Mirosul de tutun

Motto: ”Sunt om, şi nimic din ce-i omenesc, nu mi-e străin” – Cesare Pavese

Pe unul din blogurile frecvent vizitate, se făcea referire la mirosul gurii fumătorilor. Pentru mine, care toată viaţa, n-am pus ţigară în gură, informaţia a avut efectul ciudat de retrăire a unui păţanii petrecută cu ani în urmă, în legătură cu acelaşi aspect. 

S-a petrecut în oraşul Sibiu, în care mă aflam în delegaţie de serviciu …

 La hotel, în cameră, după schimbul de rigoare comunicaţională, cu colegul de cameră, tot gălăţean, cunoscut adhoc, el îmi propune o cină uşoară, la restaurantul hotelului. Sibiul, cu aerul său cosmopolit, îi promitea colegului meu, o seară romantică; şi n-a fost departe: în sala semiplină, la o masă,  zărim două perechi de ochi cercetători, care te cutremurau prin strălucirea focului lăuntric; ca la comandă, ne-am adresat, dacă se poate lua loc la masa lor.

Emanciparea occidentală, conferă oamenilor, o dezinvoltură şarmantă. Cu sclipiri de ochi cumpătat dozate…, că doar eram nişte străini de localitate; şi nu ne cunoşteam încă, ne-au invitat să luăm loc, cu o graţie, pe care doar feminitatea o poate avea. Recomandări, ţigări, coniac şi risipă de zâmbete. Brunetele, una frumoasă foc,  alta acceptabilă. Spre uimirea mea, “acceptabila”, m-a remarcat şi m-a invitat graţios la o ţigară. Eu nu fumam; în familia mea, n-am cunoscut fumul de ţigară şi, fire îndărătnică, nu m-am lăsat sedus de spiritul strămoşilor noştri, îndepărtaţi.

O refuz politicos… Ea insită provocător, sfătuindu-mă să plimb doar fumul prin gură. Amabil, mă conformez, spre bucuria ei evidentă. Totul are un capăt, chiar şi plimbatul fumului de ţigară, prin gura abundent stropită cu tărie. Hotărâm să plecăm, dar la uşa restaurantului, ezitarea pluteşte în aer. Nimeni nu doreşte despărţirea. Urâţica, înviorată de un gând salvator, propune o plimbare, îndemnându-şi colega, printr-un gest concret, să-mi ia colegul de braţ…. Nu ne place, şi hotărâm să mergem perechi, în cameră.

Continuarea este evidentă, dar pilda, semnificativă. În momentul când buzele-mi ardeau, de înfierbântarea sărutului, sunt întrebat, pe un ton şăgalnic: acum ai înţeles de ce ţi-am cerut să plimbi fumul prin gură ? Şi s-a grăbit să-mi precizeze: nefiind fumător, gura mea ţi-ar fi mirosit urât, şi te-ar fi respins. Atunci am înţeles rostuirea vieţii: când femeia-şi propune ceva, nimic, nu-i stă-n cale…, nici fumul. Tot cu această ocazie, venind vorba despre felul cum beau ruşii vodca, mi-am amintit că ingredientele perfecte, la votca rusească, sunt peştele uscat sărat, castraveciorii muraţi iar uneori, ouăle crude, băute direct din cupa lor naturală.

Poate părea straniu, dar eu, când văd ouă, simt poftă şi gust de Stolicinaia (vodca originală rusească). E ca-n reflexul condiţionat al lui Pavlov ! Sau, cum pilduitor pentru viaţă, spunea Graham Greene: retrăieşti momentul, când apare stimulentul care l-a creat. 

Onu