cândva  aceluiaşi  Premier, pentru plagiat.

Madi şi Onu

DESTIN

Motto:”Succesul? Să ştii ce vrei, şi să faci ce trebuie!”-Film

-Credeţi în destin?mă întreabă ieri, funcţionara de la BCR, unde aveam puţină treabă.

-În ce sens?

-Aşa, în general!

-Aşa în general, sau, aşa…, între noi doi?

Întreb eu, zâmbind detaşat, într-un început de simpatie.

-Ei şi tu, acu! Şi în general, ca statut de viaţă şi de moarte, şi în particular, ca şansă de reuşită personală.

Am tresărit, la apelativul „tu”.

Ştiu, că în momentele de relaxare, barierele sufleteşti dispar, şi sufletele se contopesc într-unul. Atunci, tu ţâşneşete, ca adresându-se sieşi, depăşind orice barieră convenţională. Puritatea sufletească, se exprimă în ambientul său. Ca în momentul, când doi copii străini, îşi vorbesc, tutuindu-se parcă s-ar cunoaşte de când lumea.

Bariera convenţionalismelor, odată desfiinţată de „copila” din faţa mea, răspund, dezinvolt.

-Păi, ştii, am o părere, dar văd că mai aşteaptă lume, şi să nu ai neplăceri, ezit eu, mustăcind.

–Eii, zii şi tu iute, în două secunde, ca în talk-show-rile de la A3, când se dezbat probleme vitale pentru politica naţională.

-Ei, mă mai iei şi la…

-Nu, nu, te rog, nu pleca, am glumit.

Poţi reveni după ora 14, când avem un respiro? Haaai, te rog!

-Bine, revin atunci.

Acasă, îi povestesc soţiei, care în felul său hazliu, îmi spune:

–         Eu cred că să mergi, cine ştie, mai ales că eşti amator de „socializare”.

Uite, a venit Facebook-ul la tine. Nu rata ocazia.

–Ai măi, mă ştii bine, de ce vorbeşti aşa? N-am ratat ocazia când ne-am cunoscut, şi uite acu..

Nu apuc să termin.

-ACU, CE?sare ea în sus.

–Acu, încă suntem împreună, şi nu este rău.

-Da, aşa este, acceptă ea, simţindu-mi vocea uşor afectată.  Şi, recunosc, nu e rău, da numai eu ştiu câte suspiciuni a trebuit să depăşesc. Şi-acu, cine mai ştie…

–Bine, nu mă mai duc.

-Bine, dar  la farmacie, mergi,să-mi cumperi nişte aspirină?

Înţeleg aluzia la prietena mea farmacista, şi-i răspund tot aluziv:

-Bine, dacă mă trimiţi, merg.

Puţin după ora propusă, mă duc la BCR.

Sunt aşteptat prieteneşte, cu o cafeluţă aburind.

–Dar sper că n-o s-o beau în două secunde?

-Nu, am o pauză, stai liniştit.

-Bine, spun eu, sorbind cu nesaţ din cafea. În privinţa noţiunii de destin, am o părere ambiguă. Există, şi nu.

În problema de reuşită personală,nu există!Depinde de tenacitatea cu care te angajezi, în rezolvarea ei, „ca în moto”.

În problema de viaţă(şi de moarte), cred că există.  Şi o afirm în baza unor observaţii personale.

Un exemplu revoltător, poate fi ştirea de azi dimineaţă, despre tânărul boxeor indonezian, murit în ring, în meciul pentru un titlu de campion.

Mai am şi altele, dar e prea evident argumentul.

–        Bine, mă întrerupe amabila mea gazdă. Dar dacă, în ciuda tuturor eforturilor lăudabile, de tenacitate, mă îmbolnăvesc, şi trebuie să renunţ?

–        Asta este! În ipoteza succesului personal, noţiunea „renunţării” este exclusă. Nu se cunoaşte cuvântul.

–        Ideea rămâne în minte, ca o stare de sine, şi acţionează în favoarea scopului propus, pregătind premisele înfăptuirii acestuia.

–        Ca în „FACTORUL X”(legea atracţiei), dar nu ca în batjocura de emisiune, cu scopul atragerii celor „slabi de duh”, pentru rating mediatic.

–        Sau, mai fantezist, dar plin de realism, îţi poţi scrie într-un caiet, ce-ţi doreşti.

–        Astfel, precum în proverbul latin „verba volant, scripta manent” legii atracţiei, îi va rămâne mesajul, pe care  tu, poate în virtutea bolii, îl vei fi uitat, de mult.

        – Într-un hohot cristalin de râs, amabila mea gazdă, îmi răspunde:

        -păi atunci, înseamnă că am multe caiete de completat!”

         -Şi ridicându-se, îmi răspunde, spre dezamăgirea mea.

       – Pauza mea s-a terminat, când ne mai vedem?

        -Păi, oricând, dar nu-ţi dăunează serviciului? îi răspund zâmbind.

        -Să mă mai gândesc, mi-a întors ea, vesel, zâmbetul.

        Madi şi Onu

NICI N-AU VENIT BINE….!

Din ziarul online Gândul de azi, 28.o1. 2013, aflu că este mare nedumerire, în PNL ILFOV. Ministrul liberal Radu Stroe, şi-a permis trecerea peste năravurile locale,  şi a schimbat pe Şeful IPJ Ilfov, inclusiv pe adjunctul acestuia, fără să fi cerut voie/să se fi consultat cu Şefului Filialei PNL Ilfov.

Cu alte cuvinte, celui, care le asigură protecţia sa, în familia liberală locală.

În replică liberal democratică, Protectorul celor doi, cere demisia Ministrului.

Problema  se va încheia în urma unei discuţii lămuritoare dintre cei doi, de faţă cu Crin Antonescu.

Cu alte cuvinte, năravurile tovărăşeşti, de a nu te atinge de oamenii mei, orice –ar face, (şi mai ales, n-ar face), încep să-şi spună cuvântul. Nu dau nume. Sunt toate româneşti neaoşe.

Oare cum se vor termina discuţiile tovărăşeşti?

Oricum, dacă se va anula decizia Ministrului, exmplul negativ, pentru imaginea asupra Guvernului, va fi  execrabil.

Şi nici n-au venit bine la Putere!

Madi şi Onu

CÂHHH!

Este printre primele cuvinte învăţate de copil, de la părinţi sau educatori.

În mintea lui, cuvântul echivalează cu ceva impur, de respins, din motive de pericol pentru sănătate.

Repetat şi repetat, el capătă valoare cutumiară.Dacă-i câhhh, e câhhh!

Ajunge să fie auzit, că aspectul  asupra căruia se adresează, devine ceva de valoare „câhhh”.

Unora, adulţi fiind, faţa li se schimonoseşte,  precum feţele marionetelor de la bâlci, de crezi că au crampe,  şi-i apucă voma.

Interesant, că la firile uşor manevrabile, cum este cazul celor manipulaţi, este suficient, la sfârşitul unei mistificări  facile, de genul unor bufonerii, să le aplici pe subliminal cuvântul câhhh!,  că la orice reluare a bufoneriei, faţa li se strepezeşte, de parcă ar bea soluţie de piatră acră.

Dar şi alte noţiuni, nu doar cea de alimentaţie periculoasă, au devenit funcţie de (câhhh!).

Una, pe deplin justificată în raport cu suferinţele sufleteşti produse omenirii, este şi comunismul, sub forma intelectuală nouă de „anticomunism” paravan arivist, multora, pentru parvenitism.

Dar nu numai!

Eu cred că în spatele acestui câhhh, se ascunde o încercare mârşavă de a fi distrus România, nu doar economic.

De aci, agricultura noastră este la pământ, industria o mai găseşti în articolele istorice ale academicianului Giurăscu, comerţul prin Pieţele şi Silozurile gemând de importuri, iar Subsolul, vai de mama lui, în ce-or mai scrie Rapoartele ultrainteresate ale marilor companii industriale internaţionale.

De fapt, ideea acestui articol, mi-a dat-o soţia  lui Victor Surdu, Angela Similea, auzind-o vorbind despre condiţiile de autovigilenţă faţă de vicisitudinile la care ar fi fost supuşi, de ororile cenzurii comuniste,  cântăreţii de muzică uşoară, din acele timpuri,  vitrege nu chiar pentru ei.

Vezi, Doamne, „autovigilenţa”, le-a permis să  evolueze în condiţii limită.

GREŢOS gestul, celei care nu s-a sfiit să-l ia de soţ, pe un exponent politic activ al comunismului, despre  care vorbea probabil, cu piele de gâscă.

Mi-a părut rău pentru memoria lui Victor Surdu, blamat postmortem cu un câhhh anticomunist, indirect, de cine, de soţia sa, care l-a luat „de bunăvoie, şi nesilită de nimeni!” , în ciuda trecutului  lui comunist.

Acu, aşa o fi fost????

Madi şi Onu

SIMPATIZANŢILOR ISABELEI!

Ieri, am trăit o experienţă extraordinară. Postul destinat ISABELEI, s-a bucurat de primirea binemeritată. Ca o confirmare a comentariului „Robotului”, care fără ezitare, a scris franc:”Merita Oli, aceasta piesa. Frumos gestul”.

Citindu-l, am avut revelaţia existenţei lui Oli.

Aseară,tot ca apreciere pentru acest post, “Zâmbetul Soarelui”,Sorina de Iaşi, mi-a transmis un link, spre audiţie.

Îl veţi vedea. Este o revărsare,de sunet şi culoare.

După ce l-am ascultat, am exclamat:EVRIKA, E BUN PENTRU O DEDICAŢIE!

Cui, dacă nu entuziaştilor simpatizanţi ai Isabelei, întru confirmarea Robotului?

Mă bucur nespus, să v-il pot oferi, o dată cu urarea de

“Început fericit de săptămână”, vouă, simpatizanţilor ştiuţi sau neştiuţi ai ISABELEI!

Iată-l:

http://www.youtube.com/watch?v=A65WfmQWqJc

Madi şi Onu

ISABELEI!

Nu ştiu dacă este genul ei muzical preferat.

După discurs, pare o fire mai năvalnică, dar nu poate cred, contesta totuşi o anumită sensibilitate delicată  a personalităţii sale.

Am observat uneori, în cuvintele ei, o tresărire de bucurie, un licăr de entuziasm cald, pe care-l pierzi, dacă ratezi clipa.

Acestei Isabela, îi ofer ca pe un dar, linkul următor ( lalele şi muzică pentru minte, inimă, şi suflet, pe măsură!)

Madi şi Onu

NINGE CONVINS!

Expresia îi aparţine soţiei mele, care are o personalitate incomparabil mai puternică decât a mea, fără nici o emfază.Ca  şi cum, eu aş avea!

Dar, în faţa supremaţiei Naturii, este corect să te supui!M-am uitat pe geam, să văd cum arată o ninsoare convinsă; nu vedeam nici fulgi mari, nici vizibilitate scăzută.

Fulgii, dimpotrivă , delicaţi, aproape omogeni, cad echidistant unii faţă de alţii, dar cu o mişcare hotărâtă, aproape constantă. Par o ploaie de confeti, realizată sub măiestria unui regizor iscusit. Mă gândesc şi mă întreb, cine să fie regizorul. Aproape sfios, îmi spun. Nu poate fi decât EL, DIVINUL!

Şi precis, verifică USL-ul, să vadă, dacă nu este, într-adevăr, ceva contra naturii, cum şi-ar dori unii.

Are răbdare, Domnul, ştie, că orice lucrare, necesită timp, să-şi dovedească aplicabilitatea. Pornit incognito, precum Vodă Cuza, în nişte opincuţe antiderapante, a luat-o direct pe  drumurile naţionale, şi a făcut primul popas, la Staţiunea „BÂLEA LAC”. Nu i-a venit să creadă, văzând nişte rotofei, cu chipuri rubiconde, la un studiu teoretic de impact asupra efectului aleatoriu al dezastrelor  înzăpezirii, în cazul când Guvernul uită să-şi facă treaba. Adică, mai pe limbajul îngerilor, atunci când, sunt de capul lor şi al Stăpânului, care, nu departe de ei, mimează gestica ţinerii din scurt, a treburilor.

. I-am prins, îşi zice el, da lasă, că Liviu Dragnea rezolvă treaba, cu vorbă blândă. Nu ca pe timpul lui Ceauşescu, când te luau cu „măi tovarăşe!”de nu mai ştiai ce va fi de capul tău, dacă nu-ţi îndeplineai sarcina de Partid.

Că, ce mi-e Partidul de ieri, ce mi-e USL-ul de azi!?

Ieri, un analfabet, Zăroni, era ministru la Agricultură, azi, un contabil, e drept liberal, este Ministrul Sănătăţii.

Şi, dacă, ieri, proletarii, parveniţi în  forţă socialistă, denigrau intelectualii/tradiţia educaţiei prin numirea unuia, ca Zăroni, azi, USL-ul, dă cu tifla-n nas, unei prestigioase clase de medici, prin înscăunarea în fruntea lor, pe…., uite că i-am şi uitat numele, îşi spune Domnul, amărât, că sănătatea memoriei, a început să-l părăsească, din cauza conducerii Ministerului Sănătăţii. Oprit din mers, Domnului, au început să-i îngheţe opincuţele.

S-a mai uitat o dată, pe geam, în sala de cercetare, şi deşi i s-a părut, că entuziasmul creativ a scăzut, s-a înălţat la Ceruri.

Madi şi Onu

GINGĂŞIE!

De dimineaţă, mă aştepta o bucurie molcomă, dar imensă: un link, al cărui merit este expresia cântării  tandre a feminităţii.

Îl postez, spre bucuria fiecărui vizitator, care la rândul său, mă înseninează. Audiţie, după emotivitatea fiecăruia:

Madi şi Onu

TRĂIESC ÎN ROMÂNIA!

Mă uit la postul de ieri. Slab, n-a prins. Şase likes, din câteva zeci de vizitatori, mi se pare prea puţin.

Nu-i mai amintesc, să nu-i supun oprobriului public patriotic. Ajunge cât sunt eu, prin ignorare. Mai bine nu mai scriu, şi dau de mâncare pisicilor blocului.

Pregătesc nişte cocoloaşe din brânză de vaci, să arunc fiecăreia cel puţin o bucată, şi merg la fereastra bucătăriei.

Acolo, unul urinează lângă perete. Nu se sfieşte, îmi întoarce spatele, şi-şi continuă existenţa. Pisicile, sfioase de prezenţa individului, se apropie şi culeg cocoşoaşele de brânză. Individul  se scutură, semn că e bine, şi pleacă. Urmărindu-l cu privirea, mă gândesc la Patapievici. De ce m-oi fi supărat pe el, când mi-a descris Naţia?

Da ce rău, m-am supărat, că l-aş fi înjurat în toată presa.Gândul mi-e interrupt de uşa liftului trântită ca poarta de la Ocolul Satului. Unul, răcnind ca la cireadă, îmi demonstrează că are mobil.

Iar mă gândesc la Patapievici, şi mă uit la lift, dacă nu cumva are o baltă matinală, de la vreun câine din bloc, scos prea târziu, la plimbare.

Ca să-i trânteşti uşa de la distanţă, n-o faci decât dacă nu vrei să-ţi uzi papucii. Nici o baltă.

Îmi amintesc de sictirul vecinei mele evreica:

”Asta-i Naţia, aşa-i civilizaţia!”

Şi pe ea, m-am supărat cândva, ca şi pe Patapievici.

Încerc să mă liniştesc, privind trecătorii. Făloşi, de înjurăturile suculente, după ce au ieşit din pungi, să respire aer sănătos, se aburcă în troleibuz, spre centru. Unde s-or fi grăbind?

Privindu-i aşa zoriţi, am un sentiment de mândrie. Suntem un popor de întreprinzători.

Parcă ar fi colonişti, intrând în America.

Ajunge…, asta este, trăiesc în România!

Madi şi Onu

TRĂIM ÎN ROMÂNIA!

 Şi asta  spune tot. Nu vreau să repet un aşa zis brand, care nu ne face cinste. Dar nu cuvântul respectiv, ne face de ruşine, ci noi înşine, care uneori, prin comportament, parcă ne luăm la întrecere cu animalele.

Concret, de câteva zile,nişte aşa zişi românaşi, un el şi o ea, şi-au aruncat nişte lucruri de prisos,(un dulap uzat de bucătărie şi o floare care probabil le fura din spaţiul intelectual), chiar sub fereastra mea. Au avut însă, bunul simţ să recupereze ghiveciul de la floare, aruncându-i pământul, la câţiva paşi mai încolo.

Nu i-am văzut, mi-au spus alţii, şi nu ştiu cum aş fi reacţionat, cert este că inteligenţa  lor egoistă, mi s-a părut a fi depăşită de cea a câinilor, care miros cu atenţie locul, înainte de a-l folosi de closet. Gest care,  cu siguranţă, îşi are tâlcul său darwinist, în sens evoluţionist.

Oare ce-ar gândi aristocratul Buffon, despre ideea mea procanină.

Cu siguranţă, mi-ar da dreptate, şi ar sugera , ca în locul celor doi, să adăpostim nişte maidanezi . Iar cele două specimene, să se adăpostească în dulapul de bucătărie, aruncat lângă blocul meu.

Cât priveşte trogloditismul celor de la etaj, care parcă ar fi găinăţătoare în copaci, nu pot îngăima decât trist, că Baroso şi Hedwig, au dreptate. La ce fonduri europene, să ne facem nevoile pe ele?

Poate în politica educaţională guvernamentală, ar fi necesar şi un capitol, despre nesimţirea civică a multora.

Pe lângă obsesiva şi interminabila discuţie despre bani.

Faimosul dresor rus DUROV,  se lăuda cu ideea avută, de a introduce sporuri de dulciuri, animalelor care răspundeau durabil (nu uitau!) la lecţiile de dresaj.

Madi şi Onu