Arhiva zilnică: 15 februarie 2016

Oare este așa de greu să fii un ministru capabil?

Stupefiat, am ascultat despre momentul de cumpănă al Trustului Intact Media , căruia, ANAF i-a condiționat mutarea în termen de patru sau cinci zile.
Dincolo de poliloghia inerentă a aprecierilor , competente sau nu, mi-a atras atenția fapul că ex- ministrul de finanțe, nu știa despre solicitarea acestui trust, pentru a-și onora situația fiscală, spre a fi în ordine financiară.
A nu avea cunoștință despre un asemenea eveniment, mi se pare dezonorant pentru capabilitatea unui ministru.
Fără nici o cârcotășenie te întrebi:
oare câte asemenea carențe fiscale va fi avut acest minister?
Și atunci, reciproca:
cum naiba să meargă bine lucrurile în România?
Cum să nu râvnească Marea Finanță străină să ne administreze bogățiile?
Valoarea fundamentală a unui conducător capabil ar trebui să fie RESPONSABILITATEA.
Dar din păcate suntem prea superficiali!
Anecdotic, îmi amintesc marea surpriză când citind viața lui Fouche, am aflat că zilnic, acesta, îi raporta în scris, lui Napoleon, numărul sinuciderilor semnificative din Franța, ca o expresie a stării de spirit sub conducerea napoleoniană.
Oare pe Premierul Ponta nu îl interesa starea de spirit financiar a românilor de sub conducerea sa? Este foarte trist, să constați incapabilitatea propriului neam , prin chipul conducătorilor săi!
Oare o fi așa de greu să fii un ministru capabil?
Onu

7 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu- plânsu