În timp ce soţia urmăreşte la tv, pulsul Roşiei Montana, eu frunzăresc blogosfera.
Nu citesc decât titlurile.
Ca şi cum aş fi un psihiatru la consultaţie.
În protocolul desfăşurării căreia intră ca simptomatologie, titlurile, urmate de fizionomia autorilor.
Mie, faţa unui tâmpit sau dezaxat, îmi spune foarte mult:cât este de tâmpit (uniii sunt din naştere bolnavi), ce nivel de frustrare are , dacă este un impotent, care caută colectivitatea în care sunt şi femei, ca să aibă iluzia că a avut şi el de-a face cu ele, sau câte alte ciudăţenii. Spre pildă, titlul:
“Ponta, sîc!, am protestat, demisia ta am strigat!”
E clar, îmi zic. Ăsta trage şoşonul, şi crede că-i Robespierre.
Gata-mi spun!
Mutra.., neapărat!
Păcat însă, că sunt milos, şi când îl văd, mă întristez. De aceea nu vă dau numele.
Poate e ziua lui de glorie versus Ponta, versus propriile emoţii captive nerezolvate.
Că şi aurolacii au aceeaşi mină, după o priză din pungă.
N-am să pricep, satisfacţia de a interzice dreptul omului la viaţă, prin interzicerea locului de muncă. . ETC.,ETC., etc.!
Dar eu ştiu…, sunt prea involuat
Mai am , până să ies din gloată!
Onu
Madi şi Onu Blog 