Arhive pe etichete: deriziune

GÂND !

Majoritatea posturilor mele este impregnată de întrebarea chinuitoare: suntem, ca popor, inferiori altora ?

Nu-mi doresc un răspuns afirmativ, dar realitatea noastră mediatică mi-l oferă indirect, fără echivoc. Încerc atunci, prin căi fragmentare, de gânduri simple, să aflu răspunsul dorit. Cum ar fi: una din cerinţele de bază ale omului, este nevoia de hrană, de adăpost şi de siguranţă (Piramida lui Maslow).

 În realitate, copilului care până atunci, îţi ceruse de mâncare, dacă îi pui în faţă sau vede, o jucărie, se îndreaptă spre aceasta, uitând de mâncarea primită. Să prevaleze în subconştientul copilului român, nevoia de divertisment în detrimentul pragmatismului existenţial ?

Să existe la noi, o asemenea malformaţie ?

 De aci preferinţa pentru talk-show-ri ? Ariditatea penibilă, înclinată spre deriziune a discursurilor unui Ponta, Antonescu,Voiculescu (prin televociferatorii din grupul compact A3), PDL-scu (in corpore), Vadim şi, vai Doamne, poate toată Ţara ?

PS: Şi eu ? Dar eu ce fac  acum !?

Madi şi Onu

7 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM