Arhiva zilnică: 4 iunie 2010

Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem !

Theodora, bloggeriţa, are o sintagmă:  “Hai, că se poate!”. Nu sunt sigur de efectul imperativului indus de expresia Theo, aşa că încerc să o îndulcesc, printr-un timid optativ, şi spun  …

“Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem ! Adică să avem voinţa/dorinţa politică. Postul este de fapt, continuarea celui de ieri, “Pe bune !”  Pentru că, după ce am comis imprudenţa  de a-mi exprima veleitatea de Premier, ce mi-am zis ? Dacă Preşedintele, în căutările sale constituţionale, are o oră astrală, şi-mi propune funcţia, ce răspund ?

 Ca orice apucat, care-o ţine bezmetic pe-a lui, m-am pus pe gândit politic: Se poate ? Nu se poate ? Şi, mi-am reluat ideile: Prima era cu Austeritatea. Nu aveam ca suport decât altruismul naţional al Preşedintelui, în sensul că şi-ar evalua strictul necesarexistenţial, al Domniei Sale şi şi-ar dona Salariul, veniturile (că am înţeles, că tot noi îl plătim), în scopul redresării Finanţelor Ţării. Fiind sigur că aşa va face, mi-am spus că e început bun; că lucrul acesta cu austeritatea pornind de sus, este bun. Mai mult, mi-am zis, că Preşedintele îi va implora în genunchi, pe domnii Boc, Videanu, Berceanu, Blaga, care din respect obedint, nu vor spune nu.

Apoi, mi-a venit,un ajutor divin; cotidianul  naţional Financiarul de azi 4 iunie, care prezintă nişte salarii nesimţite, cum spunea cândva, Premierul. Şi, ca în proverbul yoghin, “când elevul este pregătit sufleteşte, apare şi Profesorul.” ; în cazul meu,” ideea călăuzitoare”, pentru a ajuta puterea, sa iasă din criza  financiară, în care-au adus-o predecesorii, fără birul asupra poporului român, mai aspru, ca al  Cotropirii Otomane !

Ideea: la câte  pensii de 600 de lei, s-ar acoperi reducerea de 15%, respectiv 90 de lei, prin reducerea  salariilor acestora ?

Din calcule, pe care nu le mai reproduc, pe motive de spaţiu şi timp, a rezultat, că numai salariile de la un minister, ale următoarelor servicii:  ministru, secretară, consilier de ministru, secretar de stat, director de minister, consilier juridic, specialist relaţii publice, şef de serviciu, femeie de serviciu, portar, şofer, ar putea fi scutite de reducere 1100 de pensii de câte 600 de lei. Imaginează-ţi, cititorule, la câte asemenea servicii,  sunt într-un minister, respectiv, total ministere, dacă s-ar reduce pe jumătate, câţi pensionari ar beneficia de şansa de supravieţuire ? Dar, conform tehnicii ”step by step”, s-ar descoperi, că nu mai este nevoie de birul neo-otoman !

În ziarul Financiarul, peste risipa de bani, din aceste servicii, tronează statura sfios zâmbitoare a ministrului Finanţelor, care spune ca nu  sunt rezerve de economisire a banului public. Nu ştie, sau uită, după ce-l instruiesc specialiştii ? Precum colegul său de Guvern, ministrul Învăţământului, căruia consiliera, sau ce-o fi mai  fost, îi sufla în văzul public, ce scuze să mai invoce ? Dar pentru această uitare, după un film, văzut despre un caz da Alzheimer, mă întreb, dacă  nu cumva bieţii oameni, nu se află într-un stadiu incipient, al acestui necaz ?  

Şi atunci, n-ar fi mai omenos, din partea Premierului, să se lipsească momentan, de aportul lor ? Ar fi cred, mai uman ! Dar, dacă or fi prea mulţi , ce se face Premierul ?  Îl va ajuta Preşedintele ? Nu cred, că avem dreptul, să-l sacrificăm; a încercat şi italianul Musolini, fără succes însă; aşa încât, sătui de prea marea lui închipuire, italienii, parcă i-au spus  ceva de genul: “Până când, Catilina ?“ asimilându-l conspiratorului roman, împotriva republicii. Aici, nu-mi dau seama; probabil Parlamentul, îi poate veni în ajutor !

17 comentarii

Din categoria Politică