LaLOKA

La început de AN NOU, voi încerca prin mijloace laice, să-mi aduc prinosul de respect şi admiraţie, Eternului Feminin, din fiinţarea noastră reală şi virtuală.

Bazată pe o existenţă reală,  petrecută intens în blogosferă, povestirea se doreşte un omagiu celor care dau viaţă, cu preţul unor sacrificii, la temelia cărora a stat năzuinţa către duioşia iubirii.

În timpul unui blog-duel, brusc, din senin parcă, apare un comentariu scurt, din câteva cuvinte, care îi admonestează pe protagoniştii acestuia (unul fiind chiar eu). Mă simt înlănţuit de tonul, eleganţa şi bunul simţ, care se degajă din mesaj.

Răspund, atmosfera se încinge, bloggerul/gazdă face un comentariu, pe care îl apreciez de indecent, la adresa “arbitrei noastre”, după care, întrerup vizitele virtuale. Îmi pare rău însă şi resimt, lipsa comentariilor acesteia, o prezenţă aparte în personalitatea blogului  respectiv.

Deruta trece repede si scriu in blogul meu, articolul,care-i poartă   pseudonimul de vizitator de blog:

LaLOKA

Apariţie fantomatică, în timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,
stil lapidar. Dispariţie asemenea, regretabilă !

 Oare cum arăta:

– mică, vioaie, zglobie ca o pasăre colibri ? 
 – potrivită, gravă şi meditativă, ca un sfinx ?
– eclatantă, ca un grăunte de uraniu ?
– incitantă, ca un jet de feromoni?
– de toate, cum trebuie ?
După percepţia vibratilă, simt că are ceva aparte.
Să fie oare  „rătăcire la prima vedere ?”
A nu se gândi masculinist!  (sîc ! ). Universul este un ocean de vibraţii,  iar noi..,  noi…, ce  suntem ?  Să fie nostalgie ? (09.11.08).

La scurt timp, după postare, găsesc un comentariu, făcut de însăşi eroina articolului: LaLOKA spunea:

Adaugă acolo..surprinsă..wow !!! Nu credeam că te-a impresionat atât de mult stilul meu.. .încât sa scrii un articol care să-mi poarte numele(fie el şi de lume virtuală) …şi am zis doar …cuvinte.
Mulţumesc, stimabile ! 10 ianuarie 2009, 22:44

Îi răspund, cu numele de blogger :Solitaire spunea… LaLoKA,
Puţin timp în urmă, am citit în zodiac, pe Yahoo, că voi fi contactat de o persoană, pe care-mi doresc să o cunosc ! Tu să fii ? Firea ta trăieşte clipa emoţiilor plăcute ? O face intens ? Ai sa râzi, dar stilul tău, efectiv, mi-a impus. Dacă ai fost surprinsă, eşti o străină de tine însăţi ! (precizez, de forţa ta lăuntrică). Si Arghezi a spus doar cuvinte. Dar…, Cuvinte potrivite. Mai aştept fiorii aurei tale ! Inevitabilo !

Aşa  au arătat primele fulgere în virtual. Mecanismul emoţiei pornit, nu mai ştiu cum  i-am descoperit blogul. O nouă explozie de constatări şi de admiraţie. Rapid, cu entuziasmul noutăţii, s-a dezvoltat o comunicare virtuală, cu evidente accente de simpatie reciprocă. Pe lângă casetele de comentarii, la articole, căsuţa poştală a fiecăruia, a început şi ea să se împlinească.

Dar inconsistenţa lumii virtuale, lipsită de suportul material al realităţii, şi-a spus decisiv cuvantul. Din senin, la un stupid capriciu masculin, toată gingăşia care se conturase pe parcursul commentariilor la articolele  ei, s-a prăbuşit.     Am rostit un fatidic, ” la revedere”,  pe care nici eu nu l-am înţeles. Nedumerirea LaLOKĂI, a fost pe măsură, dar cu o demnitate absolută. Nu ştiu ce vârstă avea; după vioiciunea tonului, părea o copilă alintată, dar după fermitatea deciziei de a nu mai reveni, mi s-a părut a aparţine, vârstei înţelepciunii de neclintit. Nu m-am gândit să încerc să-i înduplec ofensa produsă prin acel necugetat şi neaşteptat “la revedere”personal, fără alte explicaţii. Am pierdut legătura cu vechile ei articole (postări). A fost, ca şi cum, m-aş fi rătăcit de mine însumi.

Acum, la clipa de sinceritate târzie,  înţeleg ce mare greşeală, facem în viaţă, nestăpânindu-ne accesele de violenţă verbală.

 O prietenie, fie ea şi virtuală, este o împlinire, o incursiune în tainele sufletului. Reuşim astfel să vedem ce vulnerabili suntem, cât rău, ne poate face propria frământare sufletească.  Conştientizăm, când deja, este prea târziu, şi nu mai putem repara !

 Regret pierderea legăturilor de blog  ale LaLOKĂI şi farmecul dialogurilor purtate, cu o naturaleţe neaşteptată, din partea celor care se privesc doar cu ochii minţii. Dacă, în timp, voi recupera acele legături, le voi prezenta, ca pe cea mai fidelă mărturie asupra imaginii apropierii  virtuale sufleteşti, a doi interlocutori, nealterată de nimic din meschinăria vieţii zilnice. Este surprinzător, cum mintea se concentrează, în căutarea a ce este mai frumos de exprimat, din clipele trăite, cu câtă sinceritate caută prin labirintul construcţiei sale. Realizăm astfel, că darul cel mai de preţ, primit din ceruri, este tandreţea.

 In virtual, pe blog, eşti în oglindă, faţă-n faţă, cu tine: delicat, afectuos,  atent faţă  de interlocutor, şi astfel, de sine.

Căutând cuvinte fara sonorităţi aspre, descoperi rima gingăşiei sufleteşti, poezia prieteniei, poemul vieţii. Şi LaLOKA, s-a dovedit la înălţimea frumuseţii universului feminin, prin emulaţia către tandru, pe care a declanşat-o şi cultivat-o în sufletul meu !

Şi ajuns în acest punct, constat, cu oarecare plăcere, că în virtual, făcând abstracţie de violenţa de limbaj, provocată de pasiunile revanşarde politic, se observă o estompare a durităţilor de limbaj, lucru meritoriu, în proporţie importantă, pentru armonizarea relaţiilor sociale.

Iar armonia socială, dincolo de o sensibilizare a interlocutorilor către starea de echilibru, poate contribui şi la gradul de civilitate al interlocutorilor din real. Astfel, fără un pronunţat caracter de determinare, dialogul pe blog, stabileşte, o reală stare de bunăvoinţă între participanţii respectivi, cu consecinţele implicite.

 Dar, marele ajutor primit de om prin procesul uitării, m-a ajutat şi pe mine, să mă absolv de pătimirea regretelor propriilor greşeli. Tot cu ajutorul neprecupeţit al unui blog, prin contribuabilii săi de idei şi  substanţă sufletească, adecvată.

 În încheiere, AN NOU FERICIT, tuturor !  

   Madi şi Onu 

9 comentarii

Din categoria Începuturi, Univers feminin

9 răspunsuri la „LaLOKA

  1. Pingback: calu’, banu şi ţiganu’ | absolut obişnuit

  2. În virtual pare mai uşor, da’ nu e! După ce dialogurile cu anumite persoane pe care le simţim în rezonanţă cu noi devin o obişnuinţă absenţa lor e uşor frustrantă…

  3. Pingback: Euro Trip – Venetia – Masti venetiene – 2011-2012 (2a) « Cosmin Stefanescu

  4. Zaresc o naluca,incerc sa o prind.O urmez flamanda,in virtual si in gand.
    (…)
    Negarea e sfanta,e nevoie de punct.Si de la capat de-a o lua
    Binevenit respiro in suflet sleit de dor neimplinit.Ce goana nebuna!
    Ce-i incredibil aceasta umbra,ma face sa sper.
    Ca dorul nu-i val sa se sparga,mereu si mereu de un tarm fatal.

    • Naomikko,

      Ca o panza de speranta,
      Ma inlantuie-al tau gand
      Si in zadar, incerc… ,
      Pe masura cuvenita,
      Sa-i raspund.
      Pasuie-ma, de se poate,
      Sufletul, uimit, sa-l trag
      Pentr-o rima potrivita,
      Daruita cu mult drag

      Madi si Onu

  5. Pingback: Frica « • Gabriela Elena •

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s