Mă uit la muncitorii noştri, constructori, în nişte salopete jegoase, de ţi se face silă.
Făloşi, nevoie mare, de statutul lor, se freacă de tine, în mijloacele de transport în comun, aproape cu satisfacţie.
Privindu-i dezgustat, de cum îşi etalează senin murdăria, îmi amintesc ceva scris despre japonezi, de către un scriitor rus.
Era vorba despre transportatorii de cărbune pentru încălzit domestic, dintr-o regiune carboniferă. La fel ca la noi lemnul.
Îl transportau cu bărcile, pe un râu local.
Îmbrăcaţi în alb,tăcuţi, cu mişcări line, de la distanţă, păreau nişte stafii.
Când cineva a spus că aceeaşi echipă lucrează în două ture,vizitatorul, văzându-i îmbrăcaţi tot în costume albe, s-a arătat sceptic. S-a convins, a doua zi, ne venindu-i să creadă.
Aceeaşi oameni, îmbăiaţi, cu costumele albe, proaspăt spălate.
Şocul vizitatorului, a fost atât de puternic, încât a relatat faptul, ca pe un act de cuvioşie.
Când scriu, după ce-i văd pe ai noştri, am senzaţia că am visat.
Deşi, pentru japonezi, curăţenia pare-se este un cult. Ca şi salutul exagerat de ceremonios.
Curăţenia, respectul de semeni, la ei, contează, sunt acte de civilizaţie .
Onu
Madi şi Onu Blog 
Atat adevar ! 😉
EDA,Multumesc!
.Adevar trist,adevar national,in cazul in speta!
Onu
Onu, lucrez si locuiesc in Germania. Muncitorii pe santiere sunt in genral foarte curati. Langa mine stau doi polonezi. ii vad zilnic cum isi spala salopetele. Ca sa nu vorbim de felul in care e pastrata curtenia in zonele unde sunt costructii. Totul e imprejmuit. Stiu de la rude, care lucreaza in constructii aici, ca la predarea lucrarii, totul trebuie sa fie curat. Totul se preda „la cheie”. De exemplu, daca iti vine zugravul, zugraveste si face curat luna. Asa preda lucrarea.
Gabriela,
Tocmai ti-am raspunspe blogul tau, incantat de promptitudinea reactiei tale.
Dar o fac si acum , cu o placere, data si de vizita ta, cat si de valoarea informatiei (curatenia in Germania).
Stirea despre zugravi,imi pare de-adreptul fantezista.
Dar si un motiv de nazuinta spre mai bine.
Sa vezi couincidenta:Ieri, parca printr-o intuitie,muncitorii din zona mea, au fost imbracati in echipament nou.
Interesant, nu?
Multumesc, si te asigur, de aceeasi placuta surpriza din partea fiecarei tale vizite!
Onu
E interesant ca au echipament nou, important e cat si cum il pastreaza curat. Totul tine de oameni pana la urma. Nemtii nu sunt fixisti cum sar crede, dar le place ca, fiecare lucru sa aiba rostul lui si sa fie curat. La inceput m-am amuzat sa vad, cum, lucrurile pe care noi, le tinem in mod obisnuit, asezate, la ei, sunt impachetate frumos, in 6 cutii de exemplu iar aceste cutii intr-o alta. Acum, drept sa iti spun, imi place si nu e atat de greu sa fii ordonat si constiincios. Totul are un invat. Dar la noi, naravurile ne controleaza viata si mereu gasim scuze si vinovati chiar si de naravurile pe care le avem. Apropos de asta, acum ma lungesc un pic cu discutia. Dupa ce am plecat in Germania, vorbeam deas cu fiul meu, si ii spuneam sa faca un anumit lucru. Si el amana. Cand il intrebam in ziua urmatoare, incepea sa imi insire motive pentru care nu a facut lucrul acela. M-am suparat. I-am spus, ca de acum inante, sa nu imi mai spuna de ce nu a putut face ( in general in virtutea faptului ca poate amana, nu din motive obiective) ce i-am spus. Cand ii spun ceva sa gaseasca cele mai bune solutii si sa rezolve pe loc, orice problema. Abia cand a incercat tot ce s-a putu sa ceara ajutor ori sfaturi. Orice lucru pe lumea asta are o rezolvare.
Gabriela, Cand mi-ai povestit despre „nevolniciile” fiului tau, o clipa, m-am gandit,ca parca ai fi la fel de necajita, ca si mama mea.
Intr-o zi, mi-a reprosat bland, cum numai o mama grijulie, o poate face:
” dragul mamei, tare mai esti lenes!”
Imi starnesc nostalgii, comentariile tale
Onu
🙂 Asa sunt mamele. Si eu il imping pe fiul meu din spate. Imi zice:”mama, si de acolo de la 1500 de km distanta vrei sa ma conduci?” :))
Si totusi, mama ramane cea mai de pret fiinta! 🙂
Onu
Intradevar acesti oameni cunosc si apreciaza tocmai ceea ce in general noua, romanilor, ni se pare banal si prea putin important…din pacate multi sunt cei care au uitat ce este respectul pentru mediul si societatea in care traiesc.
Bine-ai revenit, Naomikko!
Eu spun ca este vorba despre respectul de sine.
Uite, exemplul tau, cu acel ni, este elocvent, in ceea ce te priveste.
Imi permiti o indiscretie?
Esti cumva japoneza? 🙂
Atunci, imi vei intelege bucuria revenirii tale!
Onu
Multumesc, Onu!
Da, respectul de sine are un rol important , chiar esential in aceasta problema pe care o confruntam de ceva timp si pentru care probabil va mai dura inca atat pana va fi gasita o solutie ,dar mai ales pana cand acea solutie va resusi sa fie pusa in practica. Stii cum se spune ”Teoria ca teoria, practica ne omoară.”
P.S: Sunt romanca, numele meu real este Naomi (multi il confunda cu nume japonez). 😀
P.P.S: Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat. 😀
Bună,Naomi,
Confuzia se produce din cauza acelui kko, pe care tu, poate l-ai adăugat ludic.
Scuzele sunt binevenite, dar nu-i problemă , dacă eşti româncă.
Specific, nu?! 🙂
Onu
”ni” .. 🙂
Nu mai pricep nimic! „ni”=?