Oare, de ce?

Conform purtătorului de cuvant al PNL, Cristina Pocora, Proiectul Roşia Montana, va fi respins, dacă bine am înţeles, pentru două motive:

1.” aşa cum a venit de la Guvern nu poate fi susţinut”,

şi 2. urmând, ca după respingere, PNL, să propună:

”necesitatea creării unui cadru general de legiferare, ca activitatea minieră  în România (implicit exploatările auro-argintifere) să fie efectuată în cadrul legal european şi românesc, în favoarea statului şi a cetăţenilor României”.

Dacă ideea ”cadrului legal românesc, în favoarea….” mi se pare interesantă şi de bun augur pentru independenţa noastră economică,

afirmaţia

“aşa cum a venit de la Guvern nu poate fi susţinut”, mi se pare de neînţeles.

Şi poate ar fi necesar, ca să rupem odată, cu tenebrele suspiciunii asupra corectitudinii politicii româneşti.

Deci, PNL să spună deschis, ce dubii sau argumente are, privind vălul de îndoială asupra acestui proiect.

În opinia mea, rezerva liberalilor ar putea fi dictată, din motive subiective sau obiective.

Un motiv obiectiv, ar fi aspectul consecinţelor economice naţionale, în legătură cu redevenţa, sau cu necesitatea aplicării “principiului liberal, “prin noi înşine”.

Printre cele subiective, ar putea fi ofensa, că liberalii nu au fost consultaţi asupra acestui proiect, astfel încât, el să nu se mai prezinte în forma inacceptabilă, “aşa cum a venit de la Guvern” .

Şi atunci , se naşte întrebarea, de ce s-a procedat astfel?

Ce este de ascuns, nu doar liberalilor, ci întregii Românii???.

Dar dacă este aşa, de ce tac liberalii…., şi nu ne vorbesc ???????

Nu cumva, este vorba şi de mici “parşivenii”liberale, nu cumva au şi ei micii lor “parşivei”?

Ca să respect drepturile de autor ale liderului acestora?

O eliminare a echivocului, ar fi pasul ferm, de  deschidere sinceră, către România, de autentificare a acelei drepte, cu care se împăunează toţi, dar care nu-i realizează semnificaţia politică prin fapte.

În rest, vorba lui Victor Surdu:

„doar bla-bla-bla,că suntem dreapta!”

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria

4 răspunsuri la „Oare, de ce?

  1. Te îndoieşti cumva că ar exista măcar un parlamentar cinstit!?? E clar că ascund ceva: TOŢI! Doar au de păzit o comoară şi pentru asta au înfiinţat clanurile politice de familie!

    • Nu ma indoiesc de ei, ci de stramosii lor!
      Despre mine, care am candidat la Camera Deputatilor, nu am avut nici un dubiu, stiindu-mi familia! Nu pot fi nihilist, de dragul tuturor!
      Onu

      • Mă bucur că n-ai câştigat! Nu era locul tău acolo, eşti prea pătimaş! Acolo poţi ajunge dacă ştii să minţi cu zâmbetul pe buze şi dacă ai sângele rece, de piton birmanez! (habar n-am de ce-am scris aşa!) Cât despre strămoşii lor, dar şi ai noştri, cred că se tăvălesc în pământ de ruşine! Nu le puteai face faţă, sunt prea mulţi şi putrezi până-n măduva oaselor şi ai fi putut face doar două lucruri: 1. să te dai după ei şi 2. să-ţi dai demisia! Amarul de a nu fi putut face ceva onest te-ar fi urmărit toată viaţa! Aşa, măcar putem să-i criticăm! Din păcate doar cu atât ne alegem!

      • Coplesit, de-al tau mesaj,
        Ma bantuie un singur gand.
        Il banui? 😛
        Dar ai citit INVATATORUL?
        Onu

Lasă un comentariu