Doi singuratici …
S-au cunoscut întâmplător, în oraşul natal plimbându-se pe Regală. El, cu un prieten, sau poate un coleg de solitudine. Ea, probabil, nu departe. O privire de-o clipă, a fost scânteia dramei, ce i-a urmat. Un zâmbet sfios de vino-ncoace, i-a oprit din mers, uitând de însoţitorii lor. Mâinile se îndreaptă spontan şi se strâng.
– Mi-ai spus ceva ?
– Nu, am crezut că tu ai vrut s-o faci !
Ochi în ochi, se retrag la marginea trotuarului, nedumeriţi, de ce se petrece cu ei. Prietenii, au înţeles însă, şi au dispărut discret. Era prea frumos, ca să spulbere farmecul clipei. Mai curajoasă, îl trage de mână:
– Hai să ne plimbam, vrei? Numele meu, este Marina, al tău ?
– Al meuuu, al meuuu, spune el, prelungind intenţionat sunetele, parcă spre a –şi aminti cum se numeşte. De fapt, destul de timid, încearcă să înţeleagă ce se petrece: ce s-a întâmplat oare ?
– Ei, cum să-ţi spun, îl trage ea vioi de mână ?
– A, da, mă numesc Călin.
-Bine, Căline, am să te alint Nucu. Din câţiva paşi, s-au cunoscut mai bine: el, elev în ultima clasă de liceu, după care speră să dea la facultate; ea, mai mare cu un an, dăduse deja la Facultate, dar din cauza timidităţii, de fapt necazul ei, nu a reuşit. Va da din nou, anul acesta. Într-o glumă copilărească, hotărăsc, sa dea , la aceeaşi facultate; să fie mereu împreună!
Marinei, ii place să picteze. Îl invită în camera ei de lucru; îl recomandă părinţilor. Aceştia, îl plac, iar el devine aproape de-al casei. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu ai lui, unde mama , din gelozie maternă, n-o place; teama că-i va răpi odrasla, se transformă într-o ostilitate, încet, încet, potrivnică vizitelor Marinei, la ei acasă. Părinţii acesteia, le înţeleg drama, şi devin pentru Călin, o a doua familie. Împreună, cei doi, se pregătesc asiduu, pentru o facultate din Galaţi. Marina progresează mai mult, decât Călin, la pregătire. Dar cinismul vieţii, îşi pune iar amprenta.
Marina, pierde, din nou, admiterea la facultate. Timiditatea maladivă, şi-a spus implacabil cuvântul. Călin, o cere în căsătorie, dar gelozia mamei lui, scoate iar colţii. Nu o impresionează nici faptul că Marina este însărcinată cu Călin. Profită de slăbiciunea odraslei sale, şi le distruge celor doi, viaţa, despărţindu-i. Marina este zdrobită. Vrea să păstreze sarcina, dovada iubirii ei pentru Călin. Părinţii, pentru binele ei, insistă să o întrerupă. Strivită, între povara pierderii lui Călin, şi a îndepărtării sarcinii, Marina devine tot mai tăcută, şi absentă, faţă de viaţă. Renunţă la a mai merge la facultate. Îşi va dezvolta talentul plastic, urmând o Şcoală populară de artă. Începe să creadă, că părinţii, au dreptate. Merge la spital, şi întrerupe sarcina. Aparent, toate sunt bune, dar ceva nedefinit, îi străbate întreaga fiinţă.Suferă o cădere nervoasă. Tratamentul pornit din timp, sub grija atentă, pe care părinţii sau cei dragi, o pot dărui, o ajută să depăşească încercarea bolii. Îşi recapătă încrederea şi bucuria vieţii. Cu precauţii, pentru evitarea unui şoc, părinţii îi spun, că fostul ei prieten, s-a prăpadit, chiar de mâna mamei lui. Aceasta, în gelozia ei stupidă, l-a oprit de la o nouă căsătorie. Slab, şi disperat, Călin se sinucide, luând otravă …
Cu sarcasmul neîndurării, i-a lăsat un bilet: “Mamă, de acum, nu mă va mai răpi nimeni, de lângă tine!”. Clipind agitat din pleoape, Marina, nu scoate un sunet. Pentru ea, Călin murise odată cu pierderea copilului. Pentru consolidarea sănătăţii recăpătate, medicii, îi recomandă o preocupare permanentă, sub forma unui activităţi organizate. Printr-o prietenă a mamei, directoare la Biblioteca centrală din oraş este angajată pe postul de bibliotecară.
Părinţii şi cunoştinţele, observară bucuroşi, revirimentul în sănătatea Marinei. Devenită mai cochetă, începe să aprecieze plăcerile emancipate ale vieţii. Fericiţi, părinţii ei, nu se întreabă de unde vin banii pentru cheltuielile suplimentare. Până când, viaţa acestei fiinţe lipsită de şansă, datorită traumei timidităţii, se frânge iar, brutal ! Un inventar la fondul de carte veche, cu valoare de tezaur, descoperă lipsa unor volume preţioase, cu mare căutare, în comerţul de contrabandă. Principalul suspect, Marina.
Fără reţineri, ea mărturiseşte frauda. Starea sănătăţii precare, îi acordă circumstanţe atenuante. Părinţii, acoperă daunele financiare, dar ea, rămane pe drumuri. Într-o tentativă de liniştire, reia activitatea plastică, şi după câteva luni are loc primul vernisaj. La expoziţie, forfota stârnită de atractivitatea lucrărilor, se linişteşte destul de târziu. Într-o seară, un vizitator, i se adresează, neutru:
– La câteva tablouri, am senzaţia că percep o apropiere evidentă, de unele dintre lucrările neexpuse încă, ale pictoriţei Tina ! O cunoaşteţi ?
-Pe Tina ? Cum să nu ! Chiar mi-a dăruit câteva tablouri de-ale ei, când eram bolnavă. Într-adevăr, am încercat nişte reproduceri, după ele, pe teme marine. Poate la ele, vă referiţi !
– Şi la ele, răspunde încurajat, vizitatorul.
Brusc, Marina îşi aminteşte de o întâlnire programată, cu un cumpărător.Se scuză faţă de interlocutor, închide sala de expoziţie, şi pleacă. În drum spre casă, întâmplător, cu un zâmbet larg, apare Tina, care o felicită, pentru expoziţia de care aflase abia atunci, fiind plecată din localitate. Apoi, direct…
-De ce-ai expus şi lucrările mele, chiar sub semnătura ta ?
– Ale tale ? După ce, pentru ele, am prăduit Fondul de Carte veche din bibliotecă ? Crezi, că mai pot fi ale tale ? Sau, că te pot scuti, de acuzaţia de instigare la fraudarea, de obiecte de tezaur ?
Mândră că i-a zis-o, Marina, nu observă încruntarea Tinei, însoţită de o strângere ameninţătore din buze. Timiditatea şi-a spus, din nou, cuvântul.
Madi şi Onu Blog 
Trista poveste!
Din pacate sunt atat de multe asemanatoare cu ea! Oare de ce oamenii nu sunt lasati sa evolueze asa cum isi doresc? Conflict intre generatii a existat mereu iar victime nu sunt putine…
Oanaclara,
Din pacate, educatia, ne pregateste pentru mediocrizare. In parte, generatii succesive, volens nolens, ii sunt victime. Poate ar trebui schimbat modelul, conceptia !
Multumim, pentru vizita si apreciere ! O zi speciala, iti dorim ! Dac-am reusi-o, a tot atat de apetisanta cum apare in avatarul tau, te-am invita la o ciocolata calda ! 😉
Multumesc si eu pentru vizite si pentru invitatia la ciocolata calda! 🙂
Oanaclara,
Carpe diem !
Marina ar trebui pusă sub tutelă, altfel va continua să intre în tot felul de situaţii asemănătoare.
Mel,
Pare, intr-adevar un caz de cleptomanie; tutela sub ce forma ? Multumim, pentru grija hipocratica !
O zi excelenta, tie !
PS: Sa fie o defulare, fata de ce-i rapeste timiditatea ?
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Concurs de cozi de mâță
Nu spun o lecţie de viaţă, ci multe lecţii pe viaţă.
Zile pline de frumos vă doresc!
Geanina,
Multumim, asemenea !
Prezenta ta, este deja, un inceput sigur, de frumos !
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Parfumurile verii. (Parfumul, o provocare, partea 32)
Pingback: Se incearca distrugerea institutiei primarului « Hai ca se poate!
Pingback: Ce pana mea? « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Recomandări – 1 « Ana Usca
Pingback: Racila – 5 « Ioan Usca
Pingback: Viaţă ratată « M's blog
Mulţumesc pentru postare,
Dragă pictorule şi mulţumesc in numele tuturor. Nu am avut timp/ca de obicei, iartă-mă te rog-să citesc decît începutul poveştii însă pare a fi o kestiune subtilă.
În lecţiile ăstea, te rog să mă salvezi: de ani muuuuulţi de zile mă terorizează ”copii” romîni şi englezi – adică tineri dar şi bătrînii lor şi părinţii – tembeli, neexperimentaţi şi inculţi care populează internetul şi lumea întreagă-şi care nu au altă plăcere şi preocupare de bază decît să bîrfească şi să muuuult inventeze.
Pe cînd eram de vîrsta lor, cu mulţi ani în urmă eram zăpăcită de ceea ce le inventau minţile care citeau-ca şi astăzi ziare: d.e. ”Adevărul” şi asociau evenimentele de acolo cu viaţa mea personală. Plus că îşi băgaseră şi ţiganii cozile …înţelegi de aici ce s-a ales de viaţa mea privată şi cea socială. M-au ajutat însă unii ruşi şi cel mai mult americanii – nicidecum medicii lor însă, care sunt la fel de jalnici ca cei din Familia Geoană şi din aia a lui Tăriceanu şi Băsescu de pildă. Mi-a dat mie însămi şi numai mie.
Dumnezeu iluminarea ca să ştiu cum să mă debarasez de nebunia şi prostia din juru-mi (şi-n familie şi în societate) şi am înţeles că trebuie neapărat să muncesc neîncetat să-mi construiesc o afacere şi să-mi impun brandul – guvernamental vorbind – în toată lumea. Nimeni nu mi-a dat însă nimic în schimb pt.asta (poate mă ajutaţi voi cu radioul ăla on – line din U.K. d.e., dacă tot nu mă invită diplomaţii la evenimentul din 4iulie) aşa încît acum, pe lîngă toate celelalte, scriu exact ce gîndesc şi ce am gîndit DINTOTDEAUNA fără oprire. Uite de pildă, pe blogul lui Roman M.
Dragă Valenta, eu nu sunt moldoveancă precum voi, însă am rude şi prin Rusia şi prin Rep.Moldova. De aceea, îţi mulţumesc că eşti informată corect ! asupra evoluţiei în studiul meu zilnic-din cărţi etc. – în relaţiile internaţiionale şi că îmi dai totală dreptate. Punct. Însă ştii, eu mi-am urmat întotdeauna inima şi raţiunea şi pe ambele odată întotdeauna dar a trebuit să mă maturizez complet şi mai ales în suferinţă cumplită şi neapărat a trebuit să fiu ajutată prin inimă-ţi raţiune-înţelegere ca să învăţ să aplic fără oprire principiul: ”follow your heart, not the crowd !”
Cu toate acestea, să ştii că am înţeles că adaptarea nimănui nu se va face vreodată prin liberalizare de ‘dreapta’ dar neapărat numai prin social-democraţie.
Mă rog, am alte treburi acum decît politikia pentru piticii -chiorii-handicapaţii care reprezintă bărbatul şi atributele bărbatului!! şi în Rusia şi în Romînia. Şi nici nu ştii cît mă încîntă că Mr. şi Lady Barack Obama sunt frumoşi şi intelectuali totodată …şi că s-au pornit să schimbe America. La noi în Romînia şi în Moldova şi chiar în Rusia..unde mulţimea handicapată conduce şi şi-a ales numai ea piticii şi soldaţii să o scoată din flăcări..ce să mai zicem ?
Scuză-mă, domnule Roman, ai observat că gîndesc şi eu 100% precum avocata ”soţia perfectă” şi că îl doresc şi îl aştept de muuuulţi ani de zile pe juristul – patron – diplomat (redat în poză, pe blogul meu) cu care ea a fost colegă de şcoală. M-au citit 100% deci americanii …însă îl vreau cu cîţiva-nu mulţi – ani mai în vîrstă decît mine. Aşa că, domnule jurist Roman Mihăieş, sper că mi-ai citit propunerile mele legislative de la nr.7 pe siteu-mi.
Cînd vii în Bucureşti, neapărat te rog sună-mă !
Pingback: GEAMANTANUL (6) «
O varianta moderna a lui „Romeo si Julieta”. Citindu-ti postarea am avut impresia la un moment dat ca ai fi si tu brailean de-al meu. Asa e ?
Răzvănele,
Mulţumesc!
Din Galaţi, poposit, de pe meleaguri tulcene, iar drama, exclusiv brăileană.
Noapte senină cu Pace !
Pingback: Vand tara | Adevarul e dincolo de noi
Pingback: Nu-s parale! « Michaelas Blog
Pingback: Viață agitată – Sânge balcanic (100) poem « Cosmin Stefanescu's Blog
Scuze, întreb şi io: la cît de ‘mafiot’ ie domnu’Ponta, de ce nu îi convinge pe soldaţii de la Guvern şi Palatul Parlamentului să nu îi mai dea voie lu’ Băsescu şi ălorlalţi ‘bocitori’ din P.D.-L.
Să mai intre ”să profeseze”, de tot nu le dă nimeni – cu ură, vîrtos-în cap ?
Aşa aş face io …sau, cel puţin, mi-aş întoarce dosul şi m-aş căra din sală şi de la servici …pînă şi-ar face curaj cineva şi i-ar plesni în cap …îhh ?
Scuza me tanto, dar fiindcă nu mi-am revenit încă după noaptea de ieri-dormită numai pe jumătate-şi încă port şi povara terrribilăă!! a reumatismului, am să pierd vremea acum cu o destăinuire feministă-pentru fetiţe deştepte şi de bun simţ, ca cele din spatele meu la concert, care au făcut o poză cu mine.
Aşadar, diferenţierea între bărbaţi şi femei este, d.p.d.v.neuro-psihic, fundamentală!! Masculii sunt mai puternic d.p.d.v. biologic şi mental, de la natură iar femeile-mai slabe..mă înţelegi adecă.
Tocmai de aceea bărbaţii sunt ‘planificaţi’ genetic să acţioneze altfel decît o fată: inconştient!! ei toţi merg pe principiul: înşfacă şi desfată-te. Pe cînd femeia, are nevoie de certitudini, de siguranţe, asigurări şi aşa şi pe dincolo. Eu d.e., ca orişice femeie, cînd văd un tip de care îmi place trebuie să îl pun la încercare, astfel ca, în clipa în care vom fi amîndoi dezbrăcaţi şi faţă în faţă, eu să fiu ultra-sigură că mă iubeşte în clipa aceea numai şi numai pe mine şi că, pentru el, sunt cea mai bună şi mai completă dte toate celelalte-pe care el le-a obţinut, fiindcă e bărbat în orice societate-cu mult mai mare uşurinţă decît mine. Mai mult decît atît-eu, ca absolut orice femelă din întreaga lume, chiar dacă mă diferenţiez de celelalte în special numai prin creier şi prin personalitate-vreau ca în acel moment în care este cu mine să nu fie urmărit de nicio amintire din trecutul lui, astfel încît să vrea să fie doar cu mine!!
Fiindcă, de puterea lui stă în faptul că ‘se repede’ şi poate obţine cîte o kestie la tot pasul, puterea mea stă în faptul că strîng din dinţi şi mă doare tot corpul că îl aştept numai pe cel care trebuie!! Capisci, adesso? Transmite-i pisicuţei, prego..îi recomand să se gîndească la relaţia ‘de versuri’ care s-a constituit între mine şi Ramazotti…pecatto că nu mai e tînăr şi nu mai arată precum în poze..în plus, eu detest jeanşii şi prefer în schimb costume ‘sport’, trendy şi bussiness. Mulţumesc mult pt. grija pe care mi-aţi arătat-o aseară…vă rog ajutaţi-mă şi cu celelalte toate-absolut toate-ştiţi şi data pt.examen, non voglio repetare-me perque tengo paura e sono cosi sola di tanto tempo..Auguri!