Emisiunea CONFESIUNI a Iulianei Marciuc, mi-a amintit momente alese, despre mândria de a fi român. Invitat naistul Nicolaie Voiculeţ cu mentorul său, maestrul Gheorghe Zamfir.
Este greu să pui în cuvinte, emoţii care te înţeapă cu mii de ace, în obraji, în nas şi în ochi, astfel încât, prin privirea înceţoşată, nu mai distingi corect tastele.
Când venerabilul maestru a spus că în America, naiului îi spun “ZAMFIR”, mi-am amintit următoarea întâmplare:
În 1977, după cutremur, am fost în URSS ca specialist în agricultură, unde am vizitat, Stepa Flămândă din Republica Uzbekistan. Cum este în firea noastră, la sosire, am dăruit simbolic, nişte bijuterii de artă folclorică românească. Printre ele, un suport din lemn, de creioane, măiestru închipuit sub formă de nai. L-am dăruit ministrului-adjunct al agriculturii, care ne-a întâmpinat delegaţia. Scena a fost şocantă !
Cu ochii strălucind, acesta, a luat suportul şi l-a dus spre buze, spunând: ”Ooooo, zamfir…, minunat!”. Jenat, l-am atenţionat, zâmbind, că nu ne aşteptam la manifestarea emoţiei lui, să-i fi adus un “ZAMFIR” …
Sunt momente în viaţă, când un acces de sinceritate, declanşează procese biochimice neaşteptate. Pe durata vizitei, când ne vedeam, salutul nostru ceremonios, însoţit de un zâmbet complice, era “ZAMFIR”.
Ca o replică amicală, adjunctul respectiv, ne-a invitat să petrecem o seară, la el acasă şi ne-a organizat o excursie la SAMARKAND, punct turistic de cultură asiatică străveche.
Şi totul, graţie reputaţiei mondiale, a MAESTRULUI ZAMFIR.
POANTĂ … Spre finalul emisiunii, Maestrul, cu tristeţe, observa, că poate brand-ul de ţară,“UN NAI“ era parcă mai inspirat decât o ”O FRUNZA”.
Replica promptă a învăţăcelului Voiculeţ, a căzut ca o ghilotină: “Dar şi din frunză se cântă, Maestre!” Şi, în cascada de râs declanşată, mi-am amintit de zicala: „a tăia frunză la câini”.
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 