DECEPŢIA!

S-a consumat şi alegerea preşedintelui PDL, şi nu a fost aleasă cine ar fi vrut Traian Băsescu.

Dimpotrivă, Vasile Blaga, omul antipatizat, după toate aparenţele, de acesta. Dezamăgirea afost cumplită. Nu mai sunt luat în seamă.

A urmat ieşirea la rampă, pentru  “lepădarea  de piatra de moară, PDL.”

Gestul, relativ patetic, mi se pare mai degrabă tragicomic.

Sunt intr-adevăr uimit,de tenacitatea domnului Băsescu, frizând, după mine compasiunea.

În ciuda încercărilor de acreditare, a nu puţin numeroşilor săi duşmani, că manifestă un început de labilitate sufletească,  şi cu care nu sunt de accord, cred că vigoarea sentimentelor acestuia, depăşeşte capacitatea lor de înţelegere.

Ca şi pe a mea, de exemplu, când mă întreb: nu alte raţiuni, stau la baza acestei  tenacităţi?

Să zicem de frică, de descurajare, de disperare?

Nu cumva, un soi de şantaj, de genul?

”dacă nu faci cum îţi cer, nu uita, ce ştiu despre tine!”

Altfel, nu există o explicaţie raţională.

Sauceva mai omenesc,precum un orgoliu masculin, de

“vezi doamne  ce cocoş sunt eu!”

Că, pe bune,  eu aş fi în stare de o asemenea lăudăroşenie.

Dar de ce piatra de moară?

Aci, îmi este mai uşor omeneşte de înţeles.

Cum aş mai putea merge la PDL, ca la mine acasă, când acolo mă aşteaptă un ditamai buldogul de preşedinte, chiar de mine botezat astfel?

Madi şi Onu