“112 “

A trebuit să vină Raed Arafat, să ne organizeze serviciul de Ambulanţă. Din păcate însă, nu pot fi nici deservenţii acestui serviciu, din care –ar trebui să-şi câştige pâinea demn, nişte Raed Arafat.

Azi, am aflat o ştire care m-a cutremurat.

Din cauza imbecilităţii unor „ucide lume” din acest serviciu, am aflat că vânzătorul de ziare de la chioşcul de unde mă adăpam cu informaţiile media, a murit la datorie, din cauza iresponsabilităţii unora care n-au avut simţul datoriei. După ce a fost închis aproape o săptămână, azi chioşcul şi-a deschis oblonul.

În locul prietenului meu, soţia acestuia.

O întreb despre el. Cu lacrimi în ochi,îmi spune:–„păi nu ştiţi că a murit săptămâna trecută, de inimă, chiar aci în chioşc?” Nu pot crede ce aud şi cer amănunte:

–„da , a făcut un preinfarct, a chemat singur Salvarea. Aceasta a venit târziu, fără dotarea pentru resuscitarea cardiacă, au aşteptat zeci de minute, până au venit alţii cu aparatura necesară, dar totul a fost prea târziu; inima sa nu a putut fi resuscitată.

Şi,totul, revoltător, la o distanţă criminală de unul din sediile de parcare a maşinilor inscripţionate cu numărul ”112” , şi de Spitalul Bucur.

Incidetul îmi reaminteşte dureros, de pierderea surorii mele Geta, din Galaţi, când tot un „112”, anunţat urgent de la ora 11 dimineaţa despre starea septică gravă a pacientei, ajunge doar cu un şofer, năuc, fără instalaţia de perfuzie necesară la ora 3 noaptea.

Speriată, nesigură, derutată sora mea a refuzat să plece cu un şofer a cărui prezenţă fizică nu-i inspira încredere, mai ales fără prezenţa unui cadru sanitar, măcar de ochii lumii.

Rezultatul, septicemia generalizată, şi-a făcut de cap, astfel că în ziua de 16 februarie, sora mea s-a prăpădit în Reanimarea din Spitalul judeţean Galaţi.

Acum, când scriu, mă gândesc la sloganul electoral

”România lucrului bine făcut” al Preşedintelui Iohannis, şi pentru care l-am votat cu entuziasm.

Nu cred însă, să aibă vreo şansă în ţara „românului rău făcut”.

Oare ce ar trebui, ca oricare din noi, să ne facem responsabil datoria, astfel ca viaţa semenilor noştri să nu mai fie periclitată?

În faţa acestor evenimente triste, oricât de patriot ai fi, nu poţi neglija proverbul:

”ce naşte din pisică, vieţi de români ignoră.”

Aşa că…, „ruşine, unor „aşa zişi români”.

Şi celor care îi tolerează!”

Veţi replica:

–„Dar în străinătate, de ce suntem apreciaţi?

Simplu…, că ne ţâţâie încheieturile, de datul afară, dacă nu ne facem datoria!

Ia să-i dea şi la noi, afară, să vedeţi cum vom concura cu nemţii, cu elveţienii, cu nordicii?

Onu

 

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

6 răspunsuri la „“112 “

  1. Îmi pare rău pentru sora dumneavoastră. Sunt şi eu din Galaţi şi ţin să menţionez că Spitalul Judeţean este cam praf. Nu ne putem baza pe medicii de aici.

  2. înfiorator!… Durerea pierderii unui membru al familiei este imensa si vindecare nu exista – timpul doar amelioreaza, însa durerea nu se stinge niciodata. Insa faptul ca se pierd viati din cauza incompetentei profesionale sau a greselii de sistem, este o monstuozitate!
    Transmit sincere condoleante…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s