Arhiva zilnică: 24 februarie 2016

Dezintoxicare…

Aseară, mi-am propus să mă dezintoxic de dependența de media audiovizuală.
Mi-a venit în ajutor, participarea Președintelui Senatului, la Ședința de analiză a stării financiare critice a TVR.
Îmi plac mesajele de cultură pe care le dă TV Națională, dar uneori, ca la un fel de mâncare, simți nevoia de condiment.
Și nu sub forma unor aspecte captivante, repetate ca într-un sindrom maniacal – depresiv, ci prin simple inflexiuni ale vocii care să-mi transmită totuși, o stare emoțională, indiferent de cultura și educația mea.
Nu cred că actul de cultură poate fi indiferent cuiva, dar știu, că omenește, am nevoie de emoție . Acel fior sufletesc, indus fie vocal, fie teatral, fie ușor agresiv.
Asta nu înseamnă că agreez aspectele verbale violente ale Danei Grecu, când îl apostrofează pe un parlamentar liberal, cu vorbele:
-Spuneți prostii…, Domnule Senator!
Iar Senatorul nu se supără, ceea ce înseamnă că acceptă gratulația ei.
Încerc să-l înțeleg printr- o pățanie personală, petrecută aievea.
Eram student, în practica de șantier, undeva pe lângă Sighișoara.
Cunoscusem o localnică, dar din motive de timiditate cred, nu îndrăzneam să o sărut.
Într-o seară…, săsoaica, și-a pierdut răbdarea specifică, și m-a luat scurt:
-Dar tu de ce nu mă săruți? Nu-ți plac?
Luat direct, pe neașteptate, m-am pierdut într-o muțenie echivocă.
– Da, așa este? Lasă că te fac eu să-ți plac! Și , fără să pot reacționa, m-a apucat de urechi, și m-a tras spre ea. Nu mai ști dacă m-a sărutat violent, sau m- a mușcat direct. Dar ștergându-mă de sângele care se pornise, parcă m-a eliberat de timiditate.
A fost începutul unor noți de basm, pe care și acum, când scriu despre ele, simt cum parcă mi se prelinge  plăcut, sângele din buzele săsesc mușcate.
Probabil în acest punct…, greșește TVR.
Nu mușcă atunci când trebuie.
Ori eu, ascultătorul, indiferent cine sunt, am nevoie de emoția inerentă.
Nu știu ce o fi simțit Senatorul liberal, dar cred că s-a foit stângaci, în scaun, în fața Danei Grecu.
Ce mai conta că îi spusese adevărul?
S-a lăsat moale în mușcătura vorbelor abilei prezentatoare.., și parcă se înviorase.
Iar ea, persuasiv, își atinsese scopul.
Poate aci…, și în comunicare, ar trebui făcută schimbarea.
Monotonia displace chiar și în intimitate!
Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.