MOMENT HIBERNAL

      Dedicaţie MALEI!

      Se întunecă, şi nu prea mai văd tastele.Mă apropii de fereastră să trag storurile.

Pe stradă, pustiu şi rece. Din stânga, apare o pereche. Ea, se desprinde de braţul lui, şi cu braţele încruşcişate la piept, într-o aparenţă agresivă, îi spune ceva, evident dezaprobator.

Nu-i văd faţa, să ştiu dacă zâmbeşte sau e adevărat.

 Cu mâna întinsă, a rugă, el îi spune la rându-i, ceva.

Ea, dă din cap răstit, în semn de: „nu, şi nu. Nu te cred!”

Dezolat, el îşi retrage mâna şi-şi pleacă resemnat, capul.

Îl înţeleg, şi încep să sufăr, alături de el.

Atunci, minune! Braţele fetei se deschid larg, într-o îmbrăţişare, şi-i înconjoară gâtul. Surprins, puştiul, prinde viaţă, şi îi răspunde.

 Urmează un sărut , o dăruire de sine, care nu mai vede nimic în jurul său. Luung, preluunnggg…, poate cât bucuria trăită. Rarii trecători, trec zgribuliţi, parcă nevăzându-i, ca să nu-i deranjeze.

Frumos, minunat eveniment, în viaţa noastră, iubirea.

Când s-au desprins, parcă întunericul, se mai lăsase.

Am aprins lumina, şi am început să scriu.

Aşa mi-o imaginez pe Mala, în momentele de fericire.

Onu